Arhive etichetă: Bușteni

Ronțăitul poate dăuna sănătății, zău!

Din start spun că nu mi-s o ființă meschină. Mai repede practică decât cumpătată, bucuroasă că zgârcenia încă n-a reușit să mă acapareze, încerc să împac și capra, și varza. Sigur, s-ar putea spune că mi-s recalcitrantă. Mai ales când mi se pune pata și refuz să mai cumpăr chestii care-mi provoacă alergii. 🙄

Până mai acum ceva vreme mi-erau dragi Covrigeii cu tărâțe. Ronțăiam cumpătat și întindeam punga cu generozitate prin cam toate punctele cardinale-n care-mi identificam semenii. Luau oamenii, că nu puteau face față generozității (?!) gestului și nici fețișoarei mele care exprima clar dezamăgirea când întâmpina vreo cât de mică dâră de refuz. Deh, n-am leac, trebuie să împărtășesc lumii micile-mi bucurii, fie ele chiar și gastronomice… Și-mi rămâneau bucurie probabil și-acum de nu mă lipeam de un scărpinici urâcios, care intuiesc eu că lipea zâmbete care mai de care mai… cu moț de fiecare dată când ieșeam din raza vizuală a martorilor. Am dat vina ba pe mâncarea de la cantină, ba pe căldura din birou, ba pe detergent, ba chiar și pe bietul Cocolino – celebrul antidot al Viagrăi… Realizez că mi-am scrijelit pe răboj cam multe păcate și pe calea asta îl rog pe Bunul – cât de frumos pot eu – să mi le șteargă până nu-mi dau obștescul sfârșit sfâșiată de rușine. 😐

Ei, toate astea s-au întâmplat până mi-a venit ideea să-mi arunc privirea peste eticheta Covrigeilor cu tărâțe și să mă dumiresc într-un final cui ar trebui să-i mulțumesc pentru frenezia scărpiniciului. E524! 😯 M-au trecut toate apele și mi-a dispărut ca spălată cu leșie toată pofta de covrigei! Nu-i corect... probabil așa ar spune producătorul de-ar da cu ochii de rândurile mele. Posibil, dar nici mie nu mi se pare firesc să tac și să țin numai pentru mine ce-am aflat, eventual să las vreun alt amator să simtă pe pielea-i beneficiul minunatului aditiv.

Acum… eu m-am cam lecuit de ronțăit. E drept, mă-ncearcă un pic părerea de rău pentru tanti vânzătoarea care mă privește cumva chiorâș că nu-i mai fac vânzare și-i rămâne pe stoc marfa, dar ce să-i fac? O las pe ea să țină cu producătorul – eu de vreo săptămână știu clar că țin cu ursu’ de la Bușteni! 😉

Mai aproape de Lumea Ursului

Azi am deșertat sacul, așa că pot lăsa la vedere zâmbetul care mi-a revenit – cald și luminos, numai bun de colorat o altă zi de joi… 🙂

 

Jurnalul unei femei simple – 12

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi 15.12.2013 ora 03:26

Afară … parcă-i un făcut! Fund de ceaun e… nu-mi dezmint predilecția de a scrie la ore mici, mici de tot, așa că altă culoare nu-i pot atribui peisajului. Cred că e de vină liniștea pentru cheful ăsta al meu de-a scrie… că nu mă lasă sufletul  să dau vina pe cafeaua de-am făcut-o cu-o oră în urmă. Hmmm… era liniște până să scriu – acum ascult Corul Câinilor Lătrători la Lună. Se disting cert vreo patru tonalități, dar n-aș putea spune clar câți membri participă la eveniment. Chiar de mi-aș turti nasul de geam, tot n-aș distinge nimic în bezna de-afară… 😉

Mă gândesc … la Bioritm. Pe bune! Pentru orice chestie de pe lumea asta există o explicație, nu? Iar eu, gândindu-mă mai bine, trebuie să recunosc că mereu am dat randament noaptea. Știiiu, gurile rele ar zice Păi da, măi Bursucel, măi… că dacă dimineața ta îi decalată cu nu-ș câte oreeee! Dar nu, zău că nu! Dimineața mea a fost trasată ieri – sâmbătă – de un Cineva grăbit care a format greșit un număr de telefon. Exact, pe mine a picat pacostea și m-a trezit… Definitiv la 8,30! Eh, i-am urat omului Zi bună! Sau poate mormăit… Revin la Bioritm – l-am calculat pentru ziua de azi și zic așa – din surse sigure nesigure pe care nu mă hotărăsc cum să le cataloghez, azi o să puteți conta pe mine emoțional – 97% și intelectual 81%. Partea proastă e că ăl fizic e cam mititel – 14%… Așa le-a ieșit ălora din calcule… Mă gândesc serios că azi chiar de m-ați ruga, n-am cum să fug! 🙄

Din locurile de unde învățăm … de la alții citire, via proverbe și zicători, se-aplică mai nou la mine Nevoia te-nvață ce nu ți-i voia. Adaptez, mai nou. Iar experimentez pe pielea-mi, în speranța c-o să mă-nvăț minte și n-o să-mi repet apoi Pfiuu, trăznaia asta am mai făcut-o odată! 😳

Sunt recunoscătoare pentru … prieteni. Chiar de-aș da cu bâta în baltă, sunt doi cel puțin care nu m-ar lăsa de izbeliște. Bine, mă străduiesc să nu pic în belea… promit chiar să-mi dau silința să pun la loc kilogramele pentru care mi-am luat mustrare acum vreo două zile. Doar că aș fi recunoscătoare și mai și de-aș găsi păsuire la termenul de onorare a promisiunii – trebușoara asta nu e tocmai floare la ureche și necesită muuultă canoneală din parte-mi… d'oh

Din bucătărie … se-aude un șuierat cam așa… whistling

Cu ce sunt îmbrăcată … eternul și pufosul prosop maaare de bumbac alb… asta pentru că nu știu de ce, dar nu-mi mai plac neam pijamalele alea cyclamen. Într-atât m-am detașat de ele, încât aș fi în stare să le transform în pânză de sac. Deci, dacă vreodată o să scriu într-un sac peticit cu un pisoi, să fie clar că e vorba de pijamalele cu pricina! hee hee

Citesc … printre picături. Ca să ies basma curată și să pot isprăvi Prefața promisă am citit cărtișica cap-coadă (condensată) în lectura autorului. Spun iar Mulțumesc! Și iar realizez că Doamne-Doamne mă iubește așa cum sunt… 🙂

Ceea ce aștept (sper) … să-mi recapăt Timpul meu. Cel pentru mine. Și să termin odată cu finisajul camerei. Mereu mai găsesc că e ceva de corectat, modificat, îmbunătățit… Aștept să pot percepe și eu locul ăsta ca fiind măcar un pic acasă. Posibil ca atunci să mă împac și cu mine însămi… peace

Ce mai meșteresc … Croșetez… Ăsta e semn că încă nu mi-s complet ok. E și prea mult stres la muncă, e drept. Mai că aș zice că-i fugărește perspectiva venirii lui Moș Crăciun, nu alta! thumbs down

Ascult … cum căntă despre Acasă Smiley… îmi place mie, îi place lui Ale… e perfect! thumbs up

Unul dintre lucrurile mele preferate … să râd. Și mi-e ciudă că la mine nu se aplică zicala Râsul îngrașă! Mi-ar fi fost tare de folos… 🙂

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … pe principiul ultima 100 metri am un teanc de chestii de redactat. Chestii inutile, numai bune de pus pe foc. Dar te pui cu birocrația?! Mi-ar fi plăcut ca în week-end-ul ăsta să atârn pe ușă Plecată la Bușteni! 😉

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Sunt Buștenii de anul trecut, e drept… Dar știu că poza asta îi e tare dragă cuiva… 🙂

P.S. Îmi făcusem eu așa un plan de bătaie – adică după ce terminam de scris, săream gardurile prin curți și scriam eu ce pofteam în voie. Doar că Moș Ene îmi face cu ochiul – asta da realizare! Și nu-l refuz, că iar mă pedepsește apoi, urâciosul! 😆

Îmi spun mie Somn ușor! și vouă Să vă fie cafeaua aromată!

Sare și piper nu vă pun în ea, las la schimb un zâmbet alături…

coffee 🙂 rose

Dimineți cu… cântec

( … o perspectivă & aduceri aminte cu drag… 🙂 )

Singura dimineață netrăită încă este cea din Ohio… restul aducerilor aminte îmi încarcă rezerva de zâmbete pentru azi… 🙂

…bucurați-vă azi de soare, de culori, de tot ce e frumos…

🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

Zăpadă

5 ore de bântuit prin zăpadă, pe munte, cu inevitabila abatere de la traseu! Tipic știu eu cui… 😀

Poze și iar poze… oameni frumoși, locuri frumoase… e a doua oară când îmi doresc o cabană în pădure!

E ciudat să lucrezi urgențele la munte… zăpada de afară mă trage de mânecă să îi acord atenție! Ninge iar – frumos, liniștit…ne pregătește, cred, covorul curat pentru mâine.

Am fost norocoși… Cât a durat explorarea noastră am avut parte de o vreme superbă!

Ar trebui să fac o rugăciune de timp frumos și pentru ziua care vine… 😉

Bușteni dimineața

Bușteni

Ieri comentam la postarea lui Cristi că ajung la Brașov… ne-am oprit totuși la Bușteni, și trecem în așteptare Brașovul.

Obositor, cu fuga de ultimă sută de metri, cu fișe de magazie luate în ultim moment (cadoul meu de week-end), cu ghete total nepotrivite, dar ce mai contează? Important e că am evadat!

N-am simțit când a trecut vremea în tren… nu ne-a lăsat un maaare credincios care ne-a împărtășit cu o voce baritonală și un fain accent ardelenesc ofurile lui, cum e cu pastorul cel nou de la biserica… ete că nu știu cărei biserici apărute precum ciupercile după ploaie aparținea. Mare invenție și telefonul ăsta! Și mare ți-e grădina, Doamne!

Am suportat cu stoicism 2 ore și am refuzat să savurez o țigare în toaleta trenului… O să țin minte multă vreme chestia asta…

Dar a meritat… aerul de aici e tare plăcut și din câte am văzut acum pe seară nu am de ce regreta că am coborăt mai repede din tren!

Și gata cu euforia pe seara asta, mi s-a cam terminat pauza… 😀