Poate

Poate suferea de speranță cronică de când făcuse ochi în lumea lui. Ereditar. Și ca orice membru respectabil al neamului său știa că n-are leac. Doar așteptare…
În Lumea Gândurilor, din tabere diferite, Părerile îi provocau uneori puseuri de speranță atât de puternice încât lui Poate îi creștea nepermis de tare nivelul entuziasmului.
Asta nu e de bine… își spunea mai mult pentru sine Certitudinea. Îl privea cu o oarecare compasiune pe Poate și ar fi spus ea mai multe cu glas răspicat, dar… Ei, are Poate ăsta așa un fel dezarmant când îi crește doza de entuziasm!
Apoi… știa că Poate nu va mai rezista mult – ce rost ar mai fi avut să-i picure amar peste ultimele lui zile?
Părerile nu reușeau să înțeleagă Certitudinea. O acuzau pe la colțuri șușotind ba de duplicitate, ba de lașitate, ba unele mai malițioase o bănuiau chiar de perfidie…
Dar Certitudinii chiar nu îi păsa de ceea ce se întâmpla în jur. Așa cum n-a interesat-o ce-au clevetit Părerile când ultima picătură de speranță l-a secătuit pe Poate. A rămas lângă el tăcută, ținându-l de mână și zâmbindu-i trist. Îi zâmbea pentru prima și ultima dată în semn de bun rămas…
Iar când Poate a trecut în neființă, Certitudinea a alungat Părerile cu o simplă fluturare de mână. Apoi a spart Tăcerea instalată cu prelingerea unei Lacrimi. Una singură. Și-a zis că măcar atât merita nefericitul Poate…

Sursa foto

C(l)auza

Nu există remediu pentru efectele diferenței de fus orar…

Guess who said that?

E ca și cum Moș Crăciun – pus pe șotii, să fie-n ton cu mine – a decis că dacă tot am rămas hăăăt, la 5 ore distanță de cei dragi, măcar să-mi facă bucuria și să mă scoată la plimbare-n lume peste mări și țări… Să mă conving de-a binelea că Există! Deși de data asta n-am cârcotit, zău! Nu-ș ce-o fi fost în mintea lui… 😳

Ca intenție – nota 10! Cu Plus, că-mi place când găsesc Certitudinea și pot trece liniștită la Next Question! 😉

Ca grijă… ooof… Moșul cred că e obișnuit cu sacii consistenți – așa că o cantitate neglijabilă ca mine a fost ușor de trecut cu vederea uitat pierdut cumva în vânt  – 🙄 – ufff, că nu găsesc exact termenul care să definească motivul pentru care m-a… rătăcit aici…

Se cam potrivește, nu? Liniște – poate prea apăsătoare uneori… Nori – straturi de gânduri peste gânduri, peste alte gânduri! Și din vreme-n vreme Pete de azuriu! Partea asta-mi place! 🙂

Ah, plus buclucul în care m-a băgat diferența asta de fus orar! Mi-a dat serios programul peste cap, de-am ajuns să nu răspund peste zi la telefon… Eh, alt bucluc, că intră prietenii la idei și li se ițește în minte gândul zborului peste Băltoaca și mai mare, și mai sărată, de-i zice lumea Ocean! Cui îi faci așa plocon, Moșule? 😳

Și-am zis în gând doar cu speranță – nu, nu cu supărare, că Prietenii-s mereu bineveniți! – Sărbătorile se petrec în familie, Moșule! Lângă Bradul de-i înconjurat de pași mărunței și tropăitori… Lasă-i bucuria mânuțelor întinse spre crengile ce-au rodit fructe minunat colorate, clopoței, fundițe și beteală! Că-i doar o dată în an… și-i păcat să-ntorci mânuțele spre ușă și să înunzi bobițele de smarald… Mai bine fă o magie, Moșule, că am un dar pentru tălică, ehe! Să vezi ce zâmbet mare ți s-o desena în barbă! 🙂

Ei, uneori pot fi convingătoare când pritocesc un contract… Sunt bine, sunt acasă, doar mi-e cam somn… Da-mi piere de fiecare dată când reascult Darul promis Moșului! 

Și-acum… Să vă fie Sărbătorile așa cum vi le doriți, alături de cei pe care îi iubiți… cu liniște și armonie, cu împăcări și bucurie! Și pentru că-mi pare c-ar mai fi un pic de loc, o să strecor și cu un pic mai mult noroc! 

Jurnalul unei femei simple – 7

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Pentru astăzi 09.11.2013 ora 18:25

Afară … s-a înnoptat. M-am bucurat de soare azi, grație faptului că a trebuit să ajung iar la Băneasa. Pe zi ce trece realizez că nu-mi place să merg la cumpărături – e un ceva în activitatea asta care-mi fură din energie. Energie pe care aș prefera să o consum Afară… 💡

Mă gândesc … că mai sunt 2 zile până pe 11… Cum trece vremea! 23 de toamne au trecut de când am urat pentru prima dată La mulți ani! pe 11.11 unei persoane pe care o pot numi și acum Prietenă. Cred că prietenia asta s-a cimentat tocmai pentru că la începuturi am judecat-o pripit și nu i-am acordat pic de credit… Ciudat… pe cele mai bune prietene ale mele le-am privit întâi chiorâș pentru un ceva ce mă intriga. Apoi tocmai pentru acel ceva le-am păstrat lângă suflet. Nu trebuie să te încrezi în aparențe… la asta mă gândesc… 😉

Din locurile de unde învățăm … nu vom primi nicicând certitudini. Că doar proștii pot spune că sunt siguri de ceva… cam aiurea replica asta, dar… S-o găsi careva să mă contrazică? 🙄

Sunt recunoscătoare pentru … cogito ergo sum! Pentru că ignor îndemnul Nu gândi! Testat și verificat – unde nu-i gândire, vai de suflet! Câți or fi recunoscători oare pentru belelele din viața lor? 😕

Din bucătărie … vine miros de pui la rotisor. Aaaa, nu din bucătăria mea, asta-i clar! 😳

Cu ce sunt îmbrăcată … blugi negri cu tighel maro, pulover cafeniu cu torsade, ghete din piele fină de culoarea caimacului. Ei, da, mi-a fost cam lene să mă schimb , asta pentru că plănuiesc să ies la aer. Mișcarea mi-e dragă, zău! 😉

Citesc … rânduri așternute de un copil cu suflet mare cât casa. Va trebui să scriu după terminarea lecturii o prefață. Asta-i provocare în toată regula, dar m-a prins! 🙂

Ceea ce aștept (sper) … să vină odată fiică-mea înapoi la București. Îmi lipsește… Și să văd rezultatul analizelor pe care numai ce și le-a făcut. Sper să fie bine… vreau să fie bine! ❗

Ce mai meșteresc … îmi fac pulover! Albastru în degrade și asimetric pe deasupra… Mugur estimează finalizarea proiectului cam peste 4 ani și jumătate. Păi e musai să-i arăt că românu-i harnic și darnic (nu, nu, asta-i din reclamă, parcă… :oops:) plin de surprize. Better? 😛

Ascult … Girls just wanna have fun. E petrecere în toată regula la concertul de astă seară… Now… back In the Summertime! 😉

Unul dintre lucrurile mele preferate … să analizez. Mă ajută mult chestia asta, chiar dacă unele guri rele spun că e o activitate inutilă. 🙄

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … reorganizarea administrativ-teritorială a holului meu. Asta presupune identificarea, socializarea și colaborarea cu un meșter-tâmplar. Nu-i simplu deloc, știu, că ar avea bietul de făcut din #^@^$ 😳 bici… O exista vreun temerar să se încumete la așa corvoadă? 😕

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Ei, gata și cu Jurnalul… Să vă fie duminica însorită de zâmbet și colorată cu gânduri frumoase! 🙂

Certitudine

Nu… nu ești singurul Adam care tânjește după Fărâma de Eden pierdută … nu ești nici primul, nici ultimul… Ca tine au fost și vor să mai fie miliarde de Adami, victime ale urzelilor de orice fel, menite să multiplice tristețea și să ucidă fericirea. N-aș ști să îți răspund de e blestem sau doar o plată cuvenită această Evă pe care ai urmat-o. Pot spune doar că trebuie să-i mergi alături, așa cum i-ai promis la începutul drumului. Să o accepți așa cum este, să nu te tângui pe ascuns că te-a ademenit doar cu iluzii cognitive. Mâna aceea, făcută căuș atunci când i-ai încredințat pentru o clipă Inima, era aceeași care a cules Mărul, aceeași care te-a îmbiat să-l guști și ți-a adus Uitarea. Știai prea bine asta dintru-nceput…

Sau treacă și de astă dată – de-i tare greu, revoltă-te în taină și strânge din dinți de e nevoie! Chiar de nu-i Eva potrivită, oferă-i ceea ce-și dorește! Du-i până la capăt visul, chiar de-i coșmar pentru tine… Împarte bucurie și te vei elibera!

Chiar de nu crezi, Fărâma de Eden îți e aproape și te va întâmpina mereu cu un zâmbet blând. O vei găsi alături în pala de vânt ce-ți va mângâia obrazul, în picătura de ploaie ce-ți va aduce trezirea sau în raza de soare ce se va plimba jucăușă printre genele tale. Va murmura mereu răbdătoare aceeași frază, până ce o vei înțelege:

Adam, alungă grijile… te voi iubi mereu pentru că ești om și știu că greșeala-ți a fost fără de vină…

Fără îndoială…

Cred că unul din păcatele capitale pe care le facem fără voie e să ignorăm până la desființare Copilul din noi. Să ne împăunăm cu atributul de Adult. Îmi amintesc cu groază că în copilărie abia așteptam să cresc, să fiu om mare – să pot face exact ce-mi doresc eu, să nu mi se mai interzică lucruri, să nu mă limiteze cei din jurul meu. Să nu mai aud obsesivul Ești copil, eu decid ce e mai bine pentru tine – abia când vei crește vei avea dreptul să hotărăști în ceea ce te privește! De-acolo a pornit dorința Să cresc odată!

Că eram prinsă în capcană am realizat mult mai târziu…

În timp, i-am convins pe cei din jur că sunt un copil matur. Așa mă definea tata. Același tată care acum mă privește zâmbind și îmi spune Ești un copil mare!  Acum nu mai neg cu vehemență că sunt copil – ba chiar îmi face o plăcere nebună să recunosc asta! Copilului ăsta îi datorez până la urmă De ce?-ul, zâmbetul și dragul de semenii mei. Lui îi sunt datoare pentru cele mai frumoase momente din viață, nu adultului din mine. Adultul mă îndeamnă să fiu serioasă, pe când copilul îmi permite să mă joc și să zâmbesc, să fac haz de necaz , orice ar fi! Mi-e drag de mine așa cum sunt și nu mi-aș schimba felul – la ce bun să gonesc ceva fără de care n-aș putea trăi? E o parte din mine pe care o iubesc necondiționat… poate tocmai pentru că e cel mai de temut critic al meu.

Azi recunosc – pot pierde orice, dar nu și copilul din mine… îi dau voie să mă iubească sau nu, dar nu îl pot lăsa să plece… 🙂

Hmmm…

Nu sunt o fiinţă musai superstiţioasă… dacă o pisică neagră îmi taie calea nu stuchesc în sân .

Dar am observat, statistic vorbind, că de fiecare dată (dar de fiecare dată!) când am un disconfort major dau nas în nas cu o anumită persoană. Ca şi cum ar trebui să îmi confirme că situaţia aia în care mă aflu e chiar maro.

Aşa am căpătat certitudinea că ceea ce s-ar numi în termeni populari piază-rea pentru mine se numeşte D.

Interesant e că de fiecare dată îmi zâmbeşte atât de frumos, de parcă ar fi un ceva care să mă îndemne să socializez cu necazul.

Sau poate jubilează?!? 😀