Arhive etichetă: coffee

Eustace & Coffee

Să știi că azi mi-am spus că de vreme ce nu m-ai mai văzut demult desenând urme prin colbul de pe-aici e posibil să-ți fi făcut fel de fel de griji. Mi te-am închipuit conturând iar cine știe ce scenarii (că doar la asta te pricepi tu cel mai bine) și am simțit nevoia acută să scot de la naftalină eticheta Ingrată. Și ea, ca și locul ăsta, era prăfuită rău de tot. M-am cam fâstâcit la vederea ei… Așa ponosită și mototolită n-o mai găsisem nicicând. Și mi-am căutat cuvinte potrivite, care să mă disculpe măcar preț de-o secundă și… M-a atins în treacăt doar cine se scuză, se acuză. Tăioasă adunătură… Nu mi-a picat prea bine, dar cu toate astea o să-ți scriu.

Balet. Pași ușori, grijulii, aproape plutind. Asta fac de-o bună vreme. Sau asta încerc să fac. Mai mult de nevoie decât de voie. Dar nu știu cum naiba se face că, oricât de ușor aș păși, oricât de atentă aș fi, podeaua tot scârțâie. Și fiecare zgomot smuls îmi amintește că dedesubt e vecinul. Acum știu că vei râde. O să am un pic de răbdare să-ți recapeți mina serioasă și-abia apoi voi continua. Așa…

Pe vecinul ăsta, recunosc, nu l-am văzut niciodată. Doar l-am auzit vorbind. O singură dată. O voce vag mârâită, plină de morocănoșenie. Brrr… Complet neplăcută! Și altă o singură dată l-am auzit răcnind. Atunci chiar mi-a ticăit inima! În niciunul din cazuri n-am simțit nevoia aceea firească (pentru care nu o dată ai fi fost în stare altminteri să mă pui la zid!) de a socializa. Mă știi doar – dacă e un ceva care nu îmi place, tac! Îmi fug cuvintele și nu socializez neam! Cu toate astea, pentru mine trebuia să aibă musai un nume, așa că l-am botezat Eustace… după știi tu cine… Știu, nu e frumos, dar trebuia să îl identific cumva, nu? E ființă doar… Și nu una oarecare! La o percheziție sumară s-ar găsi la el, ca o pradă de război(?), mai mult de-o mie din cuvintele mele, cuvinte pe care tu crezi că le dosesc de bunăvoie…

CoffeeAr mai trebui să știi că mi te închipui spunându-mi, printre hohote de râs, că e o copilărie joaca de-a baletul și că levitația ar fi de preferat! Acum mi-e parcă mai ușor și chiar zâmbesc. Eticheta e picată, cred, pe podea și știi ce e haios? Aș fi vrut să fi făcut un poc! E așa o liniște aici…

P.S. Chiar dacă-ntârzii, tot îți las lumina și o ceașcă de cafea. 🙂