Arhive etichetă: culoare

(I)Logic

Ce fantasmă ți-ar putea stăpâni bruma de minte și te-ar îndemna să uiți că tot ceea ce cuiva îi priește ție îți prisosește? Doar din dragul de a savura momentul în care conștientizezi că ai mai încălcat o regulă? Doar din nevoia de a-ți contempla pseudo-zâmbetul de satisfacție?

De ce? De ce-ai alege să furi crâmpeie de vise? Personalizate fiind, nu te-ar îmbrăca nicicum. Ai realiza că o mânecă ți-e prea scurtă… că gulerul te cam strânge… Probabil cel puțin un nasture s-ar desprinde și s-ar rostogoli în cel mai îndepărtat ungher. Poate sub divan. Tu n-ai putea încape acolo să-l recuperezi, nu? Ce te-ai face atunci?!

Ai reconstrui fiecare fărâmă de vis bucată cu bucată și-apoi, într-o primă fază, ți-ai privi admirativ în oglindă opera? Vei constata probabil în secunda imediat următoare că te afli în mijlocul unuia din visele tale, vis pastelat în alte culori, poate nu tocmai pe gustul tău. Cum ai reacționa? Ți-ai schimba gusturile sau ai arunca pur și simplu visul la gunoi?

Nu ți s-ar iți în minte instant cuvântul irosire? Timp… răbdare… culori…

Dacă ți s-ar pune în palmă una din comorile oarecare probabil ai refuza-o cu o politețe exagerată, amintind că aproape nimic nu îți lipsește. Și-atunci… De ce-ai alege să furi crâmpeie de vise? Doar pentru a-ți prepara din vreme în vreme cafeaua cu apă de mare?

Uite…  Poți presăra la nevoie picul de nisip și-o poți servi eventual direct din scoică. Picătură cu picătură. Poate așa-ți vei aminti într-un final cine este adevăratul dușman al binelui…

Bonus

Aștept…

 Deschide-mi, Suflete, că uite – ți-am adus Ceva!

CuloareAr merita să vezi ce am furat azi de la Ea… Mi-am spus că, orice-ar fi, se cuvenea să îți aduc măcar o floare. N-am avut vreme, dar în semn de drag eu ți-am adus Culoare… De ce n-ai vrea s-o vezi? Mai vrei dovezi de împăcare? Te-ai pierde-n zâmbete…

Tu, Suflete, m-auzi?

Nu știu de ce-ți vorbesc în șoaptă…  M-am săturat să mă tot uzi cu boabe reci. Mă doare judecata dreaptă a Ei. Nici Conștiința nu mă iartă… Totuna mi-e, gândească ce-or vrea deci! Tot ce-mi doresc e să-mi deschizi și-n voie să-ți vorbesc…

Ascultă, Suflete!

Mi-am amintit din întâmplare că tot ce-i mai de preț în lume-i armonia. Fă-mi bucuria, dă-mi iertare! Să se încheie-odată nebunia, c-au tot trecut și asfințituri, și apusuri de când ne pierdem în răspunsuri. De când și Ea, și Conștiința mă dojenesc și-mi bat obrazul cum că-mi doresc doar pentru mine ridicare… Și nu e drept – m-auzi? – nu-i drept! Și n-am răbdare, dar aștept…

Dormi, Suflete?

SemnEști ostenit? Mi-s obosită până peste poate și eu să port războiul greu. Vreau liniște-n Cetate, așa că-ncearcă azi să iei aminte să-mi fii drept. N-ar fi cuminte pace să ne fie? Dă-mi semn… Chiar de ești zăvorât îți las răvașul și-adaug doar atât – Răspuns aștept

Tu, Suflete, ghici-vei din cerneală și condei c-aste cuvinte sunt așternute chiar de biata Minte?

Restaurare

Am auzit de nu mai știu câte ori că Noaptea e un sfetnic bun. În așteptarea lui Moș Ene mi-am dăscălit Speranțele întru liniștirea-mi să fie numai ochi și urechi – să nu se trezească vorbind neîntrebate, să nu țopăie dintr-un loc într-altul căutând joaca. Și să nu care cumva să ațipească… Să-mi spună imediat ce m-oi trezi ce și cum au vorbit, că e o Situație prea serioasă și Rezolvarea nu prea suportă amânarea.

Ei, aș! Mai bine vorbeam cu Pereții, că ăștia cică au urechi! De cum m-am trezit am dat cu ochii de dragele-mi Speranțe adormite… Le-am privit întâi un pic încruntată, am vrut să le smulg din brațele Somnului, dar nu m-a lăsat Sufletul. Mi-a șoptit Lasă-le, Fată! Uite ce frumos dorm ele așa îmbrățișate… Mai bine pune-ți Mintea la contribuție că prea se sumețește că ea e cea mai cea!

Avea dreptate… Mi-am cules ușor Zâmbetul din somnul liniștit al Speranțelor și i-am cerut Minții cu un calm împăciuitor să analizeze ea Situația.

Mdea… mi-a zis Mintea apoi… nu mi-s prea odihnită. Au făcut așa o larmă Speranțele peste noapte! Chicoteau, țopăiau într-un picior, ba chiar au făcut și-o horă! Și-am auzit ca prin vis că ziceau de-un… Compromis… În fine, tot ce pot să-ți spun e că din Situație trebuie eliminat colțul ăla brun.

I-am mulțumit Minții în gând și-am eliminat maroul în primul rând. Următoarea lămurire mi-or da-o Speranțele după trezire.

Acu’ aștept. Între timp, până găsesc Rezolvarea încerc cu degetul marea. Poate nu-i tocmai înțelept, dar cumva Situația tre’ s-o îndrept… Fiindcă de vreau să-mi folosesc Zâmbăricii în continuare se impune musai restaurarea de culoare.

Azi… Nonculoare

Nu, nu mai ai răbdare, știu… Îți pare totul fad și ți-e pustiu, iar din cuvintele-ți am intuit că ale mele straie pline de culoare îți seamănă-n suflet doar dorul ce te doare. Zâmbesc a întristare unui gând ce îmi îngână abia șoptit  Mai știi, poate-i e dor de gri?!

Socoți că sărbătoare azi ți-ar fi de-aș lepăda și ultima culoare? Așa poate-ai zâmbi? Te bucură de gri-n întreaga lui splendoare…

Aștept o dezlegare de la tine, că nu mă prinde griul, știi prea bine…

P.S. Și de-astă dată orice-asemănare cu personajele reale e întâmplătoare.

Spune-mi…

Ți s-a întâmplat vreodată să simți că locul pe care ai învățat să-l numești acasă ți-e stingher? Ți-ai dorit vreodată să te transformi într-o chestie volatilă, să treci plutind pe lângă oamenii neasemeni ție, sperând din tot sufletul să-i știi ocupați, preocupați de orice altceva decât de trecerea ta? Invizibilitatea… ai tânjit vreodată după ea?

sau

Ți s-a întâmplat vreodată ca Omul pe care l-ai rănit cu un gest necugetat cândva (îndeajuns de tare încât să te macine conștiința) să-ți spună peste ani ești cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat în viață? Ți-ai simțit sufletul mic, strâns ca-n pumn? Imponderabilitatea… ai tânjit după aripi?

dacă nu, atunci

Bucură-te că nu te simți mac stingher într-o mare de ciulini, temător ca vântul să nu înlesnească apropierea nefirească a spinilor, dar dorindu-și cu ardoare ca același vânt să-l sărăcească de veșminte până la ultima petală. Eliberarea… mai știi ce culoare are? happy

1263062457

Sursa foto

Temă pentru acasă

[…]

Să nu-mi repeți din nou – nu sunt uitucă

și nici memoria nu mi-e pe ducă…

De fiecare dată-mi zici

că și pisici,

și câinii cei cu pedigree

și pasărea colibri

au vise colorate-n gri…

Nu-i cârcoteală, e-ntrebare –

de ce, de-mi zici că-i binecuvântare

și evadare-n Paradis,

în vis

fiece Floare

e văduvită de culoare?

Vis.

P.S.

E de-nțeles…

Văd bine

că iar nu ai răspuns la tine…

N-ar fi întâia dată… Lasă,

rămâne temă pentru-acasă!

Ghici?!

Completând un sondaj de opinie – faptă lăudabilă, zău, că era pentru nobila cauză Lucrare de licență – am realizat că în ultima vreme am cam tras chiulul prin zona asta. Motivații… ehe, aș putea căuta și găsi… Aș invoca, de exemplu, încălzirea globală ➡ blocajul creierașului meu ➡ pană de idei…  sau..  lipsa mâței care ar fi trebuit să fie responsabilă pentru buna mea dispoziție ➡ dor de ducă oriunde ➡ iar pană de idei. Gândesc totuși că e doar Oboseala de vină… ea-mi amestecă minunăția culorilor de curcubeu în nonculoare. Se-ncăpățânează să-mi arate că viața e gri?! I don't know

Chiar nu știu… așa cum nu știam cum se numesc minunile astea care se încăpățânează ca și mine să stea unde nu le e locul. Printre gri, într-o încercare de a înveseli spațiul cu orice preț… Și-mi zic că măcar pentru atât și tot trebuie să le ofer un zâmbet larg, Pentru culoarehappy

Porția de Natură

Alb și verde cât cuprinzi cu ochii… pe-alocuri galben și roz…

Ar trebui să ne cheme mai des pe la sediu, chiar de-i vorba de-o ciufuleală! hee hee

Am ignorat cu bună-știință griul asfaltului și am privit cu drag Natura. E adorabil felul în care ne pedepsește, nu? Fiindcă, indiferent de inconștiența noastră, Ea tot ne oferă iar și iar motive de zâmbet. Orb de-ai fi și tot te-ar cuceri cu mireasma florilor, a ierbii crude… Ar trebui să-i mulțumesc iar Bunului – să-i spun că știu că mă iubește tocmai pentru că-mi aduce-n dar an de an bucuria de-a admira în voie Tabloul Primăverii. Mereu același, mereu altfel…

Mereu desenându-mi zâmbet în priviri…

A nins cu flori peste copaci, a pătat verdele cu alb..

Ei, la urma urmei,  o convocare la sediu poate avea ceva fermecător în ea… happy

09:16 a.m.

Asta cred că era ora cea cu bucluc… Ceasul rău, deh… Am deschis iar fereastra laaarg, profitând că sunt singura sosită în birou și am  inspirat cu drag aerul dimineții… big hug

Turma de elefanți intrată fără veste m-a luat prin surprindere… nici n-am simțit-o! Eram prea absorbită de Alb și prea hotărâtă să-l păstrez cumva. Un minut? Două? Cinci? Cât or fi țopăit elefanții pe spinarea-mi, profitând de neatenție?! Asta nu mai știu… 🙄

Știu doar că am rămas cu amintirea primei Pături de Zăpadă aruncate peste umerii Colegiului. Asta o pun la păstrare aici, că-i loc sigur… 😉

Elefanții au plecat așa cum au venit, dragii de ei! Și-au zis că merit un pic mai multă culoare – un picuț de roșu în obraji, un picuț și mai mult pe buze… Acum, cu ditamai cana de ceai aburind, îl aștept cumințică pe Hapciu, că i-oi fi și lui dragă! 😳

Așa că până una-alta vă spun eu Sănătate! 🙂 Că sigur o să aud urarea asta în ziua care vine… 🙂

Jurnalul unei femei simple – 4

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi 11.10.2013 ora 23:59

Afară … noapte îi, că mereu mă prinde crucea nopții scriind… 😳

Mă gândesc … la o formulă de mulțumire pentru Potecuță – dacă nu săream gardul în curtea-i, schimbam ora de pornire a Jurnalului ❗ Mă bate gândul de muuultă vreme să-l rog pe cerberul de WordPress să pună la bătaie emoticonul de face temenele – în Yahoo mess există, deci se poate! Aaaa, și emoticonul ăl de pune mânuțele la ochi, și pe cel de-și astupă gurița… Ce mai veselie ar fi pe mine, ehe! 😆

Din locurile de unde învățăm … aș vorbi de greșeli… că le facem deseori cu voie sau fără de voie – poate așa-mi amintesc să nu mai fumez când tastez! Mă cam dojenește de câteva minute bune degetul inelar de la mâna dreaptă și nu mi-i tare plăcut… 😐

Sunt recunoscătoare pentru … multe, dar mai ales pentru fiică-mea. De câte ori o privesc mă umflu în pene mă bucur. E adevărată și varianta pe care am tăiat-o, dar prea mă transforma în Bursucel Infatuat și nu-s deloc așa, pe cuvânt! 😉

Din bucătărie … I did it again! Asta-mi tot repet de pe la 22,30, când mi-am amintit de ouăle puse la fiert pe la 21 și-un pic… Deci – din bucătărie a ieșit fum! Uite că am spus-o… 😳 Da-i de bine – m-am delectat făcându-le de petrecanie celor 4 ardei capia maaari și puși pe autodistrugere în semn de ripostă pentru faptul că-i ignoram de vreo 3 zile. Acum ronțăi Galette de riz (Bio, sîc!) luate într-un acces de înțelepciune de la Mega Image. Nu-i de colo să te lupți cu dorul unei cine ratate lamentabil… 👿

Cu ce sunt îmbrăcată … cu pijamaua adusă de fiică-mea special pentru mine. Sau poate m-o fi păcălit, că prea zâmbărește când mă vede… 😕 Pantalonii sunt rezonabili… zic eu. Lejeri, bumbac de calitate, albi, urme de lăbuțe gri și din loc în loc Mewsette, cu o fundă roz cyclamen la gât. Bluza e cyclamen și ea… numai ce am examinat-o – scrie marie pe burtica aceleiași superbe pisicuțe albe cu ochi albaștri… Ha, iar cyclamen – culoarea asta e cu cântec! 😳

Citesc … tot Ordinul 3055/2009, actualizat, adnotat, măzgălit, subliniat… pe principiul Cine deține Informația… Ei, da, e evident, nu-i prea veselă lectura… :mrgreen:

Ceea ce aștept (sper) … să repare nenea Instalatorul nu-ș ce chestie stricată, că de 2 (două!) zile apa îi rece ca gheața. Să nu-ndrăzniți să-mi spuneți că merit dușuri reci, da?! 🙄

Ce mai meșteresc … încă mai colorez excel-uri în nuanțe de frez, verde crud, galben… O frumusețe, zău, de mă mir și eu când văd ce artistă mi-s! 😮

Ascult … reproșuri legate de faptul că ajung târziu acasă, că stau prea mult la calculator, că sting prea târziu lumina… fondate, e drept… 😳

Unul dintre lucrurile mele preferate … să o aud pe fiică-mea povestind – s-a lungit episodul editării Jurnalului, c-am avut pauza de taifas, dar nu-mi pare rău. 😉

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … mâine iar merg la birou – no comment  iar… Salata de pui, pastele penne și ce și-o mai dori fata asta a mea. Poate o plimbare, de-o fi vremea frumoasă. Și somn… mi-ar prinde bine. 🙂

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

E-atât de senin Locul ăsta… 🙂