Arhive etichetă: Google

Mai simplu

De vreo câteva zile mă chinui să rețin un cuvânt. Îmi promisesem chiar că voi apela la bunul meu prieten Google să aflu ce grozăvii știe el legate de cuvântul buclucaș… dar de fiecare dată nu știu cum se făcea că amestecam literele și… Ei, nu disperam oricum, eu îmi tot spun că tooooată viața o să am de învățat câte ceva.

Tărășenia asta pornise de la o definiție a bărbatului (neinventată de mine, pe cuvânt!) – chestie ilară altminteri. Catalogată cumva ca fiind o variantă feminină a misoginismului. Până acum nu aveam habar că există un cuvânt care să definească aversiunea femeilor față de bărbați. Bun, accept să fiu privită chiorâș preț de câteva secunde pentru asta. Ridic mâinile în semn că mă predau și recunosc – sunt mai mult decât sigură că există mii de cuvinte care m-au ocolit până acum… deh, mare-i suprafața DEX-ului!

Revin, că nici prea multă cenușă irosită nu miroase-a bine… Misandrie – ăsta era cuvântul care-mi dădea mie bătăi de cap. Am obținut literă cu literă și l-am pus la treabă pe dragul de Google. Darnic din fire, mi-a oferit printre multe altele și o porție de râs, gândindu-se poate la faptul că o să mă binedispună. Te miri ce năstrușnicii se revarsă din mintea unora supărați rău tare de sexul opus!

Am râs eu, e drept, dar… viața e prea scurtă și e păcat că în dicționar și-au găsit loc cuvinte precum misoginism sau misandrie… Mi-am amintit de zâmbetul pe care mi l-a oferit involuntar la amiază T. cu o simplă melodie și mi-am spus că doar oamenii care iubesc răspândesc bucurie în jur pentru că… ba nu, mai bine îl las pe Demis Roussos să spună cum e când iubește! 😉

E mai simplu așa… 🙂

Jazz mood

Nu cantitatea realizărilor, ci calitatea lor să-ți fie ținta!

Fiecare lucru își are timpul lui… Prin 1985 o ascultam pentru prima dată cu atenția cuvenită pe Ella Fitzgerald. Improvizație, spontaneitate, o voce pură, cu o intonație deosebită… Știu că m-am trezit spunând E bună! spre deliciul celor din jur. S-au amuzat copios pe seama mea, au găsit de cuviință să mă proclame ironic critic muzical, dar îmi amintesc că nu le-am dat apă la moară. O dată că aveau avantajul vârstei, apoi… mi-aș fi abătut atenția inutil, în detrimentul jazz-ului. Ca să mă provoace au început să pună pariuri legate de durata pasiunii mele cele noi. Doar 2 persoane au ținut-o una și bună că n-ar fi ceva trecător. N-am fost curioasă să aflu cum și-au rezolvat pariul – 2 ani mai apoi m-am desprins de lumea lor, păstrând pentru mine ca dar de suflet bucuria de a asculta jazz…

N-avem de gând să scriu azi – neuronii mei țin morțiș să-și jelească în liniște măcar semenii pe care-i masacrez unul câte unul pe zi ce trece – doar că, vizitându-l pe bunul și atoateștiutorul Google, am aflat că dă petrecere în amintirea Ellei. Frumos gest! Mi-am zis că n-o fi bai de m-oi alătura și eu preț de mai puțin de-un sfert de ceas… 🙂

Istorii

(care arată că istoria nu se repetă musai... 🙂 )

Se zice că ți se dau belele de tras fix cât poți duce. Nici mai mult, dar în nici un caz mai puțin, ca să te poți învăța minte.  De data asta m-a scutit bunul Dumnezeu de taxa pe prostie… Știu că o recuperează de altundeva de o vreme, dar tot sunt bucuroasă că nu m-a bifat la plată tura asta. Poate o fi luat în calcul excepția dublei impozitări…

Taxa asta am plătit-o prima dată într-o zi cu soare. Era primăvară sau început de toamnă, atât pot spune. Îmi amintesc că purtam geaca mea cea cumpărată cu titlu de unicat, devenită apoi în serie după ce am descoperit că același model era purtat de o prietenă de-a fiică-mii. Singura diferență era dată doar de eticheta cu mărimea – a mea era M, a ei L…

O varză și o legătură de pătrunjel, căpătate în schimbul telefonului. La vînzătorul de varză rămăsesem datoare cu 10 bani, găsiți apoi în timp ce scotoceam după un 50 bani pentru vînzătoarea de verdeață. Mi-amintesc că am scos telefonul și l-am pus pe tejghea la vedere. Apoi m-am pus pe căutat. A fost ultimul contact vizual cu bietul meu obiect de comunicare verbală. Apoi n-am mai știut prin buzunarele cui a încăput… Plecasem să înapoiez datoria – enorma sumă de 10 bănuți!

Eh, era doar un simplu obiect, știu! Mi-a părut rău mai mult de pozele cu Puff și Polonic. Și de poza de wallpaper – un abdomen plat, bronzat, învelit parțial de un prosop albastru… Ah, și agenda telefonică!

Încercarea de a le recupera mi-a temperat-o prietenul nostru – polițistu’ G. Cu aplombul persoanei competente, m-a sfătuit profesional să-mi cumpăr altul. Mi-s fan adevăr și – cu toată părerea mea de rău – i-am fost recunoscătoare că nu m-a dus cu preșul și nu mi-a dat speranțe deșarte. Era bun dus telefonul meu, cu tot cu poze, contacte…

În fine, azi am recidivat cumva. De data asta am avut noroc că am trecut la comerțul online și vânzătoarea are mai multe clase decât cea de la zarzavaturi. Plus adresa mea de e-mail. Unde a scris de cum a realizat al cui e obiectul gălăgios și nelalocul lui de pe biroul ei. Nu i-a trecut o clipă prin minte să-l oprească pentru ea sau să-l cadorisească vreunei rude. Nici ei și nici colegului, chiar dacă respectivul locuiește în Ferentari. A îndrăznit omul să ia telefonul cu el, dar cu gândul că poate reușește să mi-l înapoieze cât mai repede… N-a fost să fie – nu m-am încumetat să merg până în cartierul lui și nici nu m-am îndurat să îl las să bată cale lungă până la Casa Presei. Ar fi făcut și asta, era omul dispus, dar după peste 8 ore de muncă cred că e binevenită odihna.

Odihnă… Sper să îndrăznească să închidă telefonul. Am uitat să-i spun asta… Altminteri o să simtă pe pielea lui zicerea nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită. Și tare rău mi-ar părea, pe cuvânt!

P.S. Aș fi colorat postarea asta cu o imagine a Ferentariului, locul de popas al telefonului plimbăreț, dar toate pozele găsite de prietenul Google erau tare triste…

La Trinite-sur-mer

Recunosc, îmi place să hoinăresc mai nou! Înainte abia-abia mă urneai din fața biroului, de lângă dosare. Acum am cam prins gustul plimbării și deh, în compensație, merg în vizită măcar virtual… un fel de ignore aplicat din vreme în vreme situațiilor și rapoartelor. Semn de înțelepciune?!? Aș vrea eu… 😀

Azi m-am relaxat preț de câteva minute într-un parc superb… Suficient într-atât încât să-mi amintească de un altul, pe care luni la rând l-am bătut la picior. Uneori cu o carte în rucsac, alteori cu aparatul foto luat fix înainte de a ieși din casă…

Daaa, am și poze chiar! mi-am zis și am hotărât că le pot scoate la iveală…

Când vine vorba de fișierele legate de muncă, pot spune cu mâna pe inimă că știu să le găsesc instant, fără să bâjbâi. Partea aiurea – jenantă chiar – e că la capitolul Poze nu mai e așa de simplu… Am orbecăit printre Poze, Poze de sortat, Sortează, Ultime… Am obosit căutând, m-am enervat, m-am bodogănit… Trec pe To Do List curățenie generală la capitolul imaginiMea culpa!

În schimb, am găsit altceva! Câteva poze rătăcite, făcute pe fugă – mi-amintesc foarte bine graba de atunci, venea ploaia! Pe drumul de întoarcere de la Carnac spre Saint Cloud ne oprisem să vedem plaja de la… uite că nu-mi mai aminteam numele, așa că am pornit din nou în drumeție pe net…

Mulțumesc iar, Google! … de la Trinite-sur-mer… 🙂

Sunny day

Însorită la pătrat… și la propriu, și la figurat! 🙂

Asta da victorie! Am urnit-o de-acasă spre București pe încăpățânata de fiică-mea!

Am plecat, mămicuțo! :*

Ooooo… știu mood-ul care a inspirat sms-ul ăsta. E cel de toane bune. Și m-a binedispus și pe mine instant.

Mămicuțo preceda mereu întrebarea & rugăminte Îmi mai spui poezia o dată? Te roooog! Versurile astea erau un deliciu, păcat că nu pot reda intonația… 🙂

Ce se-aude în copac?

Oare-i scrâșnet de gândac

Sau vreo carie ce-acuși

Face-n scoarță rumeguș?

I-auzi… Troosc! și-apoi din nou

Troooooosc! prelung ca un ecou…

Când e vremea rea afară,

În bogata ei cămară,

Numa-n fustă și-n papuci

Veverița sparge nuci…

Un fel de reflexul lui Pavlov m-a-ndemnat să o scriu… știu că trebuie să mai treacă ani buni până o să am bucuria să o și recit așa cum îmi place… sau poate, cine știe de unde sare iepurele și scurtez termenul?! 😉

P.S. Până azi nu mi-am pus întrebarea Cine a scris poezia asta?. Dar cum mare-i grădina netului și Google atoateștiutor, am găsit și autorul – Stelian Filip.