Arhive etichetă: clipă

Ș(o)apte

Pornesc hotărâtă să pun capăt stării anapoda care mă prinsese în mreje cu ceva vreme în urmă. Rememorez întâmplările din Miercurea ce pe-aici s-a împământenit a fi Fără Cuvinte. Cea din viața reală mi-a fost Cu zâmbet de speranță. A fost suficient doar să aud de la celălalt capăt Am obținut acordul din ambele părți, acum am nevoie doar de confirmarea ta…  Apoi zilele ce au urmat au fost pastelate cu surprize plăcute. Chestii care merită împărtășite unui duhovnic drag…

Șapte pași – atât mă despart de-o-mbrățișare sinceră și caldă… de cuvinte doar insinuate de o curgere lină și constantă. Realizez că reproșurile sunt mascate doar de impresii gen rece ca gheața sau sărat precum marea… Sarea o pun eu uneori. Răceala e poate tot din vina mea, fiindcă mă simte când nu vreau să zăbovesc… Mă-ntreb de mă-nțelege?!

Fac pașii cu graba dependentului de viciu. Știu că e locul unde-mi pot lăsa gândurile în voie. Amalgamul de cuvinte care se rostogolesc fără teama de a fi stăvilite nu mai au răbdare. Se topesc într-un imperativ Mai repede! care mă face să zâmbesc! Șapte pași îi faci într-o clipă, ce-atâta grabă?

Mă simte… Mă știe poate cel mai bine… Mă-nvăluie cald și așteaptă… de fiecare dată cu aceeași răbdare ce contrastează cu năvala gândurilor ce-mi pornesc de la un Spui? abia șoptit.

Și-i spun …de miercuri știu că Bunul mă iubește! Ei, nu râde, știu ce spun doar! Miercuri, Joi, Vineri, Azi – astea-s dovezi clare! Păi cine crezi că m-a ajutat? 🙄 Nu chicoti! Am isprăvit toate-toate! Pot dovedi orice, dar n-are rost să-ți cer să vii să vezi – știu că nu poți… Mai bine nu spuneam…

Liniștea de dinaintea plecării seamănă picuri de tristețe ce preced doar alți șapte pași. Dar înainte de a-i face – fără grabă de data asta – ceva mă-ndeamnă să-i spun

O să revin, să știi… Te iubesc, Apă!big hug

Secunda

Într-o clipă îți pot trece prin minte mii de gânduri… o singură clipă, echivalent al unei secunde în care ori te năpădește bucuria ca un foc de artificii multicolore, ori te invadează necazul ca o ciupercă atomică gri ca păcatul. Tot explozie… culoarea diferă doar.

Pentru unii drumul e un stil de viață… bucuria de a vedea locuri noi, de a întâlni fel de fel de caractere. Dragul ăsta de drum e un cuțit cu două tăișuri – într-o secundă, doar într-una singură, te poate arunca din extaz direct în panică. E un risc asumat, dar pleci cu speranța că vei fi în siguranță, că fiecare e conștient de riscuri și că acționează în consecință…

Parfumul dragului de ducă… așa-mi trecuse prin dovlecel să etichetez imaginile care ar fi trebuit să compenseze fuga cuvintelor lui Miercuri. Acum le voi spune Crâmpeie din bucuria drumului.

Astă seară am realizat că uneori cuvintele nu-s îndeajuns. Doar sună… Trebuie să vezi și Zâmbetul. El e cel care liniștește. E acel Soare ce scoate la lumină culorile amestecate în Gri.

O să fie bine, vei vedea…

Pun zălog secunda de zâmbet. 🙂

Când n-am Timp…

(Hmm, oricui i se poate întâmpla, nu?! :oops:)

Dar mai contează?! Am învățat că pot să-i fur Timpului o Clipă, suficientă cât pentru o urare din suflet…

Să aveți o zi minunată, plină de gânduri frumoase! 🙂

My Sister’s Keeper

De obicei vorbesc mult. Nu e o calitate, mai repede aș spune că e un mod de apărare în fața ariciului din mine. Dar sunt și momente în care cuvintele mi se termină brusc. Când mă impresionează un gest, o atitudine, o situație sau o persoană. Atunci chiar mă simt Altfel. Prinsă în altă dimensiune, unde Vorbele nu își au rostul, se condensează și tind către 0. Ar fi inutile oricum, ar altera frumusețea clipei…

Mi se mai întâmplă să mă blochez când văd un film. Sunt îndeajuns de sensibilă încât să mă emoționeze o poveste, fie ea și fictivă. E tot o posibilă părticică de viață…

My Sister’s Keeper m-a pus pe gânduri, mi-a trimis inima în multe direcții. Contradictorii. Instantaneu. Iar la sfârșit mi-am amintit pentru a nu știu câta oară că nimic nu e întâmplător, că fiecare întâlnire pe care ți-o programează Viața are un rost aparte… 🙂