Arhive etichetă: dulce

Tonic… Cu un pic mai multă lămâie…

Azi n-aș putea spune nimic de dulce. Nimănui. Doar aș pomeni de gin tonic. Cu un pic mai multă lămâie, vă rog! 🙂 Ultima dată când am uzat de expresia asta am avut parte de-o surpriză pe măsură. Pe tava purtată cu grijă, alături de paharul cu tonic și cești, trona o farfurioară pe care odihneau în spirală rondele de lămâie. Multe, al naibii de multe! 😯 La prima ochire nu mi-a ieșit numărătoarea, așa că am ridicat privirea nedumerită spre Ospătar și mi-am scăldat-o-n ploaia de licăriri șugubețe ale Oceanului care mă privea. N-am știut ce-nseamnă un pic mai mult… s-a topit într-un zâmbet molipsitor atunci. Și tonic. 🙂

Uneori îmi spun că poate nu știu să exprim clar ceea ce vreau să transmit. Nu în vorbe. Cântărim diferit ceea ce vedem sau auzim. Și din plinul care ni se oferă luăm mai mereu poate doar o câtime. Probabil așa va fi și azi. Din mia asta de cuvinte, alegeți-vă darul de frumos. Tonic să vă fie… așa cum mi-a fost și mie în miercurea care numai ce-a trecut! 🙂

Tonic

Despre ce nu știu eu…

( bref edit, with song 😉 )

De obicei scriu doar despre ceea ce știu sau simt pe propria-mi piele… Știu că e o chestie subiectivă, dar îmi zic eu mereu că e de preferat să fiu consecventă în ceea ce-mi propun să fac. Nu-i simplu deloc, dar încerc pe cât se poate să simplific și uneori abordarea e fix pe invers – ocolesc/ignor/ascund sub preș un gând care nu-mi dă pace și scot la iveală un altul – până la urmă am dreptul să aleg (sau așa încă îmi mai place să cred)…

Azi am dosit o neliniște de voie-de nevoie și de sub preșul-minune a ieșit val-vârtej Crezi că le știi pe toate???. Nu mai avea loc, cică! Așa cum n-aș avea eu spațiu în pagina asta pentru toate semnele de întrebare din coada întrebării cu pricina… De-aș fi țesut un preș mai mare poate scăpam, dar așa…

Eh, firește că nu le știu pe toate… altminteri n-aș mai căuta răspunsurile pe la alții! Și cel mai tare și mai tare mă supără când ți se servesc la micul dejun, la prânz și seara Minciunele dulci. Păi cât să suporți dulcele ăsta? Până dai în diabet? Unde mai pui că distorsionează Realitatea într-atât încât n-o mai poți deosebi de Vis. Plus că în timp Visul frumos se transformă în Coșmar…

Așa că n-am ce face decât să comand Adevărul! Și de-aici începe nebunia – ca și când cer cine știe ce mare brânză franțuzească, eschivările nu se lasă așteptate și țâșnesc mai dihai ca un gheizer… se pornesc ba sub formă de Îi prea amară chestia asta, nu vrei mai bine… ?, ba De ce vrei ceva ce ți-ar întoarce stomacul pe dos?, ba Offf, ai face indigestie, de ce vrei asta?…

Offf! – spun și eu – Indigestie-neindigestie, când vrei să te scape de dandana careva îi prezinți problema așa cum e ea,  fără flori și fluturi! Date clare, că altminteri bagi omul în ceață și orbecăiți împreună.. Uiți că Adevărul eliberează… te faci că nu știi că Minciuna te încuie! Decât o minciună roz, mai bine un adevăr maro… De ce trebuie să aștept mereu să apară un Cineva „binevoitor” cu barosu’ să limpezească apele? 

Da, mai bine nu băgam neliniștea aia sub preș… că acum realizez că aș da toate zâmbetele din dotare, doar-doar să nu caut cu lumânarea ziua-n amiaza mare unul din amărâtele de adevăruri care să mă scape de ce nu știu… 😳

Dulce…

Lunea mi-i ziua cea mai urâtă puțin dragă – am repetat asta de n ori, cred, de-o știu inclusiv ăi de-o șchioapă! Toate stările mele de ca cele mai aiurea i le pun în cârcă zilei ăsteia, biata de ea… 😳

Dar azi… ei, azi, printre înghițiturile de cafea și rotocoalele de fum (iar :oops:!), m-a atins un ceva atât de frumos de mi s-a întins un zâmbet maaaaare-mare! 🙂

Nu știu ce fel de suflet a iscat căutarea – blog cu rouă de dimineață și dragoste – dar e musai să îi spun Mulțumesc pentru imaginea asta aparte care mi-a îndulcit ca niciodată Lunea! + 🙂 … 🙂

O părea o nimica toată poate – puteți să mustăciți în voie! – dar pentru mine, la ora asta, nimic altceva nu mai contează…

Și nu plec până nu vă urez și vouă Să aveți parte de o zi de Luni dulce! Altminteri cum?! 😉