Arhive etichetă: decizii

Gând din Câmpul cu Trifoi

( Trifoi cu 4(patru) foi, firește! good luck )

Aparent nu-i mare scofală să fii mamă… nu vei fi nici prima, nici ultima, nici cea mai bună și nici cea mai rea – mereu se va găsi o alta poate mai cu moț decât tine și vrei – nu vrei realizezi că vei fi mereu perfectibilă în privința asta.

Copiii… happy … aș spune că-s cei mai sinceri și mai motivați critici pe care îi putem avea – mai repede m-a afectat o remarcă a fiică-mii decât a oricui altcuiva. De laude ce să mai spun? Și-am avut parte în viață și de unele și de celelalte – am spus mereu râzând că așa-mi trebuie, nu eu mi-am dorit copil cu personalitate?!

Personalitatea asta, recunosc, mi-a cam ieșit pe nas. Și o spun cu mâna pe inimă, fiindcă alimentarea ei excesivă îți cam subminează autoritatea. Te impui, nu zic nu, dar cu riscuri majore…

De când mă știu mi-s adepta lui E bine din vreme în vreme să mai atingi cu creștetul pragul ăl de sus, să-l vezi tu ochișorii-ți din dotare pe ăl de jos! Fiindcă doar pentru deciziile tale te poți considera complet responsabil, fără să fii nevoit s-arunci ochii roată-n jur să cauți capul răutăților

Gândeam acum ceva zile că poate ar fi trebuit să fiu mână forte și să n-o fi lăsat pe Ale să-și schimbe negrul podoabei capilare în ciocolatiu. Istoria asta mi-a dat peste cap săptămâna, că nu-i de colo să dai peste tunete și fulgere la fiecare întoarcere de la birou. Glumind, aș zice că mi-s meteosensibilă și că prefer soarele, nu furtuna! Și oricum aș fi dat-o era rău – de-ajungeam acasă devreme îmi chinuiam timpanul cu pufnituri legate de transformarea pletelor ei în pămătuf, de trăgeam de timp… era vai de ochii mei scoși pe motiv de întârziere peste program.

Nu-mi place neam când nu mai e loc de glumă! Și când am ajuns la liman… am zis și eu ceva de dulce ba la adresa perhidrolului, ba la adresa vopselei profesionale, ba la adresa Coafezei, amestecate toate cu apelativul de Odraslă răsfățată… Și-a urmat Liniștea – spate întors în semn de revoltă plus tăcerea de rigoare… Aparent, că nici așa nu era bine… simțeam că mocnește ceva și așteptam erupția

Conștientă de temperamentul vulcanic al fii-mii, n-aș suporta un Vezuviu multiplicat de minim 3 ori… gândul ăsta mă cam făcea să-mi doresc ca săptămâna de lucru să se extindă frumușel spre 365 zile. Bine că nu mi-am dorit prea tare asta, că… Nu, nici nu vreau să-mi închipui așa ceva în mod constant, mi-ar lipsi sâmbetele și duminicile mele!

Se spune că pentru fiecare necaz e nevoie de timp pentru disecat. Și de oglindă, în cazul ăsta. Ei, cert e că în sâmbăta asta tăcerea a fost spartă de un Te iubesc. mami, așa să știi! Spus înainte de culcare a fost ca un pansament pe-un genunchi zdrelit. Poți face pasul mai departe cu alt avânt! Iar începutul de duminică mi-a fost îndulcit cu clătite cu ciocolată și banane… De-atunci mă tot îmbie cu Nu mai vrei, mami, să-ți fac o altă clătită? Nu??? De ce?!?

Nu-i spun nimic, doar îi zâmbesc și refuz cu un clătinat din cap… Mă simt pierdută într-un lan cu trifoi cu patru foi și-acolo vreau să rămân. E parcă mai bine decât în boxa acuzaților, cu Ale pe post de apărător al părții adverse… Fiindcă, vă spun eu în șoaptă și nu mint deloc – dacă nu s-o răzgândi, fiică-mea asta o să fie un avocat pe cinste! Iar eu încă îmi spun cu zâmbet că sunt o mamă norocoasă!  winking

ladybug-sitting-on-a-clover-leaf_00448350Sursa foto

Mezalianță?!

( … analiză în regim de urgență… 😉 )

Tocmai ce mi-am terminat de scris Raportul de activitate – o chestie despre care nu m-am sfiit să nu spun că e cumva inutilă și cronofagă. Dar am făcut un efort în seara asta, fix cât să-mi confirm teoria. :mrgreen:

Ei, și dacă e așa, am decis că e cazul să-mi ițesc căpșorul dintre hârtii și să-mi plimb în continuare degețelele pe taste, de data asta pentru mine. Între timp am pus iar ouăle la fiert – nu-i de ridicat sprânceana, că de-aia m-am pus pe scris – de data asta le acord atenția cuvenită, așa că stau cu ochii pe ceas de-aici. 😉

Raportul ăsta ziceam că-l scriu benevol, fără să mă împingă nimic de la spate… e doar impulsul de a-mi analiza starea – poate așa m-oi urni să fac un ceva și pentru mine, că prea nu mai am vreme de nimic. Mă bușește râsul, zău, numai la gândul că mă simt ca prinsă într-o relație pe care nu prea mi-o mai vreau. E ca atunci când persoana de lângă tine nu-ți mai inspiră decât dorul de ducă. Cât mai departe, să poți respira în voie. Să nu te mai agaseze nici cu prezența-i și nici cu pretenții obscure… Să-nchizi ușa pe dinafară, să tragi aer în piept, să privești în jur, să zâmbești și să-ți zici Măi, viața asta poate fi chiar frumoasă când îți iei deciziile corecte! 🙂

Ok! Încă nu pot s-o fac, nu? Că ar semăna cu fuga de la locul angajamentului. Vorbeam azi la telefon cu amicul meu cel de la Piatra-Neamț și recunoșteam franc că nu mi-e bine. Am spus-o pe un ton egal, de m-a mirat și pe mine, nu doar pe el. Și mai spuneam că dacă aș pleca ar fi un picuț dovadă de lașitate. La o adică am văzut la ce mă înham și-am zis Da! însoțirii. Doar că din provocare s-a cam transformat în mezalianță cu acte în regulă. Și cu restricțiile pe care un partener urâcios și egoist ți le poate impune… Acordă-mi atenție! Acordă-mi timp! Acordă-mi exclusivitate! Acordă-mi… acordă-mi!!!! 👿

Și-am acordat, zău! I-am zis chiar și fiică-mii duminică seara Pentru cine te chinui tu, Ale, să-mi faci buclele? Că mă primesc ăștia la muncă și nedichisită… Și ghici cine și-a plimbat luni minunăție de bucle pe sub nasul Muncii până pe la 21,00? Recunosc, n-a trecut nebăgat în seamă efortul fie-mii, dar nici hârtiile n-au simțit nevoia să se împuțineze într-atât încât să plec la o oră decentă de lângă ele. Sau o fi dovadă de iubire, mai știi?! 🙄

Îmi mai acord un răgaz de-o lună, c-ar fi păcat să las neterminat ce-am început, Bursucel nerăbdător… Știu că ți-i dor de sărit garduri prin curțile virtuale. Promit să-mi fac vreme să-ți aranjez și blogroll-ul, să bați cărările mai ușor, poate așa o să fii mai fericit… O lună cer și de va merge treaba tot așa, promit să divorțez în regim de urgență. Dragoste cu de-a sila nu se face…

De nu m-oi ține de cuvânt, să rămân fără zâmbet!

🙂 Doina 🙂

Mr. Nobody

 

Un singur fulg de zăpadă poate înclina frunza unui bambus

– proverb chinezesc –

 

Viața pe care o trăim în prezent e rezultanta alegerilor făcute de-a lungul timpului… bune sau rele, deciziile pe care le luăm ne fac fericiți sau din contră.

E drept, câtă vreme eziți, totul e posibil… Și cel mai greu lucru de făcut e să găsești alegerea perfectă!

Fericirea – acea stare după care tânjim, alergăm, ne agităm s-o obținem, facem eforturi disperate s-o păstrăm – e uneori condensată într-un singur cuvânt, de cele mai multe ori substantiv propriu…

… Am revăzut azi Mr. Nobody… 🙂

Vise

Prea dese prezențe. Prea multe piedici puse somnului. Mă tot întreb care parte a subconștientului poate fi influențată de o persoană plecată Dincolo. Și până când?

E atât de ciudat! E ca și când ar aștepta ceva… ca și când mereu ar avea ceva de transmis. E ca un semnal de alarmă în continuă activitate. Asta mă obosește… așa am rămas nopți în șir trează. De teamă să nu mai visez. Acum mă încăpățânez să dorm. Pe bucățele măcar. Să-mi fur odihna, fiindcă simt că mă slăbește pe zi ce trece. Nu mai contează cum adorm… îmi vreau somnul înapoi… cap-coadă, fără prezențe. Aș prefera să visez flori și fluturi, nori, cer, curcubeu, ocean… orice ar putea fi frumos… nu aceeași și aceeași persoană la nesfârșit…

Mi se pare absurd…

Alea jacta est…

Cam trecuse vreme bună de când nu mai luase decizii doar de capul ei… aparent învăţase că orice lucru se face în doi. Pentru că două minţi gândesc mai bine decât una singură. Şi mai aşezat. Fără îndoială, fără raţionamente pripite…

Apoi s-a întâmplat ceva bizar… sau poate hotărâtor, cine să mai ştie exact cum să definească ?!

Probabil era ceva intuit cu mult timp în urmă… doar că niciuna din minţi nu i-a dat atenţie tocmai pentru că era ceva ce ar fi trebuit disecat şi mai ales lămurit. Acum, vrea-nu vrea, ar fi cazul să analizeze singură, să judece şi mai ales să iasă din derivă.

Pare dificil, dar măcar nu e imposibil…