Arhive etichetă: critică

Cafea cu sare de lămâie

După o săptămână plină-plină de tot felul de chestii, care mai de care mai urgență, după soluții găsite pe moment, mi-am zis că e vremea să mă întorc cumva și aici…

Vodafone nu se dezminte nici acum, cred că se pregătește pentru vreo competiție cu melcii… Gândesc eu că întrecerea asta trebuie să fie tocmai pe dos de cum e în viață – probabil deviza îi e mai nou cu cât mai încet, cu atât mai bine! 😀

Am ratat o lansare de carte, am dar skip unei cafele cu sare de lămâie… una caldă – alta rece…

Dar peste toate astea, mi-a fost dor să scriu aici… Și am scris în schimb situații kilometrice de consumuri și amortizări stupide. N-o să înțeleg niciodată de ce închiderile lunare în sectorul în care lucrez mai nou e musai să fie făcute până pe 5 ale lunii. E o altă tâmpenie născocită de un cineva care se vede treaba că nu prea a lucrat efectiv în domeniu. Stupizenie care generează erori de care am văzut că toți se plâng doar pe la colțuri, dar niciunul nu încearcă măcar să tragă un semnal de alarmă… Mdea, lasă că îi greu de bătut sistemul, nu?!

Mi-ar fi plăcut să vă scriu așa… A venit primăvara și aici e teribil de frumos! De la fereastra mea văd copacii gata-gata să înfrunzească, iar seara… ei, seara sunt câteva păsări care se întrec în concert…

E drept, a venit primăvara! Și da – din când în când am parte de un concert superb, care îmi amintește de un loc de acasă… Dar copacii… asta nu se mai potrivește! În fiecare dimineață văd de la fereastră cum a mai răsărit un sac cu gunoi, aruncat de vecinii de la etaj… Dacă aruncătorul(aruncătoarea) e mai neîndemânatic(ă), sacul devine ornament pentru pomul ghinionist. Cu ce-o fi greșit bietul copac să rămână la cheremul nesimțiților? 😦

Chestia asta mă face să mă revolt… mă întreb dacă interniștii ăștia – care altminteri sunt oameni tineri și aparent frumoși – chiar nu au idee despre bun-simț și ordine. Dacă au cât de cât idee despre ce înseamnă bine și rău… Ciudat e că acest colegiu care-i găzduiește modelează viitorii formatori de opinie, le dezvoltă simțul esteticului… Sau poate mă înșel eu și iar vin cu pretenții ciudate?! De-i așa, puneți-o iar pe seama zodiei – analiza și critica merg de-o parte și de alta a Fecioarei…

Mi-am vărsat oful! 🙂

Nature always wears the colors of the spirit... Ralph Waldo Emerson

Mum & Me

… am pe birou, în dreapta – adică la loc de cinste – o poză din august 2010. Spre deosebire de muulte alte lucruri, îmi amintesc perfect cum și când a rămas imortalizat momentul respectiv – Paris… Notre-Dame… Sena… Îmi place că e în sepia. Îmi place că Ale îmi zâmbește de fiecare dată când arunc câte o privire fugitivă către ea…

Am căzut în butoiul cu melancolie, recunosc! Deh… mi-a plecat copilul…

Am revenit la rutina de zi cu zi și constat cu stupoare că-mi lipsește cicăleala fiică-mii. Ciudat… la noi rolurile sunt, pare-se, inversate, dar de vreme ce mi-am dorit copil cu personalitate, îndur cu stoicismul de rigoare – până la un punct, e drept…

La o simplă recapitulare, asta a fost săptămâna schimbărilor de obiceiuri

E ceva vreme de când nu am mai împărțit aceeași cameră cu Ale, iar acum m-a cam copleșit asta. În calitate de gazdă a trebuit să fac concesii peste concesii – deci am împărțit surorește pernele și patul, am cedat accesul la internet exact când și-a dorit asta, am exersat adormitul în liniște – fără coloana sonoră a TV-ului, am socializat cu vecinii și colegii de serviciu – erau ei amabili și înainte, dar acum s-au întrecut în politețuri că, deh, am fată cu ochi superbi (cumpărați de la reduceri – vorba ei 😀 )… Recunosc că abia-abia m-am încăput în piele! Pe de altă parte am înghițit și criticile de genul iar ai slăbit! sau muncești prea mult!Am ripostat eu joi abia, ce-i drept… era inevitabil să nu ne și ciondănim un pic, că prea se comporta de parcă eu eram copilul… dar, una peste alta, admit că pe undeva are un pic de dreptate. Doar un pic…

Vineri am realizat că îi este dor de Otto… se simte responsabilă pentru el și își face griji. Dacă mă gândesc bine – nu exagerez – e ca și copilul ei… Am avut senzația că o pierd în favoarea lui și l-am invidiat un pic…

Acum – clar îmi lipsește! Fac ce fac și privesc spre locul de pat pe care și-l alesese pentru citit Lev Tolstoi. A fost atât de încântată când și-a luat Anna Karenina de la biblioteca școlii! Și atât de fericită că n-are termen limită de returnare… știu că o va citi de trei ori până să o înapoieze. Atunci voi trâmbița iar de bucurie îmi vine fata în vizită!

Până la urmă, merită orice compromis un eveniment de genul ăsta… 🙂

Perseverență

Mai nou mi-s fericita posesoare a câtorva zeci de desene făcute special pentru mine de un pitic tare haios. Flori, fețișoare vesele… de la creioane colorate a trecut la acuarelă și glumim noi că vom deschide galerie…

Ce-mi place teribil de tare la piciul ăsta e Perseverența. Și dorința de a face un Ceva și mai frumos de fiecare dată când Critica (adică eu) strâmbă din nas că nu ii place lucrarea – nu contează cât timp îi ia… reface tema de câte ori e cazul, până obține verdictul favorabil. Răbdarea asta cu care îmi pândește zâmbetul… mă face să cred că tagma celor care se ghidează după sintagma merge și așa a mai pierdut un membru… 🙂

The road to success is always under construction…