Arhive etichetă: covor de liniște

Pauză

De-o bună vreme mi-e timpul parcă-ncremenit. Lucrez – uneori precum Eliza, alteori ca Penelopa – la covorul de liniște pe care-ar trebui să îl aștern peste-o gâlceavă. Covor țesut din fuior de gânduri răsucite, înmuiate în boabe de rouă.

Ar trebui să îl sfârșesc. Și nu-i ușor…

Uneori gândurile sunt țepoase, colțuroase, cu dinți de-mprumut, făuriți parcă din oase fine de pește, care-mi împung cu lăcomie degetele. Asta doare, dar nu mă dau bătută…

Alteori, când mă aștept mai puțin, roua îmi pare că-i picătură zămislită din Băltoaca Sărată. Și iar mă ustură degetele, dar tot nu mă dau bătută…

Până azi n-aș fi știut să spun de ce nu mă dau bătută.  E drept că nici n-am încercat să aflu cauza. Aș fi lucrat în continuare la covorul de liniște, acela pe care trebuie să îl aștern peste-o gâlceavă. E un must have! – atât știam… Acum însă, întoarsă acasă cu brațele pline de daruri de la o aniversare, mi-am găsit răspunsul corect