Miercurea cu Mulțumiri

( … șterpelesc Timp din farfuria Muncii Cronofage… 😳 )

Nu mi-a ales sau impus nimeni meseria asta a mea… m-a prins odată, demult, pornind de la o provocare – cam așa încep marile iubiri, nu?! 🙂

Îmi amintesc că au fost și vremuri frumoase, când cred că l-am mâniat pe bunul Creator cu ale mele cârcoteli legate de gradul de lejeritate sau de temerea mea că mi-s plătită să mă plictisesc. Na, că mi-a făcut plocon activitate în exces, de n-am vreme nici să-mi mai arunc o privire fugară în oglindă… Era o vorbă, de mi se potrivește mănușă acum – Cine face ca mine, ca mine să pățească! Curat ghinion! 😳

Pe de altă parte însă, realizez că mi-s norocoasă – am primit în dar zilele astea imagini frumoase și un premiu din partea MWB… promit să scriu despre asta la sfârșitul săptămânii – îmi zbârnâie acum în minte multe, dar nu am vreme să le aștern… Spun până una alta Mulțumesc! Mulțumesc pentru că existați, mulțumesc pentru că mi-ați îndulcit șederea asta neașteptat de prelungită în București, mulțumesc pentru că sunteți atât de calzi… mereu zâmbesc când realizez asta… 🙂

Vă las cu Trandafirii Alexandrei, primiți în dar de la Melanie și amestec zâmbete cu albastrul ce boltește drumul prin Kentucky…

Să vă fie Cerul prietenos, iar Norii doar pufoși și veseli! 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

Azi…

Azi nu zâmbesc… ba chiar am plecat înainte să spun câteva lucruri pe care regret că nu le-am zis. Azi mi-am amintit prea târziu că unii oameni nu merită să numeri și să tragi aer în piept ca să sugrumi cuvintele ce merită rostite. Am plâns vorbele alea curmate pe nedrept și tot nu mi-a trecut. Am plâns, pe bune!

Trăim într-o țară în care indivizi inutili sunt licențiați con brio la facultăți de 2 bani și ne mirăm de ce se duc toate de râpă. Banul… ăsta primează. Prostul cu diplomă are pretenții și nu puține, că nu degeaba și-a golit buzunarele în clădirea aia mare de îi zice facultate.

Azi mi-am dorit să fiu proastă. Să vorbesc măcar aceeași limbă cu unul de-mi impune un program de contabilitate de tot rahatul. Să nu mă deranjeze că Saga nu știe că dacă valoarea facturii e de xxx,56 în stocuri nu are cum să îmi înregistreze doar xxx,50 și să îmi pape 0,06. Așa, de flori de măr…

Azi mi-am dorit să îi amintesc cuiva că în contabilitate e permisă corectarea erorilor contabile. Că dacă un alt licențiat de talia lui casează mijloace fixe după ureche dintr-un cont aiurea, mie îmi permite legea să repar prostia lui. Să nu-și mai tocească și alții nervii încercând să priceapă de ce naiba nimic nu se leagă. Și i-aș mai fi spus că fabulează când afirmă că politica stocurilor și a mijloacelor fixe e mai complicată în contabilitatea bugetară decât în cea a hoților, pardon, a agenților economici. O fi sunat urât, dar asta e ceea ce se insinuează. Vorbim de evaziune fiscală la agenți economici, dar ignorăm haosul din contabilitatea instituțiilor publice. Ignorăm înregistrările contabile originale – ca să fiu cât de cât elegantă în exprimare – demne de o situație de corigență, taxarea lor fiind valabilă doar în cazul agenților economici. După noi potopul…

Ete pe ăsta l-am avut în întreținere ani la rând. Pentru salariul ăstuia am cotizat, să-și poată lua omu’ casă, mașină și să-și odihnească mintea cel puțin o dată pe an în chestia aia de se cheamă concediu. Nu îl invidiez, pe cuvânt! Pentru că știu că îl deranjează că nu îi recunosc autoritatea. Asta îl macină, am văzut-o de la prima întâlnire… Pe mine mă bucură că măcar am norocul să nu dau nas în nas cu el zi de zi. Pentru că altminteri ar trebui să mă interesez la Biroul Juridic care ar fi consecințele altoirii creștetului individului ăsta cu cel mai gros tom de contabilitate pe care l-aș achiziționa indiferent de preț… Doar pentru el.

P.S. Știu că fac revoluție pentru orice 0,01 care nu e la locul lui în contabilitate, dar chiar mi-s eu singura care are ceva cu Saga?

Provocarea

Oare cât de liniştit ai putea deveni la un examen de contabilitate, scriind în loc o poezie?

Dacă aș fi citit întrebarea asta acum 3 ani mi-ar fi sunat ca o nebunie. Contabilul din mine ar fi ripostat. Păi cum altminteri? Contabilii sunt ființe cu înclinații vădite spre matematică, logică… or fi urâcioșii firmei, dar sunt teribil de responsabili! Nu și-ar periclita ei reputația, aventurându-se să ignore o demnă și sfântă înregistrare contabilă în favoarea unei poezii! Nici de-ar fi vorba de Odă în metru antic… Așa aș fi zis, pe cuvânt!

Acum… altfel stă treaba… am divorțat o dată de contabilitate, așa că aș scrie liniștită și o epigramă sau o poezioară haioasă… Ceva ironic, oricum! Poate aș desena și o floare, ceva care să le bucure privirea… Bine, lucrarea ar cuprinde – pentru consolarea economistului din mine – și rezolvările de rigoare, că doar nu degeaba l-am plimbat la examen! Și chiar dacă mi-ar descalifica lucrarea pe motiv de semn vădit tendențios, tot n-aș avea regrete – se spune că orice poartă închisă îți deschide alte două uși!

Cred că totul ține de cât de rigid sau flexibil poți fi. Înainte îmi lipsea – vorba unui amic – doza de sictir… Acum știu că viața poate fi frumoasă și nu se rezumă doar la cifre, rapoarte și legislație pritocită pe genunchi. Viața presupune să te înconjori cu oameni plăcuți, să faci ceea ce îți place și din când în când să îți permiți o mică nebunie, ceva de care să-ți amintești și care să îți deseneze zâmbetul pe față. Am eu ce am cu zâmbetul ăsta! 🙂

Îmi lucesc ochii la gândul unei astfel de trăznăi… de mi-ar permite timpul, le-aș înveseli corectura lucrării cu În jurul unui divorț a lui Topârceanu… Dacă-i bal, bal să fie! 😀

Merită?

Și o să ajung iar la București…

Paradoxal, dar este locul de care am fugit ani de zile, refuzând cu încăpățânare de fiecare dată să aleg capitala ca fiind Acasă. Când ar fi trebuit să o aleg în calitate de locație a centrului universitar… sau să-mi urmez sentimentele… Poate felul în care s-a încercat forțarea mâinii în direcția asta și-a pus amprenta și a urmat negația vehementă. Oricum, nu mai contează – se zice că de ce ți-e frică, nu scapi! 😀

Culmea e că acum am entuziasm. Și îmi doresc să ajung acolo pentru simplul fapt că aș putea face o faptă bună. Azi așa am simțit. Bucurie la celălalt capăt al firului că vin. Bucuria că nu am refuzat să mă înham la munca de Sisif. Pentru că până la urmă asta e o fațetă a contabilității. Oricărui viitor contabil ar trebui să i se spună din capul locului în ce se bagă când pornește pe drumul ăsta…

Pe de altă parte, plecarea asta la București o văd ca pe un fel de evadare din monotonie. Din rutina zilnică actuală pe care nu o mai vreau. Un fel de verificare a vocației. Pentru că la un moment dat am ales să renunț la contabilitate, dar undeva tot am avut impulsul să mă întorc, oricât de puternică mi-a fost motivația.

Dacă va merita sau nu, o să aflu… 🙂