Arhive etichetă: brașov

(Dez)Iluzie

Bursucel's Clock

… Mi-e somn… mi-e tare somn! Mi-e teamă că dimineață n-o să mă pot trezi. Să ai o zi frumoasă… te sun mâine de la Brașov! 🙂

Slavă Domnului că m-am trezit la vreme!

Poate nu e chiar o minune… la drept vorbind, alarma ceasului o aud doar sâmbăta și duminica – asta în cazul în care nu uit să o opresc vineri seara. Altminteri le e de ajutor doar vecinilor. Sau poate nu?! Realizez că nu i-am întrebat până acum care le e ora de trezire – socot că ar fi o întrebare mult prea personală, așa că nu-i voi întreba niciodată… Și-apoi nu voi rămâne la infinit aici, e doar temporar!

Fac o mișcare de semi-rostogolire și iată-mă față în față cu Ceasul. Îl văd ca prin ceață și mâna stângă găsește de cuviință să pornească o mișcare ascendentă peste față – ușor dreapta, apoi stânga peste frunte, disciplinând părul ciufulit.

Mulțumesc, e mai bine așa!

Două șuvițe coboară cu o îndrăzneală impertinentă, încercând să acopere ca o perdea ochiul stâng…

Într-o zi o să mă tund zero, pe bune!

Mă amuză repetarea propoziției ăsteia de amenințare. Nu mai știu de câte ori am spus-o și săptâmâna asta… Privesc învălmășeala de cifre de pe cadranul ceasului – prea multe zero-uri! Ceva nu-i în regulă… 00,30… ba nu, e ok, este 06,30 – am vreme de duș, ba chiar și de lăsat camera în ordine! Pornesc zâmbind spre baie cu gândul că mi-ar prinde bine un Ceas Adevărat, cu indicatoare pentru minutar și secundar inclusiv… și cu cifre ordonate în horă…

E 7,45 când troleibuzul se pune în mișcare – bătrâna care și-a validat tichetul de călătorie înaintea mea are ceas la mână – mare, parcă prea mare e ceasul ăsta electronic pentru brațul ei firav… calculez în gând 20 minute până la gară, 10-15 minute până îmi iau biletul…

E bine… am vreme! 🙂

Funcționara de la ghișeu mă privește pe deasupra ochelarilor pe furiș și răsfoiește o revistuță ciudat de colorată… număr până la 60, ajung la 120… la 129 catadixește să mă întrebe cu o voce plictisită

Doriți ceva?

Of, firește că doresc ceva… altminteri ce rost ar avea să o fixez cu privirea și să număr în gând?!

Un bilet dus-întors pentru Brașov, vă rog! 8,30 dus, 18,28 întors… dacă se poate…

Mai dă o pagină din revistuță, mă privește iar pe deasupra ochelarilor…

Vă întoarceți la București azi? Sau rămâneți pe traseu?

Îi lipsește zâmbetul de sticlă… Cum naiba să rămân pe traseu???

La București, firește… e luni mâine – e zi de muncă…

Îi întind banii, îmi dă tichetele și răsuflu ușurată. Pornesc hotărâtă spre peron și nu știu, poate doar mi se pare, dar aud din urmă un

Eu am liber mâine!

Urc în tren în vagonul în care aproape câ mă împinge funcționarul de pe peron. N-am apucat să văd dacă e vagonul bun, dar nu e bai! Pot trece din vagon în vagon cu ușurință – am doar rucsacul, aparatul foto și telefonul. Mi-am amintit de el și bag mâna în buzunar să verific cât mai este până pornește trenul. Verific și iar verific și constat că nu-i!  Ei, da… l-am uitat acasă la încărcat! Am un sentiment de panică legat de asta

Offf… o să mă sune să afle cum îmi pare orașul…

Câte apeluri pierdute s-or aduna?

O să se sperie că nu răspund…

Da, el se sperie când nu răspund… sau poate doar cade pe gânduri?! Știe că am mereu telefonul la îndemână, exceptând momentul dușului… Ufff, teama asta că o să îi stric ziua simt că pune stăpânire din ce în ce mai tare pe mintea mea…

Lasă, o să îi trimit poze – o să vadă că am fost acolo…

Compartimentul e ocupat de doar 3 persoane. 4, că nu ar trebui să ignor prezența bebelușului ținut în brațe de doamna din stânga mea… Piticul ăsta scâncește constant, iar mama lui pare cumva neputincioasă. Îi fredonează un fel de aa-aa-aa-a, dar degeaba…

Poate dacă îl legănați un pic… pare că îi e somn…

Nu-i șansă, e chiar mai rău!

Și-ncepe demonstrația. În treacăt m-a lovit de 2 ori cu cotul drept, dar nu asta e problema! Piciul urlă din ce în ce mai tare, iar fața-i a căpătat un aspect curios de roșu-vinețiu, ca și cum legănatul ăsta ar echivala pendulării cu capul în jos. E un El, am aflat numai ce după intervenția domnului care ocupă pe partea opusă locul de la geam.

Fă-l să tacă, mă scoate din minți!

Se pare că el este Tatăl piticului-sirenă… prea ține din scurt situația…

Poate i-o fi foame?!

Am încercat și mai timid de data asta. Mai bine tăceam!

Și-a terminat masa mai devreme!

Of, tonul ăla tăios m-a făcut să-mi îndrept privirea spre posesorul lui… Doi ochi placizi, cu o privire de pește pe ducă – asta a fost impresia lăsată după cele câteva secunde de duel vizual. Și-a coborât privirea pe cartea rămasă deschisă la acceași pagină de minute bune și asta m-a liniștit cumva. Apoi, urmând un arc de cerc de 45 de grade, privirea mea a întâlnit Pălăria! Neagră, cu boruri largi, drepte, ornate cu mere și portocale. Mi-am amintit că la intrarea în compartiment a fost singurul lucru care mi-a atras atenția. Ea – Pălăria-OZN – m-a așezat pe scaunul din fața ei… Un fel de atracție bizară, magnetismul care poate a oprit-o chiar și pe purtătoarea ei să o lepede undeva sus, printre bagaje…

Ce-o avea deosebit pălăria asta?!?

Gândul mi l-a întrerupt un scrâșnet de roți, urmat de o mișcare scurtă de du-te-vino. Pălăria, cu tot cu proprietară, a coborât spre mine și m-a îmbrățișat, învăluindu-mă într-un negru amestecat cu verde-crud și oranj…

Am deschis ochii intr-o lumină alb-gâlbuie, înconjurată complet de un alb imaculat… Încerc să mă dumiresc unde mă aflu…

Fac iar o mișcare de semi-rostogolire și văd Ceasul… sau așa îmi pare… E iar în ceață, iar mâna stângă, grijulie, pornește iar o mișcare ascendentă peste față – ușor dreapta, apoi stânga peste frunte, disciplinând șuvițele rebele ce-mi încurcau privirile.

Mulțumesc, e mai bine așa! 🙂

Doi zulufi obraznici coboară cu îndrăzneală acoperind ochiul stâng ca o perdea…

Într-o zi o să mă tund zero!

Zâmbesc… Da, e Ceasul! Privesc la cifrele amestecate pe ecranul lui și deslușesc într-un final – e 10,34! Realizez că e deja târziu, mult prea târziu pentru o evadare din București… Încerc să-mi reprim dezamăgirea și mă consolez…

Asta e… rămâne pe sâmbăta următoare! 😳

Future Proche

Fragil

Fee … Mi-ar fi plăcut să ajung zilele astea la Brașov… la Târgul de Carte și Muzică, firește! Că-i eveniment mare împărțirea scrisorelelor printre pământeni! 🙂

Știi tu de câte ori a fost orașul ăsta trecut pe Wish List? Prima dată am aterizat la Bușteni… știu, am fost pe-aproape! N-am disperat – mi-am zis Data viitoare sigur ajung! N-a fost să fie nici o altă dată viitoare de atunci – mereu a apărut altceva și am amânat.

Acum eram pornită pe ducă… dar e un ceva care îmi pune mereu piedică… Timpul. Pot să fiu un pic ironică? Pe când mai toți cârcotesc, spunând că nu au viitor, al meu future proche e omiprezent. M-ar părui, de-ar ști ei pe unde e dosit viitorul ăsta! 😉

În fine, firește că scrisorica asta a mea are un rost. Seamănă cumva cu scrisoarea către Moș Crăciun. Adică, transmite o mare rugăminte – nu vreau decât o carte, Zănă! Cu semnătura Dinei. Pusă deoparte până ajung la Brașov.

În fond, nu e așa de departe, e doar la o aruncătură de băț de București! 🙂

VladWebdesign și Campania BlogAwards

Web-design-Brasov-Vladwebdesign1

E mult mai simplu să scrii liber, fără temă impusă… cuvintele curg altfel parcă… Una e cerința și alta e imboldul!

O să fac totuși o excepție astăzi. Tema impusă o voi privi ca pe o favoare de suflet.

La capitolul web design nu mă pricep, e drept. Dar interacționez de fiecare dată când accesez un magazin online sau vizitez un site. Și recunosc că mă întorc de fiecare dată când sunt mulțumită de anumite aspecte. Accesibilitate, viteză de încărcare sau grafică… simplitatea navigării pe respectivul site… Apreciez simplitatea pentru că paradoxal este tare dificil de realizat. Și mai știu că în spatele fiecărui website e o muncă destul de complexă. Știu sigur că este așa, am avut ani buni alături o persoană pentru care munca asta era teribil de importantă…

Astăzi trebuie să vorbesc un pic despre ceva legat de web design brasov . Prima impresie a fost de ușor sobru. Lucru firesc, altminteri. Fără înflorituri, strict și la obiect. Mi-a plăcut banner-ul cu egalitatea Site-ul de prezentare: cheia spre succes… Parafrazându-l pe Descartes oarecum, poți spune „sunt de găsit pe internet, deci exist!”…

În pofida netului meu cel execrabil, am reușit să le vizualizez oferta fără să bat mărunțel din buze. Servicii de optimizare web și SEO. Și în materie de web design – magazin online, site de prezentare, site personal, forum și cărți de vizită. Fiecare secțiune prezentată la modul concis, cu exact numărul de cuvinte necesare.

Am vizualizat și portofoliul. Magazinele online au funcționat la click, e drept că s-au încărcat mai greu, dar știu cu siguranță că vina nu le-a aparținut lor. Mi-a atras atenția pagina web a  Transilvania Tours, deh, tot cu gândul la ducă mi-s! Are câteva secțiuni încă în lucru, așa că o să mai dau o raită pe-acolo să văd care le vor fi propunerile pentru 2013.

Revenind… încă nu m-am hotărât să-mi fac un site de prezentare personală, dar mă bate gândul să fac o cerere de preț web design pentru cărți de vizită. Poate așa îmi fac un drum la Brașov! 😉

P.S. Am aflat de această campanie susținută de  BlogAwards de pe blogul Nota de Subsol

Bușteni

Ieri comentam la postarea lui Cristi că ajung la Brașov… ne-am oprit totuși la Bușteni, și trecem în așteptare Brașovul.

Obositor, cu fuga de ultimă sută de metri, cu fișe de magazie luate în ultim moment (cadoul meu de week-end), cu ghete total nepotrivite, dar ce mai contează? Important e că am evadat!

N-am simțit când a trecut vremea în tren… nu ne-a lăsat un maaare credincios care ne-a împărtășit cu o voce baritonală și un fain accent ardelenesc ofurile lui, cum e cu pastorul cel nou de la biserica… ete că nu știu cărei biserici apărute precum ciupercile după ploaie aparținea. Mare invenție și telefonul ăsta! Și mare ți-e grădina, Doamne!

Am suportat cu stoicism 2 ore și am refuzat să savurez o țigare în toaleta trenului… O să țin minte multă vreme chestia asta…

Dar a meritat… aerul de aici e tare plăcut și din câte am văzut acum pe seară nu am de ce regreta că am coborăt mai repede din tren!

Și gata cu euforia pe seara asta, mi s-a cam terminat pauza… 😀