Arhive etichetă: amintire

Hapciu!

În astă seară mi s-a iscat din lumea lui Nu-știu-unde gândul că s-ar putea să te dezamăgesc măcar o dată. Mergeam agale prin ploaia parcă trecută prin sită deasă, privind în treacăt zgribuliții ce treceau pe lângă mine cu umbrelele așezate ca niște castroane deasupra capetelor. Umbrela mea se odihnea cuminte în rucsacul cel mic pe care-l pendulam ca în joacă ba în mâna stângă, ba în mâna dreaptă… Joaca asta e demnă de un copil neastâmpărat, nicidecum de o doamnă care se respectă! Așa am gândit că ai fi putut măcar încerca să pui capăt pendulării. Pe un ton… hmmm… poate pe jumătate iritat de gestul meu inadecvat… poate un pic absent, ca al unui profesor obișnuit să corecteze… Sau poate doar plictisit… 😕 Varianta ar trebui să n-o aleg eu, altminteri n-ar mai exista elementul surpriză!

Pentru că avusesem proasta inspirație să-mi pun ghetele și – din cauza răcelii care mi-e parcă soră bună de ieri – geaca maro (aceea prin care nici măcar o picătură de apă nu poate trece) mi se făcuse cald. Nu mi se părea deloc corect față de zgribuliții ce treceau pe lângă mine, așa că am descheiat-o, lăsând în voia ploii un sfert din cămașa vernil care m-a acoperit azi la birou. Mi-a răpăit-o fuguța ploaia, de parcă-i era teamă că n-o să apuce s-o atingă! 😆 I-am lăsat-o cu veselie la îndemână, cu gând la amintirea pe care mi-ar putea-o dărui… Un Hapciu! nu se tratează cu o cafea! Știu, știu… Așa cum mai știu că nu s-a inventat încă localul care să adauge în meniu un Caffetin… Ce față ar face un biet ospătar vâzându-mă scoțând din poșetă un pliculeț cu praf pe care ar trebui să îl răstorn într-o ceașcă plină ochi cu apă chioară aburindă? 😯 Eeeexact! Încercam să-mi închipui ce-ai zice de-un așa tablou

Toate astea le gândeam în drumul spre Farmacie… De cum am intrat am dat cu ochii de raftul pe care odihnea fără griji Ceaiul pentru somn și mi-a trecut prin minte – ca o străfulgerare 💡 – că aș putea măcar pentru o câtime de timp să nu mai gândesc! Mi-aș lua o pauză și eu ca tot omul… Și de data asta – nutrind speranța că o astfel de ne-gândire n-ar putea pricinui brumă de dezamăgire – am întins mâna ca-n transă după ceaiul-minune.

Sleep, Sugar… 🙂

09:16 a.m.

Asta cred că era ora cea cu bucluc… Ceasul rău, deh… Am deschis iar fereastra laaarg, profitând că sunt singura sosită în birou și am  inspirat cu drag aerul dimineții… big hug

Turma de elefanți intrată fără veste m-a luat prin surprindere… nici n-am simțit-o! Eram prea absorbită de Alb și prea hotărâtă să-l păstrez cumva. Un minut? Două? Cinci? Cât or fi țopăit elefanții pe spinarea-mi, profitând de neatenție?! Asta nu mai știu… 🙄

Știu doar că am rămas cu amintirea primei Pături de Zăpadă aruncate peste umerii Colegiului. Asta o pun la păstrare aici, că-i loc sigur… 😉

Elefanții au plecat așa cum au venit, dragii de ei! Și-au zis că merit un pic mai multă culoare – un picuț de roșu în obraji, un picuț și mai mult pe buze… Acum, cu ditamai cana de ceai aburind, îl aștept cumințică pe Hapciu, că i-oi fi și lui dragă! 😳

Așa că până una-alta vă spun eu Sănătate! 🙂 Că sigur o să aud urarea asta în ziua care vine… 🙂

De dor…

Am sperat că Apa o să-mi șteargă Dorul cuibărit în pori… Se pripășise așa, într-o doară, iscat de câteva imagini trimise cu drag de Cineva de-Acasă. Același Cineva care-mi spusese că

În pribegie ajungi să duci dorul și pietrei de care te-ai împiedicat odată, demult, pe meleagurile-ți natale

N-am vrut să cred atunci…

Florile… Florile mereu m-au făcut să zâmbesc – fiecare floare primită, aievea sau doar virtual, am privit-o ca pe un gând frumos materializat într-un gest. Și de fiecare dată am spus Mulțumesc! cu licăriri de perle în priviri…

Fotografiați în față la Jean Bart Tulcea…

Atât mi-a scris, nimic mai mult… apoi au sosit ele – Florile stropite cu praf de dor.

Această prezentare necesită JavaScript.

Știu, fiecare Întoarce-te acasă! e spus din inimă… Rostit sau doar trimis muțește pe calea gândului, îndemnul ăsta mă face uneori să vreau să mă întorc din drum – mă răscolesc amintirile locurilor atât de dragi acum, pe cât de bine știute erau atunci când am decis să plec. Zâmbesc trist fără să vreau și-mi spun

E firesc să mă cuprindă nostalgiile și să mă zăpăcească asemeni unui amețitor Joc al Ielelor…

… de n-aș simți așa, n-aș avea Suflet!