Arhive etichetă: cer

Jurnalul unei femei simple – 19

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi 01.07.2014 ora 16:35

Afară … Vântul plimbă de colo-colo ramuri și frunze de Copaci. Ziua parcă nu se poate decide ce intensitate a luminii ar prinde-o mai bine, așa că se joacă de-a cucu-bau cu Soarele. M-am apropiat de fereastră să văd mai bine Cerul. Nori pufoși, în trepte, flotează pe o Mare azurie. Cobor privirea și dau cu ochii de Gratii…

Mă gândesc… la arest preventiv. Da, da… Uite, eu de două zile am ales să mă zăvorăsc în casă. De bunăvoie și nesilită de nimeni, pe cuvânt! Doar fereastra am lăsat-o larg deschisă… Trebuia să suplinesc nevoia de Aer cumva. Apoi m-am pierdut în Maci – asta e nevoia de Frumos… Acum mă gândesc cum naiba și-o suplini nevoile săracu’ bietu’ Sarkozy?! Sau mai nou Stavarache… Știu – câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia – poate n-ar trebui să îmi pese de ei! Ar trebui să revin la gândul care mă chinuie de ceva zile – cum naiba să fac pistilul macului să-mi placă și mie ce iese???

Sunt recunoscătoare pentru… Tutoriale. Nimeni nu se naște învățat și orice ajutor în sensul ăsta e benefic. Trec cu vederea chiar și peste vorbăria excesivă – important e că aflu ceva nou! Aș fi recunoscătoare și pentru picul de înțelegere acordat când mă prinde de nas dragul de creație. Că n-aș lăsa nepersonalizat nimic. Adică… dacă lucrez și număr de zor ochiurile asta înseamnă că nu pot răspunde altminteri decât cu o cifră, nicidecum cu o frază – ce frază?? – cu o propoziție simplă. Nu mai leg subiectul de predicat, Maestre!

Din bucătărie… mi-am luat punga de covrigei cu tărâțe. Nu-mi arde de gătit. Nici măcar de mâncat. Experimentez. Ce, în arest preventiv ai bucate alese la îndemână? Poți să gătești ce vrei tu? Acolo Covrigeii cu tărâțe și Ceaiul de albăstrele sunt rara avis…

Cu ce sunt îmbrăcată … ? Azi mi-s fan Bruce Willis. Maieu verde-smarald de la GAP. Eu îi zic PMP. Practic, moale, pufos… Singura chestie care nu îmi place acum la el e lungimea – nu prea e potrivită pentru experimentul meu. Pentru orice eventualitate (sau cârcotași, nah!) pun și-un trening la nevoie…

Citesc … încă Emil Cioran. Am ajuns deja la Viitorul scepticismului – pagina 187. Zice Naivitatea, optimismul, generozitatea le întâlnim la botaniști, la specialiștii în științele fundamentale, la exploratori, dar niciodată la oamenii politici, la istorici sau preoți. Aici mi-s complet de acord cu Autorul. Pe pagina anterioară îmi pleda despre Necesitatea minciunii

Ceea ce aștept (sper) … e o Veste Bună. Pe-aia proastă am primit-o un picuț mai devreme. Cred că așa e și în arestul ăla, fie el chiar și preventiv – veștile proaste le bat ca număr pe cele bune. Nedreaptă soartă…

Ce mai meșteresc? Flori. Variante de Maci. Unul din ei seamănă parcă a Bujor… Profit de timp liber – îmbin plăcutul cu utilul.

AscultOpinia Publică a lui Aurel Baranga. Și chiar îmi place – abundă în ironie, umor fin. E și meritul actorilor, evident! Radu Beligan – mi-e dragă vocea lui ușor cântată… Ion Lucian – hehe, merită să-l auziți cum trece el la măsuri radicale!

Unul dintre lucrurile mele preferate … să experimentez în vederea obținerii lui mai bine! Totul făcut în joacă, altminteri n-are farmec…

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … nu-mi fac. Mai e până vineri. Poate mă eliberez până atunci…

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Hai că între timp de-afară mi-a sosit prima veste bună!

Simona Halep s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon după ce a învins-o pe Zarina Diyas (Kazakhstan), scor 6-3, 6-0.

Ăsta da motiv de zâmbet! 🙂

Invizibil

Azi n-am avut prea multe cuvinte. Pe De ce? l-am tot împins de la prima oră a dimineții spre fundul sacului. Păi… uneori e bine sau nu să-ți golești au ba mintea de gânduri ?!  d'oh

Azi am zis că locul licuricilor e în sac, peste întrebarea-mi favorită! Am strâns bine-bine gura sacului cu un nod gordian și gata! Toate șușotelile, cârcotelile le-am redus la un Ssst! fără drept de apel. Nu-mi plac mie excepțiile? 🙄

Tot azi am descoperit din greșeală ce este dezamăgirea… I don't know

Lecția de limba română. Profesorul întreabă:
– Ion, ce este dezamăgirea?
– Dezamăgirea e atunci când mergi seara pe drum, în fața ta merge o fată frumoasă, iar când să te apropii de ea apare un autobuz și ea pleacă.
– Bine, bravo Ionele!
– Vasile, ce este dezamăgirea?
– Dezamăgirea e atunci când mergi seara pe drum, în fața ta merge un băiat frumos, iar când să te apropii de el apare un autobuz și el pleacă.
– Hmmm…
– Bulă, ce este dezamăgirea?
– Dezamăgirea e atunci când mergi seara pe drum, în urma ta merge Vasile, iar la orizont nu se vede nici un autobuz…

Deci, dezamăgirea este în strânsă legătură cu autobuzul… și opțiunea, firește! whistling

Da, am cam fluierat a pagubă de cuvinte și-n pauza de țigară am ridicat ochii spre Bunul. Nu era la locul lui… Plecat cu trebi pe te miri unde, mi-a lăsat doar un cer de-un albastru demențial, peste care a aruncat în grabă o perdea de Nori și aburi…

Bunule, o să mă fac de data asta că nu văd că ești cam invizibil de ceva ore bune… Nu te întreb nici de ce?, nici pe unde-mi umbli. Găsesc până la urmă că și dezamăgirea-și are rostul ei și-mi caut culori pentru un zâmbet. Unul mai frumos decât cel furat la prima oră a dimineții. Ia să-mi zici de-ți place ăsta… 🙂

P.S. Iar de nu ți-i pe plac, fă-mi rost, rogu-te, de alte culori…dar să știi că albastrul nu ți-l dau înapoi nici să mă pici cu ceară! don't tell anyone

Parametrii optimi

(… sau un must have greu de atins uneori… I don't know)

A fost odată o … fătucă pe care n-o dădeai dusă de la muncă nici cu măturoiul. Ședea cumințică în birou și se lupta cu teancurile de hârtii mai abitir decât Făt-Frumos cu Balaurul ăl cu 7 capete. Și avea temeinicia Cenușăresei în alegerea boabelor de mazăre din cenușă. Plus grija de a n-o prinde miezul nopții prin birou. Aaaa, nu-i era teamă că i se va transforma taxiul în bostan, ci doar avea impresia că dacă ajunge Azi acasă nu va întârzia Mâine la întâlnirea cu munții dealurile de hârtii pe care le colinda deseori chiar și în somn. Toată lumea o cam beștelea pentru năravul ăsta, dar ea-și vedea de ale ei precum Fata Moșului. Sau ca Eliza – sora celor 11 cocori. De frumusețe, bunătate, înțelepciune mă abțin să zic, dar aveau în comun pe lângă încăpățânare și bucuria de a mânui cu sârg andrelele. Și uite-așa au trecut ani buni, cu veri și ierni, cu toamne și primăveri… și nu știu să spun drept de-mi pare bine sau rău să zic, dar într-o bună zi de iarnă, precum mama Albei-ca-Zăpada se-nțepă cu un ac cu gămălie (deh, ac simplu n-avea de unde) și se trezi privind pe fereastră… daydreaming

Nu, nu era zăpadă afară… era un soare blând ce se prelingea printre ramuri de copaci parte înfrunziți, parte desfrunziți, ce contrastau cu verdele covorului pe care încercau să-l umbrească. Pete roșiatice de soare în apus și fuior de nori. Voci vesele de copii ce se bucurau de pauză… Triluri de păsări și larmă de vrăbii gureșe… Și ciori…

Alături i se cuibăriseră Oboseala, Somnul și Melancolia. Ciorile i-au amintit de lanțul ierarhic, cel care o ținea priponită în spatele ferestrei. N-a coborât scările în semn de evadare, că nu prea se făcea… a luat în schimb camera foto, a străbătut holul cel lung, ajungând la cealaltă fereastră. Cea opusă ca punct cardinal. Și-n pauza de țigară a privit îndelung Cerul. Cu un zâmbet cuminte. Apoi l-a imortalizat. Cu tot cu Lună, Fuior de nori și Soare în prag de apus… 🙂

Ia să văd eu acum… mai e cineva pe-aici care să fi pățit rușinea de a sta în birou cu ochii fixați pe fereastră? Cu target – gând de ducă afară – care-mi zic că l-ar chinui și pe cel mai stoic dintre stoicii șoareci de bibliotecă… Deeeci? Îndrăznește vreunul să ridice două degețele? Mai e careva sau rămân de una singură în povestioara asta? 😳

Surprizăăăă!

( … dor de ducă ➡ … )

Exact… dor de ducă-n lumea largă pe toate planurile – și profesional, și personal…

Mă tot gândesc de ieri că prea am eu pretenții poate, prea vreau ca munca să fie făcută cu spirit de răspundere… prea mă enervez când văd  că-și bat unii joc de timpul pe care ar trebui să îl aloce muncii ăleia făcute temeinic, astfel încât să nu fie nevoie să vină careva din urmă să repare. Cu ce costuri? Parcă mai contează asta… :mrgreen:

Într-o lume în care deja suntem simple înșiruiri de cifre și-n care banul primează în fața bunului simț, mă încăpățânez ca toanta să cred că înseamnă ceva temeinicia sau consecvența în principii elementare. Până și iubirea e uneori materialistă, nu? Că doar trece prin stomac, așa zice lumea… 🙄 Probabil când o să ajung la acel merge și așa! o să-mi cânte popa prohodul.

Pe plan personal, acest merge și așa! mi-a făcut azi o mare surpriză… Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită, nu? 😀 Că la fapte bune pot încadra rămasul meu la birou peste program. Sau poate greșesc și chiar e păcat capital munca asta necapitalizată. Oricum ar fi, cert e că la intrarea în cameră m-a întâmpinat cu efuziune Marea Ruginie, revărsată din preaplinul Caloriferului. E drept că a fost și ceva bucurie în surpriza asta – fix pe malul mării cu pricina ședea cumințel și neatins Prelungitorul. asta e partea plină a paharului – partea goală a găleții am umplut-o eu cu elan muncitoresc și bătut mărunțel din buze la adresa ălora de au decis că e vremea să umple instalația cu apă fără să mai dea sfoară în țara… Multe le-am mai urat, că-s mărinimoasă, deh! 👿

Pe Sisif l-am trimis la odihnă, mititelul… l-am scos la lumină pe Hercule, că era vremea marilor mutări – am plimbat de colo colo paturile, plictisite probabil de prea lunga încremenire în mijloc de cameră – am avut așa un sentiment că mai e un pic și vin Sărbătorile… 😀

Așa-i – acum am terminat cu dereticatul, mutatul paturilor la loc, într-un cuvânt mi-i camera ca și nouă, altminteri n-aveam eu loc de scris… Dar tot am gând de ducă… Și pentru că încă nu pot pleca de-adevăratelea peste mări și țări, de nu dați de mine pe-aici vă spun că vă zâmbesc de după unul dintre norii ăștia pufoși de-mi fac cu ochiul și-mi zic Hai!… 😉

Colorado Springs

Hai că-i vineri deja și-i motiv de zâmbet! 🙂

Cu gândul aiurea…

(Solie de la Mal de Mare-Albastră)

La prima oră a dimineții Salvamarul e învăluit într-un Somn adânc în timp ce Soarele e cuprins de Disperare – Marea l-a prins în mrejele ei, luându-l Prizonier!

Bietul Soare… s-a înroșit de obidă – El, care străbate nestingherit imensul Cerului, să cadă pradă Băltoacei pline de sare și alge, și meduze, și….Offf!

Bietul Soare… se zbate, încercând să evadeze de peste-un ceas… A colorat Marea – acum e Violet, acum e Verde-Smarald… A tulburat Marea – o leagănă cu zbaterea lui, îi izbește Valurile de Mal într-un continuu du-te-vino, stârnind un Clipocit ritmat, același de care-mi spuneai că te adoarme…

Iar eu n-am somn – privesc Lupta dintre Soare și Mare cu aceeași fascinație dimineață după dimineață… Și obosesc așteptând…

Salvamarul doarme și doar la tine mi-e Nădejdea – cu Dragul tău de Mare ai putea salva Soarele! Mai vii?