Arhive etichetă: aripi

Praf & Fluturi

Old habitDe când lumea, e scris cu litere de-o șchioapă în fișa postului fiecărui pisoi Alergat după fluturi! Așa e datul și – ca orice ființă care se respectă – ghemotocul de blană nu-și neglijează îndatoririle. Indiferent de rezultate, nu s-ar dezice de chestia asta în veci… Același dat stabilește că fluturii, având avantajul zborului, au norocul să-și păstreze intact satinul aripilor. Și-nclin să cred că tocmai de aceea pisoii sunt mai înverșunați parcă și-și doresc din tot suflețelul să-și decoreze lăbuțele cu praf de fluturi. Probabil acela e momentul în care – culmea! – devin brusc pioși. Atunci se roagă… să vină un fluture… să-și păstreze agerimea… să nu care cumva să adoarmă și să rateze evenimentul… Mă rog, important e că se roagă! praying

S-ar zice că Bunul îi iubește pe pisoi. Le face din vreme în vreme hatârul și îi fericește cu câte o izbândă. Nu mă încumet musai să îl judec și nici să-l arăt cu degetul aiurea, dar… De fiecare dată când pisoiul își satinează blănița în culori de fluture e un ceva care il pune pe gânduri. Din minunea care-i era țel se alege praful. Colorat, dar tot praf e… Acela e momentul în care probabil că pisoiul își pierde și bucuria, și elanul… straight face

Cred că asta seamănă cumva cu disecția unei iubiri trecute. Privind în urmă, te-ntrebi – ca și pisoiul – cum de s-a transformat în negru toată strălucirea în care erai învăluit?! N-aș ști să spun dacă și pisoii au impulsul negării trăirilor anterioare. Sau dacă simt nevoia rescrierii poveștii pentru a scăpa de sentimentul zădărniciei. Sau dacă ar sacrifica și ei orice pentru o brumă de praf de uitare, așa cum fac uneori oamenii… Împinși de nebuneasca și iluzoria speranță, cern peste amintiri praf și așteaptă… Așteaptă și poate se roagă și ei precum pisoii. Să treacă timpul… să se aștearnă peste toate uitarea… yin yang

Mă-ntreb dacă Bunul îi iubește mai mult pe pisoi. Sau dacă pisoii se roagă mai frumos decât oamenii… Altminteri n-aș ști cum să-mi explic de ce se-alege praful de uitare și se-mprăștie-n patru zări la o simplă zbatere de aripi. Satinate. De fluturi… daydreaming

Fluturi

Spune-mi…

Ți s-a întâmplat vreodată să simți că locul pe care ai învățat să-l numești acasă ți-e stingher? Ți-ai dorit vreodată să te transformi într-o chestie volatilă, să treci plutind pe lângă oamenii neasemeni ție, sperând din tot sufletul să-i știi ocupați, preocupați de orice altceva decât de trecerea ta? Invizibilitatea… ai tânjit vreodată după ea?

sau

Ți s-a întâmplat vreodată ca Omul pe care l-ai rănit cu un gest necugetat cândva (îndeajuns de tare încât să te macine conștiința) să-ți spună peste ani ești cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat în viață? Ți-ai simțit sufletul mic, strâns ca-n pumn? Imponderabilitatea… ai tânjit după aripi?

dacă nu, atunci

Bucură-te că nu te simți mac stingher într-o mare de ciulini, temător ca vântul să nu înlesnească apropierea nefirească a spinilor, dar dorindu-și cu ardoare ca același vânt să-l sărăcească de veșminte până la ultima petală. Eliberarea… mai știi ce culoare are? happy

1263062457

Sursa foto

Inform(are)

Știi? Pe-aici , prin lumea virtuală, cineva a inițiat obiceiul ca miercurea să fie ferecate cuvintele în imagini. Sunt tăcerile frumoase, tăcerile colorate cu zâmbet, lacrimă, soare sau ploaie… Tăceri moi ca mătasea sau aspre ca postavul…

Molipsitor la modul exponențial, caracteristic molimei, s-a instalat tăcerea și-n real. Sub altă formă, firește! Informă…

Cu fiecare țipăt sugrumat de furie îneci în ape sărate cuvintele rostogolite inutil și … le șiroiești de parcă ți-ar fi teamă c-o să sece Marea. Măsori cuvintele celuilalt – două litere-ți par brusc mult prea lungi și le acoperi cu avalanșa altor vorbe grele și apăsătoare ca o furtună.

Te joci cu vorbele tale – ai avantajul folosirii întregului alfabet, dar reduci numărul literelor acordate celuilalt – o  singură consoană și-o unică vocală… Și tot nu ți-e îndeajuns, nu? Suprimi mirarea stupid clădită pe ultima vocală articulată anevoie de celălalt și-apoi te miri că-ți rămân doar mute și-aplecate semne de-ntrebare. Iar când tăcutele semne-și pierd una câte una aripile și-ți rămân derizorii în gând doar trei puncte te suspensie te înfurii. Și-ți iei iar alfabetul, născocind cuvinte fără rost ce adâncesc tăcerea celuilalt.

Cam ăsta-i mecanismul, nu? Păcat că tăcerea ți-a suprimat auzul, altminteri…

… altminteri ai învăța că un drum bătut la vremea lui are echivalentul în aur al tăcerii

P.S. Uneori un nu se poate transforma în da. Sau invers. Depinde de vreme și de vremuri. Și de ce te străduiești să semeni…