Arhive etichetă: încăpățânare

Sens

De cum am pus în practică decizia, au tăbărât gândurile pe mine, parcă hotărâte să mă ia la scuturat și puricat mai dihai decât Fiscul când controlează un neica-nimeni… Am o ușoară părere de rău, amestecată peste bucuria de a-mi fi dus la capăt o chestie de principiu… Am o nostalgie, așezată peste ușurarea de a-i fi dat câștig de cauză respectului de sine… Poate pentru că, indiferent de sfaturile citite, eu tot mă atașez de oameni și de locuri. N-aș renunța la a pune suflet în tot ceea ce fac…

Starea de azi mi-a adus aminte de gustul ușor amar pe care mi l-a lăsat divorțul. Și-atunci mi-a jucat feste Conștiința. M-am gândit la neîmplinirea pe care i-o dăruisem omului lângă care nu mai puteam concepe să trăiesc nici măcar o câtime de ziulică. Nepotrivirea de caracter mi s-a părut a fi doar un simplu paravan în spatele căruia triumfau inflexiunea și încăpățânarea mea. Și nu mi-a fost deloc plăcut să gândesc asta… Nici asigurările primite mai apoi, nici măcar faptul că peste ani am rămas buni prieteni n-au șters impresia de atunci. Poate pentru că încă nu atinsesem înțelepciunea de a prețui și accepta utilitatea răului necesar?!

Nu-mi place să repet greșeli… din fiecare întâmplare am știut să-mi trag învățămintele. Și într-o ușoară sclipire de autoconservare mi-am promis să nu-mi mai leg viața de cineva. Nu semnând contractul pe un petic de hârtie. Să n-am ce contesta. Să nu-mi mai pot reproșa nimic. În privința asta pot zâmbi ușurată…

Azi am divorțat din nou… Un altfel de divorț, e drept, dar tot în cunoștință de cauză, tot stârnit de nevoia mea de a mă respecta. Știu, mulți poate vor spune că iar a primat încăpățânarea, dar nu… de data asta cunosc valoarea răului necesar. Pentru că în timp am mai învățat un lucru – dacă dimineața nu pleci cu zâmbetul pe buze spre locul de muncă, e în zadar drumul într-acolo. E ca și cum ai fi prins într-o căsnicie fadă, de fațadă, fără iubire, fără respect…

SensSursa Foto

Nisip în ochi

În multe rânduri încăpățânarea mea de catâr (ploconită de Mama Natură laolaltă cu alte cusururi d'oh) mi-a pus bețe-n roate și m-a târât prin fel de fel de buclucuri din care am ieșit mai mult sau mai puțin șifonată. Mi-am îndreptat cutele cum am știut mai bine, am trecut peste cum am putut și mi-am asumat rezultatele trăsăturii parte definitorii, că altă șansă nici n-aveam! Nu fără regrete, zic drept, dar asta conteză mai puțin atunci când doar iei act de o evidență și nu faci nimic-nimic în sensul remedierii…

Așa am pățit cu permisul auto, ăl pe care m-am încăpățânat să nu-l posed. Motive am găsit pentru Nu-mi trebuie! de fiecare dată când mi s-a insinuat sau am fost îndemnată de-a dreptul explicit să mi-l doresc… Nu mai număr ocaziile, că le-am pierdut șirul și nici măcar plasarea mea pe locul șoferului cu mânuțele pe volan (probabil în ideea de a-mi inocula microbul dragului de condus confused) n-a dat roade. Să mai spun că la un moment dat am avut un coleg care era profesor de legislație la o Școală auto, chestie care din start mi-ar fi retezat orice intenție de absență de la cursuri? La ce bun, că nici asta n-a fost de folos?!

În fine… preambulul fiind făcut, vă puteți acum imagina uimirea mea când am aflat că minunăția aia de Maserati Alb fusese parcată regulamentar chiar de mine în curtea Service-ului. Mi-am înghițit parte din comentarii, de-am adunat ditamai nodul în gât când am scos la îndemn din buzunarul de la piept bucata de plastic cu pretenție de permis auto. Hai, că n-are cum să fie al meu! s-a spart în bucăți mici-fărâme din cauza a două chestii – poza era a mea și CNP-ul corect pe deasupra! surprise

Mdea… se strânsese lumea roată în jurul mașinii și mă priveau care mai de care cu fel de fel de zâmbete. Stânjenitor, nu? Dar – colac peste pupăză! – cel mai bizar zâmbea Instructorul. Pe ecusonul lui scria Carlo. L-am catalogat drept vampir după caninii un picuț cam lungi (brrr!) și tona de informații pe care mi-o turna în urechi. Mă tooot învârtea printre fel de fel de termeni – chinezisme curate pentru mine, clar! – și-mi povestea de bujii, bucșe, căblăraie, pistoane, cilindri… Mi-am tras sufletul abia când m-a rugat să-mi las pletele libere și să-i împrumut ariciul de păr – ajunsesem la capitolul greutate și-mi spunea că-i interzis să duc mașina pe plajă! Păi… Nici un Păi! Uite clar urme de nisip! Te-au văzut toți cei de-aici cum ai parcat chiar lângă digul de la Hotel Parc! Mașina asta e capricioasă ca și tine, Bursucelule, iar eu nu mi-aș forța norocul cu ea pe nisip!

Toți clătinau din cap a aprobare, numai mie nu-mi venea a crede… Ei, asta-i prea de tot! Visez, asta trebuie să fie…

Visezi? Ia-ți înapoi ariciul de păr, că-ți udă marea părul și-ți strică buclele! Nu sta prea mult în apă, că acuș apune soarele și răcești! Mai mult n-am mai auzit din cauza zgomotului de valuri și-a unei sirene parcă de vapor. Din depărtare am mai deslușit un Ia-ți permisul, fatăăăă, că eu trebuie să plec! Și-am întins mâna în așteptarea lui…

… probabil mi-a amorțit mâna în așteptare. Ăsta a fost primul rezultat al evaluării. Și probabil să fi intrat în pat direct din mare, că doar nu m-or fi trecut toate apele prin somn. Oi fi stat prea mult în apă, ignorând îndemnul Instructorului, că în loc de bună dimineața! am scos un hapciu! de toată frumusețea…

Cert e că sigur am visat – că soarele nu-i apus și marea e la sute de kilometri distanță. Albul mașinii, adunat la cel din pletele Instructorului s-a combinat cu roșul din obrajii mei și-a lăsat în loc roz. Mai fericesc ziua cu un hapciu! și-mi zic râzând Maserati nu-mi iau, dar permisul cu siguranță da! Păzea, Autostradă, că vine Bursucel! laughing

P.S. Am hotărât – canalizez încăpățânarea rămasă în urarea de zi frumoasă! Și-i torn din belșug peste cu verde și galben auriu. good luck happy

P.P.S. Ptiu-ptiu! să n-o deochi, că bine îi mai stă așa! big hug

Carență

Azi mi-aș dori să nu-mi pese… Cam așa să-mi fie starea:

My Wish For Today

Dar nu merge… Știu – și nu de azi, de ieri – că-mi lipsește o doză de sictir. Conștientizez deseori, dar bunul simț (pe care mă încăpățânez să cred că totuși îl posed) mă oprește să fac ceva în direcția asta. Mă limitez doar la câte o mică revoltă câteodată, finalizată printr-un resemnat Asta e, nu e să fie!

De ceva zile bune nu-mi mai e drag locul ăsta. Prefer să plec în pribegie prin alte curți virtuale, numa-n bătătura mea să nu mai stau! E vacarm de fiecare dată când intru… videoclipurile pornesc de capul lor într-un ghiveci de sunete greu de ingerat, iar eu mă simt neputincioasă în fața obrăzniciei lor. Și fug, fug pentru că simt că locul mi-i ostil și nu mă mai vrea! Nici eu nu-l vreau așa – trebuia să fie ceva plăcut, de unde să poți pleca măcar cu un zâmbet în colțul gurii sau măcar cu o urmă de licărire în priviri. Și dacă eu dau bir cu fugiții de aici, vouă cum v-o fi? În ce măsură s-o fi secătuit răbdarea voastră?

Aseară am scotocit înlăuntru-mi după o cât de mică fărâmă de sictir. Aveam nevoie de ea ca de aer, să pot înfrunta hărmălaia de aici și să văd cum naiba să-i retez rădăcinile. Cu speranța că Pot să repar! Ete că n-a fost să fie! Ete că nu le știu chiar pe toate! Nu e plăcut să realizezi că ești doar contabil, nu Mafalda … – altminteri nu m-aș fi poticnit în fața unui amărât de cod, n-aș fi pierdut timpul bântuind pe forumuri în căutare de soluții, n-aș fi bătut în miez de noapte la o poartă – ignorând acel Acces Interzis – în căutare de ajutor, n-aș fi lăsat disperarea să mă cuprindă și nici n-aș fi contribuit la echilibrarea nivelului Mării Negre…

Nu, nu mă dau bătută – m-au cadorisit pare-se ursitoarele cu  încăpățânarea unui catâr – dar dacă nu găsesc nici o soluție de ieșire din dandanaua asta, în semn de pedeapsă pentru neputința-mi pun lacătul pe poartă și desființez hărmălaia!

Sunny day

Însorită la pătrat… și la propriu, și la figurat! 🙂

Asta da victorie! Am urnit-o de-acasă spre București pe încăpățânata de fiică-mea!

Am plecat, mămicuțo! :*

Ooooo… știu mood-ul care a inspirat sms-ul ăsta. E cel de toane bune. Și m-a binedispus și pe mine instant.

Mămicuțo preceda mereu întrebarea & rugăminte Îmi mai spui poezia o dată? Te roooog! Versurile astea erau un deliciu, păcat că nu pot reda intonația… 🙂

Ce se-aude în copac?

Oare-i scrâșnet de gândac

Sau vreo carie ce-acuși

Face-n scoarță rumeguș?

I-auzi… Troosc! și-apoi din nou

Troooooosc! prelung ca un ecou…

Când e vremea rea afară,

În bogata ei cămară,

Numa-n fustă și-n papuci

Veverița sparge nuci…

Un fel de reflexul lui Pavlov m-a-ndemnat să o scriu… știu că trebuie să mai treacă ani buni până o să am bucuria să o și recit așa cum îmi place… sau poate, cine știe de unde sare iepurele și scurtez termenul?! 😉

P.S. Până azi nu mi-am pus întrebarea Cine a scris poezia asta?. Dar cum mare-i grădina netului și Google atoateștiutor, am găsit și autorul – Stelian Filip.

 

Blog Of The Year 2012 – I

Blog of the year 2012

E drept că m-a cam pus în încurcătură „steluța” primită de la Cristi … La capitolul timp nu prea stau deloc bine. Apoi, sper să-mi iasă din prima, altminteri – încăpățânată cum mă știu – tare mi-e că o să repet postarea până reușesc! 🙂

La prima vedere pare simplu… câteva reguli de respectat:

1. Selectează blogurile ce vor primi premiul Blogul Anului 2012.

2. Postează un articol în care nominalizezi blogurile respective (nu există restricționare referitoare la numărul acestora) și acordă-le premiul.

3. Include un link către această pagină: ‘Blog of the Year 2012′ Award – http://thethoughtpalette.co.uk/our-awards/blog-of-the-year-2012-award/, menționând regulile de față în postul tău (cu atenția cuvenită, pentru a nu se altera regulile sau banner-ul premiului).

4. Anunță autorii blogurilor nominalizate și împarte regulile cu aceștia.

5. Te poți alătura grupului Facebook creat pentru acest premiu – dă “like”  pe pagina pe care o poți accesa aici, putând astfel să îți împarți blogul cu o audiență mai largă.

6. Adaugă un link către blogul persoanei care ți-a înmânat premiul și încarcă banner-ul premiului pe blogul tău, continuând colecționarea stelelor (maximul este de 6).

Apoi “ploaia de steluțe” –  nominalizările:

1. Claudia

2. Diana și Dan

3. Anotimpurile iubirii

4. Naty Călinescu

5. Eda

6. Thora

7. Jurnalul lui Petit

8. Alina Lerca

9.  Ada Palade

10. Deea Călinescu

11. Dragoș Călinescu

12. Blogul cu neodihne

13. Nota de subsol

14. Ceai, cafea și biscuiți

15. Paul

16. Cristi Moise

17. Cristi Niculescu

18. Russel Ray Photos

19. Adynis și fotoblog-ul său personal

20. Magda Adina

Done … a fost ceva de muncă, dar a meritat! 🙂