Arhive etichetă: eliberare

Spune-mi…

Ți s-a întâmplat vreodată să simți că locul pe care ai învățat să-l numești acasă ți-e stingher? Ți-ai dorit vreodată să te transformi într-o chestie volatilă, să treci plutind pe lângă oamenii neasemeni ție, sperând din tot sufletul să-i știi ocupați, preocupați de orice altceva decât de trecerea ta? Invizibilitatea… ai tânjit vreodată după ea?

sau

Ți s-a întâmplat vreodată ca Omul pe care l-ai rănit cu un gest necugetat cândva (îndeajuns de tare încât să te macine conștiința) să-ți spună peste ani ești cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat în viață? Ți-ai simțit sufletul mic, strâns ca-n pumn? Imponderabilitatea… ai tânjit după aripi?

dacă nu, atunci

Bucură-te că nu te simți mac stingher într-o mare de ciulini, temător ca vântul să nu înlesnească apropierea nefirească a spinilor, dar dorindu-și cu ardoare ca același vânt să-l sărăcească de veșminte până la ultima petală. Eliberarea… mai știi ce culoare are? happy

1263062457

Sursa foto

Jurnalul unei femei simple – 6

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi 27.10.2013 ora 02:35

Afară … țipătul de mai devreme mă făcuse să deschid fereastra. Nu din curiozitate, ci pentru că plasarea lui pe o octavă înaltă precum Everestul m-a îngrijorat. O mână de ajutor nu strică niciodată – așa mi-am zis. Era beznă și nici o mișcare. Remarcabilă era doar Luna – ca o doamnă misterioasă ce-ți aruncă priviri pe sub borul pălăriei… De la a doua fereastră a etajului I al Căminului Poligrafie s-a mai ițit o figură scrutând întunericul… E doar tăcere acum… 😐

Mă gândesc … la Alegeri. Am aflat ieri spre seară de la fii-mea că un apropiat a intrat în belea. Belea urâtă de tot! Și-mi pare rău, mi-era drag copiluțul ăla. Păcat… Și e mai tristă povestea asta decât aceea care m-a redus la tăcere zilele trecute. Credeam că nimic nu poate fi mai deprimant decât revelația că a ta căsnicie e o detenție pe viață. Și că refugiul în muncă silnică e o binecuvântată evadare… Ce om normal și-ar încredința viața în mâinile unui gardian ce-i picură zi de zi nefericirea în suflet? Noi, oamenii, ne cam jucăm de-a viața uneori… de parcă am avea nouă vieți, nu doar una… 😕

Din locurile de unde învățăm … răzbate Lumina… E drept că pentru unii lumina asta e ca un far xenon – la faza lungă deja nu mai rezistă și trag fesul pe ochi… 😛

Sunt recunoscătoare pentru … că nu sunt obligată să spun de complezență Te iubesc! Sau să mă refugiez în muncă doar ca să scap de prezența cuiva care mă agasează… Pisici, m-au dat peste cap poveștile astea și nu-mi place! Cândva am cochetat cu ideea de a mă înscrie la Psihologie – Mulțumesc, Doamne, că m-ai oprit la vreme! (Dac-aveam emoticonul cu temenelele acum, eram recunoscătoare și pentru asta… Huh, mi-s incorigibilă :!:)

Din bucătărie … e zvon de liniște și pace. Poate azi – dacă mă potolesc cumva după ce deșert sacul aici – fac zarvă pe-acolo… Hai să dau un pic afară din casă un ceva legat de bucătărie – dacă n-am starea necesară, nu gătesc! Ar fi o irosire de timp și resurse, iar eu știu așa – și resursele, și timpul sunt limitate și e musai să fie folosite cu chibzuință. Zău! 😉

Cu ce sunt îmbrăcată … cu niște haine obișnuite… După ce termin de scris îmi iau pijamalele, mai mult nu-mi vine-a spune. Little black dress ar fi fost mai potrivită, că am dat iama în trusa de machiaj a fiică-mii mai acum vreo… 6 ore. Pur și simplu am simțit nevoia. Și sper din tot sufletul să nu fi accelerat prin asta ritmul încălzirii globale, că de fiecare dată când mă îndeletnicesc cu văcsuiala se întâmplă un Ceva! 🙄

Citesc … (citisem) despre Efectele termenului extinctiv… Curiozitatea, bat-o vina! Am vrut să văd și eu cu ce se delectează Ale a mea, de-mi tot răspunde în reluare. Recunosc – în afară de mirosul de carte proaspăt scoasă de sub tipar nimic nu se mă prinde! E ca și cum aș citi în sanscrită. Sau în mayașă. Chiar, s-o mai fi tipărit ceva despre sfârșitul lumii? :mrgreen:

Ceea ce aștept (sper) … vești bune… în niciun caz din cele legate de adevărul cosmic! 😛

Ce mai meșteresc … un puzzle cu pauze vesele. 😉

Ascult … Pink și-al ei Perfect… 😎

Unul dintre lucrurile mele preferate … ora de aerobic. Categoric! 🙂

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … ei bine, s-a cam dus sfârșitul săptămânii – e deja duminică, văd eu cum toc ziua… Bine, pot să recunosc și asta – N-am nici un plan… E capăt de țară? 😳

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Aș fi scos de la naftalină Rațele. Și aș fi așezat sub ele frumușel o fabulă de-a lui Topârceanu. Sigur ați fi zâmbit, citind-o…

Doar că ieri am simțit nevoia să mă plimb. Să văd culori, să mă bucur de soarele pe care-l văd în timpul săptămânii doar prin fereastra biroului. Și-a fost fain! Hainele Toamnei încă nu s-au ponosit – verdele e puternic, roșul demențial, iar ocrul parcă echilibrează…

Să vă fie ziua frumoasă, îmbrăcată în culori vesele de Toamnă! 🙂

Despre ce nu știu eu…

( bref edit, with song 😉 )

De obicei scriu doar despre ceea ce știu sau simt pe propria-mi piele… Știu că e o chestie subiectivă, dar îmi zic eu mereu că e de preferat să fiu consecventă în ceea ce-mi propun să fac. Nu-i simplu deloc, dar încerc pe cât se poate să simplific și uneori abordarea e fix pe invers – ocolesc/ignor/ascund sub preș un gând care nu-mi dă pace și scot la iveală un altul – până la urmă am dreptul să aleg (sau așa încă îmi mai place să cred)…

Azi am dosit o neliniște de voie-de nevoie și de sub preșul-minune a ieșit val-vârtej Crezi că le știi pe toate???. Nu mai avea loc, cică! Așa cum n-aș avea eu spațiu în pagina asta pentru toate semnele de întrebare din coada întrebării cu pricina… De-aș fi țesut un preș mai mare poate scăpam, dar așa…

Eh, firește că nu le știu pe toate… altminteri n-aș mai căuta răspunsurile pe la alții! Și cel mai tare și mai tare mă supără când ți se servesc la micul dejun, la prânz și seara Minciunele dulci. Păi cât să suporți dulcele ăsta? Până dai în diabet? Unde mai pui că distorsionează Realitatea într-atât încât n-o mai poți deosebi de Vis. Plus că în timp Visul frumos se transformă în Coșmar…

Așa că n-am ce face decât să comand Adevărul! Și de-aici începe nebunia – ca și când cer cine știe ce mare brânză franțuzească, eschivările nu se lasă așteptate și țâșnesc mai dihai ca un gheizer… se pornesc ba sub formă de Îi prea amară chestia asta, nu vrei mai bine… ?, ba De ce vrei ceva ce ți-ar întoarce stomacul pe dos?, ba Offf, ai face indigestie, de ce vrei asta?…

Offf! – spun și eu – Indigestie-neindigestie, când vrei să te scape de dandana careva îi prezinți problema așa cum e ea,  fără flori și fluturi! Date clare, că altminteri bagi omul în ceață și orbecăiți împreună.. Uiți că Adevărul eliberează… te faci că nu știi că Minciuna te încuie! Decât o minciună roz, mai bine un adevăr maro… De ce trebuie să aștept mereu să apară un Cineva „binevoitor” cu barosu’ să limpezească apele? 

Da, mai bine nu băgam neliniștea aia sub preș… că acum realizez că aș da toate zâmbetele din dotare, doar-doar să nu caut cu lumânarea ziua-n amiaza mare unul din amărâtele de adevăruri care să mă scape de ce nu știu… 😳

Freedom

Cel mai mare dușman credeam că e Orgoliul. Dar nu, e de fapt Teama! Și mai ales Teama de Necunoscut.

Sentimentul care îți cere mereu amânări și iar amânări. Care te face să te ascunzi, în speranța că nu te va găsi și vei mai căpăta un răgaz. Răgaz în care te amăgești că lucrurile se vor rezolva de la sine și totul va intra în făgașul normal. Oarecum e doar o amăgire…

Azi am mai învățat o lecție – prea temuta Teamă fuge doar când o înfrunți. Altminteri e răbdătoare, chiar supărător de răbdatoare. Te lasă să te ascunzi și te păcălește, inducându-ți iluzia că e oarbă și neorientată. Speră să nu ai curajul să îi ții piept și să te poată doborâ fix atunci când te aștepți mai puțin…

Îmi era teamă că rănesc un om bun și simplu. Că l-am prins într-o cursă din dorința de a-mi depăși eu o altă temere. M-am simțit egoistă și vinovată de lipsă de sensibilitate la nevoile celuilalt. Vinovată față de el, cel care mi-a fost adevărat prieten, alături de fiecare dată în momente dificile. Și am hotărât că e vremea să limpezesc lucrurile. Să rup cercul vicios în care credeam că l-am împins fără voie. Am decis că e vremea să îmi iau inima în dinți și să întreb…

Am fost surprinsă de răspunsul simplu și spus clar, cu o privire senină din partea lui.  Teama mea era doar o închipuire, bazată pe impresii eronate. Și m-am simțit deodată liberă! 🙂