(Dam)bla

Azi-noapte, la ora când găinile dormeau duse de cel puțin 7 ore, sub ploaia caldă pe care mi-o pot adjudeca la comandă, mi s-a iscat în dovlecel un gând întâi călduț, pe care l-a apucat mai apoi așa o febră care cred eu că l-a-ndemnat să tropăie și să se vânture, de-ai fi băgat mâna în foc că e lovit de dambla! Ditamai pacostea… Cu-așa ceva nu se face să pornești la drum nici măcar 7 pași, că nu știi unde ajungi, așa c-am încercat să-i fac vânt. Să-l răcoresc cumva, să-i scad fierbânțeala măcar până la limita suportabilității. În miez de noapte gândurilor le șade parcă mai bine să fie așezate molcom, eventual cu scufia trasă regulamentar peste ochi. Mai ales dacă în ziua imediat următoare gazda lor musai tre’ să onoreze cu prezența (și cu plugul) minunata (și interminabila) miriște a muncii.

Pajiște pe care am ajuns cam anevoie dimineață, din cauză că nu prea m-am înțeles la preț cu dânsul. Luat cu binișorul, gândul s-a schimonosit la mine cam așa și pe post de bonus m-a cadorisit cu un semn copiat parcă de la un autostopist ofuscat de refuz și rămas pe margine de șant mofluz. Acum, deși-mi deschid sufletul, spun cu tot regretul că semnul ăsta nu vi-l pot arăta. Nu se face, zău! Și-așa mi-e peste poate de jenă că un gând găzduit de mine pe veresie și-a permis o asemenea mojicie…

Trecând peste, mi-am zis că bine nu se mai face dacă încerc să mă burzuluiesc la el. Am adormit cu chiu – cu vai și cu speranța că i-o trece bolânzeala… că l-or dăscăli până-n zori celelalte gânduri surate… că… […] N-a fost să fie!

Acum… Numai ce am epuizat și ultima cale amiabilă de conciliere – varianta târgului cinstit. Adică… Dacă eu scriu, e clar că te trezești cu bocceluța pe cărare, înțelegi? Și vine noaptea acușica, măi… În crucea nopții cine, pisici, te mai găzduiește pe tine?! Pe mine argumentul ăsta m-ar fi potolit, că nu-i de colo să numeri stelele noaptea pe drum de unul singur. Pe el… ba! Mi-e milă să-l văd așa zănatic, dar n-am ce-i face – trebuie să-mi respect înțelegerea. Că prea și-a râs de mine…

Noua lege care-i dată te cam oropsește, Fată! Ce zicală?! De acum tu o să rămâi în drum și poate doar damigene s-or plimba cu Ia-mă, nene!

Acum doar o rugăminte mai am. Dacă îl vedeți murat de ploaia care numai ce a trecut, să nu vi se înmoaie inima, vă rog! La cum bate din picior, tare mi-e că încă nu s-a lecuit de dambla…

P.S. Un gând bun și frumos ca un curcubeu mă-ndeamnă să fiu prevăzătoare și să dreg busuiocul cu un firicel de noroc.  N-ar fi păcat ca tocmai un gând alungat din curtea mea să strice cuiva un prea așteptat sfârșit de săptămână?

Cu capul în nori

Dacă nu știați, pe lângă Doamne-Doamne, Îngerași, Sfântu’ Ilie (responsabil printre altele și pentru Potop, huruituri și alte manifestări ale Hărmălaiei de Sus) și alți preacinstiți sfinți (responsabili pentru pauzele mele ce-au dus la tărăgănarea termenului de finalizare al Păturicii lui Mihăiță) – ființe mai puțin vizibile altminteri pentru privitorul de rând ce mi-s – Norii nu sunt nori de-adevăratelea. Nuuu! Sunt peștișori, broscuțe, cățeluși, ursuleți, ba chiar am găsit pitit și un șoricel. Care se pare că se ascundea de o pisicuță pe care, cu toată părerea-mi de rău, n-am reușit neam să o dibuim. Asta din cauza cefei care s-a încăpățânat să ne pună bețe în roatele irișilor. Și mie, și Piticuței cele dulci, toată numai vată de zahăr. Ea mi-a dezvăluit altminteri Secretul Norilor.

Acum ce să zic? Mă așteptam să fie populat Cerul, dar nici așa menajerie nu mă așteptam să găsesc. Eh, cât trăiești tot înveți, așa că împărtășesc la rându-mi noua învățătură primită cu bucurie. Sper ca Piticuța să nu se supere pe mine pentru atâta lucru.

He he! Știu că n-o să-i fiu mai puțin dragă de-o să vă urez ca ziua să vă fie veselă ca a ei cascadă de râsete revărsată pe aleile parcului. Să vă guverneze azi Binele și Dragul de aproape!

Jurnalul unei femei simple – 3

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Pentru astăzi 04.10.2013 ora 23:58

Afară … îi beznă și de data asta, am verificat. Și friiig, mama ei de vreme, de toamnă, de… ce frumos era astă-vară, ehe! 😉

Mă gândesc … o să mă prindă Mâine scriind la postarea asta, așa că las gânditul și-i dau bice cu scrisul. ➡

Din locurile de unde învățăm … îmi povestea prietenul meu, cel de care mă desparte încă Oceanul, că trebuie să ajungă într-un colț de Americă uitat de civilizație – într-o rezervație a indienilor… apoi, mai devreme, mi-a spus că locul ăla e de fapt Civilizația – asta e concluzia la care a ajuns de cum a dat cu ochii de Oamenii de acolo. Nu spun mai mult, că sunt sigură că nu e cazul. Învățăm din locurile simple, de la oamenii neprefăcuți… mă refer la adevăratele învățături. 😎

Sunt recunoscătoare pentru … că a venit Instalatorul azi să-mi repare Caloriferul-Cascadă. Inițial zisese că nu are vreme, dar când a aflat că tocmai pe mine picase năpasta și-a rupt din timp. Zic iar Mulțumesc! 🙂

Din bucătărie … vine o boare de liniște și pace – iar mă hrănesc bucătarii de la cantină… 😳

Cu ce sunt îmbrăcată … pfiuuu… iar am blugii pe mine – de data asta cei negri, doar hanoracul e același. Nu mă pot dezlipi de el, că tare-i plăcută atingerea lui. Unde mai pui că e indicat să-l port – Luminosul încă nu face față frigului iscat de ploaia ce mi-a răcit pereții cu lacrimile ei de crocodil. 👿

Citesc … Ordinul 3055/2009, actualizat, cosmetizat… nu vi-l recomand, mai bine v-ați plictisi cu o poveste siropoasă de-a nu spun cărei romanciere

Ceea ce aștept (sper) … să termin naibii odată cu verificările, că zici că e cascadă – nu pun una la punct și dau peste altă goangă! Zici că e Conspirația Pseudo-Contabililor în lupta de eradicare a Bursucelului… 💡 Dar nu mă dau bătută, neam! 😛

Ce mai meșteresc … colorez excel-uri în nuanțe de frez, verde crud, galben… tocesc creioanele, adnotând pe ciorne… Unde  – Doamne, iartă-mă, că am tendința să folosesc prea des o expresie neortodoxă! – o fi creația?! 😳

Ascult … Lily Allen cu-al ei Not fair… n-o am în playlist, dar mi-am permis să o iau în dar de la Dan 🙂

Unul dintre lucrurile mele preferate … să visez chestii frumoase. Dar revin rapid cu picioarele pe pământ… Păcat, e tare frumos cu capul în nori ❗

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … mâine iar merg la birou – no comment, iar duminică e Sărbătoare – vine fiică-mea și mi-aș lua-o rău de tot de-aș îndrăzni să nu-i acord atenție tocmai în prima zi de sosire. Probabil o să gătesc iar! 🙂

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Linia Orizontului și Albastru… Pozele sunt calde-călduțe și vin de la Rezervația de Indieni Navajo, situată la granița dintre patru state : New Mexico, Colorado, Utah și Arizona. Oamenii ăștia chiar produc ceva. Și mai ales respectă Natura! 🙂