Arhive etichetă: drag

Desen cu Flori (de câmp) și Pantofi (cu fundițe)

Pantofi-Cu-Toc-Stiletto-Nude-Si-FunditaAr trebui să-ți spun că-mi plac tare mult rochiile. Mai mult decât pare… Știu, ai tot dreptul la circumspecție, mă vezi mereu în blugii aceia care – spun eu mai mult în glumă – sunt dovadă că-mi plac al naibii de tare felinele. Mi-s dragi, e adevărat, dar nu e cazul să crezi asta musai despre blugii mei preferați. Așa le e modelul – țesătură destrămată pe alocuri, ca un fel de semnătură a unei gheruțe, în semn de am trecut pe-aici!

Chestia asta cu rochia are farmecul aparte al unui dor neîmplinit. Plin de sensibilitate, abundând de melancolie… Iscându-mi de fiecare dată un zâmbet ușor blazat. Știu, nu trebuie să-mi spui poți mai mult! Adică nu aștept asta. Am resurse, deh…

Din te miri ce colț de memorie se ițește o amintire care-mi stârnește imboldul și mă pune pe cale. În momente de genul ăsta nu-mi mai pare chiar într-atât de temerară încercarea de a găsi frumosul combinat cu utilul. Uite, o să-ți povestesc despre rochia care-mi amintește de un câmp cu flori. Da… mai mult ca sigur să nu mă fi văzut îmbrăcată cu ea. În ziua când am întâlnit-o, casă mi-era depărtarea. Plecasem în căutarea lui nu-știu-ce – acel ceva care trebuia să-mi împrumute din picul de culoare un strop de fericire, chiar și iluzorie. Într-unul din imensele magazine ce împânzesc bătrânul oraș al lui Gavroche nu știu cum mi-am amintit de un desen al Issei. La grădiniță li se dăduse ca temă să prezinte schițat meseria unuia dintre părinți. Așa am aflat oficial că întâi de toate ea mă știa a fi mamă de profesie. Din desen lipsea teancul de dosare. Detaliul ăsta părea a-i fi indiferent. Eram doar eu și ea. Eu într-o rochie atipică mie la acea vreme – înflorată și bogată, prea bogată pentru gustul meu… Rochiile tale sunt din flori, mami. Miros atât de frumoooos! Așa că la distanță de 18 ani mi-am prins în garderobă un câmp plin de flori…

Vezi tu, e vară și mi-am zis că ar cam fi timpul să probez cumva că-mi plac tare mult rochiile. Mai mult decât pare… Mi-am deschis dulapul zilele trecute și am privit rochia aceea înflorată. Mi-au trecut prin minte în același timp șansăfragilitate și nou început. Semn de schimbare, mi-am zis… I-am zâmbit gândului că e o bucurie să faci ceea ce-ți place. Rochiei ăsteia îi este totuși necesar un partener de drumuri. Să nu mă-ntrebi de ce am căutat pantofi cu fundițe. Poate pentru că trebuia să aflu că s-a epuizat stocul?! Așa-mi spunea sursa imaginii care mi-a furat primul click.

Fundițe… Să nu mă-ntrebi mai mult despre ele și nici să nu zâmbești cu subînțelesuri numai de tine știute, te rog – am îndeajuns de multe întrebări care-și cer cu nerăbdare răspunsurile… De câte ori nu ți s-a întâmplat să te trezești cu un impuls înmugurit parcă de nicăieri? Aș încerca să spun că poate e subconștientul de vină, mai știi?! Odată, într-o seară, pe neașteptate am primit o fundiță. Părea că am uitat de ea. Vezi bine că doar părea…

P.S. Știi, mă gândesc din ce în ce mai serios la povestea asta cu rochia. Așa că o să te mai rog ca atunci când ne vom revedea să nu mă-ntâmpini cu tradiționalul Ce-ți veni?!? 😯 Doar să te bucuri că ne-am regăsit. Și să zâmbești… 🙂

Normal, Trebuie… și-o Babă

NaturalPisici! Urâtă babă și-a vânturat țoalele azi pe-afară, măi! Urâtă și răutăcioasă pe deasupra… De dimineață mi-a stricat bunătate de zen. De cum am ieșit pe ușă s-a pornit la a mi-l zdruncina. Întâi mi-a înghețat zâmbetul cu o ploaie rece, adusă parcă de la Polul Nord. Și nu s-a lăsat până nu mi l-a șters de pe fețișoară. Bașca m-a mai și ciufulit! Așa, ca să-mi fie bonus…

Nu e normal, dar trebuie! a fost prima frază pe care-am auzit-o azi. Și nu-mi iese din minte chestia asta cu normalul care – ca un făcut – se însoțește de minune cu trebuie să

Nu-ș ce-o fi semănat Baba asta azi, nu-ș ce i-oi fi greșit eu, dar mi-a condimentat ziua peste măsură mai apoi cu

1. Nu e normal să stai singur(ă) în casă! Trebuie să ieși! Un om normal cică așa face. Iese în lume. Socializează. Șade laolaltă cu semenii și conversează. Câte-n lună și stele. Așa o fi normal… Dar dacă toate astea sunt știrbite de tragerea de inimă, cum să nu tânjești după căldura așternutului în care te culcușești acasă cu o carte în brațe?! Să ieși doar așa, că trebuie de dragul normalului?

2. Nu e normal să-ți pese de restul lumii. Trebuie să-ți vezi de tine! Treacă și asta, pe principiul câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia… Dar poți să stai cu mâinile încrucișate atunci când cineva e la ananghie? Te poate consola gândul că e normal să fii egoist? Că e normal să te iubești mai mult pe tine? Că e normal să nu ridici firul de un capăt măcar cât să-i arăți cuiva că se poate și că nu e într-atât de greu precum își închipuie? Chiar e normal doar să asiști la neputința altora?

3. Nu e normal să-ți fie dor de cei pe care i-ai lăsat în urmă. Trebuie să-i uiți! Asta mi se pare chiar peste poate… Adică e normal să tratezi și ființe, și obiecte cam la fel? Îi servim deopotrivă cu normalul uitării și pe ăi vii, și pe ăi duși Dincolo? Retoric întreb, c-altminteri ar trebui să recunosc – am încercat să exersez partea asta de normal și mi-a ieșit tocmai pe dos.

Gândesc că Baba cea urâtă și răutăcioasă de azi s-a ridicat la înălțimea normalului impus. Și nu mi-a plăcut. Deh, mi-e drag naturalul. El măcar nu-l ia în seamă pe trebuie să… 😉

Nou(ă)

Mânată de rugămintea fiică-mii, anul trecut am fugit de-acasă, așa că Anul Nou m-a prins la înălțime, cu avantajul apropierii de nori cu nouă etaje… party

Mai devreme, la ceas de relaxare în cada mare cât pentru o balenă, gândeam la dezavantaj. Uite, am nostalgia pierderii unui obicei – bucurie a copiilor. Am dor de mânuțe care țin strâns de capătul unei sorcove decorate în culori de curcubeu. Dor de glasuri cristaline care pocesc pline de voioșie Sorcova. Am tot așteptat să-mi bată la ușă colindătorii. În van. În lumea asta cu pretenții de… civilizată, în care accesul în clădiri se face pe baza cartelei, nu mai au liberă trecere piticeii ca în vremurile de demult… daydreaming

Nu știu cu siguranță ce va aduce cu sine 2015. Îl văd ca pe un drum care cotește spre un nu-știu-unde pe care un neinițiat abia de-l poate intui. Știu doar că îl doresc drum curat. Drum pe care să poți păși în voie, bucurându-te de tot ceea ce te înconjoară.           Drum pe care zâmbetul să se simtă la el acasă… happy

Nou

În prag de an nou îmi doresc să vă fie 2015 bun și curat, să vă păstreze sufletul cald și tânăr. Și să vă fie împlinire!       Cu drag big hug

Oameni și Frunze

Parafrazându-l pe unul dintre cei mai vechi și mai buni prieteni (încă), de la o vreme am devenit al naibii de selectivă… Deocamdată nu văd nimic rău în asta. Din contră – decât să mă știu în mijlocul unei adunături de lingușitori interesați de te miri ce avantaje, mai bine de una singură! E drept, n-am stofă de pustnic și deseori mi se face un dor nebun de ființe dragi aflate la îndeajuns de mare distanță încât să nu le pot vedea fix când poftesc – e cumva un dezavantaj, dar îmi repet (nici eu nu mai știu pentru a câta oară) că asta mă face să prețuiesc apropierea la vremea potrivită. party

Am știut întotdeauna și încă știu să mă bucur de oamenii dragi sufletului meu. În felul meu, e drept… Cred că fiecare are un fel aparte de a fi, de a trăi, simți și gândi. Ține, zic eu, de perspectiva pe care o ai asupra vieții. Sâmbătă m-a făcut fiică-mea să râd când mi-a spus Aș vrea să fiu mereu tânără, pâââână o să mă plictisesc… Apoi mi-ar plăcea să fiu bunicuță cu muuulți nepoți… Pe care să îi terorizez! big grin Asta pe la a patra rulare a

Îi observasem fără să vreau reacțiile… de la prima la a doua vizionare entuziasmul îi crescuse exponențial, la a treia deja mă tot atenționa să fiu atentă la… și la… și la… Îmi place Beyonce, are o voce faină, care sună superb live  thumbs up

Mi-a atras atenția însă altceva… Imaginile ce se derulau pe fundal! Crâmpeie de viață frumoasă, trăite alături de un om care se vede treaba că o iubește și o susține. Asta e important, nu? Dragul celui de care îți e drag. Reciprocitatea asta naște bucuria și zâmbetul care ne păstrează mereu tineri…

Astă seară, revăzând videoclipul, mi-am dorit ca în lumea asta, în care tristețea transformă oamenii în frunze-ngălbenite înainte de vreme, să i se-mplinească parțial dorința zăpăcitei de fiică-mea. Adică… să fie mereu tânără, chiar și atunci când va fi bunicuță. Ca să scape bieții nepoței de teroare. hee hee

Iar vouă… Pentru voi descompun tristețea frunzelor coborâte fără de voie pe aleile măturate de toamnă în galben și verde  – un dar cuminte pentru o zi de miercuri scăldată în lumina tăcerii… happy good luck

Postcard

Virginia

Dragul meu,

Îmi este greu, dar sufletul mi-e plin de soare! Hârtie de aș fi avut ți-aș fi trimis scrisoare… Și tușul este pe sfârșite, și ostenită sunt prea tare, și nici răbdare să alerg spre prăvălie n-am, iubite! Ți-aștern cuvintele în grabă, cât încă nu sunt răvășite…

Voiam să știi… E-adevărat, m-au cam bătut condurii de cuvinte, dar steaua de pe umăr mi-a rămas cuminte și-a țintuit ca un odor – mănunchi de raze aurii – cămașa cea din fir de dor ce mi-ai țesut în nopți târzii. Și știi că pline de mirare domnițele m-au iscodit și-au vrut să afle negreșit Cum, cine a făcut așa minune de lucrare? De le spuneam că pe Pământ, cu voie bună, doar depărtarea naște dor ce țese scump veșmânt, m-ar fi crezut nebună… Așa că am tăcut. Și am plecat pe-ascuns. O să-mi găsești cuvinte potrivite să le dau răspuns?

Păcat… În astă seară ghinionul mi-a ronțăit cu drag creionul… Zâmbesc acum când îl ascut să-ți scriu sfârșitul.

Te sărut!

Pierdut zâmbet…

… și să nu vă supărați că plec să îl caut… Fără el nu sunt Eu – Bursucelul cel pus pe șotii…  așa că n-o să vă mai scriu câteva zile și nici n-o să vă mai țopăi prin curți. Și asta o să mă cam întristeze, că deja-mi găsisem loc de joacă.  Dar de uitat, nu vă uit! Doar că nu pot intra posomorâtă pe aici… așa că plec în lumea aia adevărată să-mi regăsesc zâmbetul… sau măcar hazul de necaz, că nu-i a bună fără ele!

Teoretic, sâmbătă îmi doream să vă pregătesc o petrecere. Găsisem și ajutor de nădejde pentru cazul în care iar m-aș fi făcut de poveste cu dimineața mea cea de la amiază. Sper să mă întorc totuși până atunci, cu tot cu zâmbet! Uite, păcătuiesc de multe ori prin a renunța la ce mi-e drag, dar de data asta chiar nu-mi pot permite…

P.S. Morning Coffee, nu-mi încalc promisiunile, să știi, așa că trag nădejde să te regăsesc în vervă și cu un strop de cafea aromată pentru mine – să mă păsuiești, te rog câteva zile!

P.P.S. Iar pe voi ceilalți – de-mi sunteți aproape ca o familie – o să vă rog să zâmbiți mai des zilele astea, că tare-i frumos și bine!

Împreună, pentru o zi de mâine mai frumoasă

(…sau Gând Frumos iscat din Dor…)

awardUite, recunosc – sunt un Bursucel teribil de sensibil… e tare ușor să-mi schimbe cineva starea cu o simplă privire sau cu un singur cuvințel. Sensibil, nu sperios… fug doar atunci când simt că o persoană îmi e ostilă și îmi vrea răul. Sau nu mă vrea prin preajmă. Dar de simt bunătate și drag… ehe… poți să mă alungi cu măturoiul, poți să mă beștelești, în fine… poți aproape orice, că nu mă sperie nimic atâta vreme cât nu simt răutatea strecurată-n acțiuni. Mi-e drag de oamenii buni….

Uneori pățesc rușinea ca emoțiile să mă cuprindă și să mă reducă la tăcere. Sufletul se umple de bucurie într-atât, încât reușește să blocheze orice acțiune a Minții. Nu exagerez… Eu – Bursucelul cel sporovăitor de nu se poate – rămân făr’ de cuvinte exact când ar trebui să spun ce simt… Așa, ca ieri, când Dan cel cu dor de Diană m-a luat prin surprindere cu a lui Dar de Suflet – premiul “Împreună, pentru o zi de mâine mai frumoasă“.

„Coronița” asta m-a bucurat tare, Dane și mi-i dragă peste măsură! Pentru că știu că ai dăruit-o din suflet, fără să aștepți la schimb nici un car cu gânduri bune, nici un butoi plin ochi cu zâmbete… Le las eu aici cu dragă inimă, în semn de mulțumire… 🙂