Arhive etichetă: culori

Praf & Fluturi

Old habitDe când lumea, e scris cu litere de-o șchioapă în fișa postului fiecărui pisoi Alergat după fluturi! Așa e datul și – ca orice ființă care se respectă – ghemotocul de blană nu-și neglijează îndatoririle. Indiferent de rezultate, nu s-ar dezice de chestia asta în veci… Același dat stabilește că fluturii, având avantajul zborului, au norocul să-și păstreze intact satinul aripilor. Și-nclin să cred că tocmai de aceea pisoii sunt mai înverșunați parcă și-și doresc din tot suflețelul să-și decoreze lăbuțele cu praf de fluturi. Probabil acela e momentul în care – culmea! – devin brusc pioși. Atunci se roagă… să vină un fluture… să-și păstreze agerimea… să nu care cumva să adoarmă și să rateze evenimentul… Mă rog, important e că se roagă! praying

S-ar zice că Bunul îi iubește pe pisoi. Le face din vreme în vreme hatârul și îi fericește cu câte o izbândă. Nu mă încumet musai să îl judec și nici să-l arăt cu degetul aiurea, dar… De fiecare dată când pisoiul își satinează blănița în culori de fluture e un ceva care il pune pe gânduri. Din minunea care-i era țel se alege praful. Colorat, dar tot praf e… Acela e momentul în care probabil că pisoiul își pierde și bucuria, și elanul… straight face

Cred că asta seamănă cumva cu disecția unei iubiri trecute. Privind în urmă, te-ntrebi – ca și pisoiul – cum de s-a transformat în negru toată strălucirea în care erai învăluit?! N-aș ști să spun dacă și pisoii au impulsul negării trăirilor anterioare. Sau dacă simt nevoia rescrierii poveștii pentru a scăpa de sentimentul zădărniciei. Sau dacă ar sacrifica și ei orice pentru o brumă de praf de uitare, așa cum fac uneori oamenii… Împinși de nebuneasca și iluzoria speranță, cern peste amintiri praf și așteaptă… Așteaptă și poate se roagă și ei precum pisoii. Să treacă timpul… să se aștearnă peste toate uitarea… yin yang

Mă-ntreb dacă Bunul îi iubește mai mult pe pisoi. Sau dacă pisoii se roagă mai frumos decât oamenii… Altminteri n-aș ști cum să-mi explic de ce se-alege praful de uitare și se-mprăștie-n patru zări la o simplă zbatere de aripi. Satinate. De fluturi… daydreaming

Fluturi

Un altfel de Jurnal

Unul din lucrurile pe care mi le-aș putea reproșa ar fi faptul că nu mai știu să mă trezesc dimineața decât pentru a fi la vreme la birou… Îmi lipsește liniștea aceea spartă de triluri vesele ce răzbat parcă de nicăieri… Îmi lipsește zâmbetul începutului, acela care apare din senin ca un curcubeu… N-am mai văzut un curcubeu de nu mai știu când…

Am încercat să alung gândurile astea pe la 15,30 cu stropi de apă rece, în așteptarea apei clocotite pentru cafeaua de bună dimineța! Apoi am încercat să le înăbușesc în aburii de cafea proaspăt făcută… Apoi mi-am zis că poate au poftă de ducă dacă voi privi pe fereastră… Ignorând semnele civilizației, peisajul e chiar adorabil – liziera de alb și verde tivește cortina de azuriu infinit. Pentru desăvârșire, aș șterge cu guma stâlpul acela vopsit în bronz-argintiu, tivit în capăt cu 3 dungi roșii intercalate cu 2 albe! N-am gumă însă, așa că las la locu-i însemnul progresului tehnic

Dorința mi-e topită în vânzoleala de pe alee. E un exod al trolerelor cenușii. Aștept unul roșu și-mi spun că e posibil să nu apară. Asta ca să-mi piară eventuala dezamăgire. Alung așteptarea în huruitul rolelor de-un negru colbuit și-mi clătesc privirea cu veșminte colorate. Miroase a Primăvară…

Ar trebui să gătesc e gândul care mă aduce cu picioarele pe pământ… Simplu și de post. Necondimentat… Aleg de data asta un orez brun și ciuperci. Arunc pe ascuns în apa în care fierbe orezul o ceapă mică-mică și sper din tot sufletul ca Ale să nu se prindă că a existat acolo. Nu-i place ceapa… Privesc cu jind la borcănelul de la Ikea în care doarme cumințel Curry. Îl las visând la vremea când se va însoți cu orezul. Poate data viitoare. Nici curry nu-i place Alexandrei… Aleg Pătrunjelul. Ar fi păcat să se îngălbenească de așteptare… Sotez ciupercile, le amestec cu orezul, presar pătrunjelul et voila! E gata… Îmi zic că aș putea scrie Jurnalul, ca o femeie simplă ce mi-s și mă întorc lângă Fereastră…

I wake up  in the morning and I wonder… o ultimă frântură culeasă din zgomot de fond ce însoțește trecerea unei mașini roșii. Hmmm… nu știu melodia, dar nu-i sfărșitul lumii asta! Găsesc răbdare pentru căutare cu un Dear Google, please search…

Găsesc răbdare și pentru ascultare…

… și scriu. Firește, nu fila de Jurnal de femeie simplă, dar mă consolez cu ideea că totuși e tot un fel de Jurnal…

Invizibil

Azi n-am avut prea multe cuvinte. Pe De ce? l-am tot împins de la prima oră a dimineții spre fundul sacului. Păi… uneori e bine sau nu să-ți golești au ba mintea de gânduri ?!  d'oh

Azi am zis că locul licuricilor e în sac, peste întrebarea-mi favorită! Am strâns bine-bine gura sacului cu un nod gordian și gata! Toate șușotelile, cârcotelile le-am redus la un Ssst! fără drept de apel. Nu-mi plac mie excepțiile? 🙄

Tot azi am descoperit din greșeală ce este dezamăgirea… I don't know

Lecția de limba română. Profesorul întreabă:
– Ion, ce este dezamăgirea?
– Dezamăgirea e atunci când mergi seara pe drum, în fața ta merge o fată frumoasă, iar când să te apropii de ea apare un autobuz și ea pleacă.
– Bine, bravo Ionele!
– Vasile, ce este dezamăgirea?
– Dezamăgirea e atunci când mergi seara pe drum, în fața ta merge un băiat frumos, iar când să te apropii de el apare un autobuz și el pleacă.
– Hmmm…
– Bulă, ce este dezamăgirea?
– Dezamăgirea e atunci când mergi seara pe drum, în urma ta merge Vasile, iar la orizont nu se vede nici un autobuz…

Deci, dezamăgirea este în strânsă legătură cu autobuzul… și opțiunea, firește! whistling

Da, am cam fluierat a pagubă de cuvinte și-n pauza de țigară am ridicat ochii spre Bunul. Nu era la locul lui… Plecat cu trebi pe te miri unde, mi-a lăsat doar un cer de-un albastru demențial, peste care a aruncat în grabă o perdea de Nori și aburi…

Bunule, o să mă fac de data asta că nu văd că ești cam invizibil de ceva ore bune… Nu te întreb nici de ce?, nici pe unde-mi umbli. Găsesc până la urmă că și dezamăgirea-și are rostul ei și-mi caut culori pentru un zâmbet. Unul mai frumos decât cel furat la prima oră a dimineții. Ia să-mi zici de-ți place ăsta… 🙂

P.S. Iar de nu ți-i pe plac, fă-mi rost, rogu-te, de alte culori…dar să știi că albastrul nu ți-l dau înapoi nici să mă pici cu ceară! don't tell anyone

Ajustare

Mi-a spart tăcerea simpla vedere a unui avion, brăzdând azuriul cerului în drum spre alte orizonturi… Simplă constatare – iar dor de ducă înecat în șiruri de cuvinte așternute și aruncate în eter.

Scriu și-apoi fug… lașitate nu-i, e doar nevoia de aer, verde, calm, soare, culori, zâmbet sincer, valuri, mare… cam departe marea asta…

Scriu puțin pentru că am prea multe gânduri ce nu au răbdare să fie așternute…

Scriu puțin pentru că Timpul fuge dacă nu-l folosesc așa cum își dorește el – tic-tac despotic și enervant…

Ascult… citesc… ascult… și-aștept… La așteptare mă pricep tare bine uneori. Mai ales atunci când nu mi se pun bețe în roate…

Așa și-așa… ajustez cuvintele – le-arunc pe portativ și-mi spun doar Nu sunt singură în povestea asta… 😉

Iar 50 vs 50 […]  Așa, și?!

Pot să plec în căutarea jumătății pline a paharului

Verdele încă înfruntă Ruginiul!

Faină Rezistență… 🙂

Dimineți cu… cântec

( … o perspectivă & aduceri aminte cu drag… 🙂 )

Singura dimineață netrăită încă este cea din Ohio… restul aducerilor aminte îmi încarcă rezerva de zâmbete pentru azi… 🙂

…bucurați-vă azi de soare, de culori, de tot ce e frumos…

🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

Culori

( Mi-s plecată cu rost! 😉 )

Suportul de detoate

Ai bilețel de voie o oră – maxim două!mi-au zis Firele. 😎

Am lăsat Laptopul cumințel pe Măsuță, lângă verdele Suport de detoate. 😉 Fug, că mă așteaptă pe Terasă Cafeaua și Limonada de mentă! De-ați vedea voi ce zâmbet am acuuuum! 🙂