Arhive etichetă: desen

Desen cu Flori (de câmp) și Pantofi (cu fundițe)

Pantofi-Cu-Toc-Stiletto-Nude-Si-FunditaAr trebui să-ți spun că-mi plac tare mult rochiile. Mai mult decât pare… Știu, ai tot dreptul la circumspecție, mă vezi mereu în blugii aceia care – spun eu mai mult în glumă – sunt dovadă că-mi plac al naibii de tare felinele. Mi-s dragi, e adevărat, dar nu e cazul să crezi asta musai despre blugii mei preferați. Așa le e modelul – țesătură destrămată pe alocuri, ca un fel de semnătură a unei gheruțe, în semn de am trecut pe-aici!

Chestia asta cu rochia are farmecul aparte al unui dor neîmplinit. Plin de sensibilitate, abundând de melancolie… Iscându-mi de fiecare dată un zâmbet ușor blazat. Știu, nu trebuie să-mi spui poți mai mult! Adică nu aștept asta. Am resurse, deh…

Din te miri ce colț de memorie se ițește o amintire care-mi stârnește imboldul și mă pune pe cale. În momente de genul ăsta nu-mi mai pare chiar într-atât de temerară încercarea de a găsi frumosul combinat cu utilul. Uite, o să-ți povestesc despre rochia care-mi amintește de un câmp cu flori. Da… mai mult ca sigur să nu mă fi văzut îmbrăcată cu ea. În ziua când am întâlnit-o, casă mi-era depărtarea. Plecasem în căutarea lui nu-știu-ce – acel ceva care trebuia să-mi împrumute din picul de culoare un strop de fericire, chiar și iluzorie. Într-unul din imensele magazine ce împânzesc bătrânul oraș al lui Gavroche nu știu cum mi-am amintit de un desen al Issei. La grădiniță li se dăduse ca temă să prezinte schițat meseria unuia dintre părinți. Așa am aflat oficial că întâi de toate ea mă știa a fi mamă de profesie. Din desen lipsea teancul de dosare. Detaliul ăsta părea a-i fi indiferent. Eram doar eu și ea. Eu într-o rochie atipică mie la acea vreme – înflorată și bogată, prea bogată pentru gustul meu… Rochiile tale sunt din flori, mami. Miros atât de frumoooos! Așa că la distanță de 18 ani mi-am prins în garderobă un câmp plin de flori…

Vezi tu, e vară și mi-am zis că ar cam fi timpul să probez cumva că-mi plac tare mult rochiile. Mai mult decât pare… Mi-am deschis dulapul zilele trecute și am privit rochia aceea înflorată. Mi-au trecut prin minte în același timp șansăfragilitate și nou început. Semn de schimbare, mi-am zis… I-am zâmbit gândului că e o bucurie să faci ceea ce-ți place. Rochiei ăsteia îi este totuși necesar un partener de drumuri. Să nu mă-ntrebi de ce am căutat pantofi cu fundițe. Poate pentru că trebuia să aflu că s-a epuizat stocul?! Așa-mi spunea sursa imaginii care mi-a furat primul click.

Fundițe… Să nu mă-ntrebi mai mult despre ele și nici să nu zâmbești cu subînțelesuri numai de tine știute, te rog – am îndeajuns de multe întrebări care-și cer cu nerăbdare răspunsurile… De câte ori nu ți s-a întâmplat să te trezești cu un impuls înmugurit parcă de nicăieri? Aș încerca să spun că poate e subconștientul de vină, mai știi?! Odată, într-o seară, pe neașteptate am primit o fundiță. Părea că am uitat de ea. Vezi bine că doar părea…

P.S. Știi, mă gândesc din ce în ce mai serios la povestea asta cu rochia. Așa că o să te mai rog ca atunci când ne vom revedea să nu mă-ntâmpini cu tradiționalul Ce-ți veni?!? 😯 Doar să te bucuri că ne-am regăsit. Și să zâmbești… 🙂

Tema de gândire

Iar nesomn… și iar net de două parale… Accesarea reader-ului mi-a pus la grea încercare răbdarea. O las pe mâine și duc la bun sfârșit gândurile de ieri. (Ar mai fi și povestea cu rodiile… Diana, știu că am promis-o, dar hazul de necaz încă n-a doborât starea de jenă pe care o resimnt de fiecare dată când îmi amintesc episodul cu pricina!)

Scriam ieri…

Aproape de sfârșitul programului, a apărut și domnul învățător al lui Mihăiță cu temele pentru acasă. Piticul a lipsit azi de la ore, dar asta nu l-a absolvit de îndatoririle pentru ziua următoare.

Nu putem fi toți artiști – așa mi-am spus, privind cu un ochi al naibii de critic desenul-temă pentru acasă  pe care-l terminasem – că n-am pic de inspirație pentru o astfel de trebușoară… 😦

Nu vă pripiți să mă judecați… Nu fac parte din categoria mamelor care scriau tema pentru acasă în locul fiică-sii. Am ocupat un timp, pe vremea când eram tânără-tânără, scaunul de la catedră. Știu foarte bine care este rolul și importanța temei pentru acasă. Doar că a trebuit să recunosc până și eu că era un… mănunchi de teme – matematică, scriere și desen. Plus că deja stabilisem ieșirea în lume, destinația Carrefour-Ikea-Băneasa. Când se apucă Mihăiță de desenat, nu-l mai oprești! Și are talent piciul – mi-a decorat pereții actualei camere cu fel de fel de fețișoare hazlii! 🙂

Recunosc – a funcționat interesul poartă fesul! În schimbul desenului făcut de mine am obținut promisiunea unui set de desene pentru camera cea nouă, plus timp pentru cumpărături. Nu m-oți pune la zid pentru asta…

Desenați o pădure veselă, cu un pârâu, 3 broaște, 2 copaci (fiecare având 7 frunze), 5 păsări, 4 fluturi, 3 albine… cam așa suna enunțul. Cifrele îmi sunt a doua natură – cred că o să țin minte multă vreme cantitatea elementelor obligatorii…

Se vede treaba că nu am mai desenat la modul serios de muuuult timp. Pentru broaște, păsări și albine am apelat iar la prietenul Google… Am pierdut șirul mulțumirilor. Mai ales pentru că am câștigat admirația piticului-artist per total, dar în special când a dat nas în nas cu broaștele de se bălăceau în pârâu…

În fine… gândurile așternute aici au fost iscate ieri seară de unul din multele e-mail-uri primite de la avocat.ro. Și oarecum am fost de acord cu mesajul articolului. Desenul făcut de mine era un fel de tema de pe locul 3. Pe primele două locuri tronau scrierea și matematica. Esențiale, nu? Vorba bunicului – de nu știi să scrii și să socotești, e vai de capul tău! Și nu-l contrazic, dar… recunosc – rar am întâlnit cazuri de școli în care creativității să i se acorde importanța cuvenită (scot din discuție școlile cu profil artistic)…

Încerc să închei într-o manieră optimistă… gândesc că, de vreme ce e tras semnalul de alarmă, se mai poate îndrepta ceva! 🙂

P.S. 1 … și să nu uit – să știți că în lipsa-mi, domnul învățător a spus că i-a plăcut desenul meu – da, știe că eu mi-s autorul, dar a dat dovadă de înțelegere, scap de urecheală de data asta, mai ales că am respectat cerințele! 😀

P.S. 2 … musai, rămâne de făcut poză desenului! Și de inserat aici… Măcar pentru broaște! 😉

P.S. 3 … musai de cerut aparatul foto de acasă…  😀

Tema cu broaște

Perseverență

Mai nou mi-s fericita posesoare a câtorva zeci de desene făcute special pentru mine de un pitic tare haios. Flori, fețișoare vesele… de la creioane colorate a trecut la acuarelă și glumim noi că vom deschide galerie…

Ce-mi place teribil de tare la piciul ăsta e Perseverența. Și dorința de a face un Ceva și mai frumos de fiecare dată când Critica (adică eu) strâmbă din nas că nu ii place lucrarea – nu contează cât timp îi ia… reface tema de câte ori e cazul, până obține verdictul favorabil. Răbdarea asta cu care îmi pândește zâmbetul… mă face să cred că tagma celor care se ghidează după sintagma merge și așa a mai pierdut un membru… 🙂

The road to success is always under construction…

Restart

Prea multe bagaje. Răvășite. O să le răstorn pe rând și o să le reașez. Abia după voi fi cea de dinainte. Important e că le-am pus cap la cap și a ieșit într-un final Desenul. Cel pe care îl tot schițam inutil. Al meu era plin de ștersături. Plin de găuri și linii inutile. Ceva urât. Și pe mine urâțenia nu mă poate bucura. Mai repede mă întristează.

Nu sunt complet împăcată cu mine însămi. Nu mă mai mint. Am realizat că de fericirea mea sunt eu responsabilă. Nu altcineva. Și nu-mi mai este frică nici de perfecțiune, fiindcă am aflat că nu o voi atinge niciodată. Și nici nu-și are rostul.

Important e că am ieșit din buclă. Obosită, șifonată, cu n reproșuri la adresa mea din parte-mi. Dar am realizat că sunt totuși un om cu bune și cu rele. Că fericirea se află în mine, nu în mâna altcuiva. Și că nimeni altcineva decât eu însămi nu îmi poate lua sau da așa ceva.