Oameni și Frunze

Parafrazându-l pe unul dintre cei mai vechi și mai buni prieteni (încă), de la o vreme am devenit al naibii de selectivă… Deocamdată nu văd nimic rău în asta. Din contră – decât să mă știu în mijlocul unei adunături de lingușitori interesați de te miri ce avantaje, mai bine de una singură! E drept, n-am stofă de pustnic și deseori mi se face un dor nebun de ființe dragi aflate la îndeajuns de mare distanță încât să nu le pot vedea fix când poftesc – e cumva un dezavantaj, dar îmi repet (nici eu nu mai știu pentru a câta oară) că asta mă face să prețuiesc apropierea la vremea potrivită.

Am știut întotdeauna și încă știu să mă bucur de oamenii dragi sufletului meu. În felul meu, e drept… Cred că fiecare are un fel aparte de a fi, de a trăi, simți și gândi. Ține, zic eu, de perspectiva pe care o ai asupra vieții. Sâmbătă m-a făcut fiică-mea să râd când mi-a spus Aș vrea să fiu mereu tânără, pâââână o să mă plictisesc… Apoi mi-ar plăcea să fiu bunicuță cu muuulți nepoți… Pe care să îi terorizez! Asta pe la a patra rulare a

Îi observasem fără să vreau reacțiile… de la prima la a doua vizionare entuziasmul îi crescuse exponențial, la a treia deja mă tot atenționa să fiu atentă la… și la… și la… Îmi place Beyonce, are o voce faină, care sună superb live… 

Mi-a atras atenția însă altceva… Imaginile ce se derulau pe fundal! Crâmpeie de viață frumoasă, trăite alături de un om care se vede treaba că o iubește și o susține. Asta e important, nu? Dragul celui de care îți e drag. Reciprocitatea asta naște bucuria și zâmbetul care ne păstrează mereu tineri…

Astă seară, revăzând videoclipul, mi-am dorit ca în lumea asta, în care tristețea transformă oamenii în frunze-ngălbenite înainte de vreme, să i se-mplinească parțial dorința zăpăcitei de fiică-mea. Adică… să fie mereu tânără, chiar și atunci când va fi bunicuță. Ca să scape bieții nepoței de teroare.

Iar vouă… Pentru voi descompun tristețea frunzelor coborâte fără de voie pe aleile măturate de toamnă în galben și verde  – un dar cuminte pentru o zi de miercuri scăldată în lumina tăcerii…

Luni cel Auriu

Prinsă pe nepusă masă și  împotriva voinței mele cazată laolaltă cu duduia Melancolie într-un butoi nedecomandat și fără pic de confort, mi-am zis că e musai să-mi fac rost de-o evadare!

Ieși la aer?  m-a purtat spre Luna ce se juca de-a v-ați ascuns cu mine vineri seara.  Eram în troleibuzul 65… sau poate 86… oricare din ele duc spre ceea ce mai nou numesc acasă... La fiecare stație am vrut să cobor. Aș fi preferat ca jocul să nu-mi fie despărțit de un banal geam. Să ne despartă doar Aerul... Superbă Luna asta! Ca un Galben aruncat pe Cer de Bunul, completare a Salbei promise întru Începuturi… Mă iubește… Nu mă iubește… Mă iubește…

Hai la aer! m-a oprit ieri în fața Trandafirilor Galben-Aurii. Am scotocit în geantă atunci, hotărâtă să mi-i păstrez. Mi-am bodogănit Geanta! Murphy spune că ultimul lucru găsit este cel căutat. Murphy are dreptate…

Prima dată am fost tentată să privesc florile ca pe o Familie – generații trecute și viitoare… Apoi mi-am zis că Bobocelul e noul cap de serie. Incert. Cumva promițând doar ceva frumos. În tatonare, ca orice început… îngreunat de sfială, încetinit de teama de ceea ce va urma. Precaut, parcă… E Luni, desigur!

Luni 14 e Auriu. A bătut în Marea Finală Germania… Mie îmi place argintul. Și-mi doream să câștige Argentina… Cum naiba să ocupe primul loc când mie îmi place Argintiul?

Mama lui de Butoi nedecomandat!

[Luni 14 – 11:14] Melancolia deja e istorie. Nu-i port grija, mi-e mai confortabil acum… N-am băgat de seamă când a șters-o englezește. Posibil să-i fi dat vreun ghiont pe când îmi notam în agendă cu litere de-o șchioapă Întâlniri cu Super Luna!  Pe 10 august și 9 septembrie mă scaldă iar în argintiu!

[Luni 14 – 16:14] Nah, că nu pot să stau locului neam! Nu-ș de-i cu pricina sindromul picioarelor neliniștite, dar au sărit cât colo doagele butoiului de-atâta foială. Mi-am recăpătat confortul, dar nu fără eforturi! Una dintre doage – a de se simțea fără frontiere – a aterizat în Germania și-am am cules-o tooocmai din ograda lu’ Der Spiegel. Mie-mi sunt dragi nemții ăștia, mai ales pentru ordine și disciplină – n-aș lăsa în voia vântului fărâmiță de hârtie, darmite mândrețe de doagă… Acum mă uit la ea și mă minunez ce zestre se lipi de doaga asta. Cică… Fotbalul e ca șahul, doar că se joacă fără zaruri! Ei, acu’ parcă-mi vine să fluier…

Status

Deocamdată Fără Cuvinte…

P.S. Sper să mă lecuiesc la timp…

Jurnalul unei femei simple – 4

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Pentru astăzi 11.10.2013 ora 23:59

Afară … noapte îi, că mereu mă prinde crucea nopții scriind… 😳

Mă gândesc … la o formulă de mulțumire pentru Potecuță – dacă nu săream gardul în curtea-i, schimbam ora de pornire a Jurnalului ❗ Mă bate gândul de muuultă vreme să-l rog pe cerberul de WordPress să pună la bătaie emoticonul de face temenele – în Yahoo mess există, deci se poate! Aaaa, și emoticonul ăl de pune mânuțele la ochi, și pe cel de-și astupă gurița… Ce mai veselie ar fi pe mine, ehe! 😆

Din locurile de unde învățăm … aș vorbi de greșeli… că le facem deseori cu voie sau fără de voie – poate așa-mi amintesc să nu mai fumez când tastez! Mă cam dojenește de câteva minute bune degetul inelar de la mâna dreaptă și nu mi-i tare plăcut… 😐

Sunt recunoscătoare pentru … multe, dar mai ales pentru fiică-mea. De câte ori o privesc mă umflu în pene mă bucur. E adevărată și varianta pe care am tăiat-o, dar prea mă transforma în Bursucel Infatuat și nu-s deloc așa, pe cuvânt! 😉

Din bucătărie … I did it again! Asta-mi tot repet de pe la 22,30, când mi-am amintit de ouăle puse la fiert pe la 21 și-un pic… Deci – din bucătărie a ieșit fum! Uite că am spus-o… 😳 Da-i de bine – m-am delectat făcându-le de petrecanie celor 4 ardei capia maaari și puși pe autodistrugere în semn de ripostă pentru faptul că-i ignoram de vreo 3 zile. Acum ronțăi Galette de riz (Bio, sîc!) luate într-un acces de înțelepciune de la Mega Image. Nu-i de colo să te lupți cu dorul unei cine ratate lamentabil… 👿

Cu ce sunt îmbrăcată … cu pijamaua adusă de fiică-mea special pentru mine. Sau poate m-o fi păcălit, că prea zâmbărește când mă vede… 😕 Pantalonii sunt rezonabili… zic eu. Lejeri, bumbac de calitate, albi, urme de lăbuțe gri și din loc în loc Mewsette, cu o fundă roz cyclamen la gât. Bluza e cyclamen și ea… numai ce am examinat-o – scrie marie pe burtica aceleiași superbe pisicuțe albe cu ochi albaștri… Ha, iar cyclamen – culoarea asta e cu cântec! 😳

Citesc … tot Ordinul 3055/2009, actualizat, adnotat, măzgălit, subliniat… pe principiul Cine deține Informația… Ei, da, e evident, nu-i prea veselă lectura…

Ceea ce aștept (sper) … să repare nenea Instalatorul nu-ș ce chestie stricată, că de 2 (două!) zile apa îi rece ca gheața. Să nu-ndrăzniți să-mi spuneți că merit dușuri reci, da?! 🙄

Ce mai meșteresc … încă mai colorez excel-uri în nuanțe de frez, verde crud, galben… O frumusețe, zău, de mă mir și eu când văd ce artistă mi-s! 😮

Ascult … reproșuri legate de faptul că ajung târziu acasă, că stau prea mult la calculator, că sting prea târziu lumina… fondate, e drept… 😳

Unul dintre lucrurile mele preferate … să o aud pe fiică-mea povestind – s-a lungit episodul editării Jurnalului, c-am avut pauza de taifas, dar nu-mi pare rău. 😉

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … mâine iar merg la birou – no comment  iar… Salata de pui, pastele penne și ce și-o mai dori fata asta a mea. Poate o plimbare, de-o fi vremea frumoasă. Și somn… mi-ar prinde bine. 🙂

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

E-atât de senin Locul ăsta… 🙂

Jurnalul unei femei simple – 3

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Pentru astăzi 04.10.2013 ora 23:58

Afară … îi beznă și de data asta, am verificat. Și friiig, mama ei de vreme, de toamnă, de… ce frumos era astă-vară, ehe! 😉

Mă gândesc … o să mă prindă Mâine scriind la postarea asta, așa că las gânditul și-i dau bice cu scrisul. ➡

Din locurile de unde învățăm … îmi povestea prietenul meu, cel de care mă desparte încă Oceanul, că trebuie să ajungă într-un colț de Americă uitat de civilizație – într-o rezervație a indienilor… apoi, mai devreme, mi-a spus că locul ăla e de fapt Civilizația – asta e concluzia la care a ajuns de cum a dat cu ochii de Oamenii de acolo. Nu spun mai mult, că sunt sigură că nu e cazul. Învățăm din locurile simple, de la oamenii neprefăcuți… mă refer la adevăratele învățături. 😎

Sunt recunoscătoare pentru … că a venit Instalatorul azi să-mi repare Caloriferul-Cascadă. Inițial zisese că nu are vreme, dar când a aflat că tocmai pe mine picase năpasta și-a rupt din timp. Zic iar Mulțumesc! 🙂

Din bucătărie … vine o boare de liniște și pace – iar mă hrănesc bucătarii de la cantină… 😳

Cu ce sunt îmbrăcată … pfiuuu… iar am blugii pe mine – de data asta cei negri, doar hanoracul e același. Nu mă pot dezlipi de el, că tare-i plăcută atingerea lui. Unde mai pui că e indicat să-l port – Luminosul încă nu face față frigului iscat de ploaia ce mi-a răcit pereții cu lacrimile ei de crocodil. 👿

Citesc … Ordinul 3055/2009, actualizat, cosmetizat… nu vi-l recomand, mai bine v-ați plictisi cu o poveste siropoasă de-a nu spun cărei romanciere

Ceea ce aștept (sper) … să termin naibii odată cu verificările, că zici că e cascadă – nu pun una la punct și dau peste altă goangă! Zici că e Conspirația Pseudo-Contabililor în lupta de eradicare a Bursucelului… 💡 Dar nu mă dau bătută, neam! 😛

Ce mai meșteresc … colorez excel-uri în nuanțe de frez, verde crud, galben… tocesc creioanele, adnotând pe ciorne… Unde  – Doamne, iartă-mă, că am tendința să folosesc prea des o expresie neortodoxă! – o fi creația?! 😳

Ascult … Lily Allen cu-al ei Not fair… n-o am în playlist, dar mi-am permis să o iau în dar de la Dan 🙂

Unul dintre lucrurile mele preferate … să visez chestii frumoase. Dar revin rapid cu picioarele pe pământ… Păcat, e tare frumos cu capul în nori ❗

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … mâine iar merg la birou – no comment, iar duminică e Sărbătoare – vine fiică-mea și mi-aș lua-o rău de tot de-aș îndrăzni să nu-i acord atenție tocmai în prima zi de sosire. Probabil o să gătesc iar! 🙂

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Linia Orizontului și Albastru… Pozele sunt calde-călduțe și vin de la Rezervația de Indieni Navajo, situată la granița dintre patru state : New Mexico, Colorado, Utah și Arizona. Oamenii ăștia chiar produc ceva. Și mai ales respectă Natura! 🙂

Cyclamen

(… Picasso fără de voie 😳 …)

Întâi vă zic așa – lui Dan trebuie să-i mulțumiți pentru chicotelile înfundate pe care sigur le voi intui de cum mă voi întoarce cu spatele… 👿 Asta în cazul în care aveți posibilitatea să vă înfrânați nevoia de a râde în hohote de… talentul meu iscat din dorința de a nu mă contrazice pe mine însămi și de a fi Unică…

Păcat că-mi scapă anul… e pitit undeva printre 2000 și 2002, cred… Cert e că pe vremea aceea apăruseră pe piață niște nuanțatoare și-mi făcea de ceva vreme cu ochiul o nuanță de cyclamen… părea taaare făinuță și-mi pusesem în minte că e musai să-mi colorez podoaba capilară cu ea! Partea asta prefer să nu o dezvolt, că mă apucă așa o analiză, de-mi vine să-mi trântesc o etichetă mai nu știu cum… 🙄

Zis și făcut – când îmi pun în gând ceva, e clar că trebuie dus la bun sfârșit! Așa că sâmbătă la amiază am purces la cumpărături… Aici trebuie să fac o paranteză – când eram mică-mică și fără drept de veto, tata a decis că e cazul să-mi consolideze ceea ce mai târziu devenea una din piesele de rezistență ale unei duduițe de se respectă, adică podoaba capilară. Așa că m-a tuns zero de nu mai știu câte ori. Rezultatul a fost fain mai târziu, de nu știai cum să-mi definești culoarea părului apoi – erau fire negre tăciune puternice, fire castanii mai finuțe, iar spre tâmple și ceafă fire cu tentă de castaniu roșcat. Și gata cu paranteza… Ei, ajunsă eu în magazin, am văzut lângă nuanțatorul mult dorit și pliculețe cu decolorant. Ideea mi-a venit instant și am pus în coș cu hotărâre și așa ceva, că pe părul meu natural mi-am zis că e greu de crezut că se va vedea nuanța aceea deosebită. Eh, de-aș fi fostă blondă ca sor-mea, alta era povestea! Noroc cu stiliștii de-au inventat decolorantul… 😀

Cu toate cele trebuitoare am ajuns acasă… și n-am rezistat să aștept până a doua zi. Duminica era programată pentru relaxare și contemplarea realizării mele în calitate de artist în ale pictatului. Așa că întâi am citit instrucțiunile ca un Bursucel care se respectă în ceea ce face. apoi am pus decolorantul pe păr și am așteptat cumințică să treacă timpul necesar… Dacă vreți senzații tari, îl puteți încerca, dar nu vă sfătuiesc… simți că te arde și că vremea bate pașii mărunțel pe loc… Dar a trecut și asta – am scăpat repede de surplus după timpul scurs regulamentar și mi-am privit isprava în oglindă… 😯 Părul meu era un fel de paletă de galben degrade… pe la tâmple și printre nuanțe de galben-ruginiu își făcea loc un galben-pui! M-a liniștit gândul că voi fi unică totuși… așa că am trântit nuanțatorul peste blondul la care nu voi adera neam câte zilișoare oi avea! 😛

Și după ce-am terminat operațiunea am dormit, că nu-i de colo să fii stilist amator! E epuizant, zău! 🙄

Și-a venit a doua zi… era tot toamnă, dar însorită. Când am intrat în baie, cu ochii încă mijiți de somn, am zâmbit razelor ce-și făceau drum prin fereastră, învăluindu-mă în strălucire. Totul a fost perfect până am salutat imaginea din oglindă… 😯 În bătaia luminii, părul meu concura cu o floricică de-i purta numele nuanțatorului. Și-o bătea clar, că era un degrade original! 😀

Bine că nu m-ați văzut atunci… deși vă știu cu imaginația îndeajuns de bogată încât să vă puteți contura Tabloul. 😳 Exact! Am tras pe mine – neinspirat, altminteri cum?! – treningul meu cel roșu la vremea aceea și-am plecat în lumea apropiată să-mi cumpăr o vopsea cuminte – acaju… ➡

Dar neobservată n-am trecut! Eram magnet pentru priviri… 😳 … până și diplomatul de Vali, patronul market-ului de unde mi-am procurat vopseaua salvatoare n-a rezistat ispitei și m-a întrebat cu mirare Ce ți-ai făcut la păr??? 😮

M-am jucat de-a Picasso – i-am răspuns – mă duc fuguța să finisez, n-am timp de vorbă…

Abia după prânz mi-am revenit… iar după o săptămână de tărăgănări, am decis că era vremea să-mi tai pletele – reușisem în elanul meu creator să-l ard gospodărește… Acum m-am lecuit și-mi gândesc originalitatea de n ori înainte să o materializez. 😉

Ei, uite cum am stricat eu tradiția zilei de miercuri , ca un veritabil Ion-Anapoda ce mi-s uneori… 😳