Arhive etichetă: critic

Noduri în papură

Doaaaamnelor și Domnilor,

Din ciclul Cum să te faci de poveste când dai Modestia pe mâna Mafiei scot la iveală (dar nu și de la naftalină) o minunată, prea-povestită și prea-așteptată creație bursuc(el)ească. Rog respectuos persoanele ce suferă de insuficiență cardiacă, precum și pe cele ce au alergie la așa minunăție să-și ferească privirile de

Păturiiica lui Mihăiță!

(pam-pam…)

party

Încerc să-mbunez Criticul, că prea-mi privește cu ochi nemulțumiți pozele! Îi zic împăciuitoare – știindu-mă cumva cu ditamai musca pe căciulă – Hai, nu fi rău, nu astea-s culorile adevărate! Adică ele sunt, dar clar estompate… Știi, acumulatorul camerei… era pe terminate, nu mai aveam răbdare, zău! Uite, dacă nu mă crezi, întreab-o pe Lucia! Că m-am plimbat cu cățel, cu purcel cu lucrul pââână la ea la birou. Dar nu prea cred că m-a-nțeles… Mă consolez cu gândul că, deh, așa-s criticii ăștia – buni numai de găsit noduri în pătură. Pardon, papură! blushing

Că prea mormăie de zor, dă din cap cumva reprobator și zice Mdea… Trei, fiecare vai de capul ei! thumbs down

Oups! Trei – asta mi-a amintit de Marți și ale lui Ceasuri… Nu spun de care. Cică n-ar fi bine să te pui rău cu Marți, așa că pun iute un 3+1! Serviți, nu vă sfiiți – e din belșug, chiar de-acasă nu mă găsiți… good luck

Eu… ei, eu plec un picuț cu trebi, da-l las pe Lipiciosul ăsta să vă primească așa cum numai el știe! big hug

(Să mi-l povestiți de-o face vreo măgărie! winking )

Fără îndoială…

Cred că unul din păcatele capitale pe care le facem fără voie e să ignorăm până la desființare Copilul din noi. Să ne împăunăm cu atributul de Adult. Îmi amintesc cu groază că în copilărie abia așteptam să cresc, să fiu om mare – să pot face exact ce-mi doresc eu, să nu mi se mai interzică lucruri, să nu mă limiteze cei din jurul meu. Să nu mai aud obsesivul Ești copil, eu decid ce e mai bine pentru tine – abia când vei crește vei avea dreptul să hotărăști în ceea ce te privește! De-acolo a pornit dorința Să cresc odată!

Că eram prinsă în capcană am realizat mult mai târziu…

În timp, i-am convins pe cei din jur că sunt un copil matur. Așa mă definea tata. Același tată care acum mă privește zâmbind și îmi spune Ești un copil mare!  Acum nu mai neg cu vehemență că sunt copil – ba chiar îmi face o plăcere nebună să recunosc asta! Copilului ăsta îi datorez până la urmă De ce?-ul, zâmbetul și dragul de semenii mei. Lui îi sunt datoare pentru cele mai frumoase momente din viață, nu adultului din mine. Adultul mă îndeamnă să fiu serioasă, pe când copilul îmi permite să mă joc și să zâmbesc, să fac haz de necaz , orice ar fi! Mi-e drag de mine așa cum sunt și nu mi-aș schimba felul – la ce bun să gonesc ceva fără de care n-aș putea trăi? E o parte din mine pe care o iubesc necondiționat… poate tocmai pentru că e cel mai de temut critic al meu.

Azi recunosc – pot pierde orice, dar nu și copilul din mine… îi dau voie să mă iubească sau nu, dar nu îl pot lăsa să plece… 🙂

În oglindă

Ziceam eu odată că Nu mi-s perfectă… Critică și (mai ales) autocritică, poate prea meticuloasă, poate prea obsedată de ordine… De vină e zodia, pe cuvânt! 😀

Și ca orice om imperfect am un viciu – țigarea. Știu – urâtă treabă! Zilele astea am auzit de nu știu câte ori  acel Fumezi cam mult!… am recunoscut că e adevărat și… mi-am aprins o țigare!

Halal…  rușine să-mi fie!

Așa că mai devreme am hotărât să fac ceva

Și în ordine am început cu 2 mere, apoi o grefă roșie și o bomboană de mentă – ceva într-atât de mentolată de am zis că s-a mutat iarna la mine în gât… Urmare firească – ceaiul de fructe de pădure – fără zahăr (acru-acru)! Apoi iar măr, iar bomboană, iar ceai… Terminat și cutia cu boabe de porumb, dat gata și grefa… Hai că mai merge o bomboană și un ceai!

O să mă feliciți pentru toate astea, desigur, doar că nu știu cum să-ți spun… după ce termin de postat rândurile astea, îmi aprind o țigare!

P.S. Promit să le răresc… 😉

scuza