Arhive etichetă: cuvânt

Sine qua non

Mdea.. Devine pe zi ce trece laitmotiv cuvântul ăsta. Și tic verbal…

Am devenit dintr-o dată prea zgârcită parcă – păstrez cuvintele sub cheie mai abidir decât e păzit Aurul Trezoreriei. Dau doar din cap. Probabil și ăsta va deveni tot un tic dacă nu mă opresc la vreme. Nu mi-i dragă deloc perspectiva mea cea muțească – nici nu mă caracterizează, nici nu mă face să mă simt mai înțeleaptă. Mă deranjează zimții fermoarului tras regulamentar peste gură, dar nici perspectiva unui Moise al II-lea nu mă încântă…

Mdea… De ceva zile refuz să scriu, refuz să explic, refuz să…

Dacă mi-aș cesiona gândurile aș primi pe ele doar o clătinare de cap probabil. Prea puțin, altădată aș fi căpătat cu siguranță un potop de cuvinte din care aș fi avut ce alege. Sau culege poate… Ar fi ieșit o minunăție de polemică, numai bună pentru sarea și piperul unei cafele. Și uite-mă că zâmbesc la gândul ăsta – ultima replică mi-ar fi rămas mie pe post de trofeu…

Mdea… Mi-e dor de un schimb de idei… sau nu, mai bine ascult în liniște gândurile…

Timpul și-a cam spus cuvântul printre dinții tociți de scrâșnete forțate. Încă puțin și colții i se transformă-n câlți de cânepă… Mă amuză înverșunarea cu care se încăpățânează să mimeze mușcătura. Clatin și eu din cap a nedumerire și mă întreb zâmbind dacă și-o fi pierdut oglinda… Sau o fi spart-o-n mici fărâme, așa cum simt eu nevoia să-l sparg pe mdea ăsta?

Sau… Dacă-ți cesionez zimții aurii ai fermoarului, te prinzi să-i transformi în zâmbet? Ar fi singura soluție de parafare a Contractului cu Aburii de Cafea. Necesară și suficientă … 🙂

Mezalianță?!

( … analiză în regim de urgență… 😉 )

Tocmai ce mi-am terminat de scris Raportul de activitate – o chestie despre care nu m-am sfiit să nu spun că e cumva inutilă și cronofagă. Dar am făcut un efort în seara asta, fix cât să-mi confirm teoria. :mrgreen:

Ei, și dacă e așa, am decis că e cazul să-mi ițesc căpșorul dintre hârtii și să-mi plimb în continuare degețelele pe taste, de data asta pentru mine. Între timp am pus iar ouăle la fiert – nu-i de ridicat sprânceana, că de-aia m-am pus pe scris – de data asta le acord atenția cuvenită, așa că stau cu ochii pe ceas de-aici. 😉

Raportul ăsta ziceam că-l scriu benevol, fără să mă împingă nimic de la spate… e doar impulsul de a-mi analiza starea – poate așa m-oi urni să fac un ceva și pentru mine, că prea nu mai am vreme de nimic. Mă bușește râsul, zău, numai la gândul că mă simt ca prinsă într-o relație pe care nu prea mi-o mai vreau. E ca atunci când persoana de lângă tine nu-ți mai inspiră decât dorul de ducă. Cât mai departe, să poți respira în voie. Să nu te mai agaseze nici cu prezența-i și nici cu pretenții obscure… Să-nchizi ușa pe dinafară, să tragi aer în piept, să privești în jur, să zâmbești și să-ți zici Măi, viața asta poate fi chiar frumoasă când îți iei deciziile corecte! 🙂

Ok! Încă nu pot s-o fac, nu? Că ar semăna cu fuga de la locul angajamentului. Vorbeam azi la telefon cu amicul meu cel de la Piatra-Neamț și recunoșteam franc că nu mi-e bine. Am spus-o pe un ton egal, de m-a mirat și pe mine, nu doar pe el. Și mai spuneam că dacă aș pleca ar fi un picuț dovadă de lașitate. La o adică am văzut la ce mă înham și-am zis Da! însoțirii. Doar că din provocare s-a cam transformat în mezalianță cu acte în regulă. Și cu restricțiile pe care un partener urâcios și egoist ți le poate impune… Acordă-mi atenție! Acordă-mi timp! Acordă-mi exclusivitate! Acordă-mi… acordă-mi!!!! 👿

Și-am acordat, zău! I-am zis chiar și fiică-mii duminică seara Pentru cine te chinui tu, Ale, să-mi faci buclele? Că mă primesc ăștia la muncă și nedichisită… Și ghici cine și-a plimbat luni minunăție de bucle pe sub nasul Muncii până pe la 21,00? Recunosc, n-a trecut nebăgat în seamă efortul fie-mii, dar nici hârtiile n-au simțit nevoia să se împuțineze într-atât încât să plec la o oră decentă de lângă ele. Sau o fi dovadă de iubire, mai știi?! 🙄

Îmi mai acord un răgaz de-o lună, c-ar fi păcat să las neterminat ce-am început, Bursucel nerăbdător… Știu că ți-i dor de sărit garduri prin curțile virtuale. Promit să-mi fac vreme să-ți aranjez și blogroll-ul, să bați cărările mai ușor, poate așa o să fii mai fericit… O lună cer și de va merge treaba tot așa, promit să divorțez în regim de urgență. Dragoste cu de-a sila nu se face…

De nu m-oi ține de cuvânt, să rămân fără zâmbet!

🙂 Doina 🙂

Gânduri colorate

(… întru îmblânzirea fioroasei Luni… :evil:)

Mai e doar un picuț și vine! Brrr… Ea – coșmarul majorității – Luni! Mi-s eu Ion-Anapoda uneori, dar la capitolul ăsta recunosc – cum aud de astă zi, cum mă zburlesc cât 10 bursucei la un loc! Și tooot caut remedii, că nu-i de joacă, zău! Când sunt zburlită, n-ai vrea să mă ai prin preajmă… 😳 Mai recunosc și că am încercat să desființez ziua asta. Fără succes, firește, că rânduiala-i sfântă și Bursucelu-i mic. Prea mic să fie băgat în seamă, deh! Mai e un pic și gata – îi venită preatemuta Luni! :mrgreen:

Ei, asta e! 🙄 Privesc la Ceasul meu cel de-mi joacă mereu feste – îi 0,00 – s-a isprăvit cu huzureala! Azi n-o să verific nici iarba, nici pulsul colegilor. O să mă fac că plouă și n-o să bag de seamă nici căscatul ușor palmat, nici fețele lor vădit posomorâte. O să mă gândesc doar la răzorul ăsta de flori încremenit în timp. Uite motiv de veselie – Păi dacă nu crește iarba, nici florile nu se-ofilesc! 😉

Ei, știu, e una pe ducă… pentru ea o să-mi amintesc de monologul unui Moș Crăciun de Criză – că-i cam uscat asemenea și el. Și ce frumos vorbește dânsul despre familia cuvântului ce i se potrivește ca o mănușă zilei de Luni! 😛 Așa că ori se îmblânzește fioroasa, ori o să-i zâmbesc în ciudă. Uite-așa! 🙂