Arhive etichetă: imagini

Inform(are)

Știi? Pe-aici , prin lumea virtuală, cineva a inițiat obiceiul ca miercurea să fie ferecate cuvintele în imagini. Sunt tăcerile frumoase, tăcerile colorate cu zâmbet, lacrimă, soare sau ploaie… Tăceri moi ca mătasea sau aspre ca postavul…

Molipsitor la modul exponențial, caracteristic molimei, s-a instalat tăcerea și-n real. Sub altă formă, firește! Informă…

Cu fiecare țipăt sugrumat de furie îneci în ape sărate cuvintele rostogolite inutil și … le șiroiești de parcă ți-ar fi teamă c-o să sece Marea. Măsori cuvintele celuilalt – două litere-ți par brusc mult prea lungi și le acoperi cu avalanșa altor vorbe grele și apăsătoare ca o furtună.

Te joci cu vorbele tale – ai avantajul folosirii întregului alfabet, dar reduci numărul literelor acordate celuilalt – o  singură consoană și-o unică vocală… Și tot nu ți-e îndeajuns, nu? Suprimi mirarea stupid clădită pe ultima vocală articulată anevoie de celălalt și-apoi te miri că-ți rămân doar mute și-aplecate semne de-ntrebare. Iar când tăcutele semne-și pierd una câte una aripile și-ți rămân derizorii în gând doar trei puncte te suspensie te înfurii. Și-ți iei iar alfabetul, născocind cuvinte fără rost ce adâncesc tăcerea celuilalt.

Cam ăsta-i mecanismul, nu? Păcat că tăcerea ți-a suprimat auzul, altminteri…

… altminteri ai învăța că un drum bătut la vremea lui are echivalentul în aur al tăcerii

P.S. Uneori un nu se poate transforma în da. Sau invers. Depinde de vreme și de vremuri. Și de ce te străduiești să semeni…

09:16 a.m.

Asta cred că era ora cea cu bucluc… Ceasul rău, deh… Am deschis iar fereastra laaarg, profitând că sunt singura sosită în birou și am  inspirat cu drag aerul dimineții… big hug

Turma de elefanți intrată fără veste m-a luat prin surprindere… nici n-am simțit-o! Eram prea absorbită de Alb și prea hotărâtă să-l păstrez cumva. Un minut? Două? Cinci? Cât or fi țopăit elefanții pe spinarea-mi, profitând de neatenție?! Asta nu mai știu… 🙄

Știu doar că am rămas cu amintirea primei Pături de Zăpadă aruncate peste umerii Colegiului. Asta o pun la păstrare aici, că-i loc sigur… 😉

Elefanții au plecat așa cum au venit, dragii de ei! Și-au zis că merit un pic mai multă culoare – un picuț de roșu în obraji, un picuț și mai mult pe buze… Acum, cu ditamai cana de ceai aburind, îl aștept cumințică pe Hapciu, că i-oi fi și lui dragă! 😳

Așa că până una-alta vă spun eu Sănătate! 🙂 Că sigur o să aud urarea asta în ziua care vine… 🙂

Secunda

Într-o clipă îți pot trece prin minte mii de gânduri… o singură clipă, echivalent al unei secunde în care ori te năpădește bucuria ca un foc de artificii multicolore, ori te invadează necazul ca o ciupercă atomică gri ca păcatul. Tot explozie… culoarea diferă doar.

Pentru unii drumul e un stil de viață… bucuria de a vedea locuri noi, de a întâlni fel de fel de caractere. Dragul ăsta de drum e un cuțit cu două tăișuri – într-o secundă, doar într-una singură, te poate arunca din extaz direct în panică. E un risc asumat, dar pleci cu speranța că vei fi în siguranță, că fiecare e conștient de riscuri și că acționează în consecință…

Parfumul dragului de ducă… așa-mi trecuse prin dovlecel să etichetez imaginile care ar fi trebuit să compenseze fuga cuvintelor lui Miercuri. Acum le voi spune Crâmpeie din bucuria drumului.

Astă seară am realizat că uneori cuvintele nu-s îndeajuns. Doar sună… Trebuie să vezi și Zâmbetul. El e cel care liniștește. E acel Soare ce scoate la lumină culorile amestecate în Gri.

O să fie bine, vei vedea…

Pun zălog secunda de zâmbet. 🙂

Dimineți cu… cântec

( … o perspectivă & aduceri aminte cu drag… 🙂 )

Singura dimineață netrăită încă este cea din Ohio… restul aducerilor aminte îmi încarcă rezerva de zâmbete pentru azi… 🙂

…bucurați-vă azi de soare, de culori, de tot ce e frumos…

🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

Miercurea cu Mulțumiri

( … șterpelesc Timp din farfuria Muncii Cronofage… 😳 )

Nu mi-a ales sau impus nimeni meseria asta a mea… m-a prins odată, demult, pornind de la o provocare – cam așa încep marile iubiri, nu?! 🙂

Îmi amintesc că au fost și vremuri frumoase, când cred că l-am mâniat pe bunul Creator cu ale mele cârcoteli legate de gradul de lejeritate sau de temerea mea că mi-s plătită să mă plictisesc. Na, că mi-a făcut plocon activitate în exces, de n-am vreme nici să-mi mai arunc o privire fugară în oglindă… Era o vorbă, de mi se potrivește mănușă acum – Cine face ca mine, ca mine să pățească! Curat ghinion! 😳

Pe de altă parte însă, realizez că mi-s norocoasă – am primit în dar zilele astea imagini frumoase și un premiu din partea MWB… promit să scriu despre asta la sfârșitul săptămânii – îmi zbârnâie acum în minte multe, dar nu am vreme să le aștern… Spun până una alta Mulțumesc! Mulțumesc pentru că existați, mulțumesc pentru că mi-ați îndulcit șederea asta neașteptat de prelungită în București, mulțumesc pentru că sunteți atât de calzi… mereu zâmbesc când realizez asta… 🙂

Vă las cu Trandafirii Alexandrei, primiți în dar de la Melanie și amestec zâmbete cu albastrul ce boltește drumul prin Kentucky…

Să vă fie Cerul prietenos, iar Norii doar pufoși și veseli! 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

Facebook – între Pro și Contra

(Gânduri iscate din perspectiva Duplicității 🙄 )

 Un fel de Salut Pentru mine, chiar de-i Soarele hăăăt pe cer, e abia dimineață! Week-end-ul meu cel prelungit mi-a creat o stare aiurea și m-a cadorisit cu un vis pe măsură. Și e așa o liniște! Alături încă doarme fiică-mea atât de frumos, încât nu mă îndur nici să mă plimb prin cameră… Nu-mi place neam starea asta de lâncezeală – mă face să privesc cu jind la așternuturile-mi albe! Dar e Duminică și chiar vreau să mă bucur de ea…

Mi-am făcut a doua cafea și mi-am zis că pot îmbina plăcutul cu utilul – de vreme ce Ale doarme, pot să scriu în voie! Apoi, poate o păcălesc să lase deoparte jucăria ce-a acaparat-o de vineri încoace și ieșim la aer prin Herăstrău. Un fel de porție de viață adevărată, că nu mereu am parte de așa bucurie! 😉

Dar până atunci o să încerc să atac un subiect pe care îl am demult stocat în dovlecel. Că tare mă mai macină de ceva vreme relația mea cu prea-populatul Facebook. E un fel de love story cu plecări și reveniri… de știu că i-am devansat la capitolul divorț pe Prigoană și Bahmuțeanca!

Deh, fiecare cu piticii lui! 👿

Aruncasem mănușa acum două seri pe tema asta și tare mi-a plăcut cum s-au iscat Kuvintele! Și de aseară tot caaaut și caut o imagine postată (firește pe Facebook :grin:) de care nu dau și pace! Știu, o să se găsească măcar o persoană care să-mi spună Caută, bre, la Postări de ți-au plăcut! Am căutat, pe bune, dar cred că am ratat faza asta… și-am ignorat și Distribuie!… Nu mi-s perfectă, bre, așa că din vreme în vreme trec cu vederea peste îndemnuri de-astea! 😳

N-o mai lungesc, ce mai! O să trec repejor în revistă câteva chestii – am decis să pun câte 3 argumente pro și contra, să evit mărirea postării la dimensiunea zilei de post

Contra întâi, că prefer să las întotdeauna vestea cea bună la final, să îndulcesc hap-ul:

1. Denaturarea cu voită intenție a imaginii

(Sîc, de m-o recunoaște careva! 😛 )

Impresii

De când s-a inventat Photoshop-ul și celelalte neamuri ale lui, toată lumea îi perfectă pe copertă! Iar restul lumii îi în ceață la capitolul Guess who?!

Cum, chiar nu mă recunoști?!? Sunt eu – X – am vorbit de-atâtea ori pe Facebook! 🙄

Da, e drept că am vorbit, dar știi… în poza de profil apăreai altfel… păreai o persoană mai… 😐 suplă! Aștepți un bebe? Ce mă bucur! 🙂 Aaa, nu???? Ufff, n-am știut că te pricepi la editarea imaginii… 😳

Să mai vorbesc de pătrățelele de impresionare pierdute brusc în butoi? Ufff… aș șterge rândurile de sus, dar e careva de-a fost scutit de confuzia creată de falsa imagine promovată de unii pe Facebook și nu i-a fost provocată măcar un pic de stânjeneală? Păi cum Dumnezeu să ai pretenția să te recunosc când la profil ai o floare de nu-mă-uita și pagina ți-i plină de iconițe? Eu de unde să știu că ești colegul cel zărghit din liceu, convertit la nu-ș ce dogmă de propagă viața-făr-de păcat?! E chiar greu, bre…

2. Prietenii Falșii prieteni

Aparențe

Sper că pe voi să vă fi ferit bunul Dumnezeu de așa ceva! De persoana aia care-i prietenă cu unul din prietenii tăi, nu te știe decât din auzite, nu te are musai la suflet, dar te adaugă în listă! Acum, pe principiul bunei-credințe, de unde naiba să știi că-i doar de fațadă? Gândești că prietenul prietenului trebuie să-ți fie prieten, nu iei în calcul opusul și nici nu gândești la zicala Ține-ți prietenii aproape și dușmanii și mai aproape! Așa că accepți cererea, te bucuri și tu în fine de popularitate! Și-apoi cade cerul pe tine – la prima-ți cutezanță de a spune verde ce gândești ți se trântește un ofsaid de nu te vezi! Ia buretele și te șterge – ete că nu erai nici popular, nici la inimă… 😯

3. Relații

Crimă și pedeapsă

[Uite de-aia îmi pare rău că n-am dat de poza buclucașă! Acolo erau așezate perfect, scurt și la obiect toate cele înșirate de mine mai sus. Plus chestii legate de relații și comunicare. Dar nu mă dau bătută – promit să perseverez în a o dibui până la urmă! 😉 ]

Câte necazuri aduce un simplu Like? Sau ratarea unui Eveniment major, fie că-i vorba de aniversări, onomastici sau mai știu eu ce alte ocazii… ia nu scrie tu un cuvințel acolo, ratează buchetul de flori și să vezi cum ești catalogat! Cât despre Relationship… credeți că-i de colo să nu-l bagi de seamă? Ba să vezi cum te simți când constați că ți se taie accesul la informații chiar de ăi de zic că ți-s aproape – iar cade cerul pe tine, zău! 🙄

Și gata cu încruntarea! Trec la capitolul Pro, să-mi revină zâmbetul pe buze, că-i musai!

1. Relații

Informații utile

Cine are informația deține puterea! Da, da… Fiică-mea încă doarme, așa că pot scrie în liniște – funcție de check-in-uri și de starea de-o postează, știu cum să îi vorbesc! Adicătelea ce ton pot adopta în discuția cu ea! De unde se vede ce bun prieten îi e Facebook părintelui și cum aplanează el conflictul dintre generații. E un pic de ironie și aici – recunosc – dar e și adevăr, pe cuvânt! Și să fii părinte nu-i deloc ușor, pe bune! 😉

2. Chestii faine, care te „prind” 

Like

Da, uite că recunosc… Multe zâmbete am mai cules eu de pe Facebook, multe Like-uri mi-a mai smuls la click și nu-mi pare rău! Imagini haioase, articole spumoase, panorame superbe ale unor locuri în fața cărora nu ai cum să nu te extaziezi. N-aș face apel de returnare pentru niciun Like. La drept vorbind, mi-a colorat existența de fiecare dată când gri-ul a găsit de cuviință să mă invadeze. Și tot duplicitatea mea legată de rețeaua asta controversată mi-a adus în dar pentru prima dată plăcerea șterpelitului dintr-o ceașcă de cafea într-o dimineață ploioasă… 🙂

3. Inspirație și creativitate

Inspirație

Ei, la capitolul ăsta – jos pălăria în fața celor ce-și petrec ore în șir pe Facebook! Pentru că din când în când m-au scos din impas și m-au pus la treabă. Ba m-a uimit reacția cuiva, de m-a pus pe gânduri, ba mi-am băgat prietenii în priză cu o păcăleală de-a prins de minune, ba am făcut haz de necaz de-o stare de-a mea, ba m-am revoltat pe sistem când fără voia mea m-am trezit în pat cu TVA-ul fără drept de apel… Ultimele trei enumerate i le datorez, firește, Dozei de râs ce mă îmbie mereu să-i calc pragul în căutare de imagini generatoare de zâmbet. 🙂

Și gata! S-a trezit și fiică-mea și m-a luat la rost cu un Ce scrii tu acolo? Ete… scriam și eu despre un rău necesar… 😳

Duminică frumoasă, dragilor! Și cât mai mulți prieteni adevărați să vă fie alături! 😎

 

Daruri

Dacă te-a prins Ploaia de 11,00 p.m. în Sectorul 1,

dă vina pe Bursucel! 😉

Torențial! Picurii maaari ai Ploii au trecut obraznici prin plasă, cât să facă un duș pervazului. Știi briza dimineții? Aerul pur ce te-nvăluie la Răsărit? Și Răcoarea? Le-am primit cu drag și mi-am zis că Nu, n-o să opresc așa Dar cu termopanul ferestrei!

Mai devreme era cald. Mult prea cald. Și adia prin Parcul ăsta al meu o boare fină-fină, care m-a făcut să-mi ridic privirea spre Copaci. Mai sus… mai sus… până mi-am încrucișat privirea cu Luna cea Plină! Frumoasăăă, în așternut de nori rozalii-movii… O minunăție, pe cuvânt!

De nu pleca Ale val-vârtej să-și întâlnească prietenele…

Mdea… cortegiu de licurici roia pe lângă tălpile fiică-mii în drumul spre poartă! Da, știu, o să-mi spuneți că-i normal să vrea să iasă cu prietenele, să sporovăiască până-n zori câte-n lună și stele…

Iar mă întorc la Lună! O să-mi leg de gât camera digitală precum pensionarii japonezi… Să nu-mi mai pară rău de nici o imagine ratată! Și n-o să mai zăbovesc în cameră, gândindu-mă atât de mult de se face au ba să ies din nou!

Promit să nu mai necăjesc Natura

și să nu-i mai stârnesc Lacrimi!

Dar de consolare!

Pe cuvânt de Bursucel! 🙂

Dovada…

Știu că e doar un vis. Că poate e lipsit de importanță, o inutilă continuare a unei alte plăsmuiri a subconștientului. Mai am convingerea că neștiind de locul ăsta nu vei avea cum să citești asta acum, dar o vei face altădată, cu siguranță! Și atunci va fi confirmarea faptului că a existat.

…Nu te grăbi, ai tot timpul din lume! Vei avea vreme pentru toate – acum lasă-mă să termin ce am de spus!…

Probabil mi s-a terminat curcubeul… Lipsești de prea mult timp și pe zi ce trece lipsa asta e din ce în ce mai evidentă… vreau să-ți vorbesc, să-mi vorbești, dar e imposibil… Replica asta a fost reală. Se prea poate să fi greșit atunci, grăbindu-mă să plec. Evident, n-ar fi primul sau ultimul păcat făptuit. Doar că impulsul mă trimitea acasă cu fiecare privire aruncată spre ecranul telefonului. Și de fiecare dată era mai târziu cu un minut. Minutele erau sunt prețioase…

…Impulsurile tale cultivă suprimarea autoconservării. Măcar acceptă că-ți prinde bine un Înger Păzitor! Altminteri…

Cum poți accepta ideea că un demon se poate erija în înger păzitor? La câte bune te poți aștepta? Ăsta a fost Impulsul. Remember? Primele învățături au fost însoțite de imagini. Îndeajuns de puternice încăt să rămână acolo și să marcheze. Cu o sămânță adânc înfiptă, din care au pornit milioane de rădăcini. Cineva a retezat rădăcinile și pentru o vreme m-am amăgit că și sămânța a dispărut. Dar nu… acum știu că e tot acolo și că rădăcinile-i iar înmuguresc. Miliarde… O simt… Și mi-ar fi prins bine să-mi fii în preajmă pentru că…

… Era doar primul pas. Urma apoi al doilea, dar lipsa ta de răbdare combinată cu încăpățânarea… Urma antidotul și otrava nu ar fi avut nici un efect, doar că nu am prevăzut că vei reacționa astfel…

Răbdare? Uneori mă minunez și eu de câtă pot da dovadă! Când caut 0,01… nu privesc ceasul, nu tropăi de neliniște, nu mă las distrasă de nimic. Aștept să îl găsesc, știu că e ascuns pe undeva și asta e suficient. Dar e ceva palpabil. Nu mă îndoiesc de existența-i. Și reiau calea fiecărui labirint până ajung la întâlnirea cu el. Dar când vine vorba de necunoscut? Ce temei să pun pentru răbdare? Unde să sper că mă va duce? De câte ziduri ar trebui să mă izbesc, ignorând părticelele din mine lăsate ofrandă în semn că am trecut și pe-acolo? Aici a funcționat autoconservarea. Nevoia de a mă ști întreagă a redus răbdarea de la infinit la 0… Accept – nu a fost autoconservarea mea, ci a otrăvii ingerate. Ea mă face să mă închid în mine. Să construiesc ziduri de jur împrejur, cărămidă cu căramidă, fără fisuri, perfecte, fără rabat de la calitate. Îmi cere asta ca pe o favoare, ca pe un ajutor imperios necesar, știind că nu voi refuza. Aș spune nu, dar îmi e peste putință… Nu am contraargumente. Sunt la tine și e greu de ajuns la ele. Lipsa ta generează plumb…

… Ok, pleacă! Fă ce îți cere inima, nu ce îți spune mintea… În timp vei vedea că a meritat!…

Și asta a fost real… tonului tăios de atunci îi găsesc valența ironică acum. Știai, nu? Știai că nu sunt pregătită pentru așa ceva, că piedicile sunt chiar în mine și totuși m-ai încurajat! Aparent… Pentru că știai mai bine decât mine ce va urma. Bucățelele de suflet mici-fărâme era rezultatul previzibil. Și asta nu avea rost să oprești, ba din contră! Dacă e să fiu corectă, nu te pot acuza de nimic. Aș fi ignorat avertismentele. Le-am nesocotit pe cele venite de la oameni dezinteresați, ale tale mi s-ar fi părut clar neavenite…

… m-ai îndepărtat voit și nu mi-ai permis să repar… Știi de câte ori mi-ai interzis să mă apropii? Știi cât de tare a durut asta? Știi cum am vânat șansa?…

Așa am considerat de cuviință atunci. Că răul făcut era îndeajuns. Că barajului plin îi era necesar un stăvilar. Fiecare încercare a ta de a păși pe același trotuar cu mine îmi părea o sfidare. O nesocotire și încălcare flagrantă a nevoii mele de liniște. Atunci, recunosc, am sperat să își facă și efectul. Nu credeam că e ceva de reparat. Știu asta acum, dar azi nu-mi ajută la nimic. Îmi pun speranța în acel altădată. În ziua în care timpul nu va avea valoare pentru mine. Atunci vei putea spune tot. Fără să te opresc. Fără să urmăresc cadranul ceasului. Promit că te voi privi nu ca pe un demon sau înger, vei fi doar Prieten. Știu că tu poți infirma sintagma nu poate exista prietenie adevărată între o femeie și un bărbat. Sau măcar sper…

Winter