Arhive etichetă: declarație de dragoste?

Declarație de dragoste

Măi, Ghiță Pristanda, ia mai numără o dată steagurile! Replica asta am auzit-o ieri, în parcarea de la Carrefour Băneasa. În spatele meu – un cuplu trecut la vârsta a treia trecea în revistă bilanțul cheltuielilor făcute. De fapt, Ea recapitula, iar El contabiliza. Probabil pentru că El era omul cifrelor, iar Ea trezorierul…

Recunosc, m-au făcut curioasă. De când mă știu am privit cu drag perechile de bătrânei ce se plimbă agale, mereu la braț, mereu cu o privire blajină adresată celuilalt. Așa că am întors capul și i-am privit și pe ei. El avea ambele mâini ocupate cu gențile. Ea… în dreapta lui, cu o mână încerca să susțină parte din greutatea genții purtată de El în mâna dreaptă. Cumva se țineau de mână… Ea întorsese capul spre El, vădit încurcată de replica lui. Apoi a urmat acel Nu te necăji, draga mea! Ce m-aș face eu fără tine?

Puteam să pun pariu pe ce am mai scump câ El îi zâmbise Ei. Iar frântura aia de dialog mi-a mers drept la suflet. De la urechea stângă până la cea dreaptă mi s-a ițit Zâmbetul. Și m-am bucurat de parcă mie mi se făcuse declarația aia scurtă, dar plină de iubire… 🙂

Zambet

Don’t marry the person you think you can live with, marry only the individual you think you can’t live without – James C. Dobson

Simply You

Uneori când lucrez opresc muzica. Să nu pățesc exact ca acum…

Cineva îmi spunea că muzica pe care o asculți te definește la momentul respectiv… acum a fost aleator (sau poate Așa trebuia să fie)…

Dimineață playlist-ul a fost victima unui fel de ruletă rusească. Am întors capul și am plimbat ușor cursorul mouse-ului peste listele cu muzică. A câștigat iar Secret Garden… Let it be! (Hmmm… ziceam că victima a fost playlist-ul… posibil sa nu fie chiar așa, ci chiar eu însămi, dar ce mai contează?!) E regulă în ultima vreme ca peste zi să nu schimb eu opțiunea de dimineață

Pentru că azi mi-am permis luxul să-mi scurtez șederea la birou în favoarea plecării în necunoscut (da-da.. Bucureștiul îmi este chiar necunoscut și fiecare primă plecare spre o părticică din el e o adevărată aventură) mi-am promis că voi recupera acasă lucrul lăsat baltă…

Daaaar… lumina e slabă (cred că mai slabă decât mine :D), iar muzica…

Melodia asta parcă mi-a picurat lacrimi în suflet… e prima data când o percep ca pe o tristă declarație de dragoste… No hope, just resignation!

și iar mi-e dor

P.S. Am oprit muzica și mi-am luat în serios promisiunea. 🙂