Arhive etichetă: hand made

Culori

( Mi-s plecată cu rost! 😉 )

Suportul de detoate

Ai bilețel de voie o oră – maxim două!mi-au zis Firele. 😎

Am lăsat Laptopul cumințel pe Măsuță, lângă verdele Suport de detoate. 😉 Fug, că mă așteaptă pe Terasă Cafeaua și Limonada de mentă! De-ați vedea voi ce zâmbet am acuuuum! 🙂

 

Promisiune

Una din marile greşeli pe care le poţi face e să-ţi transformi hobby-ul în activitate cotidiană.

Asta am făcut eu în ultima lună. Am transformat o chestie care mă relaxa în muncă pură… Uitând că sunt totuşi o persoană impulsivă, căreia îi lipseşte acea doză de răbdare. Stăruinţa aia care să îţi permită recunoaşterea post-mortem a realizărilor. (Hmmm… sună cam pretenţios, dar fix aşa simt acum că trebuie să sune definiţia răbdării.)

De lucrat… am tot lucrat. Zilnic. (Mai puţin duminica, fireşte.)

Apoi a venit rândul criticii. M-am simţit oarecum ca un artist la primul vernisaj (iar sună pompos, dar este exact starea prin care am trecut).

Şi m-am dezumflat…

Mi-am amintit de „Work smart, not hard!” şi mi-am zis că renunţ pentru o vreme la lucrul de mână.

Până azi, la 22:23, când un bun prieten mi-a reamintit de o promisiune făcută acum ceva vreme în urmă – un fular… 🙂