Arhive etichetă: Emil Cioran

Jurnalul unei femei simple – 19

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi 01.07.2014 ora 16:35

Afară … Vântul plimbă de colo-colo ramuri și frunze de Copaci. Ziua parcă nu se poate decide ce intensitate a luminii ar prinde-o mai bine, așa că se joacă de-a cucu-bau cu Soarele. M-am apropiat de fereastră să văd mai bine Cerul. Nori pufoși, în trepte, flotează pe o Mare azurie. Cobor privirea și dau cu ochii de Gratii…

Mă gândesc… la arest preventiv. Da, da… Uite, eu de două zile am ales să mă zăvorăsc în casă. De bunăvoie și nesilită de nimeni, pe cuvânt! Doar fereastra am lăsat-o larg deschisă… Trebuia să suplinesc nevoia de Aer cumva. Apoi m-am pierdut în Maci – asta e nevoia de Frumos… Acum mă gândesc cum naiba și-o suplini nevoile săracu’ bietu’ Sarkozy?! Sau mai nou Stavarache… Știu – câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia – poate n-ar trebui să îmi pese de ei! Ar trebui să revin la gândul care mă chinuie de ceva zile – cum naiba să fac pistilul macului să-mi placă și mie ce iese???

Sunt recunoscătoare pentru… Tutoriale. Nimeni nu se naște învățat și orice ajutor în sensul ăsta e benefic. Trec cu vederea chiar și peste vorbăria excesivă – important e că aflu ceva nou! Aș fi recunoscătoare și pentru picul de înțelegere acordat când mă prinde de nas dragul de creație. Că n-aș lăsa nepersonalizat nimic. Adică… dacă lucrez și număr de zor ochiurile asta înseamnă că nu pot răspunde altminteri decât cu o cifră, nicidecum cu o frază – ce frază?? – cu o propoziție simplă. Nu mai leg subiectul de predicat, Maestre!

Din bucătărie… mi-am luat punga de covrigei cu tărâțe. Nu-mi arde de gătit. Nici măcar de mâncat. Experimentez. Ce, în arest preventiv ai bucate alese la îndemână? Poți să gătești ce vrei tu? Acolo Covrigeii cu tărâțe și Ceaiul de albăstrele sunt rara avis…

Cu ce sunt îmbrăcată … ? Azi mi-s fan Bruce Willis. Maieu verde-smarald de la GAP. Eu îi zic PMP. Practic, moale, pufos… Singura chestie care nu îmi place acum la el e lungimea – nu prea e potrivită pentru experimentul meu. Pentru orice eventualitate (sau cârcotași, nah!) pun și-un trening la nevoie…

Citesc … încă Emil Cioran. Am ajuns deja la Viitorul scepticismului – pagina 187. Zice Naivitatea, optimismul, generozitatea le întâlnim la botaniști, la specialiștii în științele fundamentale, la exploratori, dar niciodată la oamenii politici, la istorici sau preoți. Aici mi-s complet de acord cu Autorul. Pe pagina anterioară îmi pleda despre Necesitatea minciunii

Ceea ce aștept (sper) … e o Veste Bună. Pe-aia proastă am primit-o un picuț mai devreme. Cred că așa e și în arestul ăla, fie el chiar și preventiv – veștile proaste le bat ca număr pe cele bune. Nedreaptă soartă…

Ce mai meșteresc? Flori. Variante de Maci. Unul din ei seamănă parcă a Bujor… Profit de timp liber – îmbin plăcutul cu utilul.

AscultOpinia Publică a lui Aurel Baranga. Și chiar îmi place – abundă în ironie, umor fin. E și meritul actorilor, evident! Radu Beligan – mi-e dragă vocea lui ușor cântată… Ion Lucian – hehe, merită să-l auziți cum trece el la măsuri radicale!

Unul dintre lucrurile mele preferate … să experimentez în vederea obținerii lui mai bine! Totul făcut în joacă, altminteri n-are farmec…

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … nu-mi fac. Mai e până vineri. Poate mă eliberez până atunci…

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Hai că între timp de-afară mi-a sosit prima veste bună!

Simona Halep s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon după ce a învins-o pe Zarina Diyas (Kazakhstan), scor 6-3, 6-0.

Ăsta da motiv de zâmbet! 🙂

Azi – Eu și Catalizatorul

Tăcută mi-am mai fost eu azi! Cumințică de nu se poate! Ei, n-o să pun la socotealå mormăielile și urările de multă-muuultă sănătate la adresa ăluia de s-a scoborât în puțul gândirii și-a adus pe lume prea… – ete că nu mă hotărăsc asupra epitetului potrivit, așa că zic simplu declarația 112.  Cu d mic, nah! tongue

Nu m-am mai delectat de multă vreme cu așa ceva… și de multă vreme nu am avut impulsul să las baltă provocarea și să-mi văd naibii liniștită de viață. Dar am rezistat eroic și mi-am dus la îndeplinire norma pe ziua de azi. Uite, o chestie ca asta cred că m-ar face clar femeie de casă! Una de-adevăratelea! Completă! Asta mi-am zis-o când frecam petele imaginare de pe una din cănile de cafea ce mi-a picat sub ochiul vigilent. Celălalt ochi privea cu jind spre Carte. Că e musai să consemnez la loc de cinste – am reușit performanța de a citi un capitol întreg din Cioran. Pe nerăsuflate! thumbs up

Eh, e drept că e tare deprima(n)t uneori Maestrul, așa că am lăsat următorul capitol pe mâine și am trecut la Păturica lui Mihăiță. Apăi și aici am avut spor! Am privit încântată rezultatul – he he, nu mai e cazul să aștepte bietul copil atingerea vârstei majoratului – la sfârșitul săptămânii ăsteia i-o pun în brațe, să facă ce-o vrea cu dânsa. În principiu, vorba maică-sii, să se acopere cu ea… don't tell anyone

Ce să zic – azi mi-a fost chiar zi plină… Mi-a fost drag chiar și să ies la piață. Chestia asta cu piața îmi displace. Nu știu ce fel de femei au compus eșantionul pe baza căruia s-a stabilit că femeile adoră shopping-ul. Eu clar aș fi fost pusă la zid pe post de Gică-Contra. Las asta și spun că am ieșit cu voioșie. O floare n-a scăpat neadmirată! Ba chiar am avut poftă să mă opresc la locul de joacă undeva pe un leagăn. L-am ochit și probabil chiar m-aș fi legănat un pic, învăluită în miros de tei. V-am zis că ador Teiul? Mi-s topită după el.. Mi-ar plăcea unul în cameră, dar unul care să înflorească non-stop. Ceva gen Purcica mea… love struck

Ptiu-ptiu, ce chef de vorbă am! Și-i miercuri – zi dedicată Tăcerii. Scot la interval mai bine buruienile de m-au prins azi. Plus locul ăla de joacă de m-a făcut să zâmbesc în neștire, de se uita mamaia aia la mine ca la un extraterestru verde-verde cu antene mov! hee hee

Dar nu plec până nu-i urez iar multă-multă sănătate ălui de-a inventat catalizatorul meu de azi. Știu, puteam trece peste, dar de la o vreme cred că am o problemă cu plăcuțele de frână. Și mâine nu mai vreau să scriu un cuvințel despre dânsul. Chiar dacă mi-e clar că iar mă va pune pe repede înainte… whistling

Ei, să vă fie noaptea frumoasă și s-aveți parte de zâmbet în ziua ce urmează! Și de-mi dați voie, vă îmbrățișez cu tot dragul. big hug

Out of Contest

La ora asta trebuia să dorm… așa mi-am zis înainte să încep așternerea rândurilor ce urmează. De vină pentru schimbarea de macaz e concursul care mi-a creat așa o stare de confuzie, de mi-am verificat urechile, să fiu sigură că n-am legătură nici cu măgarul și nici cu ceața. Odată lămurită povestea urechiușelor, m-am decis – nu citesc nimicuț-altceva până ce nu dau gata Ispita de a exista a lui Cioran! Chiar de-ar fi să fie ultima! Păi am eu nas să întind mânuța după altă cărticică? Nu se face, zău, că m-ar boscorodi Maestrul de nu mi-ar ajunge toată apa din Dunăre pentru îmbăiere! I don't wanna see

Prea târziu… păi da, că deja îndemnul din final mă trimisese după Melodie. Altă ceață! Mi-am ascultat inclusiv Bad day, apoi… Bingo! winking

Nu melodia, ci dansul… pași uneori ușor încurcați, alteori hotărâți… zâmbete și lacrimi… ușoare încruntări, furtuni în pahare cu apă… toate-n alternanță, fix cât să pot spune privind în urmă, realizez că până și clipele de apatie și-au avut farmecul lorhappy

Jurnalul unei femei simple – 2

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi 27.09.2013 ora 23:15

Afară … Iar e întuneric – firesc pentru ora asta, știu! – Lucia îmi scria mai devreme că e și rece… O cred pe cuvânt, nu mi-e a verifica pe propria-mi piele! 😳

Mă gândesc … de ce – Doamne, iartă-mă! – țin unii musai să-mi dovedească lipsa lor de caracter?! Mare păcat… 😐

Din locurile de unde învățăm … 💡 zic eu că oamenii ar putea lua exemple bune din regnul animal… ne dau deseori lecții usturătoare legate de loialitate, maternitate, înțelepciune… ➡

Sunt recunoscătoare pentru … că s-a inventat Noa! E atât de fin mirosul ăsta… 😎

Din bucătărie … de asta nu zic astă seară nimic, că iar mă ia la rost voalat știu eu cine… 😳

Cu ce sunt îmbrăcată … hmm – încă am blugii pe mine și hanoracul Fouganza cel maro. Ține de cald minunea asta de hanorac… realizez abia acum că am renunțat doar la încălțămintea sport care mi-a protejat pașii peste zi. Sunt într-atât de comode hainele mele încât n-am simțit nevoia să scap din îmbrățișarea lor! 🙂

Citesc … încă am pe noptieră Ispita de a exista a lui Cioran – să nu râdeți de mine, că nu-i deloc plăcut să dureze o veșnicie lectura unei cărți. Mai ales când realizezi că după două pasaje ți se amestecă literele sub ochi… 😳

Ceea ce aștept (sper) … să reușesc să îi conving pe cei din jur că nu e nici corvoadă, nici rușine să lucrezi cu drag – se pare că un sfert din trebușoara asta e ca și rezolvată. 😉

Ce mai meșteresc … n-am mai avut vreme de meșterit, altele au fost prioritățile. 😦

Ascult … playlist-ul cu muzica de aerobic – țopăi pe scaun mai dihai ca un pianist când improvizează jazz… 😆

Unul dintre lucrurile mele preferate … să joc table online sub numele de cod bursucel111. 👿

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … mâine merg la birou – am gânduri mari, iar duminică… hehe… onorez bucătăria cu prezența-mi minunată! 😉

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Să-mi iertați indecizia – n-am putut neam să aleg doar una din ipostazele apusului care m-a făcut să deschid fereastra biroului și să-l imortalizez. Era cu muuult mai splendid, iar aerul curat intrat prin fereastra deschisă larg îmi învăluise încheieturile mâinilor și iscase un discret parfum de Noa. Am plecat zâmbind de la birou…

Ei, se pare că mâine va fi o zi frumoasă…

Să vă bucurați în tihnă de ea!

🙂 >:D< 🙂

Jurnalul unei femei simple – 1

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi 20.09.2013 ora 23:25

Afară … E întuneric și nu știu prin ce minune câinii din țarcul de peste drum nu latră – n-am verificat dacă Luna e la locul ei… 😕

Mă gândesc … e prima seară când am ajuns nepermis de târziu acasă și nu văd rostul întârzierii ăsteia neam! 😐

Din locurile de unde învățăm … cred că viața de zi cu zi e sursa învățăturii – azi l-am pomenit de două ori pe Ion Creangă cu al lui drob de sare… ❗

Sunt recunoscătoare pentru … faptul că nu-s o persoană autosuficientă, pentru că nu fac nimic profesional în dorul lelii. 🙂

Din bucătărie … văd husa pusă peste aragaz – gătesc rar în ultima vreme. 😦

Cu ce sunt îmbrăcată … cu pantalonii mei de trening Lacoste (ei, ce de amintiri am legate de ei!) și cu o bluză de bumbac roșie ca macul. Pe vremuri ăsta era echipamentul de aerobic… 😎

Citesc … de luni bune Ispita de a exista a lui Emil Cioran. Poate și pentru că asta mi-e starea de luni bune – sunt tentată să exist, indiferent de ce este în jurul meu, fără să mă pliez după indicațiile altora. ➡

Ceea ce aștept (sper) … oameni mai frumoși sufletește și moral… știu, pare curată utopie! 😳

Ce mai meșteresc …  Aaaa, aici e aici! Să mă laud deci 😀 mi-am făcut o buretieră pentru noul birou și-i fac acum pereche un suport pentru pixuri și creioane. Croșeta i se potrivește unei femei simple, nu? 😉

Ascult … Lacul lebedelor, interpretat de London Symphony Orchestra… e superb, pe cuvânt ❗

Unul dintre lucrurile mele preferate … veselia molipsitoare, mi-e tare drag să văd fețe zâmbitoare. 🙂

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … am un teanc de situații de verificat, nu-mi mai fac planuri. 😐

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:  Frumooos

Vă doresc o zi de  sâmbătă frumoasă și luminoasă

precum aceea în care am surprins imaginea asta!

Cu drag… 🙂

Dovada…

Știu că e doar un vis. Că poate e lipsit de importanță, o inutilă continuare a unei alte plăsmuiri a subconștientului. Mai am convingerea că neștiind de locul ăsta nu vei avea cum să citești asta acum, dar o vei face altădată, cu siguranță! Și atunci va fi confirmarea faptului că a existat.

…Nu te grăbi, ai tot timpul din lume! Vei avea vreme pentru toate – acum lasă-mă să termin ce am de spus!…

Probabil mi s-a terminat curcubeul… Lipsești de prea mult timp și pe zi ce trece lipsa asta e din ce în ce mai evidentă… vreau să-ți vorbesc, să-mi vorbești, dar e imposibil… Replica asta a fost reală. Se prea poate să fi greșit atunci, grăbindu-mă să plec. Evident, n-ar fi primul sau ultimul păcat făptuit. Doar că impulsul mă trimitea acasă cu fiecare privire aruncată spre ecranul telefonului. Și de fiecare dată era mai târziu cu un minut. Minutele erau sunt prețioase…

…Impulsurile tale cultivă suprimarea autoconservării. Măcar acceptă că-ți prinde bine un Înger Păzitor! Altminteri…

Cum poți accepta ideea că un demon se poate erija în înger păzitor? La câte bune te poți aștepta? Ăsta a fost Impulsul. Remember? Primele învățături au fost însoțite de imagini. Îndeajuns de puternice încăt să rămână acolo și să marcheze. Cu o sămânță adânc înfiptă, din care au pornit milioane de rădăcini. Cineva a retezat rădăcinile și pentru o vreme m-am amăgit că și sămânța a dispărut. Dar nu… acum știu că e tot acolo și că rădăcinile-i iar înmuguresc. Miliarde… O simt… Și mi-ar fi prins bine să-mi fii în preajmă pentru că…

… Era doar primul pas. Urma apoi al doilea, dar lipsa ta de răbdare combinată cu încăpățânarea… Urma antidotul și otrava nu ar fi avut nici un efect, doar că nu am prevăzut că vei reacționa astfel…

Răbdare? Uneori mă minunez și eu de câtă pot da dovadă! Când caut 0,01… nu privesc ceasul, nu tropăi de neliniște, nu mă las distrasă de nimic. Aștept să îl găsesc, știu că e ascuns pe undeva și asta e suficient. Dar e ceva palpabil. Nu mă îndoiesc de existența-i. Și reiau calea fiecărui labirint până ajung la întâlnirea cu el. Dar când vine vorba de necunoscut? Ce temei să pun pentru răbdare? Unde să sper că mă va duce? De câte ziduri ar trebui să mă izbesc, ignorând părticelele din mine lăsate ofrandă în semn că am trecut și pe-acolo? Aici a funcționat autoconservarea. Nevoia de a mă ști întreagă a redus răbdarea de la infinit la 0… Accept – nu a fost autoconservarea mea, ci a otrăvii ingerate. Ea mă face să mă închid în mine. Să construiesc ziduri de jur împrejur, cărămidă cu căramidă, fără fisuri, perfecte, fără rabat de la calitate. Îmi cere asta ca pe o favoare, ca pe un ajutor imperios necesar, știind că nu voi refuza. Aș spune nu, dar îmi e peste putință… Nu am contraargumente. Sunt la tine și e greu de ajuns la ele. Lipsa ta generează plumb…

… Ok, pleacă! Fă ce îți cere inima, nu ce îți spune mintea… În timp vei vedea că a meritat!…

Și asta a fost real… tonului tăios de atunci îi găsesc valența ironică acum. Știai, nu? Știai că nu sunt pregătită pentru așa ceva, că piedicile sunt chiar în mine și totuși m-ai încurajat! Aparent… Pentru că știai mai bine decât mine ce va urma. Bucățelele de suflet mici-fărâme era rezultatul previzibil. Și asta nu avea rost să oprești, ba din contră! Dacă e să fiu corectă, nu te pot acuza de nimic. Aș fi ignorat avertismentele. Le-am nesocotit pe cele venite de la oameni dezinteresați, ale tale mi s-ar fi părut clar neavenite…

… m-ai îndepărtat voit și nu mi-ai permis să repar… Știi de câte ori mi-ai interzis să mă apropii? Știi cât de tare a durut asta? Știi cum am vânat șansa?…

Așa am considerat de cuviință atunci. Că răul făcut era îndeajuns. Că barajului plin îi era necesar un stăvilar. Fiecare încercare a ta de a păși pe același trotuar cu mine îmi părea o sfidare. O nesocotire și încălcare flagrantă a nevoii mele de liniște. Atunci, recunosc, am sperat să își facă și efectul. Nu credeam că e ceva de reparat. Știu asta acum, dar azi nu-mi ajută la nimic. Îmi pun speranța în acel altădată. În ziua în care timpul nu va avea valoare pentru mine. Atunci vei putea spune tot. Fără să te opresc. Fără să urmăresc cadranul ceasului. Promit că te voi privi nu ca pe un demon sau înger, vei fi doar Prieten. Știu că tu poți infirma sintagma nu poate exista prietenie adevărată între o femeie și un bărbat. Sau măcar sper…

Winter