Arhive etichetă: belea

(Ne)Lămuriri

Greu...De n-ar fi bătut în cuie planul de zbor, aș cocheta cu perspectiva de a urma cursurile Facultății de Psihologie. Nu știu dacă aș bătători calea psihologului pro bono, dar măcar aș ști să dau răspunsurile corespunzătoare, fără să-mi mai chinui mintea cu dacă tăceam, filozof rămâneam! Nu știu cum oți fi voi, dar eu n-am mereu certitudinea că mi-s în măsură să găsesc soluțiile optime, oooricât aș transforma în morișcă o problemă, răsucind-o pe toate părțile. Uneori chiar simt că mi se pune pe creștet o căciulă muuult prea mare pentru al meu căp’șor… d'oh

În dimineața asta… Mă rog, dimineața mea este momentul în care – din propria-mi inițiativă sau forțată de alții – mă văd obligată să-mi fac prima cafea, să pot întâmpina cu picul de concentrare noua ziulică ivită. Iar nu știu cum or fi alții blagosloviți – la mine concentrarea se lasă mai greu venită, abia de la a doua cafea onorându-mă cu prezența mai consistent. Percep chestia asta ca pe un deficit serios, care-mi crează dezavantaje majore, mai ales atunci când mă trezește cineva din somn și-mi expune datele problemei, bașca mai așteaptă și răspunsuri pertinente… sigh

UffO ecuație cu 3 necunoscute – sau poate doar 2 și ½, fiindcă trebuie să recunosc cinstit că în problema asta era inclusă și persoana de mi-a dat trezirea. Ea e z, să zicem… și m-a sunat să mă întrebe 1.de ce nu răspund la numărul de telefon pe care mi-l știa ea? că de ieri mă tooot sună și… am ceva cu ea de nu-i răspund?… 2. o cunosc pe x? Multe, zău, prea multe întrebări pentru prima oră… Pe z n-o mai văzusem de pe vremea când am divorțat prima dată de contabilitate. N-aveam în comun decât câteva spețe strict profesionale discutate și amintirea interminabilelor cozi la ghișeele unde se depuneau pe vremuri declarațiile fiscale. Deci nimic care să fi generat vreo scindare, nimic de reproșat, nimic de împărțit. Pe x n-o cunoșteam, dar îi puteam face hatârul să-mi sun prietena de la control fiscal, poate… Nu, nu e ce crezi tu… și-uite-așa aflu eu că x este fosta lui y… Pfiuu, nici pe y nu-l cunosc… sau poate doar din vedere, că Tulcea e mică și… Povestea însă mi-a sunat al naibii de familiară, ca și descrierea lui x – un fel de inamic public, așa cum erau copiii prezentați de Mr. Waternoose în Monsters Inc.

Nu mi-s încă lămurită dacă am făcut bine spunându-i amicei să lase lucrurile să-și urmeze cursul firesc, fiindcă nu-i dracul atât de negru… Că dacă x e într-atât de odioasă pe cât mi-a zugrăvit-o, am dat cu bâta în baltă, implicit de belea! Și uite-așa m-am căpătat eu cu regretul că nu mi-s, dom’le, licențiată în psihologie. Alta era treaba! Îi chemam frumușel pe toți la cabinet și puneam de-o consiliere ca la carte, încheind cu un lăsați naibii prostiile, oameni buni, că viața-i prea scurtă – mai bine puneți inima și iubiți! thumbs up

Nah, că de astă dată orice asemănare cu persoanele reale nu e deloc pur întâmplătoare… happy

Notă Explicativă

( … sau cum am rămas cu ochii în TV… 😯 )

N-am dat bir cu fugiții! Nuuuuu! Pe cuvânt! Am pățit-o, doar… chiar urât de tot! 😳

A fost cam așa… Când am ajuns la București, prima și prima dată am zis: Net am? Că eu fără net nu stau aici! Hotărât, nu conta nici mâncarea, nici cazarea, nici volumul de muncă! Drept e că oamenii au făcut tot posibilul să-mi îndeplinească pretențiile și să mă facă să mă simt în largul meu. Adică, până la urmă puteam să aduc și o lighioană în cameră, numai să nu cârcotesc că vreau să plec… Ba au mai încercat să mă scoată și-n oraș… la club. Dar cum au văzut că nu mă dau în vânt după așa răsfăț, m-au lăsat în plata mea. Nu m-a impresionat nici TV-ul din dotarea camerei pentru care se uitau cam șui la mine vecinii (semn de boierie, deh! :mrgreen:), nici patul ăl mare de pe mijloc – că era firesc să arate camera așa! Dar mi-am frecat mânuțele în semn de bucurie – aveam Net – era ok! Iar e drept că mai târziu am descoperit că e vai de mămăliga lui, dar eu sunt tolerantă deseori – recunosc, ăsta e cusurul meu! 😛

Ei, dar nimic nu durează o veșnicie, nu?! Așa că Miercuri, cum-necum (nu mai fac săpături acum gen De ce? Cine? Cum? 👿) am rămas fără net!  Asta e! mi-am zis Am cutezat, bre, să grăiesc în Miercurea fără Cuvinte… O scot eu la capăt, că nu-i sfârșit de lume! Și nu era, că nu mă puteam plânge decât de lipsa timpului…

Eh, toate bune și frumoase până sâmbătă, când mi-a plecat copilul din prea mult dor de Tulcea. Și pe la 16,00 s-a pogorât peste mine Prima Belea! Recunosc – am tras o fugă la birou cu gânduri de scăpare! Fără urmă de infatuare zic cu mâna pe inimă Îmi merge mintea, zău! Ce-mi trebuie? Net, bre, net, mai întrebi?! Cum rezolv? Abonament! Al meu de data asta! Oamenii ăștia de-și zic operatori pe la furnizorii de internet nu au habar cât de serios e Bursucelul, zău! M-au luat la întrebări ba de mutație, ba de adresă stabilă… Noduri în papură! 👿

Așa m-au enervat cu bețele în roate puse, de m-a apucat tusea aia ce-o am când mi-s stresată aiurea… 😦 Tusea asta mi-a mai pus o dată capac, de m-a trimis fără drept de veto la orizontală… A doua Belea a fost spatele – apăi așa-mi trebuie de staaau pe scaun toată ziulica! Alea 5 minute făcute ieri din birou până acasă au fost secole de pășit cu grijă, de parcă aveam în brațe ditamai stiva de cofraje de ouă! M-a privit lung Agentul de pază, mirat că răspund monosilabic și chinuit la urarea de Zi bună! A-ncercat – de data asta fără succes, nah! 😛 – Portarul să afle ce și cum mă obligă să fac pasul piticului… Portarul ăsta o să moară de curiozitate, cred… 😀

Acasă Liniște! Mult prea chinuitoare liniștea asta și prea devreme pentru somn… Spatele-mi spunea Nah, satură-te! Mai stai ore în șir pe scaun fără să te gândești la mine? Mă mai ții data viitoare în curent? Urâciosul… Nici o poziție nu-i era pe plac. Și nici nu l-a îmbunat ca data trecută Puterea Ursului. Am vrut să citesc – nu m-a lăsat. Pe scaun nu-i plăcea, la orizontală nici atât! Pisici! Am aprins TV-ul! Mdea… am făcut fix ce nu-mi place, dar am zis că nu pot sta doar eu cu mine pe muțește! Nu-i deloc ușor… 😳

Așa că ieri am fost informată cât pentru o viață întreagă :mrgreen: – ba despre frecușurile din Coaliție, ba despre cazul lui Berbeceanu, ba despre pui, șobolani, cutremur, evaziune fiscală, salmonella, DNA, FMI, numerologie, psihologie, vrăjitoare… Ce lume, Doamne! Și ce bine-mi era mie neinformată! 😛 Singura chestie care m-a prins am găsit-o pe Animal Planet. Exact, era vorba despre pisici! 😉

Într-un final am adormit cu TV-ul… Acum nu știu dacă lui îi datorez motivarea de la trezire, dar cert e că am mers frumușel la Vodafone azi, am așteptat… cât de răbdătoare am putut eu aștepta, mi-am modificat abonamentul și mi-am luat stick-ul de net. Măcar acolo nu m-a chinuit operatorul cu întrebări despre mutații suferite… Ba a avut răbdare să despicăm firul în 444 la capitolul Vreau un net mai bun de data asta de la voi, da?!

Dintr-o belea am scăpat deci mulțumită TV-ului. Așa că de azi îl las iar să hiberneze, să nu se epuizeze, mititelul! 😉

Spatele încă face pe nebunul, așa că îl ignor stând pe scaun și scriind… Ori la bal, ori la spital! Dar mai bine la bal, că medicii-s supărați și cred că nu-i de stat pe lângă dânșii acum… 😐

Important e că mi-a revenit zâmbetul, că doar nu mor caii când vor câinii – asta-i clar! 🙂

Duel

(…Matematica îi poate veni de hac Chimiei… :wink:)

Parfum

Fetelor! Știți voi ce e mai frumos și mai de neuitat într-o relație? Ei, cum ce??? 🙄 Of, Doamne, nu vă gândiți la alte cele – mă refeream la Prima Întâlnire! Aia la care tu te duci cu carul de emoții, de scapi un picuț mai mult parfum și-apoi tragi de timp să se mai ducă din tărie! Norocul Lui ține de seriozitarea firmei de unde ți-ai ales parfumul. De data asta, dar doar de data asta, ți-ai dori să nu fie chiar original, că nu dă bine să întârzii peste măsură!  Punctualitatea-i atributul regelui, iar tu trebuie să fii la înălțime, mama lui de parfum! 😳 Ai telefon, da? Buuun… eu zic așa – înainte de-a pleca de-acasă spre locul cu pricina verifică iute cifra sau cifrele de-ți cad cu tronc de-aici și scurtătura spre Calculator. Asta dacă nu cumva ești unul din așii matematicii și faci calculele în gând mai dihai decât proful tău din facultate. Mai rar așa, dar s-au mai văzut cazuri… 😉 Cum de ce să verifici? Ah, ai uitat cum e cu prima întâlnire? E aceea la care El e… minunat! De asta are grijă El – e spiritual, miroase bine, e cavaler, e-n stare să renunțe la bere, la „metaforele” de-i sunt așa de dragi și nu uită să-ți ofere un trandafir alb! Știe bancuri bune – și culmea, nu-s porcoase! – zâmbește peste măsură de frumos, e-așa de-atent cu tineee… 😎 E gata-gata să te prindă-n plasă și-ai sta la vorbăăă, ehehe! Stai! Nu-ți spune nici în gând că ți-i compatibil, așa dintr-o dată! Că de aici pornesc belelele! 👿 Ține-ti firea și-ntreabă-l, fată, când a apărut pe lume! Că o să-ți spună, doar nu-i femeie să-și ascundă vârsta… 😀

Restul… știi ce-ai de făcut – o sumă mică din care scazi și scazi (hai, că nu te-oi fi lăsat așa de tare prinsă să uiți cum se face sau… :???:) în fine, zic eu că nu se uită-așa ușor bruma ceea de matematică elementară. Sau sper! Nu de alta, dar să nu te trezești – Doamne, ferește! – că dai bunătate de Uniune perfectă pe-un Pericol! 😥

Și gata, eu zic că mi-am făcut datoria de v-am avertizat! Pe Ei îi rog frumos să mă ierte și de data asta, că mi-am fost pusă iar pe șotii, zău! 😳 M-am amuzat și eu puțin pe seama duelului dintre Matematică și Chimie… 😉

În rest… iubiți-vă indiferent de cifre și transformați în zâmbete toate ceasurile lui Marți! 🙂

Revelație

(numai bună pentru o Luni Dimineață! :wink:)

Nu știu cum e la voi, dar pe mine tare mă mai inspiră Apa… Mai ales Apa de la Duș! Îmi dă ba idei din cele mai năstrușnice, de mă bușește râsul și umplu de veselie Baia, ba soluții salvatoare pentru situații ce altminteri îmi păreau Clar fără ieșire!, ba revelații extraordinare! 😎

Week-end-ul ăsta am fost puțintel confuză și-un picuț posomorâtă. Eh, se mai întâmplă și pe la case mai mari, stați liniștiți! Cel mai rău a fost duminică dimineață la trezire. Vânătaia de la genunchiul stâng striga Doareee! Julitura de pe gamba dreaptă m-a atenționat că am deranjat-o când am atins-o de cearceaf, iar umărul drept cârcotea că se vrea masat… Prea multe deodată! Am gândit o clipă să dau în scris explicația cerută pentru neprezentarea la mare, dar mi-am zis că asta n-o să mă scape de blestemul ce se abătuse pe căpșorul meu cel nevinovat altminteri. Așa că am preferat să derulez în minte de unde-mi pornise necazul… 😐

Vineri pe la amiază m-a necăjit Biroul.  El a fost primul. Cred că de necaz că-l părăsesc pentru mai mult de două zile a găsit de cuviință să-mi lase plocon o julitură. Cadou admirat pe-ndelete acasă, când am decis că toți, dar toți blugii mei trebuie să intre la apă. Și ca să nu se certe între ei am hotărât să îi amestec printre draperii. Buuun! Am eliberat eu toate cele de pe Măsuța pe care tronează laptopul și alte cele trebuitoare la nevoie și am luat-o drept ajutor de nădejde la coborâtul draperiilor. Ce-o fi fost în mintea ei eu n-am de unde să știu! La prima coborâre a stat cuminte, dar la a doua… ei, mi-am zis că poate nu i-o fi plăcut călcătura mea, că mi-a prins genunchiul drept pe lateral și mi-a lăsat mândrețe de vânătaie. Și nu mai zic cum m-a duruuuut! Cine să bănuiască o Măsuță atât de mică de-o răutate așa de mare?! 🙄

Colac peste pupăză, m-a apucat hărnicia! Am făcut curat, dar nu se făcea să umblu noaptea teleleu prin curtea căminului, să-mi aud alte cele! Așa că am dus sacul cu gunoi sâmbătă dimineață imediat ce-am făcut ochi… Ufff, mi-am zis că nu m-o vedea nimeni, că n-o sări în ochi nici vânătaia de se colora, nici julitura ce se conturase în dreptunghi de 2/1 cm. Da de unde! Cum am dat binețe portarului, cum a căscat ochii la ele, de parcă aveau magnet… De la fotbal mi se trag! 😀 i-am zis și am ieșit în trombă. Portarii ăștia pe toate vor să le știe! De parcă n-ar fi putut și el să admire florile de pe rochia mea cea roșie de casă… 😐

Cum mi s-au uscat blugii, cum m-am pregătit de ducă! Eram deja presată de fiică-mea, care mă sunase de două ori să mă întrebe Ai ajuns la Carrefour? 😕 N-ajunsesem, că eu nici măcar pe ușă nu ieșisem. Ei, Ușa asta mi-a lovit umărul drept! Aici nici n-am știut de ce i-o fi cășunat pe mine, că nu-i făcusem decât s-o ating la deschidere și să bag cheia în broască… Altă răutate! 👿

Duminică am stat cumințică, am oblojit plocoanele cum m-am priceput mai bine și-am reflectat. Nu-mi ieșea la socoteală – de ce să mă chinuie toate astea așa? Că eu am grijă și de Masă, și de Ușă, și de Birou… am ajuns dar la concluzia că e blestem de la mal de mare, că prea se lega supărarea cuiva de belelele ce se abătuseră peste mine… Asta până la vremea Dușului prelungit, când Faianța mi-a sărutat cu foc și prelung palma mâinii stângi, în semn că nu vrea să lase neam Podeaua să mă îmbrățișeze! Și atunci am avut revelația! 💡

Păi degeaba mi-s eu frumoasă, deșteaptă și devreme-acasă? Mă iubește Biroul, Măsuța, Ușa, Faianța și Podeaua, mă iubește toată lumea de mă știe (ei bine, fie, mai puțin o duzină de oameni :oops:), dar mai presus de toate mă iubește Casa mea! Uite-așa m-a năpădit zâmbetul iar și mi-a venit să îi cânt un cântec de drag Casei. Cam așa… 🙂

Ei, uite-așa-mi încep eu Lunea cu voioșie! Sper să fie molipsitoare și să călcați cu dreptul în săptămâna asta ce s-a ițit numai ce! 🙂

Ca de Rusalii…

Așa-mi trebuie! Da’ cine – Doamne, iartă-mă! – altul decât Aghiuță mi-o fi dat ghes să-mi las bunătate de liniște și să mă mai capăt cu încă un gând de amărăciune, bașca și cu dorința arzătoare să treacă într-o clipită doi ani și să-mi iau zborul hăăăăt-departe, peste Ocean?! Zațul din ceașcă putea clar să mai aștepte întânirea cu șuvoiul de apă…

Ete cu gândul ăsta m-am întors în cameră și am răsucit cheia în broască, fix cât să măresc distanța dintre mine și malițiozitatea de la capătul culoarului!

Când ieșisem din cameră, având în mână doar ceașca de cafea, eram tare bine dispusă – chicoteam la gândul că voi scrie azi ceva mai vesel, care să ridice măcar un colț al gurii în semn de zâmbet! Că tare-mi mai place să văd oamenii zâmbind frumos!

Pornise cam așa…

Dis-de-dimineață (și aici mi-s subiectivă – vorbesc de dimineața mea, aceea din zilele de sărbătoare legală, care începe undeva după 11,00 a.m. musai! 😳 ), după cotidianul ritual de trezire, cu cafeaua de-a dreapta și laptopul în față, am purces la scotocirea prin recipientul numit Inbox. Dacă nu fac trebușoara asta la vreme, m-am ars! Azi pliculețul m-a avertizat că am doar 96 unread… Nu-i bine, dar nici rău – am avut perioade mai urâte, când treceau de 296!

De nevoie, am învățat că în cazurile de genul ăsta mi-i de ajutor sort by sender – le iau frumușel în ordine crescătoare, cu răbdare asezonată cu tutun. Mi-am dat seama că ziua-mi va fi tare făinuță după primul mesaj deschis – mai era pe lumea asta un altul de se trezise tare-tare târziu! Iar eu mi-eram mai norocoasă decât el – mahmureala de care vorbea îmi era lăsată în urmă rău de tot în timp! Lăsată, nu uitată, că-i memorabilă trezirea cu sentimentul de… brrrr de după Festivalul Berii!

Ducă-se… hai înapoi la povestioară, că-i mai indicat așa!

Și cum citeam eu despre istețime, mustățile lui Stalin, o EA și strategii de cucerire, mintea asta a mea de-mi joacă feste – care mai de care mai năstrușnice – a luat-o înainte rău de de tot pe arătură, a conturat furăciuni și a iscat un pisoi… 🙂

He he… târziu a venit și imaginea de însoțea cuvintele și-a meritat să aștept, zău! Un ghemotoc de blană mic-mic, zgribulit și înfoiat! Asta mi-a amintit de puiul de mâță care-ntr-un viitor apropiat o să-mi inspecteze camera în stilul caracteristic pisicesc. Și care – firește! – o să-mi escaladeze draperiile, altfel cum ?! Că doar nu s-o lăsa el mai prejos decât restul neamurilor! 😀

Mi-s pregătită pentru asta, pe cuvânt! Am așa o… indulgență amestecată cu acceptarea perspectivei harababurii provocate de curiozitatea mâței mele. Mâță sau motănel… la capitolul ăsta am zis precum o viitoare mămică aflată pe ultima sută de metri de așteptare, care a refuzat la ecografie să afle care va fi sexul puiului ei – Fie ce-o vrea bunul Dumnezeu, numai sănătos să-l am!  🙂

Ei, nu înseamnă că nu mi-l închipui… am avut cândva năzdrăvani de felul ăsta doar…

Această prezentare necesită JavaScript.

Nu știu cum o fi pictat puiuțul ăsta cel nou… Poate-o fi chiar gri-petrol, cu ochi galben-chihlimbar – așa, ca zăpăceala de motănel ce-a dat gata la amiază toaaată conserva de sardine pe care am pus-o la bătaie cu tot dragul. Hoțoman, deh! De mâncat – a mâncat, dar n-a vrut neam să dea lăbuța prietenește cu mine! Și nici să mă lase să-l mângâi pe creștet… Eh, un pic de încredere a căpătat el în mine, altminteri n-ar fi cutezat să vină pâș-pâș la nici un metru în spatele meu. O fi simțit el că nu am nimic de ascuns și că intențiile-mi sunt curate, spre deosebire de cele ale altor câțiva semeni de-ai mei ce mișună prin preajmă…

Mi-am amintit de el și-am tras o fugă până la fereastră – e tot sub vișini și-i pus pe joacă! Am spus încetișor pis-pis – a ciulit urechile, m-a fixat prin plasă câteva clipe, apoi și-a văzut de ale lui chestii pisicești… 😆

Mi-am făcut plan de bătaie – de nu și-o lua lumea în cap să plece pe coclauri, îl tratez mai pe seară și cu un iaurt grecesc – am eu așa un sentiment că trebuie să-i placă și lui, nu numai mie… Și mai știi? Poate-i fac rost de tovarăș de joacă …Pufoșeniei. O să-i spun așa până i-oi găsi un nume pe măsură năzdrăvăniei de-o tot aștept de ceva vreme… 😉