Arhive etichetă: anticearcăn

Turmeric

Plecată în expediție prin vastele-mi apartamente cu gând să-mi spăl cana de cafea, m-am surprins mai devreme privind Oglinda. Apoi Etajera. Pe ea, la loc de cinste zac Anticearcănul, Crema de ochi și Crema de față. Așezate strategic, poate-poate m-oi milostivi de ele să le mai și folosesc! Ba am mai pus alături și o vază mică, găzduind azi un fir de Gerberă Portocalie. Adică – dau cu ochii de Floare ➡ mi-amintesc că dacă nu mă îngrijesc o să… I don't wanna see

În fine, cert e că nu-mi amintesc dacă săptămâna trecută am folosit cremele sau anticearcănul – am pus mâna pe ele doar când am șters praful… Dar privindu-le mi-am zis că probabilitatea ca un Bursucel să se poată transforma într-o Divă tinde să o egaleze pe aceea în care Doina n-ar da cu stângul în dreptul când vine vorba de Geometrie în totalitatea ei… Există excepții, firește și de o parte, și de alta, dar să nu uităm care este rolul Excepției! whistling

turmericAcum nu știu dacă portocaliul Gerberei e de vină… cert e că preț de o clipă mi-a trecut prin minte ca o nălucă o fețișoară gălbioară, purtând parcă pecetea icterului și m-a bușit râsul, amintindu-mi de-o temerară încercare din care am ieșit cu fața curată numai după ce am șmotruit la ea preț de vreo juma’ de oră! d'oh

Sursa Foto

Nu mai stau să răscolesc în arhivă după data evenimentului – undeva prin iunie sau pe la sfârșitul lui mai m-a lovit  brusc dragul de mine. Așa că în ziua aceea am dat sfoară în țară pe messenger unei prietene că-mi pun mască! Și nu de oricare, ci din aceea cu turmeric! Că știam eu de mai multă vreme cât de făinuță este! Între noi fie vorba, la masca asta visam încă din Franța, doar că acolo niciodată n-am găsit momentul potrivit pentru ea. Asta se traduce prin să fiu singură în casă, fără perspectiva unei iminente sosiri a publicului spectator. Oi avea eu cusururi, dar nu mă lasă sufletul să provoc traume doar de amorul artei frumuseții! rolling eyes

Din start vă spun că n-o să găsiți masca mea pe net. Că deh, eu tre’ să-mi personalizez rețetele… Așa că am luat jumătate de banană pe care am amestecat-o cu jumătate de avocado. am pus o linguriță rasă de turmeric, am mixat cu spirit de răspundere, am pregătit terenul și l-am uns cu masca-minune! Apoi mi-am admirat în oglindă Opera preț de câteva minute… Timp în care m-am bucurat că nu m-am învrednicit să socializez prea tare cu vecinii de prin preajmă… Asta-mi dă avantajul… N-am reușit să mai gândesc la avantajul singurătății într-atât de trebuitoare în astfel de momente din cauza telefonului. Era exact ceea ce-mi lipsea – surpriza unui musafir sosit pe nepusă masă, oprit regulamentar la intrare și sfătuit de Portar să sune, dom’le, că doar așa procedează oamenii bine-crescuți! on the phone

Ce ceai de mușețel?!? În câteva secunde s-a dus pe apa sâmbetei chiuvetei frumusețe de mască… Care a lăsat în urmă-i minunăție de galben bine ancorat în ten! surprise Nah, Fată, ai o față numai bună de primit musafirii!

Apoi… m-am transformat în gazdă bucuroasă de vizita musafirului care – după ce a primit asigurările că Mi-i ficatul bine, pe cuvânt! Și nici probleme cu vezica biliară n-am! M-a lovit doar boala înfrumusețării, da-mi trece, zău! – a asistat la vindecarea miraculoasă a icterului care mă arunca detașat în rasa galbenă. N-a văzut fețișoara mea atâta apă de albăstrele în toată istoria ei de la bebeluș încoace… whew

Deocamdată nu mai dau semne de bolânzeală… Mă rezum la obiceiul de a  folosi turmeric doar pe post de condiment. Merge și la supe, merge și la orez, pește sau pui. Asta nu înseamnă totuși că m-am lecuit de tot. Mă bate gândul ca data viitoare (nu mi-i prea clar dacă va fi anul ăsta sau următorul, eventual) să adaug în mască și suc de lămâie. Și – hotărât! – atunci închid telefonul, încui ușa și trag draperiile. Simple măsuri anti-musafiri… Ori îmi iese, ori mă mut în China ! Sincer, mizez pe prima variantă… daydreaming

Până atunci, arunc o pată de galben-vesel happy și-o mână de verde-antidot good luck numai bune să contureze urarea de Să vă fie Marți cu 3 ceasuri (nu zic de care) lipsă! big hug

Aparențe

Aparent m-am trezit cu mult mai de dimineață decât de obicei. Odihnită de data asta. Și hotărâtă să fac o schimbare în cinstea pietroiului de pe suflet pe care l-am făcut praf cu o seară înainte, după îndelungi ezitări. După o săptămână de gânduri așezate strat peste strat, tasate până la pietrificare – temeri legate de impunerea unei decizii vitale, dar contrare voinței. Sincer, mă sperie mai mult prezumtiva tortură din partea conștiinței decât orice maltratare fizică. Nu-i leac pentru așa ceva…

Aparent nu am nici o legătură cu make-up-ul de multă vreme. Lucrez de ceva timp la a-mi păstra obiceiul utilizării cremei hidratante și a cremei de ochi. Deh, ar fi cazul să dau Cezarului ce-i al Cezarului! Dar azi am avut timp berechet – deșteptătorul mi-a dat de veste că e vremea să plec la duș după ce deja rezolvasem ritualul ăsta con brio. Așa că mi-am luat anticearcănul, gloss-ul și creionul alb și m-am jucat – au dispărut ca prin minune urmele nopților cu somn venit cu greu. Aparent, firește! I-am mulțumit în gând celui care a inventat anticearcănul exact așa cum făceam acum 7 ani.  Mi-am promis că voi repeta obiceiul picturii matinale, regretând că nu am finisat opera cu un rimel. Clar, nu eram eu dimineață! 😀

Aparențele astea nu trec neobservate… și m-am felicitat din nou pentru decizie. În fond, puțin make-up nu strică! E drept că nici nu mă ajută să par mai în vârstă – mi-ar trebui tone de pudră ca să scap de silueta școlărească. În consecință, un domn binevoitor mi-a tăiat elanul care-mi purta pașii spre arhivă cu un Domnișoară, accesul spre culoarul acesta e permis doar angajaților școlii. Biblioteca e pe celălat culoar, pe partea dreaptă!. A trebuit să îi arăt cheile de la arhivă. Și să ascult amuzant-încurcatul Să mă scuzați, m-au indus în eroare blugii, ținuta… aparent păreați o elevă în căutarea bibliotecii… Trebuie să îmi cumpăr fustă! 😀

Aparent aș avea unde să locuiesc în București, dar… Sunt comodă, recunosc! Mă încântă ideea celor 5 minute distanță de birou… Acum prioritate e mutarea în noua cameră – am pierdut ceva vreme așteptând eliberarea și micile reparații inerente. În aparență era mai avantajos să aștept până luni ajutorul femeii de serviciu. Practic, prefer să fac eu asta decât să strâmb din nas la vederea celei mai mici pete de var scăpată de sub lupă. Fecioară, deh! Așa se face că după terminarea programului și a discuției prelungite cu un prieten – cât pentru o săptămână, vorba lui – m-am înarmat cu cele necesare și am pornit la vânătoare de pete de var. Cred că a fost molipsitor – s-au mai găsit câțiva pe palier hărnicuți. Am zâmbit involuntar. Suficient cât să aud un Ar trebui să zâmbiți mai des!.

Aparent, zâmbetul a apărut ca la îndemn… realitatea e că mi-am amintit de o foaie, plecată peste ocean în Florida cea însorită. O scrisesem aparent în joacă, dar menirea ei era să lumineze o față.

Până la urmă, sfidând aparențele, zâmbetul e reflexia fericirii… 🙂