Arhive etichetă: daruri

Miercurea cu Mulțumiri

( … șterpelesc Timp din farfuria Muncii Cronofage… 😳 )

Nu mi-a ales sau impus nimeni meseria asta a mea… m-a prins odată, demult, pornind de la o provocare – cam așa încep marile iubiri, nu?! 🙂

Îmi amintesc că au fost și vremuri frumoase, când cred că l-am mâniat pe bunul Creator cu ale mele cârcoteli legate de gradul de lejeritate sau de temerea mea că mi-s plătită să mă plictisesc. Na, că mi-a făcut plocon activitate în exces, de n-am vreme nici să-mi mai arunc o privire fugară în oglindă… Era o vorbă, de mi se potrivește mănușă acum – Cine face ca mine, ca mine să pățească! Curat ghinion! 😳

Pe de altă parte însă, realizez că mi-s norocoasă – am primit în dar zilele astea imagini frumoase și un premiu din partea MWB… promit să scriu despre asta la sfârșitul săptămânii – îmi zbârnâie acum în minte multe, dar nu am vreme să le aștern… Spun până una alta Mulțumesc! Mulțumesc pentru că existați, mulțumesc pentru că mi-ați îndulcit șederea asta neașteptat de prelungită în București, mulțumesc pentru că sunteți atât de calzi… mereu zâmbesc când realizez asta… 🙂

Vă las cu Trandafirii Alexandrei, primiți în dar de la Melanie și amestec zâmbete cu albastrul ce boltește drumul prin Kentucky…

Să vă fie Cerul prietenos, iar Norii doar pufoși și veseli! 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

Daruri

Dacă te-a prins Ploaia de 11,00 p.m. în Sectorul 1,

dă vina pe Bursucel! 😉

Torențial! Picurii maaari ai Ploii au trecut obraznici prin plasă, cât să facă un duș pervazului. Știi briza dimineții? Aerul pur ce te-nvăluie la Răsărit? Și Răcoarea? Le-am primit cu drag și mi-am zis că Nu, n-o să opresc așa Dar cu termopanul ferestrei!

Mai devreme era cald. Mult prea cald. Și adia prin Parcul ăsta al meu o boare fină-fină, care m-a făcut să-mi ridic privirea spre Copaci. Mai sus… mai sus… până mi-am încrucișat privirea cu Luna cea Plină! Frumoasăăă, în așternut de nori rozalii-movii… O minunăție, pe cuvânt!

De nu pleca Ale val-vârtej să-și întâlnească prietenele…

Mdea… cortegiu de licurici roia pe lângă tălpile fiică-mii în drumul spre poartă! Da, știu, o să-mi spuneți că-i normal să vrea să iasă cu prietenele, să sporovăiască până-n zori câte-n lună și stele…

Iar mă întorc la Lună! O să-mi leg de gât camera digitală precum pensionarii japonezi… Să nu-mi mai pară rău de nici o imagine ratată! Și n-o să mai zăbovesc în cameră, gândindu-mă atât de mult de se face au ba să ies din nou!

Promit să nu mai necăjesc Natura

și să nu-i mai stârnesc Lacrimi!

Dar de consolare!

Pe cuvânt de Bursucel! 🙂