(Trăiască berea! – așa zic unii… 🙄 )
Motto: Cum? O adevărată lady nu bea bere?
Azi Ieri îmi propusesem altceva. Să ies la o plimbare până-n Drumul Taberei – prilej de onorare a promisiunii făcută mătușă-mii, apoi să umblu în voie prin curțile altora la întoarcerea acasă. Plan eșuat, firește, altminteri cum s-ar mai persifla socoteala de-acasă?! 😀
În fine, gând de scris n-aveam, că asta presupune un minim de concentrare, dram pe care-l fărâmițează obsesivul “până mai e vară…”. Doar că din click în click am dat peste două întrebări succesive, care-au scos la suprafață un ceva ce-mi spuneam eu că e bine îngropat și-acoperit cu bălării uriașe. La vremea respectivă și-a avut așa o importanță evenimentul, încât ani buni doar la simpla pomenire a numelui lui mă-mbujoram de rușine și necaz! 😳
Hai, că-i prescrisă trebușoara asta, de vreme ce m-a bușit râsul la amintirea ei! Unde mai pui c-am pomenit cu seninătate într-un comentariu despre rușinea pățită și-aș fi scris acolo, dar aș fi stricat poate cu ale mele cuvinte postarea aceea frumoasă… Apoi, lasă să mă fac de poveste la mine acasă, măcar aici s-o găsi careva să mi-o spună de la obraz Bre, ai făcut-o de oaie! 
Ce mai tura-vura… Nefastul eveniment are și un nume – Festivalul Berii! 👿
Dar să nu grăbesc șirul poveștii – înainte de toate stă Prologul:
Demuuuult, tare demult, la 16 ani distanță de timpul nostru, era o fată tânără, frumoasă și deșteaptă (nu ridicați sprânceana – chiar exista! :razz:), care venea și devreme acasă. Fata asta, de aparținea tagmei mânuitorilor de cifrecunoscuse în prima lună ce-a urmat lui Gustar un flăcău deștept, frumos și cuminte, care era din altă castă, teoretic vrăjmașă, cea a verificatorilor de cifre. Băiatul era așa de bun la suflet, încât o convinsese că merită să-i fie alături. Trecuse el prin multe încercări și pe toate le biruise. Una singură fusese omisă – nu-l îmbiase cu licori din cele de dau stări de ebrietate – dar fetei deja îi era drag băiatul și asta era îndeajuns. Fata aceea eram eu, v-ați prins, nu? Cum altfel? 🙄
Povestea în sine începe abia la doi ani distanță de Prolog, într-o caldă seară de vară – seara zilei cea cu 3 ceasuri rele – când prietenul meu a ajuns acasă purtat pe cele 7 cărări ce însoțesc starea de euforie bahică. Era pentru prima dată când îl vedeam așa și i-aș fi spus vreo două, dar știam că-i inutil. Așa că am așteptat răbdătoare până a doua zi. A fost cea mai lungă noapte și cea mai lungă zi! Că nu se făcea să-l trimit la muncă muștruluit… Știu că i-am expus atunci motivele pentru care eram supărată. Și mai știu că nu-i picase deloc bine. L-am înțeles că de vină era al lui coleg, inspectorul O., pentru care sticla era cel mai drag lucru de pe lume, dar l-am rugat să o lase mai ușor cu mostra de colegialitate servită cu o zi în urmă. Și-au curs zilele apoi în pace… 🙂
Până vineri. Când pe nepusă masă m-am trezit la birou cu băieții. Hotărâseră ei că e vremea să ieșim laolaltă cu toată tulcimea în centru, că era eveniment doar! Nici atunci n-aveam la suflet îmbulzeala, dar am avut cu cine mă-nțelege? Hai și hai! Și-am mers… 😐
Știau ei de ce insistau – de nu ajungeai la vreme, n-aveai loc la masă. Au unit băieții 3 mese, de ziceai că suntem la nuntă la țară, nu alta! Asta țin minte că m-a amuzat. Preșuri pe lavițe mai lipseau! Că Festivalul cel cu beleaua începuse cu muzică populară… Mai țin minte că am spus clar Eu nu beau fără să mănânc ceva! Mi-e foame! și-au purces tot băieții după ceva de-ale gurii. Cineva a zis Măi, berea-i hrănitoare, până vin băieții cu micii poți gusta un pic! Hai noroc! M-am codit eu la-nceput, dar părea că știe omul ce zice. Apoi, mai băusem eu bere și nu se compara la tărie cu vinul. Fetele au aprobat și ele, în semn de supremă cunoaștere! Și din noroc în noroc, s-a dus prima halbă ca unsă! Era rece și bunăăă, pe cuvânt! 😎 Care cum venea la masă simțea nevoia să facă o mică cinste. Și fiecare avea altă preferință! Ba fiecare zicea că berea lui îi mai bună, iar în semn de prietenie dădea câte un rând. Gustă! Gustă! Gustă! Silva, Tuborg, Stela Artois… Când au venit micii, mai că mi-a venit să plâng de bucurie! Apoi de necaz! Erau necopți! 😥 S-au sacrificat și mi i-au dat pe cei mai înnegriți, e drept! Acum mergea berea mai bine! Și nu știu cum se făcuse, dar se-ngrămădiseră în fața mea iar vreo 3 sau 4 sticle verzi de bere. Cred că erau Tuborg, că Efes Pilsener băusem din sticlă maro… Cel mai ciudat lucru era Setea! Și cel mai enervant era că trebuia să țin ritmul ei. Se înnoptase deja, vedeam bine beculețele cele colorate de luminau terasa uriașă și fețele vesele din jurul meu. Probabil și-a mea față era tot veselă… eram înconjurată de-o mare de dragoste care mă legăna, mă legăna, mă legăna… apoi s-a oprit curentul… altminteri cum aș putea explica bezna în care alunecasem brusc? 😯
M-am trezit a doua zi dimineață cu o durere teribilă de cap! Ba de dovleac – că-l simțeam clar disproporționat – în loc de cap aveam un dovleac de plumb! Eram deja acasă, în patul nostru, schimbată regulamentar în bluza de pijama cea muuult prea încăpătoare a Lui mea. Fusese cândva a Lui… Neputinței mele de a-mi aminti cum naiba am ajuns de pe lavița ceea direct în pat îi lua locul jena și dorința de-a găsi un loc cât mai ascuns de ochii lumii în care să-mi depăn restul zilelor. Câte-oi mai avea! – așa am gândit atunci… Am privit alături și am realizat că El deja se trezise… Am închis ochii când clanța ușii mi-a dat de știre că va intra Cineva în cameră! Realizam că o făcusem lată și că toată lumea știe asta! Doamneee, ce rușine mi-era! N-am rezistat s-o fac pe frumoasa adormită, mirosea așa de frumos cafeaua… am mijit ochii și am privit locul pe care așezase tava – două cești de cafea și-o pastilă! E aspirină, țușcă, o să-și prindă bine! mi-a zis El. Merg apoi să iau o bere, e bună pentru dres… L-am privit buimacă – îmi zâmbea! Stomacul mi se făcuse ghem la auzul cuvântului bere. Nuuu, nu mai vreau bere!!!! a fost convingător.
Așteptam resemnată muștruluiala, o meritam din plin – așa gândeam. Cine știe câte se-ntâmplaseră după scurt-circuitul de produsese pana de curent?! Într-un târziu, intuind întrebarea-mi mută, mi-a zis. Mă comportasem bine, nu supărasem pe nimeni… părea dubioasă treaba. Nimic-nimic???? 😕 Aaaa, mai fusese un episod. Neinteresant. Al cărui protagoniști eram eu și un prieten de-al nostru tare drag. Într-atât de tare, încât trebuia să-mi manifest cumva dragul și îngrijorarea față de starea-i. Și cu o nețărmurită prietenie cică l-aș fi ciufulit și luat la întrebări, legate de absența unei ființe sensibile și minunate ce ziceam eu că-i lipsea! 😯 Chiar așa am făcut??? Chiar așa! Ufff, asta nu mi-a sunat a bine! 😳
Sfărșitul era de prevăzut. Luni la rând n-am mai băut bere! La piață ocoleam rafturile cu pricina, mi se întorcea stomacul pe dos când auzeam rostit cuvântul, iar sticlele verzi, chiar și goale, erau obiecte de tortură… Apoi timpul le-a rezolvat pe toate! Mi-am revenit cumva, dar mi-am promis că nu va mai exista următorul Festival al Berii. 😀
Epilogul ar mai fi… Un an mai târziu, fata prinsese drag de-o melodie și-o cânta de-ai fi zis că nici usturoi nu mâncase… Daa, cânta fata asta Trăiască berea! cât o ținea gura și muzica ălora de la Spitalul de urgență cam așa… 😛
Eeei, m-a prins dimineața scriind… mai că-mi vine să vă-ntreb Ce ziceți, merit o bere pentru asta? 😳
Sau mai bine las întrebarea în aer și spun cuminte
Să vă fie Lunea asta veselă și-aducătoare de bucurii! 🙂
Bursucel's Blog 