Arhive etichetă: dor

Cu gândul la Moș Crăciun

La vremea când eram copil, pe Moș Crăciun îl porecliseră Moș Gerilă. Amintirea lui… hehe… mi-e încă vie. Era așa… veșnic pus pe șotii, vesel, cu o privire caldă, care-mi alimenta de fiecare dată speranța că, în ciuda năzbâtiilor de peste an, n-o să fiu nici oropsită, nici dojenită pentru trăznăile mele. Zâmbetul nelipsit din colțul gurii îi era camuflat de o barbă care semăna al naibii de tare cu vata pe care o descoperisem pe al treilea raft al dulapului din baie în ziua în care Scaunul s-a pus pe dans și era gata-gata să stric mozaicul podelei. don't tell anyone

Îmi mai amintesc și acum cât de tare îi plăcea Moșului Poezia pe care i-o spuneam la fiecare întâlnire. Mă strângea în brațe cu mâinile-i calde, îmi ciufulea mângâia creștetul, apoi mă rotea cam la 45 de grade așa… ca să vadă mai bine cât de domnișoară m-am făcut. Ăsta era momentul în care eram bucuroasă că port și eu rochie și că ciorapii albi de bumbac acopereau perfect vânătăile căpătate te miri cum. Nu mi-ar fi plăcut să-l necăjesc cu ele… I don't wanna see

Cât timp ne ședea în ospeție, lui Moș Crăciun (cunoscut pe-atunci ca Gerilă) îi era mereu sete. Stătea preț de două pahare de vin roșu și refuza politicos orice gustare i s-ar fi oferit. Într-un rând i-a spus Mamei că nu se cuvine să înjumătățească porția cuiva. Pe Mama îmi părea că o întristase refuzul, așa că i-am oferit cu inimă deschisă jumătate din porția mea – eu oricum nu prea mă dădeam în vânt după mâncare și… Ei, Fata Moșului, eu am mâncat înainte de a pleca la drum niște slănină! Bunăăăă, să te lingi pe degete! Răspunsul ăsta m-a cam dezamăgit. Grăsimea la pachet nu se număra printre preferințele mele gastronomice… straight face

După ce-și potolea setea și-și golea sacul, Moșul pleca. De fiecare dată cu un colț de barbă colorat în vișiniu. Și de fiecare dată cu vreo 5 minute înainte de a se trezi din somn Tata, ca și cum s-ar fi temut să nu dea nas în nas cu el. Păcat, Tatei i-ar fi plăcut să ciocnească un pahar de vin cu Moșul! În semn de consolare îi povesteam cum a decurs Vizita… cum s-a purtat Musafirul… Și-i arătam ce ne-a adus în dar… daydreaming

Într-o zi de iarnă – aveam vreo 10 ani pe-atunci – am descoperit pe penultimul raft alt cămării o cutie de culoarea cafelei cu lapte. Îndeajuns de lungă încât, oricât de tare m-am chinuit, n-am reușit să o… explorez. Când am primit-o din mâna Moșului, câteva zile mai apoi, am înțeles… Și l-am privit lung și cu înțeles pe Moș Gerilă. L-aș fi tras de barba aia care semăna al naibii de tare cu vata pe care o descoperisem pe al treilea raft al dulapului din baie, dar… La ce bun? no talking

Acum, la ani buni distanţă de ceea ce am numit eu atunci mare dezamăgire, mi-e dor. Mi-e dor de nerăbdarea, neliniștea, speranța care mă învăluiau în preajma sărbătorilor de iarnă. Mi-e dor de Moșul ăla vesel și bun. Mi-e dor de mirosul de mere, scorțișoară și portocale. Și de Tata… happy

Nou(ă)

Mânată de rugămintea fiică-mii, anul trecut am fugit de-acasă, așa că Anul Nou m-a prins la înălțime, cu avantajul apropierii de nori cu nouă etaje… party

Mai devreme, la ceas de relaxare în cada mare cât pentru o balenă, gândeam la dezavantaj. Uite, am nostalgia pierderii unui obicei – bucurie a copiilor. Am dor de mânuțe care țin strâns de capătul unei sorcove decorate în culori de curcubeu. Dor de glasuri cristaline care pocesc pline de voioșie Sorcova. Am tot așteptat să-mi bată la ușă colindătorii. În van. În lumea asta cu pretenții de… civilizată, în care accesul în clădiri se face pe baza cartelei, nu mai au liberă trecere piticeii ca în vremurile de demult… daydreaming

Nu știu cu siguranță ce va aduce cu sine 2015. Îl văd ca pe un drum care cotește spre un nu-știu-unde pe care un neinițiat abia de-l poate intui. Știu doar că îl doresc drum curat. Drum pe care să poți păși în voie, bucurându-te de tot ceea ce te înconjoară.           Drum pe care zâmbetul să se simtă la el acasă… happy

Nou

În prag de an nou îmi doresc să vă fie 2015 bun și curat, să vă păstreze sufletul cald și tânăr. Și să vă fie împlinire!       Cu drag big hug

Postcard

Virginia

Dragul meu,

Îmi este greu, dar sufletul mi-e plin de soare! Hârtie de aș fi avut ți-aș fi trimis scrisoare… Și tușul este pe sfârșite, și ostenită sunt prea tare, și nici răbdare să alerg spre prăvălie n-am, iubite! Ți-aștern cuvintele în grabă, cât încă nu sunt răvășite…

Voiam să știi… E-adevărat, m-au cam bătut condurii de cuvinte, dar steaua de pe umăr mi-a rămas cuminte și-a țintuit ca un odor – mănunchi de raze aurii – cămașa cea din fir de dor ce mi-ai țesut în nopți târzii. Și știi că pline de mirare domnițele m-au iscodit și-au vrut să afle negreșit Cum, cine a făcut așa minune de lucrare? De le spuneam că pe Pământ, cu voie bună, doar depărtarea naște dor ce țese scump veșmânt, m-ar fi crezut nebună… Așa că am tăcut. Și am plecat pe-ascuns. O să-mi găsești cuvinte potrivite să le dau răspuns?

Păcat… În astă seară ghinionul mi-a ronțăit cu drag creionul… Zâmbesc acum când îl ascut să-ți scriu sfârșitul.

Te sărut!

Să fie… Chef!

Dimineața asta a mea originală mi-a fost stropită la prima oră cu Pălincă de la Petru…

Nuuuu, nu mi-s Bursucel Ba(c)hic azi, dar la o aniversare nu se face să fii scorțos și să te cotești! La așa eveniment se cuvine să chefuiești, să te veselești și să onorezi cinstita adunare. Zic și eu… whistling

Azi mi-e veselia în cascadă. Cam așa…

Hai, nu dați ochii roată la 360 grade… Mi s-a făcut dor și poftă de Mozart. Și – pe cuvânt – nu mi se trage de la pălincă! I don't wanna see

Și-ar mai fi ceva – până nu mă amețește complet muzica zic

La mulți ani Petrilor, Petruțelor și Pavelilor! Să vă fie ziua cascadă de bucurie!  happy good luck rose big hug

Și nu în ultimul rând lui Paul party

Uite…

N-aș ști să-ți spun de ce de la o vreme

din gândurile-ți zece numărate

cinci au miros de ploaie rece,

iar alte cinci au  iz de dor ce nu mai trece.

E poate-un rest de… simplă paritate.

Și știi… n-aș vrea să pot să-ți dau dreptate

și să te las în voie să-ți jelești

acele-o sută unu visuri spulberate

fiindcă, sincer,  mi-este peste poate.

Așa că-ți spun Te amăgești

când crezi că sunt pierdute toate.

Mai bine dă-i întâietate

unui alt vis și-nvață să-i zâmbești…

Gând în Gând

Știu, poate părea ciudat – lumea scrie frumos despre Sărbătoarea Națională, iar mie îmi zburdă prin minte o analogie bizară. Nah, fiecare cu piticii stolul gândurile lui…

Cred că am mai scăpat pe ici – pe colo că atunci când intru în contact cu Apa îmi vin fel de fel de idei în vizită, care mai de care mai năstrușnice. De data asta-mi spălam ceașca de cafea. Și nu știu de ce, dar mi s-a făcut dor de vocea lui Adrian Pintea pe care muultă vreme din… naivitate – ca să nu spun neștiință 😳 – i-o atribuiam lui Mircea Cărtărescu. Așa-mi închipuiam eu că trebuia să fie vocea celui de-a iscat așa rânduri frumoase… 🙂

Nu mai verific, dar cred că anul trecut o asemănam pe România cu o fată frumoasă, dar oropsită de soartă. Și de aici a pornit gândul….

E Ziua României, nu? Câți, oare, o iubesc cu-adevărat? Câți, oare, au expus-o și au compromis-o, ca mai apoi să o caute, să o sărute pe obraji, scornind cuvinte frumos meșteșugite doar ca să obțină ceea ce-și doresc și-apoi s-o arunce iar în negura obscurității? Și e vreunul căruia să-i fi refuzat ea bucuria de a fi Acolo la nevoie? Prea seamănă România noastră cu o Femeie…

Avem o țară frumoasă, nu? Mai trebuie doar să învățăm să o prețuim zi de zi, nu doar o dată în an. Cu atitudine. Cu un NU spus celor ce-și bat joc de darurile cu care a fost înzestrată. Că-i mare păcat să se aleagă praful de ea… Și merită și ea să-i înflorească zâmbetul, nu? 🙂

Jurnalul unei femei simple – 4

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi 11.10.2013 ora 23:59

Afară … noapte îi, că mereu mă prinde crucea nopții scriind… 😳

Mă gândesc … la o formulă de mulțumire pentru Potecuță – dacă nu săream gardul în curtea-i, schimbam ora de pornire a Jurnalului ❗ Mă bate gândul de muuultă vreme să-l rog pe cerberul de WordPress să pună la bătaie emoticonul de face temenele – în Yahoo mess există, deci se poate! Aaaa, și emoticonul ăl de pune mânuțele la ochi, și pe cel de-și astupă gurița… Ce mai veselie ar fi pe mine, ehe! 😆

Din locurile de unde învățăm … aș vorbi de greșeli… că le facem deseori cu voie sau fără de voie – poate așa-mi amintesc să nu mai fumez când tastez! Mă cam dojenește de câteva minute bune degetul inelar de la mâna dreaptă și nu mi-i tare plăcut… 😐

Sunt recunoscătoare pentru … multe, dar mai ales pentru fiică-mea. De câte ori o privesc mă umflu în pene mă bucur. E adevărată și varianta pe care am tăiat-o, dar prea mă transforma în Bursucel Infatuat și nu-s deloc așa, pe cuvânt! 😉

Din bucătărie … I did it again! Asta-mi tot repet de pe la 22,30, când mi-am amintit de ouăle puse la fiert pe la 21 și-un pic… Deci – din bucătărie a ieșit fum! Uite că am spus-o… 😳 Da-i de bine – m-am delectat făcându-le de petrecanie celor 4 ardei capia maaari și puși pe autodistrugere în semn de ripostă pentru faptul că-i ignoram de vreo 3 zile. Acum ronțăi Galette de riz (Bio, sîc!) luate într-un acces de înțelepciune de la Mega Image. Nu-i de colo să te lupți cu dorul unei cine ratate lamentabil… 👿

Cu ce sunt îmbrăcată … cu pijamaua adusă de fiică-mea special pentru mine. Sau poate m-o fi păcălit, că prea zâmbărește când mă vede… 😕 Pantalonii sunt rezonabili… zic eu. Lejeri, bumbac de calitate, albi, urme de lăbuțe gri și din loc în loc Mewsette, cu o fundă roz cyclamen la gât. Bluza e cyclamen și ea… numai ce am examinat-o – scrie marie pe burtica aceleiași superbe pisicuțe albe cu ochi albaștri… Ha, iar cyclamen – culoarea asta e cu cântec! 😳

Citesc … tot Ordinul 3055/2009, actualizat, adnotat, măzgălit, subliniat… pe principiul Cine deține Informația… Ei, da, e evident, nu-i prea veselă lectura… :mrgreen:

Ceea ce aștept (sper) … să repare nenea Instalatorul nu-ș ce chestie stricată, că de 2 (două!) zile apa îi rece ca gheața. Să nu-ndrăzniți să-mi spuneți că merit dușuri reci, da?! 🙄

Ce mai meșteresc … încă mai colorez excel-uri în nuanțe de frez, verde crud, galben… O frumusețe, zău, de mă mir și eu când văd ce artistă mi-s! 😮

Ascult … reproșuri legate de faptul că ajung târziu acasă, că stau prea mult la calculator, că sting prea târziu lumina… fondate, e drept… 😳

Unul dintre lucrurile mele preferate … să o aud pe fiică-mea povestind – s-a lungit episodul editării Jurnalului, c-am avut pauza de taifas, dar nu-mi pare rău. 😉

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … mâine iar merg la birou – no comment  iar… Salata de pui, pastele penne și ce și-o mai dori fata asta a mea. Poate o plimbare, de-o fi vremea frumoasă. Și somn… mi-ar prinde bine. 🙂

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

E-atât de senin Locul ăsta… 🙂

Surprizăăăă!

( … dor de ducă ➡ … )

Exact… dor de ducă-n lumea largă pe toate planurile – și profesional, și personal…

Mă tot gândesc de ieri că prea am eu pretenții poate, prea vreau ca munca să fie făcută cu spirit de răspundere… prea mă enervez când văd  că-și bat unii joc de timpul pe care ar trebui să îl aloce muncii ăleia făcute temeinic, astfel încât să nu fie nevoie să vină careva din urmă să repare. Cu ce costuri? Parcă mai contează asta… :mrgreen:

Într-o lume în care deja suntem simple înșiruiri de cifre și-n care banul primează în fața bunului simț, mă încăpățânez ca toanta să cred că înseamnă ceva temeinicia sau consecvența în principii elementare. Până și iubirea e uneori materialistă, nu? Că doar trece prin stomac, așa zice lumea… 🙄 Probabil când o să ajung la acel merge și așa! o să-mi cânte popa prohodul.

Pe plan personal, acest merge și așa! mi-a făcut azi o mare surpriză… Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită, nu? 😀 Că la fapte bune pot încadra rămasul meu la birou peste program. Sau poate greșesc și chiar e păcat capital munca asta necapitalizată. Oricum ar fi, cert e că la intrarea în cameră m-a întâmpinat cu efuziune Marea Ruginie, revărsată din preaplinul Caloriferului. E drept că a fost și ceva bucurie în surpriza asta – fix pe malul mării cu pricina ședea cumințel și neatins Prelungitorul. asta e partea plină a paharului – partea goală a găleții am umplut-o eu cu elan muncitoresc și bătut mărunțel din buze la adresa ălora de au decis că e vremea să umple instalația cu apă fără să mai dea sfoară în țara… Multe le-am mai urat, că-s mărinimoasă, deh! 👿

Pe Sisif l-am trimis la odihnă, mititelul… l-am scos la lumină pe Hercule, că era vremea marilor mutări – am plimbat de colo colo paturile, plictisite probabil de prea lunga încremenire în mijloc de cameră – am avut așa un sentiment că mai e un pic și vin Sărbătorile… 😀

Așa-i – acum am terminat cu dereticatul, mutatul paturilor la loc, într-un cuvânt mi-i camera ca și nouă, altminteri n-aveam eu loc de scris… Dar tot am gând de ducă… Și pentru că încă nu pot pleca de-adevăratelea peste mări și țări, de nu dați de mine pe-aici vă spun că vă zâmbesc de după unul dintre norii ăștia pufoși de-mi fac cu ochiul și-mi zic Hai!… 😉

Colorado Springs

Hai că-i vineri deja și-i motiv de zâmbet! 🙂

Jos pălăria!

( de unde se vede utilitatea cursurilor de PR urmate :roll:)

Nu știu ce m-aș face fără prieteni. Sau ce s-ar alege de mine fără cicăleala lor cea de zi cu zi…

Sătul de-atâta liniște –  fix cât să-mi confirme teoria „rău cu rău, dar mai rău e fără rău  – bunul meu prieten V. a găsit de cuviință că e vremea să mă mai tragă un picuț de urechi și să pună cu generozitate sare pe rană. Cu mare drag, altminteri…

N-a scos un cuvințel legat de tăcerea mea cea stăpână peste blog de zile bune. O vorbă să fi spus măcar împotriva-i! Obișnuită cu reproșul ăsta al lui (precum sacul cu peticul :razz:) aveam deja pregătită tirada de argumente.  De data asta i-a scăpat?! mi-am zis, dar constatarea nu mi-a adus ușurare așa cum era firesc, ci doar nedumerire… Și cum mă mai rodea să înțeleg de ce și cum m-a ferit bunul Dumnezeu de-așa bucluc! 😯

Cuvintele-i curgeau calme și egale… și-n spatele lor se oglindeau seninătatea și-un zâmbet cunoscut. Iar pe fundal se-ntrezărea Marea.  Mi-a cântat Marea asta a mea pe tot parcursul convorbirii. Mi-l imaginam stând pe malul Băltoacei sărate și iar am așteptat întrebarea de mă punea în încurcătură. În locul lui Când vii? s-au furișat Am mutat pianul din living în camera alăturată. Oricum doar eu mai șterg praful de pe el. Și am urcat cărțile la etaj. Aaaa, am găsit atunci un dar mai vechi pe care n-am apucat să ți-l mai dau… […] Plus alte vorbe… Răgaz de-aproape-un ceas de cuvinte cuminți, curmate de-ntrebarea   Tu cum mai ești?

Am zis dintr-o suflare Mi-s bine! E început de lună și… știi cum e… […] Iar alte vorbe… tot cuminți…

O conversație de mai mare dragul, ce mai!

Mama ei de capcană! Dărâm regele și recunosc – A dat roade tehnica persuasiunii! Jos pălăria! 😳

Uite-mă scriind! Și recunosc cu drag că am pierdut partida asta de șah. Era și vremea…

Am dor de mare azi mai abidir decât ieri când spuneam că Mi-aș dori să mă trezesc în zori de zi pe plajă, să mă sprijin în coate și să privesc Soarele în ochi printre gene peste nemărginirea apelor cu sclipiri multicolore. N-am mai făcut așa demult… 

Jos pălăria! iar…  😎

P.S. Dacă treceți pe-aici și nu-s pe-acasă, simțiți-vă liberi să luați câte zâmbete poftiți și urarea de Duminică minunată! 😉