Asta cred că era ora cea cu bucluc… Ceasul rău, deh… Am deschis iar fereastra laaarg, profitând că sunt singura sosită în birou și am inspirat cu drag aerul dimineții… 
…
Turma de elefanți intrată fără veste m-a luat prin surprindere… nici n-am simțit-o! Eram prea absorbită de Alb și prea hotărâtă să-l păstrez cumva. Un minut? Două? Cinci? Cât or fi țopăit elefanții pe spinarea-mi, profitând de neatenție?! Asta nu mai știu… 🙄
Știu doar că am rămas cu amintirea primei Pături de Zăpadă aruncate peste umerii Colegiului. Asta o pun la păstrare aici, că-i loc sigur… 😉
Elefanții au plecat așa cum au venit, dragii de ei! Și-au zis că merit un pic mai multă culoare – un picuț de roșu în obraji, un picuț și mai mult pe buze… Acum, cu ditamai cana de ceai aburind, îl aștept cumințică pe Hapciu, că i-oi fi și lui dragă! 😳
Așa că până una-alta vă spun eu Sănătate! 🙂 Că sigur o să aud urarea asta în ziua care vine… 🙂
Bursucel's Blog 