Arhive etichetă: blugi

S(-)ofist(r)icat…

shit_happensPornisem de la cu totul altceva… De la Pânza de Păianjen – cartea Cellei Serghi. Mi-am amintit azi ieri că acum ț ani, după ce am terminat-o de citit, i-am spus Mamei că-mi doresc tare-tare și eu o rochie albă tivită cu pisici alergând după gheme. M-a privit Mama mirată de așa cerere. Din creștet până-n tălpi. Și-a fixat privirile pe vânătăile ce-mi stăpâneau cu veselie gleznele, a clătinat din cap și-apoi mi-a spus N-are rost efortul – n-ai îmbrăca-o… Ar spori doar numărul hainelor care ocupă locul în șifonier degeaba! Pe undeva avea dreptate… don't tell anyone

Mai am și acum ceva din practicul de altădată. Prefer blugii, chiar dacă în garderobă am și rochii. Blugii îmi dau senzația de lejeritate. Mi-s dragi rochiile, dar până mă decid să îmbrac una… he he! Mai luna trecută cochetam cu ideea de a-mi lua una cu maci. N-am găsit niciuna care să-mi fie pe plac, așa că m-am potolit. Ieri m-am pornit în căutare pe net din nou – de data asta am vrut-o iar pe aceea cu pisici și gheme. Știu, mi-s incorigibilă și-mi doresc mereu exact ce e mai greu de găsit. Am dat peste altceva în schimb – o imagine familiară mi-a atras atenția, coincidența era prea mare, iar tentația… hypnotised

Buuun! Acum am ajuns la acel ceva! Și nu-i bun, că nu-mi miroase-a bine! Adică… ce naiba te poate convinge să porți un tricou cu Please, kill me?!? E disperarea într-atât de mare, generată de hidoșenia boarfelor aruncate pe dânsu’ ? Nu știu cât au încasat băieții pentru pedeapsa asta…

Uite, recunosc, întâi m-am cam prăpădit de râs privindu-i. Și dacă nu făceam escală într-o altă curte virtuală  înainte de a mă apuca de scris, probabil n-aș fi pomenit nimic despre obediență. Aș fi făcut doar haz de necaz și n-aș fi privit colecția asta de… modă ca pe un experiment cu pe oameni. Aș fi zis prefer să mă omoare cu zile muzica decât boarfele purtate! Cam așa… daydreaming

Acum las de la mine – de gustibus non est disputandum… La urma urmei cine pisici mi-s eu să-l iau la bani mărunți tocmai pe Designer? Mai bine pun de-o cafea, că tot mi-am fost cap limpede și-n noaptea asta. Eu o fac, voi o beți… important e ca toată lumea să fie fericită! Poate doar băieții ăia or fi cu lacrimi pe obraz… Să le fie de bine, că doar nu i-am îmbrăcat eu?! it wasn't me

Cum spuneam – cafeluța îi gata! Azi se servește musai cu zâmbet, că doar e vineri! happy coffee

Aparențe

Aparent m-am trezit cu mult mai de dimineață decât de obicei. Odihnită de data asta. Și hotărâtă să fac o schimbare în cinstea pietroiului de pe suflet pe care l-am făcut praf cu o seară înainte, după îndelungi ezitări. După o săptămână de gânduri așezate strat peste strat, tasate până la pietrificare – temeri legate de impunerea unei decizii vitale, dar contrare voinței. Sincer, mă sperie mai mult prezumtiva tortură din partea conștiinței decât orice maltratare fizică. Nu-i leac pentru așa ceva…

Aparent nu am nici o legătură cu make-up-ul de multă vreme. Lucrez de ceva timp la a-mi păstra obiceiul utilizării cremei hidratante și a cremei de ochi. Deh, ar fi cazul să dau Cezarului ce-i al Cezarului! Dar azi am avut timp berechet – deșteptătorul mi-a dat de veste că e vremea să plec la duș după ce deja rezolvasem ritualul ăsta con brio. Așa că mi-am luat anticearcănul, gloss-ul și creionul alb și m-am jucat – au dispărut ca prin minune urmele nopților cu somn venit cu greu. Aparent, firește! I-am mulțumit în gând celui care a inventat anticearcănul exact așa cum făceam acum 7 ani.  Mi-am promis că voi repeta obiceiul picturii matinale, regretând că nu am finisat opera cu un rimel. Clar, nu eram eu dimineață! 😀

Aparențele astea nu trec neobservate… și m-am felicitat din nou pentru decizie. În fond, puțin make-up nu strică! E drept că nici nu mă ajută să par mai în vârstă – mi-ar trebui tone de pudră ca să scap de silueta școlărească. În consecință, un domn binevoitor mi-a tăiat elanul care-mi purta pașii spre arhivă cu un Domnișoară, accesul spre culoarul acesta e permis doar angajaților școlii. Biblioteca e pe celălat culoar, pe partea dreaptă!. A trebuit să îi arăt cheile de la arhivă. Și să ascult amuzant-încurcatul Să mă scuzați, m-au indus în eroare blugii, ținuta… aparent păreați o elevă în căutarea bibliotecii… Trebuie să îmi cumpăr fustă! 😀

Aparent aș avea unde să locuiesc în București, dar… Sunt comodă, recunosc! Mă încântă ideea celor 5 minute distanță de birou… Acum prioritate e mutarea în noua cameră – am pierdut ceva vreme așteptând eliberarea și micile reparații inerente. În aparență era mai avantajos să aștept până luni ajutorul femeii de serviciu. Practic, prefer să fac eu asta decât să strâmb din nas la vederea celei mai mici pete de var scăpată de sub lupă. Fecioară, deh! Așa se face că după terminarea programului și a discuției prelungite cu un prieten – cât pentru o săptămână, vorba lui – m-am înarmat cu cele necesare și am pornit la vânătoare de pete de var. Cred că a fost molipsitor – s-au mai găsit câțiva pe palier hărnicuți. Am zâmbit involuntar. Suficient cât să aud un Ar trebui să zâmbiți mai des!.

Aparent, zâmbetul a apărut ca la îndemn… realitatea e că mi-am amintit de o foaie, plecată peste ocean în Florida cea însorită. O scrisesem aparent în joacă, dar menirea ei era să lumineze o față.

Până la urmă, sfidând aparențele, zâmbetul e reflexia fericirii… 🙂