Arhive etichetă: dor de ducă

Ghici?!

Completând un sondaj de opinie – faptă lăudabilă, zău, că era pentru nobila cauză Lucrare de licență – am realizat că în ultima vreme am cam tras chiulul prin zona asta. Motivații… ehe, aș putea căuta și găsi… Aș invoca, de exemplu, încălzirea globală ➡ blocajul creierașului meu ➡ pană de idei…  sau..  lipsa mâței care ar fi trebuit să fie responsabilă pentru buna mea dispoziție ➡ dor de ducă oriunde ➡ iar pană de idei. Gândesc totuși că e doar Oboseala de vină… ea-mi amestecă minunăția culorilor de curcubeu în nonculoare. Se-ncăpățânează să-mi arate că viața e gri?! I don't know

Chiar nu știu… așa cum nu știam cum se numesc minunile astea care se încăpățânează ca și mine să stea unde nu le e locul. Printre gri, într-o încercare de a înveseli spațiul cu orice preț… Și-mi zic că măcar pentru atât și tot trebuie să le ofer un zâmbet larg, Pentru culoarehappy

Ajustare

Mi-a spart tăcerea simpla vedere a unui avion, brăzdând azuriul cerului în drum spre alte orizonturi… Simplă constatare – iar dor de ducă înecat în șiruri de cuvinte așternute și aruncate în eter.

Scriu și-apoi fug… lașitate nu-i, e doar nevoia de aer, verde, calm, soare, culori, zâmbet sincer, valuri, mare… cam departe marea asta…

Scriu puțin pentru că am prea multe gânduri ce nu au răbdare să fie așternute…

Scriu puțin pentru că Timpul fuge dacă nu-l folosesc așa cum își dorește el – tic-tac despotic și enervant…

Ascult… citesc… ascult… și-aștept… La așteptare mă pricep tare bine uneori. Mai ales atunci când nu mi se pun bețe în roate…

Așa și-așa… ajustez cuvintele – le-arunc pe portativ și-mi spun doar Nu sunt singură în povestea asta… 😉

Iar 50 vs 50 […]  Așa, și?!

Pot să plec în căutarea jumătății pline a paharului

Verdele încă înfruntă Ruginiul!

Faină Rezistență… 🙂

Secunda

Într-o clipă îți pot trece prin minte mii de gânduri… o singură clipă, echivalent al unei secunde în care ori te năpădește bucuria ca un foc de artificii multicolore, ori te invadează necazul ca o ciupercă atomică gri ca păcatul. Tot explozie… culoarea diferă doar.

Pentru unii drumul e un stil de viață… bucuria de a vedea locuri noi, de a întâlni fel de fel de caractere. Dragul ăsta de drum e un cuțit cu două tăișuri – într-o secundă, doar într-una singură, te poate arunca din extaz direct în panică. E un risc asumat, dar pleci cu speranța că vei fi în siguranță, că fiecare e conștient de riscuri și că acționează în consecință…

Parfumul dragului de ducă… așa-mi trecuse prin dovlecel să etichetez imaginile care ar fi trebuit să compenseze fuga cuvintelor lui Miercuri. Acum le voi spune Crâmpeie din bucuria drumului.

Astă seară am realizat că uneori cuvintele nu-s îndeajuns. Doar sună… Trebuie să vezi și Zâmbetul. El e cel care liniștește. E acel Soare ce scoate la lumină culorile amestecate în Gri.

O să fie bine, vei vedea…

Pun zălog secunda de zâmbet. 🙂

Ca de Rusalii…

Așa-mi trebuie! Da’ cine – Doamne, iartă-mă! – altul decât Aghiuță mi-o fi dat ghes să-mi las bunătate de liniște și să mă mai capăt cu încă un gând de amărăciune, bașca și cu dorința arzătoare să treacă într-o clipită doi ani și să-mi iau zborul hăăăăt-departe, peste Ocean?! Zațul din ceașcă putea clar să mai aștepte întânirea cu șuvoiul de apă…

Ete cu gândul ăsta m-am întors în cameră și am răsucit cheia în broască, fix cât să măresc distanța dintre mine și malițiozitatea de la capătul culoarului!

Când ieșisem din cameră, având în mână doar ceașca de cafea, eram tare bine dispusă – chicoteam la gândul că voi scrie azi ceva mai vesel, care să ridice măcar un colț al gurii în semn de zâmbet! Că tare-mi mai place să văd oamenii zâmbind frumos!

Pornise cam așa…

Dis-de-dimineață (și aici mi-s subiectivă – vorbesc de dimineața mea, aceea din zilele de sărbătoare legală, care începe undeva după 11,00 a.m. musai! 😳 ), după cotidianul ritual de trezire, cu cafeaua de-a dreapta și laptopul în față, am purces la scotocirea prin recipientul numit Inbox. Dacă nu fac trebușoara asta la vreme, m-am ars! Azi pliculețul m-a avertizat că am doar 96 unread… Nu-i bine, dar nici rău – am avut perioade mai urâte, când treceau de 296!

De nevoie, am învățat că în cazurile de genul ăsta mi-i de ajutor sort by sender – le iau frumușel în ordine crescătoare, cu răbdare asezonată cu tutun. Mi-am dat seama că ziua-mi va fi tare făinuță după primul mesaj deschis – mai era pe lumea asta un altul de se trezise tare-tare târziu! Iar eu mi-eram mai norocoasă decât el – mahmureala de care vorbea îmi era lăsată în urmă rău de tot în timp! Lăsată, nu uitată, că-i memorabilă trezirea cu sentimentul de… brrrr de după Festivalul Berii!

Ducă-se… hai înapoi la povestioară, că-i mai indicat așa!

Și cum citeam eu despre istețime, mustățile lui Stalin, o EA și strategii de cucerire, mintea asta a mea de-mi joacă feste – care mai de care mai năstrușnice – a luat-o înainte rău de de tot pe arătură, a conturat furăciuni și a iscat un pisoi… 🙂

He he… târziu a venit și imaginea de însoțea cuvintele și-a meritat să aștept, zău! Un ghemotoc de blană mic-mic, zgribulit și înfoiat! Asta mi-a amintit de puiul de mâță care-ntr-un viitor apropiat o să-mi inspecteze camera în stilul caracteristic pisicesc. Și care – firește! – o să-mi escaladeze draperiile, altfel cum ?! Că doar nu s-o lăsa el mai prejos decât restul neamurilor! 😀

Mi-s pregătită pentru asta, pe cuvânt! Am așa o… indulgență amestecată cu acceptarea perspectivei harababurii provocate de curiozitatea mâței mele. Mâță sau motănel… la capitolul ăsta am zis precum o viitoare mămică aflată pe ultima sută de metri de așteptare, care a refuzat la ecografie să afle care va fi sexul puiului ei – Fie ce-o vrea bunul Dumnezeu, numai sănătos să-l am!  🙂

Ei, nu înseamnă că nu mi-l închipui… am avut cândva năzdrăvani de felul ăsta doar…

Această prezentare necesită JavaScript.

Nu știu cum o fi pictat puiuțul ăsta cel nou… Poate-o fi chiar gri-petrol, cu ochi galben-chihlimbar – așa, ca zăpăceala de motănel ce-a dat gata la amiază toaaată conserva de sardine pe care am pus-o la bătaie cu tot dragul. Hoțoman, deh! De mâncat – a mâncat, dar n-a vrut neam să dea lăbuța prietenește cu mine! Și nici să mă lase să-l mângâi pe creștet… Eh, un pic de încredere a căpătat el în mine, altminteri n-ar fi cutezat să vină pâș-pâș la nici un metru în spatele meu. O fi simțit el că nu am nimic de ascuns și că intențiile-mi sunt curate, spre deosebire de cele ale altor câțiva semeni de-ai mei ce mișună prin preajmă…

Mi-am amintit de el și-am tras o fugă până la fereastră – e tot sub vișini și-i pus pe joacă! Am spus încetișor pis-pis – a ciulit urechile, m-a fixat prin plasă câteva clipe, apoi și-a văzut de ale lui chestii pisicești… 😆

Mi-am făcut plan de bătaie – de nu și-o lua lumea în cap să plece pe coclauri, îl tratez mai pe seară și cu un iaurt grecesc – am eu așa un sentiment că trebuie să-i placă și lui, nu numai mie… Și mai știi? Poate-i fac rost de tovarăș de joacă …Pufoșeniei. O să-i spun așa până i-oi găsi un nume pe măsură năzdrăvăniei de-o tot aștept de ceva vreme… 😉