Arhive etichetă: autoconservare

Sens

De cum am pus în practică decizia, au tăbărât gândurile pe mine, parcă hotărâte să mă ia la scuturat și puricat mai dihai decât Fiscul când controlează un neica-nimeni… Am o ușoară părere de rău, amestecată peste bucuria de a-mi fi dus la capăt o chestie de principiu… Am o nostalgie, așezată peste ușurarea de a-i fi dat câștig de cauză respectului de sine… Poate pentru că, indiferent de sfaturile citite, eu tot mă atașez de oameni și de locuri. N-aș renunța la a pune suflet în tot ceea ce fac…

Starea de azi mi-a adus aminte de gustul ușor amar pe care mi l-a lăsat divorțul. Și-atunci mi-a jucat feste Conștiința. M-am gândit la neîmplinirea pe care i-o dăruisem omului lângă care nu mai puteam concepe să trăiesc nici măcar o câtime de ziulică. Nepotrivirea de caracter mi s-a părut a fi doar un simplu paravan în spatele căruia triumfau inflexiunea și încăpățânarea mea. Și nu mi-a fost deloc plăcut să gândesc asta… Nici asigurările primite mai apoi, nici măcar faptul că peste ani am rămas buni prieteni n-au șters impresia de atunci. Poate pentru că încă nu atinsesem înțelepciunea de a prețui și accepta utilitatea răului necesar?!

Nu-mi place să repet greșeli… din fiecare întâmplare am știut să-mi trag învățămintele. Și într-o ușoară sclipire de autoconservare mi-am promis să nu-mi mai leg viața de cineva. Nu semnând contractul pe un petic de hârtie. Să n-am ce contesta. Să nu-mi mai pot reproșa nimic. În privința asta pot zâmbi ușurată…

Azi am divorțat din nou… Un altfel de divorț, e drept, dar tot în cunoștință de cauză, tot stârnit de nevoia mea de a mă respecta. Știu, mulți poate vor spune că iar a primat încăpățânarea, dar nu… de data asta cunosc valoarea răului necesar. Pentru că în timp am mai învățat un lucru – dacă dimineața nu pleci cu zâmbetul pe buze spre locul de muncă, e în zadar drumul într-acolo. E ca și cum ai fi prins într-o căsnicie fadă, de fațadă, fără iubire, fără respect…

SensSursa Foto

Bilanț semestrial

(…depus regulamentar online, semnat electronic Bursucel :smile:…)

Hai să recunosc – de-aproape un an viața mi-i strâns legată de Laptop… Cu fire nevăzute – motiv pentru care nu reușesc să le retez neam! Să nu credeți că asta nu mă revoltă! Sau că am stat cu mâinile încrucișate, așteptând Minunea! Nuuu – am pus zăpădă peste ele, cu gând să le fac casante, am turnat cafea aburindă, în speranța că le-oi topi și-i gata trebușoara! 😎 Nici asta n-a mers! Doar mi-a ridicat în cap o părticică de Canadă, care-a găsit de cuviință să-mi pună sare de lămâie în cafea… 😐 Urâcioasă creatură! Atunci, mânată de un ciudat simț al conservării – de care, cu rușine și părere de rău, constat că nu reușesc să uzez în alte circumstanțe –  am invocat Firele și-am stat cuminte acasă. 😛 Acasă ăsta… e doar locul unde eu și Măria-sa Laptopul ne-am ancorat într-un static-enervant Azi, dar e totuși o fortăreață de nădejde la nevoie- un pic mai mult decât nimic… 😉

Ieri Firele mi-au dat rău de tot peste nas! M-au pus în fața faptului împlinit și m-au obligat să dau socoteală pentru toate cârcotelile mele la adresa lor! Apoi au pornit o numărătoare inversă, pornind tacticos de la 10800… Tic-tac! Cap ou pas cap? 😀

Mă pedepseau, vezi bine, pentru graba de care dădusem dovadă la plecarea din birou! Prostie, așa au catalogat-o! Și-mi șușoteau numărând Firele astea cam așa – Îți iei inima în dinți au ba? Știi bine, la sfârșit el, Laptopul, te va părăsi și vei rămâne singură! Știam că nu e glumă și mă chinuia cumva gândul. Prea m-am legat de lumea asta…  E simplu, poți repara, știi bine! mă îndemnau iar Firele. Ce era de făcut mi-era clar… doar că nu prea-mi plăcea perspectiva… Am zis cumva că nu-mi place să deranjez? O mai zic o dată! Deci nu-mi dădea inima deloc ghes să-mi deranjez colega de serviciu și s-o târâi spre birou doar pentru un amărât de alimentator, uitat în graba plecării…  Amărât, zici? E hrana Laptopului! O să moară de foame după ce isprăvesc și aste 360 de numărat! O să te plângi apoi că te-a lăsat! Dar cine a iscat povestea? 👿

Firele astea sunt mai puternice decât credeam! Și mai urâcioase decât… Lasă! Ba nu! Nu mi-aș putea lăsa Laptopul să mă lase! Așa că am pornit spre Stăpâna Cheilor și Cartelei de Acces, i-am spus oful și-am făcut pe plac Firelor. Femeia m-a privit blând, mi-a zâmbit și… uite-mă-s mână în mână cu dragul de Laptop, veselă nevoie mare că-i viu și nevătămat! Că doar nu se făcea să-l las să fredoneze ca la-nceputul melodiei ăsteia… 😉

Trag linie la bilanț și e clar că iese dependența pe plus! Spuneți-mi că nu mi-s singură în situația asta, că dau faliment de rușine! 😳

P.S. Și-nainte să trag oblonul pun zâmbete de zi senină la bătaie, că doar n-oi sărăci din atât! 🙂