Arhive etichetă: hapciu!

Hapciu!

În astă seară mi s-a iscat din lumea lui Nu-știu-unde gândul că s-ar putea să te dezamăgesc măcar o dată. Mergeam agale prin ploaia parcă trecută prin sită deasă, privind în treacăt zgribuliții ce treceau pe lângă mine cu umbrelele așezate ca niște castroane deasupra capetelor. Umbrela mea se odihnea cuminte în rucsacul cel mic pe care-l pendulam ca în joacă ba în mâna stângă, ba în mâna dreaptă… Joaca asta e demnă de un copil neastâmpărat, nicidecum de o doamnă care se respectă! Așa am gândit că ai fi putut măcar încerca să pui capăt pendulării. Pe un ton… hmmm… poate pe jumătate iritat de gestul meu inadecvat… poate un pic absent, ca al unui profesor obișnuit să corecteze… Sau poate doar plictisit… 😕 Varianta ar trebui să n-o aleg eu, altminteri n-ar mai exista elementul surpriză!

Pentru că avusesem proasta inspirație să-mi pun ghetele și – din cauza răcelii care mi-e parcă soră bună de ieri – geaca maro (aceea prin care nici măcar o picătură de apă nu poate trece) mi se făcuse cald. Nu mi se părea deloc corect față de zgribuliții ce treceau pe lângă mine, așa că am descheiat-o, lăsând în voia ploii un sfert din cămașa vernil care m-a acoperit azi la birou. Mi-a răpăit-o fuguța ploaia, de parcă-i era teamă că n-o să apuce s-o atingă! 😆 I-am lăsat-o cu veselie la îndemână, cu gând la amintirea pe care mi-ar putea-o dărui… Un Hapciu! nu se tratează cu o cafea! Știu, știu… Așa cum mai știu că nu s-a inventat încă localul care să adauge în meniu un Caffetin… Ce față ar face un biet ospătar vâzându-mă scoțând din poșetă un pliculeț cu praf pe care ar trebui să îl răstorn într-o ceașcă plină ochi cu apă chioară aburindă? 😯 Eeeexact! Încercam să-mi închipui ce-ai zice de-un așa tablou

Toate astea le gândeam în drumul spre Farmacie… De cum am intrat am dat cu ochii de raftul pe care odihnea fără griji Ceaiul pentru somn și mi-a trecut prin minte – ca o străfulgerare 💡 – că aș putea măcar pentru o câtime de timp să nu mai gândesc! Mi-aș lua o pauză și eu ca tot omul… Și de data asta – nutrind speranța că o astfel de ne-gândire n-ar putea pricinui brumă de dezamăgire – am întins mâna ca-n transă după ceaiul-minune.

Sleep, Sugar… 🙂

Nisip în ochi

În multe rânduri încăpățânarea mea de catâr (ploconită de Mama Natură laolaltă cu alte cusururi d'oh) mi-a pus bețe-n roate și m-a târât prin fel de fel de buclucuri din care am ieșit mai mult sau mai puțin șifonată. Mi-am îndreptat cutele cum am știut mai bine, am trecut peste cum am putut și mi-am asumat rezultatele trăsăturii parte definitorii, că altă șansă nici n-aveam! Nu fără regrete, zic drept, dar asta conteză mai puțin atunci când doar iei act de o evidență și nu faci nimic-nimic în sensul remedierii…

Așa am pățit cu permisul auto, ăl pe care m-am încăpățânat să nu-l posed. Motive am găsit pentru Nu-mi trebuie! de fiecare dată când mi s-a insinuat sau am fost îndemnată de-a dreptul explicit să mi-l doresc… Nu mai număr ocaziile, că le-am pierdut șirul și nici măcar plasarea mea pe locul șoferului cu mânuțele pe volan (probabil în ideea de a-mi inocula microbul dragului de condus confused) n-a dat roade. Să mai spun că la un moment dat am avut un coleg care era profesor de legislație la o Școală auto, chestie care din start mi-ar fi retezat orice intenție de absență de la cursuri? La ce bun, că nici asta n-a fost de folos?!

În fine… preambulul fiind făcut, vă puteți acum imagina uimirea mea când am aflat că minunăția aia de Maserati Alb fusese parcată regulamentar chiar de mine în curtea Service-ului. Mi-am înghițit parte din comentarii, de-am adunat ditamai nodul în gât când am scos la îndemn din buzunarul de la piept bucata de plastic cu pretenție de permis auto. Hai, că n-are cum să fie al meu! s-a spart în bucăți mici-fărâme din cauza a două chestii – poza era a mea și CNP-ul corect pe deasupra! surprise

Mdea… se strânsese lumea roată în jurul mașinii și mă priveau care mai de care cu fel de fel de zâmbete. Stânjenitor, nu? Dar – colac peste pupăză! – cel mai bizar zâmbea Instructorul. Pe ecusonul lui scria Carlo. L-am catalogat drept vampir după caninii un picuț cam lungi (brrr!) și tona de informații pe care mi-o turna în urechi. Mă tooot învârtea printre fel de fel de termeni – chinezisme curate pentru mine, clar! – și-mi povestea de bujii, bucșe, căblăraie, pistoane, cilindri… Mi-am tras sufletul abia când m-a rugat să-mi las pletele libere și să-i împrumut ariciul de păr – ajunsesem la capitolul greutate și-mi spunea că-i interzis să duc mașina pe plajă! Păi… Nici un Păi! Uite clar urme de nisip! Te-au văzut toți cei de-aici cum ai parcat chiar lângă digul de la Hotel Parc! Mașina asta e capricioasă ca și tine, Bursucelule, iar eu nu mi-aș forța norocul cu ea pe nisip!

Toți clătinau din cap a aprobare, numai mie nu-mi venea a crede… Ei, asta-i prea de tot! Visez, asta trebuie să fie…

Visezi? Ia-ți înapoi ariciul de păr, că-ți udă marea părul și-ți strică buclele! Nu sta prea mult în apă, că acuș apune soarele și răcești! Mai mult n-am mai auzit din cauza zgomotului de valuri și-a unei sirene parcă de vapor. Din depărtare am mai deslușit un Ia-ți permisul, fatăăăă, că eu trebuie să plec! Și-am întins mâna în așteptarea lui…

… probabil mi-a amorțit mâna în așteptare. Ăsta a fost primul rezultat al evaluării. Și probabil să fi intrat în pat direct din mare, că doar nu m-or fi trecut toate apele prin somn. Oi fi stat prea mult în apă, ignorând îndemnul Instructorului, că în loc de bună dimineața! am scos un hapciu! de toată frumusețea…

Cert e că sigur am visat – că soarele nu-i apus și marea e la sute de kilometri distanță. Albul mașinii, adunat la cel din pletele Instructorului s-a combinat cu roșul din obrajii mei și-a lăsat în loc roz. Mai fericesc ziua cu un hapciu! și-mi zic râzând Maserati nu-mi iau, dar permisul cu siguranță da! Păzea, Autostradă, că vine Bursucel! laughing

P.S. Am hotărât – canalizez încăpățânarea rămasă în urarea de zi frumoasă! Și-i torn din belșug peste cu verde și galben auriu. good luck happy

P.P.S. Ptiu-ptiu! să n-o deochi, că bine îi mai stă așa! big hug

Stări

Mi-s eu cantitate neglijabilă. De-asta cred că mai tot ce e legat de urâciunile iernii nu mă doboară cu una, cu două. Greu se găsește o chestie care să-mi impună poziția orizontală și să-mi dea prea mari bătăi de cap. De obicei mi-s mai tare chiar și decât gripa aviară, de exemplu. Asta când e Bunul pe fază. Că dacă are cine știe ce altă ocupație și mă scapă din vedere… d'oh

Pentru 24, de exemplu, îmi trecuse inițial în agendă o cafea aniversară. Le așezase pe toate ca la carte! Adică părea că nimic, dar absolut nimic nu poate contramanda evenimentul… O singură chestie părea că îi scăpase Bunului din vedere – un pui de Hapciu mic-mic de tot! Așa-mi închipui eu că trebuie să fi fost, că de era ceva de luat în seamă cu siguranță că mi-ar fi dat un bobârnac de luare-aminte și scăpam de năpasta zilelor numai ce trecute. no talking

Acum, când evaluez stricăciunile iscate de cele 4 zile, ies totuși pe plus la capitolul prieteni. Fiindcă dacă în primele 2 zile m-au lăsat de capul meu s-o fac pe urâcioasa și să trec pe lângă ei în viteză, păstrând distanța impusă de mine cu un categoric Nu vă apropiați, am o răceală/gripă/viroză sau nu-ș ce-o fi, dar o vreau ținută numai pentru mine!, în a 3-a zi – când n-au mai dat nas în nas cu mine – mi-au ignorat avertismentul pur și simplu! E drept, în ziua aia n-am mai fost eu… Am fost una cu așternuturile toată ziulica, fără drept de apel. Unde mai pui că a fost prima zi în care am lipsit de la birou! Cred că asta i-a făcut așa curajoși… În fine, peste zi mi-au dat pace, dar pe seară m-au invadat vizitatorii ba cu supă, ba cu vin roșu, ba cu țuică de prună, ba chiar acum pot să spun că am și apă de la izvorul de la Ghighiu… Apa asta cică ar fi tămăduitoare, așa mi-a zis vecinul de mi-a adus-o! Așa m-a convins s-o beau – acum păcatul lui să fie de m-o fi păcălit, dar de vreme ce mi-s pe picioare acum, fără somn și cu chef de scris… e ceva, nu? Mie-mi dă așa o stare de-mi zic că Gata, ce-a fost rău a trecut și poate mâine azi o să revin și eu la parametrii normali! Cum-necum, mi-a revenit zâmbetul! 🙂

Ba chiar am avut starea să-mi verific corespondența… Și la vederea pozelor cu Oceanul mi-am zis că stările mele și-ale lui ar cam semăna de data asta, că doar apă la apă trage…

Stările din zilele astea mi-au amintit că mai presus de orice termene-limită, de priorități de agendă, pe primul loc ar trebui să troneze braț la braț Sănătatea și Prietenii. Fără ele nu-ș ce ne-am face! Vi le-aș da în dar de-aș putea… Cu tot dragul! big hug

P.S. Un gând ce zbârnâie ca o albinuță nu-mi dă pace neam! Și dacă Bunul l-a ignorat cu bunăștiință pe Hapciu cel mic?! bee

09:16 a.m.

Asta cred că era ora cea cu bucluc… Ceasul rău, deh… Am deschis iar fereastra laaarg, profitând că sunt singura sosită în birou și am  inspirat cu drag aerul dimineții… big hug

Turma de elefanți intrată fără veste m-a luat prin surprindere… nici n-am simțit-o! Eram prea absorbită de Alb și prea hotărâtă să-l păstrez cumva. Un minut? Două? Cinci? Cât or fi țopăit elefanții pe spinarea-mi, profitând de neatenție?! Asta nu mai știu… 🙄

Știu doar că am rămas cu amintirea primei Pături de Zăpadă aruncate peste umerii Colegiului. Asta o pun la păstrare aici, că-i loc sigur… 😉

Elefanții au plecat așa cum au venit, dragii de ei! Și-au zis că merit un pic mai multă culoare – un picuț de roșu în obraji, un picuț și mai mult pe buze… Acum, cu ditamai cana de ceai aburind, îl aștept cumințică pe Hapciu, că i-oi fi și lui dragă! 😳

Așa că până una-alta vă spun eu Sănătate! 🙂 Că sigur o să aud urarea asta în ziua care vine… 🙂