Arhive etichetă: coşmar

Gânduri colorate

(… întru îmblânzirea fioroasei Luni… :evil:)

Mai e doar un picuț și vine! Brrr… Ea – coșmarul majorității – Luni! Mi-s eu Ion-Anapoda uneori, dar la capitolul ăsta recunosc – cum aud de astă zi, cum mă zburlesc cât 10 bursucei la un loc! Și tooot caut remedii, că nu-i de joacă, zău! Când sunt zburlită, n-ai vrea să mă ai prin preajmă… 😳 Mai recunosc și că am încercat să desființez ziua asta. Fără succes, firește, că rânduiala-i sfântă și Bursucelu-i mic. Prea mic să fie băgat în seamă, deh! Mai e un pic și gata – îi venită preatemuta Luni! :mrgreen:

Ei, asta e! 🙄 Privesc la Ceasul meu cel de-mi joacă mereu feste – îi 0,00 – s-a isprăvit cu huzureala! Azi n-o să verific nici iarba, nici pulsul colegilor. O să mă fac că plouă și n-o să bag de seamă nici căscatul ușor palmat, nici fețele lor vădit posomorâte. O să mă gândesc doar la răzorul ăsta de flori încremenit în timp. Uite motiv de veselie – Păi dacă nu crește iarba, nici florile nu se-ofilesc! 😉

Ei, știu, e una pe ducă… pentru ea o să-mi amintesc de monologul unui Moș Crăciun de Criză – că-i cam uscat asemenea și el. Și ce frumos vorbește dânsul despre familia cuvântului ce i se potrivește ca o mănușă zilei de Luni! 😛 Așa că ori se îmblânzește fioroasa, ori o să-i zâmbesc în ciudă. Uite-așa! 🙂

Despre ce nu știu eu…

( bref edit, with song 😉 )

De obicei scriu doar despre ceea ce știu sau simt pe propria-mi piele… Știu că e o chestie subiectivă, dar îmi zic eu mereu că e de preferat să fiu consecventă în ceea ce-mi propun să fac. Nu-i simplu deloc, dar încerc pe cât se poate să simplific și uneori abordarea e fix pe invers – ocolesc/ignor/ascund sub preș un gând care nu-mi dă pace și scot la iveală un altul – până la urmă am dreptul să aleg (sau așa încă îmi mai place să cred)…

Azi am dosit o neliniște de voie-de nevoie și de sub preșul-minune a ieșit val-vârtej Crezi că le știi pe toate???. Nu mai avea loc, cică! Așa cum n-aș avea eu spațiu în pagina asta pentru toate semnele de întrebare din coada întrebării cu pricina… De-aș fi țesut un preș mai mare poate scăpam, dar așa…

Eh, firește că nu le știu pe toate… altminteri n-aș mai căuta răspunsurile pe la alții! Și cel mai tare și mai tare mă supără când ți se servesc la micul dejun, la prânz și seara Minciunele dulci. Păi cât să suporți dulcele ăsta? Până dai în diabet? Unde mai pui că distorsionează Realitatea într-atât încât n-o mai poți deosebi de Vis. Plus că în timp Visul frumos se transformă în Coșmar…

Așa că n-am ce face decât să comand Adevărul! Și de-aici începe nebunia – ca și când cer cine știe ce mare brânză franțuzească, eschivările nu se lasă așteptate și țâșnesc mai dihai ca un gheizer… se pornesc ba sub formă de Îi prea amară chestia asta, nu vrei mai bine… ?, ba De ce vrei ceva ce ți-ar întoarce stomacul pe dos?, ba Offf, ai face indigestie, de ce vrei asta?…

Offf! – spun și eu – Indigestie-neindigestie, când vrei să te scape de dandana careva îi prezinți problema așa cum e ea,  fără flori și fluturi! Date clare, că altminteri bagi omul în ceață și orbecăiți împreună.. Uiți că Adevărul eliberează… te faci că nu știi că Minciuna te încuie! Decât o minciună roz, mai bine un adevăr maro… De ce trebuie să aștept mereu să apară un Cineva „binevoitor” cu barosu’ să limpezească apele? 

Da, mai bine nu băgam neliniștea aia sub preș… că acum realizez că aș da toate zâmbetele din dotare, doar-doar să nu caut cu lumânarea ziua-n amiaza mare unul din amărâtele de adevăruri care să mă scape de ce nu știu… 😳

Certitudine

Poetry of Nature

Nu… nu ești singurul Adam care tânjește după Fărâma de Eden pierdută … nu ești nici primul, nici ultimul… Ca tine au fost și vor să mai fie miliarde de Adami, victime ale urzelilor de orice fel, menite să multiplice tristețea și să ucidă fericirea. N-aș ști să îți răspund de e blestem sau doar o plată cuvenită această Evă pe care ai urmat-o. Pot spune doar că trebuie să-i mergi alături, așa cum i-ai promis la începutul drumului. Să o accepți așa cum este, să nu te tângui pe ascuns că te-a ademenit doar cu iluzii cognitive. Mâna aceea, făcută căuș atunci când i-ai încredințat pentru o clipă Inima, era aceeași care a cules Mărul, aceeași care te-a îmbiat să-l guști și ți-a adus Uitarea. Știai prea bine asta dintru-nceput…

Sau treacă și de astă dată – de-i tare greu, revoltă-te în taină și strânge din dinți de e nevoie! Chiar de nu-i Eva potrivită, oferă-i ceea ce-și dorește! Du-i până la capăt visul, chiar de-i coșmar pentru tine… Împarte bucurie și te vei elibera!

Chiar de nu crezi, Fărâma de Eden îți e aproape și te va întâmpina mereu cu un zâmbet blând. O vei găsi alături în pala de vânt ce-ți va mângâia obrazul, în picătura de ploaie ce-ți va aduce trezirea sau în raza de soare ce se va plimba jucăușă printre genele tale. Va murmura mereu răbdătoare aceeași frază, până ce o vei înțelege:

Adam, alungă grijile… te voi iubi mereu pentru că ești om și știu că greșeala-ți a fost fără de vină…

Că tot pomeneam de lună…

… ziceam eu într-una din postările anterioare că nu-nțeleg și pace de ce o închidere de lună trebuie să fie transformată în coșmar. Adică, relax (în cazul în care nu ai gărgărițe de pus la punct din urmă) 23/24/25/26 de zile și apoi teroare 5!

În fine, am menționat doar în trecere asta… ca să-mi justific mie de ce – Doamne, iartă-mă, că era să scap 2 cuvinte nu tocmai ortodoxe! – am avut proasta inspirație de a  întrerupe persoana de la celălat capăt al telefonului cu întrebarea nevinovată Hmmm, ce muzică nouă asculți tu acolo?

Ete ce hit nou-nouț era! Scos numai ce, de vreo 15 anișori și-un pic…

Lunatică nu mi-s, pe cuvânt! Așa că mă bate serios gândul să cer și eu, acolo, un spor de stres. Sau poate nu, că-n cască urechea stângă mi-a sunat ca un ecou Mira-m-aș să-l primești… că abia-abia au aprobat bugetul… 😀