(Im)Puls de Primăvară

Sursa foto

În vinerea de dinaintea lui 14 februarie, eseul propus spre redactare trebuia să ilustreze în câteva pasaje cum/când/unde ai cunoscut persoana iubită. Partea asta cu eseul îmi e dragă la cursuri – pot scrie în voie timp de jumătate de oră. Revenind… în pauză, un glas cristalin care ciripea Știi că nu-mi aminteam momentul în care l-am întâlnit? și-a primit replica pe un ton contrariat Cum să uiți începutul? E partea cea mai frumoasă a unei povești de iubire! E ca primăvara!

Azi mi-a fost o zi frumoasă… Însorită, cu un cer azuriu superb, punctat de nori jucăuși. Prietenoși și pufoși. Sub fereastra dormitorului își are loc de odihnă Copăcelul care-și mai râde uneori de mine noaptea, dându-mi iluzia – cu ramurile-i albicioase – că e nins. Peste zi am uitat fereastra deschisă. Și răsfățul ăsta mi-e drag – îmi umple casa cu zgomotele de afară, făcându-mă cumva părtașă la viața zumzăitoare a străzii. Trilurile de păsărele, soarele, frumusețea peticului de cer – adunate laolaltă – mi-au purtat gândul spre înnoire și, închipuindu-mi cum ar trebui să arate Copăcelul înfrunzit, brusc mi-am dorit să(-mi) fie mai repede Primăvară…

O să fie! Și-o să fie frumoasă, ca un început de îndrăgostire. Cu fluturi și strângeri de inimă de fiecare dată când îți va părea că se grăbește și tu ai vrea să-ți rămână. Cu dorința să rogi Timpul să-și strunească pasul… Așa mi-ar șopti ca o adiere Dragobetele care-și serbează ziua azi. La mulți ani! Frumoși și plini de drag să-ți fie!

P.S. Nu pot să plec oricum și nici să mă abțin să nu vă spun (și nu e sfat, e doar urare) Nu vă mai struniți inimile – iubiți-vă frumos și nu vă uitați începuturile. Păstrați primăvara, că tare mai e frumoasă! Ca un zâmbet… 🙂

(N-)Am uitat…

Sunt zile speciale pe care în calendar se cuvine să le marchezi din vreme. Să nu le uiți trecerea. Să nu ratezi celebrarea lor. Să nu-ți roșească obrazul sub ploaia unui abia șoptit Ai uitat? Scuze… Nu, nu prea-și au rostul scuzele… Ar avea efectul unui pumn de sare pus cu generozitate într-o ceașcă de cafea. Strâmbătura iscată ar alunga instant magia clipei pe care o intuisei a fi guvernată de savurarea licorii aromate…

S-ar fi cuvenit poate să scriu mai mult și mai frumos azi… Dar mi-s săracă în cuvinte. Poate m-am îmbolnăvit de tăcere. Sau poate doar m-a amuțit Ploaia…

Mai știi? Adevărații prieteni ne sunt mereu aproape. Chiar și atunci când îi desparte un ocean. Sau o Băltoacă Sărată. Chiar și atunci când ne par reci. Sau prea ocupați. Sau…

S-ar fi cuvenit să scriu mai din vreme, știu… Măcar atât…

Căpușuni cu Sfântânică

Iar mi-s virusată… Simptomele le cunosc deja – mi-s clare! De ceva ore bune tooot perfecționez un fel de… coregrafie și lălăi – grație creaturii fără pereche de-o numesc eu pe-aici fii-mea – lălăi într-o frenezie Often… Often… Dar parcă mai contează versurile?!

Curată tortură, enervantă de-a dreptul, ținând cont că la ora asta ar fi trebuit să -l fi lăsat pe Moș Ene să-mi arate câmpul ăla de maci despre care-mi tot șoptește, zugrăvindu-mi-l în culori demențiale. Speram să mă conving  cu ochii mei… și să mai prind și roiul de fluturi cu aripi multicolore, viu colorate, de-ți iau ochii, nu alta! S-a dus acum pe apa sâmbetii speranța și-am rămas cu perspectiva unei treziri vai de mama ei! Asta ca să simt din plin binecuvântarea lui Luni la birou dimineață…

Ca să n-o bodogăn pe fiică-mea tocmai azi, mi-am impus să-mi amintesc musai de-un ceva haios… N-aș ști să spun de ce tocmai căpușuni cu sfântânică s-a ițit din prima… Poate fiindcă era meniul preferat al Issei acum vreo 20 ani. Sau poate din cauză că, fiind singurele cuvinte pe care le-a stâlcit, aveam o plăcere nebună să o fac să le repete mai des. Cert e că mă lovea brusc surzenia și nu-mi reveneam până n-auzeam pasajul Mamiii, căpușuni cu sfântânică vreau! Te roooog! Ai surziiit??? Chestia asta plus fețișoara mirat-contrariată îmi luminau ziua, îndiferent de era luni sau sâmbătă…

N-aș ști să spun când au trecut 20 ani – azi o să-i spun La mulți ani! fiică-mii pentru a 23-a oară… Așa cum nu știu să spun cum naiba trec orele și n-adorm și eu la vreme…

Sau cum să explic tăcerea-mi de pe blog… Ar trebui să-mi promit că mâine o să… și să ignor că mâine ăsta se transformă a doua zi în azi?! Cu gând la urâcioasa trezire din fiecare luni dimineață, îmi pun speranța în zâmbetul conturat de mai știi, poate azi va fi acel mâine la care tot visez?!

Moș Ene mă trage de mânecă și mă roagă să-i urmez sfatul. Îmi zice iar de maci, de fluturi… Las galben și verde pentru un Luni mai blând și plec… Încă lălăind cu frenezie Often… Often… Poate mi-o trece până dimineață…

44

Întoarsă acasă după miezul nopții, mi-am zis că e musai ca postarea asta să mi-o ia în calcul WordPress fix pe 31 august. Așa că am pus frumușel o poză și am grăbit publicarea. Cu alte cuvinte… am cam forțat nota și pe deasupra am mai și furat din brânză…

Ca niciodată, mi s-a întâmplat să nu mă pot hotărî despre ceea ce voi scrie. Despre cum mi-am aniversat eu ziua în lume? Despre frumusețea Slănicului? Sau despre întoarcerea originală acasă? În același timp era un ceva care mă îndemna să dau întâietate Parcului Carol. Acum știu de ce am ales poza aceasta…

Mi-amintesc cum acum vreo 4 ani m-a lovit serios întrebarea La ce oră am fericit eu umanitatea cu venirea-mi pe lume?! Și cum de una singură nu puteam ieși din dilemă am apelat la singura ființă care ar fi putut să-mi dea răspunsul cu pricina. M-a privit mama pe deasupra ochelarilor și mi-a grăit un picuț cam încurcată Păi, ce-ți veni cu asta? A trecut mult timp de-atunci… crezi că eu le țin minte pe toate?! Într-un final, după lungi scormoniri, calcule și legături numai de mama știute, mi-a zis cu o seriozitate excesivă (care cred că trebuia să confere veridicitate informației) că este mai mult decât probabil ca intervalul sosirii să fie 19,15 – 19,30. Am luat și eu de bun răspunsul, cu abatere cu tot…

Acum, privind în urmă, realizez că nu prea mi-ar fi folosit la nimic aflarea orei exacte. La drept vorbind, nimeni nu te întreabă care-i intervalul orar al aniversării tale. Se ia de bună data și fiecare te fericește cu urarea funcție de cum își amintește de eveniment. Importantă e doar bucuria împărtășită. Sau frumusețea momentului, nu?!

În fine, la mine Luni a venit clar cu poticneală. Cu voi sper să fie mai blândă și mai înțelegătoare ziua asta!

Trepte

Sursa foto

Pășiți cu grijă azi…

Stări

Mi-s eu cantitate neglijabilă. De-asta cred că mai tot ce e legat de urâciunile iernii nu mă doboară cu una, cu două. Greu se găsește o chestie care să-mi impună poziția orizontală și să-mi dea prea mari bătăi de cap. De obicei mi-s mai tare chiar și decât gripa aviară, de exemplu. Asta când e Bunul pe fază. Că dacă are cine știe ce altă ocupație și mă scapă din vedere…

Pentru 24, de exemplu, îmi trecuse inițial în agendă o cafea aniversară. Le așezase pe toate ca la carte! Adică părea că nimic, dar absolut nimic nu poate contramanda evenimentul… O singură chestie părea că îi scăpase Bunului din vedere – un pui de Hapciu mic-mic de tot! Așa-mi închipui eu că trebuie să fi fost, că de era ceva de luat în seamă cu siguranță că mi-ar fi dat un bobârnac de luare-aminte și scăpam de năpasta zilelor numai ce trecute.

Acum, când evaluez stricăciunile iscate de cele 4 zile, ies totuși pe plus la capitolul prieteni. Fiindcă dacă în primele 2 zile m-au lăsat de capul meu s-o fac pe urâcioasa și să trec pe lângă ei în viteză, păstrând distanța impusă de mine cu un categoric Nu vă apropiați, am o răceală/gripă/viroză sau nu-ș ce-o fi, dar o vreau ținută numai pentru mine!, în a 3-a zi – când n-au mai dat nas în nas cu mine – mi-au ignorat avertismentul pur și simplu! E drept, în ziua aia n-am mai fost eu… Am fost una cu așternuturile toată ziulica, fără drept de apel. Unde mai pui că a fost prima zi în care am lipsit de la birou! Cred că asta i-a făcut așa curajoși… În fine, peste zi mi-au dat pace, dar pe seară m-au invadat vizitatorii ba cu supă, ba cu vin roșu, ba cu țuică de prună, ba chiar acum pot să spun că am și apă de la izvorul de la Ghighiu… Apa asta cică ar fi tămăduitoare, așa mi-a zis vecinul de mi-a adus-o! Așa m-a convins s-o beau – acum păcatul lui să fie de m-o fi păcălit, dar de vreme ce mi-s pe picioare acum, fără somn și cu chef de scris… e ceva, nu? Mie-mi dă așa o stare de-mi zic că Gata, ce-a fost rău a trecut și poate mâine azi o să revin și eu la parametrii normali! Cum-necum, mi-a revenit zâmbetul! 🙂

Ba chiar am avut starea să-mi verific corespondența… Și la vederea pozelor cu Oceanul mi-am zis că stările mele și-ale lui ar cam semăna de data asta, că doar apă la apă trage…

Stările din zilele astea mi-au amintit că mai presus de orice termene-limită, de priorități de agendă, pe primul loc ar trebui să troneze braț la braț Sănătatea și Prietenii. Fără ele nu-ș ce ne-am face! Vi le-aș da în dar de-aș putea… Cu tot dragul!

P.S. Un gând ce zbârnâie ca o albinuță nu-mi dă pace neam! Și dacă Bunul l-a ignorat cu bunăștiință pe Hapciu cel mic?!

Jurnalul unei femei simple – 9

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Pentru astăzi 22.11.2013 ora 23:55

Afară … era rece și noapte. Și-o tentativă de ceață care m-a băgat în derută – puteam să bag mâna în foc că neonul, ecranul calculatorului, interfața Saga și cifrele alea mici-mici din extrasele de cont de la Trezorerie s-au cam prins să mă lipsească de acuitatea vizuală. M-am liniștit acum – văd bine! Sau încă mai văd.  Dar tot nu-mi dă pace o întrebare – Statul ăsta chiar încearcă să ne ia ochii cu economia pe care-o face la hârtie și toner, de parcă noi n-am vedea ce risipă strălucește prin ograda lui altminteri?! 🙄

Mă gândesc … că unii au tot dreptul să gândească despre mine că n-am toate țiglele pe casă. Doar eu le dau apă la moară – îi sperii cu ora la care plec din birou, cu felul în care găsesc de cuviință să relaționez cu fii-mea… Încă mai există persoane care mă întreabă Sigur e fata ta?!? de parcă m-ar crede pusă pe șotii înadins. Ei, nu că n-aș face fel de fel de chestii care mă amuză și care-s băgătoare în ceață pentru ăi de nu mă cunosc cât de cât, dar despre lucrurile serioase nu glumesc. Nu prea des… Dar mai apar momente… așa ca în seara asta când i-am spus paznicului de-mi veghează biroul că bărbatul meu e fugit în lume, hăăăt peste ocean, sătul să mă vadă ajungând în crucea nopții acasă de la serviciu. Și că încerc pe cât pot să remediez situația… Uite e abia 21,20, nu-i foarte târziu, nu?! Avea omul o privireeee, de chicotesc și-acum! Sper să nu mă mai întrebe de altele data viitoare…

Din locurile de unde învățăm … astăzi o să scriu despre cărți. Oamenii așa știu – cărțile sunt o sănătoasă sursă de învățătură! Și pe principiul ăsta cumpără, să-și îmbogățească cunoștințele… Sau să și le consolideze. Doar că unii intră prea adânc în problemă, zău! Uite, de ce-ai cumpăra de exemplu Bărbații sunt niște porci ?!? Azi a cumpărat-o una din colegele mele… uite de-asta… 😉

Sunt recunoscătoare pentru … că nu mă dau în vânt după reduceri. Nu spun că n-aș fi atentă la prețuri – spun doar că n-aș rezista bulucelii. Nu-mi place neam înghesuiala, nu-mi plac cozile interminabile… Așa că n-o să îngreunez traficul pe site-uri și nici prin magazine n-o să înghesui pe nimeni, doar pentru că – ne place au ba – Black Friday se reduce la îndemnul Cumpără!!! 👿

Din bucătărie …

Cu ce sunt îmbrăcată … prosop maaare și alb – un bumbac pe care mi l-am dorit așa de tare peste zi… nu-s îmbrăcată, mai repede aș putea spune înfășurată!  Și iar mi se plimbă obsesiv prin minte întrebarea Bre, chiar face haina pe om? 😕

Citesc … tăt cărtișica a de urmează să vadă într-un viitor oarecum apropiat lumina tiparului… Sper să-i citesc eu finalul înainte de-a da ea binețe tiparului… Că iar mi-am amintit cum m-a necăjit scornitorul cărtișicii! 😛

Ceea ce aștept (sper) … am reflectat îndelung la o anumită probabilitate de a face haz de necaz… sper să nu se adeverească spusa gura păcătosului adevăr grăiește 😳

Ce mai meșteresc … (p)referatele mele – minunății, nu alta! Ar trebui să fac și eu o cărtișică din dânsele, dragele de ele! 😆

Ascult … Underneath your clothes – asta-mi cântă acum Shakira, prinsă-n playlist-ul radio swiss pop. 😉

Unul dintre lucrurile mele preferate … uite, vă zic, dar să nu râdeți, da? Îmi place să muncesc. Și-mi mai place și apa. Mult de tot! Sper ca într-o viață viitoare să mă cadorisească Doamne-Doamne cu meseria de Salvamar. În viața asta n-am așa pretenții, că nu mi-s îndeajuns de zdravănă. Mă refer, firește, de constituția fizică. Să nu isc altfel de dubii iar…

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … iar n-am… Ce rost ar avea să-mi fac planuri doar de dragul de a nu le respecta? Mai bine bifez Surpriza! 🙂

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Și pentru că mâine azi este aniversarea unui om cu adevărat deosebit, spun întâi aici

La mulți ani, M!

Mulți și frumoși… mulți și cu mai mult zâmbet!  🙂

Jurnalul unei femei simple – 8

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Pentru astăzi 16.11.2013 ora 02:00

Afară … ei, da! E-o beznă de-ți bagi cu succes deștele în ochi! Asta dacă nu optezi să le bagi omenește adânc în buzunare, să grăbești pasul și s-ajungi acasă la căldurică, că-i și rece pe deasupra! În lipsa ălor trei surse de încredere – deși îmi zic că tare bine mi-ar fi prins să mă creadă lumea pe cuvânt 🙄 – am deschis fereastra să mă documentez temeinic, că nu se face să scriu în dorul lelii, să mă fac de poveste prin lume! 😳

Mă gândesc … că nu i-am mai văzut pe băieții soră-mii de peste un an… Săptămâna asta a fost mare pentru ei – cel mic și-a aniversat ziua de naștere pe 10, cel mare și-o va serba azi. Mă gândesc eu serios că mi-e dor de-o petrecere cu zăpăciții ăștia. Sau măcar de-o joacă pe covor ca-n vremurile bune. Cine m-o fi pus să vin la București?! 👿

Din locurile de unde învățăm … să zic de filme? 😕 să nu zic?! Scriu până nu mă răzgândesc – ieri mi-am băgat năsucul cel curios în Jurnalul lui Dan. Tărășenia cu filmele de la el mi se trage, nah! Adică de la pozele lui cu fete de-i fac cu ochiul – mereu două, altminteri cum? 😛 N-am putut să aleg acolo între Lisbon și van Pelt, fiindcă eu aș fi răspuns pe loc Jane! Dragul ăsta de Simon Baker l-am căpătat după ce l-am văzut pentru prima dată în Sex and death 101. Din filmul ăsta am învățat eu că nu e bine deloc să știi ce te așteaptă! Daaa… e capcană avantajul ăsta! 😉

Sunt recunoscătoare pentru … bărbatul din viața mea care mă pune de-o săptămână să-i gătesc câte ceva seară de seară! Aaaa, nu e de dat cu presupusul și nici nu e cazul să mă compătimiți c-aș fi intrat la stăpân! 😆 Asta e titulatura pe care și-a atribuit-o artistul de Mihăiță, băiatul fostei mele colege de birou. Cel cu desenele pe care le-am expus prin fiecare cameră în care mi-am mutat bagajele anul ăsta de-a trecut… Desenele sunt și acum la locul lor, iar el e mândru de asta! Și e la fel de mândru în fiecare seară când punem țara la cale și stabilim ce gătim mâine?! Mi-e drag piticul ăsta… 🙂

Din bucătărie … astă seară i-au invadat miresme de clătite pe vecini. Buneeee! Cu gem de prune… o minunăție! E drept, am cârcotit că o să îmbătrânesc lângă tigaia aia, de-i înmuiasem inima lui Mihăiță – care căsca și el de zor – și mi-a propus să isprăvim operațiunea înainte de vreme. Din asta am tras eu concluzia că băieții pot fi înțelegători când vor ei, dar mai ales când le dă târcoale Moș Ene! 🙄

Cu ce sunt îmbrăcată … nu pot să spun, că mă va obliga apoi WordPress să-mi trec blogul la privat… dar sunt îmbrăcată, pe cuvânt! 🙂

Citesc … varianta finală a unei „cărtișici” frumoase care așteaptå reeditarea. Mi-s hotărâtă să o și termin, în pofida faptului că autorul m-a cam luat din balon și mi-a zis de la obraz că nu crede că voi isprăvi de citit la vreme. Ha, la pariu că m-a necăjit înadins!

Ceea ce aștept (sper) … soare, mare, nisip, concediu… reconcilierea cu Moș Ene și cu Moș Crăciun, plus înțelegere de la Moș Nicolae… 😳

Ce mai meșteresc … referate… trebuia să scriu cuvântul cu majuscule, că sunt adevărate opere de artă lăsate în dar onorabililor cititori de la ANAF. Va fi imposibil – zic eu, ca un Bursucel pre(a)văzător ce mă aflu – să nu fie remarcată eleganța stilului în care au fost pritocite! Apăi să le citească – mie mi s-a acrit de meșterit, măcar atâta bucurie să am! 😛

Ascult … Yanni 🙂 Yanni 🙂 … Yanni 🙂

Unul dintre lucrurile mele preferate … să văd un copil zâmbindu-mi. Săptămâna asta am fost răsfățată chiar! 😉

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … n-am… cred că e singurul mod în care aș putea să mă liniștesc un picuț. Cred… Sper din tot sufletul… Așa o să pot testa un progrămel, o să vedeți voi ce minunăție e… 🙂

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Ei, da… sunt mai multe imagini – fărâme de zâmbet sub cer de noiembrie. Pentru fiecare câte una… 🙂

Miercurea cu Mulțumiri

( … șterpelesc Timp din farfuria Muncii Cronofage… 😳 )

Nu mi-a ales sau impus nimeni meseria asta a mea… m-a prins odată, demult, pornind de la o provocare – cam așa încep marile iubiri, nu?! 🙂

Îmi amintesc că au fost și vremuri frumoase, când cred că l-am mâniat pe bunul Creator cu ale mele cârcoteli legate de gradul de lejeritate sau de temerea mea că mi-s plătită să mă plictisesc. Na, că mi-a făcut plocon activitate în exces, de n-am vreme nici să-mi mai arunc o privire fugară în oglindă… Era o vorbă, de mi se potrivește mănușă acum – Cine face ca mine, ca mine să pățească! Curat ghinion! 😳

Pe de altă parte însă, realizez că mi-s norocoasă – am primit în dar zilele astea imagini frumoase și un premiu din partea MWB… promit să scriu despre asta la sfârșitul săptămânii – îmi zbârnâie acum în minte multe, dar nu am vreme să le aștern… Spun până una alta Mulțumesc! Mulțumesc pentru că existați, mulțumesc pentru că mi-ați îndulcit șederea asta neașteptat de prelungită în București, mulțumesc pentru că sunteți atât de calzi… mereu zâmbesc când realizez asta… 🙂

Vă las cu Trandafirii Alexandrei, primiți în dar de la Melanie și amestec zâmbete cu albastrul ce boltește drumul prin Kentucky…

Să vă fie Cerul prietenos, iar Norii doar pufoși și veseli! 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

43

( … dacă-i bal, bal să fie! 😛 … )

Ei, asta da treabă… De anul ăsta o să-mi împart surorește aniversarea cu Limba Română… La drept vorbind îmi e dragă și – spre deosebire de parlamentarii de-au aprobat și parafat evenimentul – eu chiar mă feresc s-o sluțesc sau s-o siluiesc. Ba mai sunt și urâcioasă deseori în discuțiile cu unii, că nu o dată am simțit eu nevoia să corectez greșelile de editare ale unora! Pentru că una e ca în grabă să pocești un cuvânt și alta e să nu știi cum se scrie corect, câți de i se folosesc sau unde trebuie să pui cratima. Exact, acel semn care în matematică te sărăcește – vorba unui pitic tare drag mie! Hai, măi, că nu-i atât de greu, pe bune! E chiar simplu, așa grăiesc pe note băieții de la Sectorul 7, într-un mod mai… 😳 Păi da, eu nu mă pot exprima ca ei, că mi-s o doamnă, dar nici să-i cenzurez nu am poftă – faceți-mi, vă rog, hatârul ăsta cadou de ziua mea!

Și gata cu minusurile – trecem la plus, fiindcă azi vreau-nu vreau trebuie să mai adaug un an numărului care atestă de câtă vreme fericesc eu Pământul cu existența-mi neprețuită! Încerc să-mi închipui cum ar arăta planeta fără mine și zău dacă nu i-ar fi știrbit farmecul de n-aș fi Eu – cea care sfidează gravitația! 😀

Păi cine ar mai despica firul în 444? Cine ar mai incomoda oamenii (a se citi bărbații, fie! 🙄 ) cu enervantul, prea des folositul de ce? Cine ar mai ilustra cu atâta măiestrie celebrul laudă prostul și dă-i de muncă? Cine ar mai lupta pentru cauze pierdute? Că Don Quijote-i dus demult, iar Sisif îi deja legendă… 😐 Oricum aș întoarce-o, oricâte analize Swot aș face, trebuie să recunosc (fără pic de modestie) că sunt o binecuvântare pentru omenire. Adică mi-s oportunitate numai prin simpla existență pentru muuultă lume și amenințare pentru doar trei sau patru persoane! Sunt deci o adevărată minune inofensivă! 😎

Ei, dar ca orice minune care se respectă știu că n-o să durez veșnic! Încă nu m-am hotărât dacă să mă bucur au ba de chestia asta… mai am vreme să reflectez până la anul! Sau după cea de-a doua cafea a faimoasei mele dimineți, când voi reveni cu tot cu zâmbet, că n-am de ales! Până atunci vă las o melodie de suflet în dar, că nu-i de ocolit… 😉

Sâmbătă frumoasă, dragilor! 🙂