Arhive etichetă: insomnie

Eventu(a)l

(… gânduri tăvălite prin omăt… whistling )

Cu alai de alb – muuuult alb! – se petrecu venirea prea-așteptată și mai în urmă trâmbițată a blondei de sor-mea. Care, spre repede trecătoarea-mi dezamăgire, nu mai e blondă, nah! Acum bate în ciocolatiu parcă în ciuda mea și a încă unei importante persoane – nu spun cine, că s-o simți ea și-o prelinge în colț de fereastră spre lume o lacrimă minusculă, dar strălucitoare precum spicul în soare. Hai, nu mai plânge, e lumea plină de blonde, bre! 🙄

Evenimentul – firește! – a fost stropit cu ceva – iar nu spun ce, să nu mă acuze lumea că laud țuica de casă 😳 și Feteasca Regală de la Jidvei. 😛 Deci a fost asezonat cu insomnie, cum altminteri? Și împănat cu bucurie cât cuprinde, că Bunul își mai amintește uneori de mine și-mi mai pune mâna pe creștet. Probabil cu așa ocazie i se mai înmoaie suflețelul la pipăirea cucuielor care-mi apar instant ori de câte ori salut pragul de sus cu semeție… sigh

Așa că sâmbăta asta dimineața mea a fost marcată rezonabil. Asta da victorie în lupta cu Somnul! Dacă în cursul săptămânii inculpatul numai ce menționat face ce face și mă alintă până pe la 8,30 – 8,50, de-mi dă fiorii spaimei întârziatului la birou, azi – ingratul! 👿 – mi-a suflat pe lângă ureche întâi pe la 7,30… Am consemnat ora, am scos limba (imaginar, pe cuvânt, dar ăsta era semnul pe care îl merita din plin) l-am prins mai serios în brațe și până pe la 10,00 nu i-am dat drumul! Sîc, Somn, că de data asta ți-am făcut-o eu!  😆

Pătura de alb ce mi-a dat binețe de cum am privit pe fereastră nu m-a speriat deloc, zău! Întâi a venit Zâmbetul, iscat de impresia Mmmm, curat! 🙂 A venit apoi ca o boare gândul trist Nu mai vine Ale azi… 😦

M-am învățat de la o vreme cu alternanța asta a sentimentelor contradictorii… Un 50 – 50 căruia nu-i pot strica echilibrul oricât m-aș strădui… Și ca de fiecare dată când mă încearcă așa o stare am ieșit. Să las gândurile să zboare în voie. De data asta prin zăpădă. Imaculată eventual! thumbs up

Știu… Ninsoarea asta n-a adus tuturor bucurie… a venit cu drumuri troienite, accidente și alte urâciuni la pachet. Dar are și partea ei luminoasă, nu? Acoperă gri-ul măcar pentru o clipită! Și-mi amintește de copilărie… 😉

P.S. Din drag, desenez în alb o îmbrățișare. Cu drag! big hug

Loc de joacă

Ei, da! La ora asta ar trebui să dorm, știu. 🙄 Doar că eu nu am somn! Mi-am luat lopățica și găletușa, că tot mi-a dat de lucru Dan… Și-am săpat… și-am săpat… Groapa asta de nisip e plină cu fel de fel de jucării! party Și-am găsit muuulte și de toate, zău… Poate că așa-mi mai abat gândurile un pic. Nu mi-s pe plac urâțeniile… Și nu, nu e politica struțului – e doar o modalitate de a mă bucura. 🙂

Să vă fie ziua frumoasă și senină! 🙂

C-a mea sigur va fi plină… 😉

big hug

P.S. … vă era dor de Zăpadă? 🙂

P.P.S. Adelinăăăă, vrei-nu vrei ești de azi Nășica pozei ăsteia! 😉

Bună dimineața de Luni!

( vedeți ce matinală sunt? 🙂 )

Se spune Cine se scoală de dimineață departe ajunge! Ei, dar cine nu doarme toată noaptea? 🙄 Nu vă mai gândiți degeaba – voi beți-vă cafeaua, că vă spun eu ce pățește! Sau cel puțin… asta am pățit eu… 😉

Teoretic mi-s numai bună pentru meseria de paznic de noapte! Aș da pe spate orice șef de-ar veni să mă verifice – nu m-ar găsi dormind în post fiindcă n-am somn. Asta-i chestie verificată de vreo 4 zile, de când Victoraș – ăl de-și face veacul la Palatul Victoria – a hotărât că mi-ar prinde bine un week-end prelungit. Recapitulând, joi spre vineri am rezistat eroic până la 4,00 dimineața, vineri spre sâmbătă până la 7,00, sâmbătă spre duminică am cam scrântit-o, că la 6,00 a trebuit să recunosc că nu mai merge, iar dumincă spre luni – adică azi 😉 – uite-mă-s trează-trezuță la 6,45 scriind de zor! Eeee? Este că pot să aplic pentru postul de-l pomeneam?

Nu-mi trecea asta prin minte, dar… Pe la 4,00 am aprins ultima țigară. Gând de somn nu mai aveam, că parcă nu se face să te prezinți la 11,00 la birou cu cererea de zi liberă în mânuță pe motiv de insomnie. 😳 Și nici să dai vina pe vecinul de la etaj care s-a apucat peste noapte să-și mute patul de pe peretele din dreapta pe cel din stânga. Sau să spui c-ai stat la pândă să afli secretul petelor gălbioare de pe pervazul ăl alb de dinafară pe care le tot ștergi tu zi de zi și care apar noapte de noapte, când tu ai aflat din pură întâmplare că același nesimțit își face nevoile direct de pe geam! 👿 Dar asta-i altă poveste… așa că fac stânga-mprejur frumușel și mă-ntorc la ideea de început.

Rămăsesem la țigări, deci… adică fără. Nefumătorii o să-i rog să se abțină din a sări în sus de bucurie, că mă supăr de dimineață și nu-i a bună! Fumătorii știu în schimb că e de rău – când pachetul e gol alături îl tot iei în mână și dai să… ei asta fac eu de fiecare dată – dau să-mi aprind o alta, dar nu-i! Pe la vreo 4,35 m-am supărat pe pachet, l-am mototolit și l-am pus la coș. Prea mă păcălea prezența lui inutilă lângă mine. Am pus apa la încălzit, am mai făcut o cafea, vreo câteva tururi de cameră, m-am uitat la rochia mea cea roșie de casă – a cu flori – și am hotărât că e vremea să mă schimb. Am tras blugii pe mine, tricoul, m-am pieptănat fără grabă – în toate direcțiile, că doar aveam vreme – mi-am privit sandalele. La 5 fără 5 am ieșit în papuci pe ușă. Portarul, ăl de-a fost pe fază când am ajuns murată acasă după o ploaie torențială, părea că doarme. Asta mi-a convenit, că n-aveam gând să mă întrebe iar de sănătate. Am ieșit ușurel pe ușă și-am pornit prin bezna din curtea liceului spre poartă. Paznicul părea că se odihnește și el după o lungă noapte de patrulat, așa că am tras zăvorul porții și am pornit cu încredere spre magazinul non-stop de peste drum de benzinărie, însoțită de alaiul de lătrături vesele (?). Mi-am luat pachetul de țigări și am purces pe drumul de întoarcere. La poartă – surpriză, zăvorul era tras la loc! Am chemat în ajutor de data asta lătrăturile, dar se pare că n-au fost pe fază… am încercat să bag mâna pe dinăuntru să deschid și am realizat că am o mână muuuult prea mare pentru așa poartă ❗ Eu – o mânuță de om! Ei, asta e! Am scuturat-o de zor până am stricat tihna paznicului, care a părut tare uimit că mă vede la așa oră venită la muncă. Vorbe n-avea, că se pierdeau în căscat și-am plecat și eu fuguța pe alee. Parcă nu mai era așa beznă! Apăs pe clanța ușii de la intrarea în cămin și iar stupoare! Ușa era încuiată! Doamneeee, ce vigilent de portar! I-am stricat, firește și tihna lui – după un lung șir de bătăi în geam mi-a deschis! Pretty woman, de unde vii la ora asta?… 🙄 că toate mai vor să le știe portarii ăștia! De la petrecere! l-am dezinformat eu și-am pornit spre cameră cu zâmbetul de zile mari, iscat de aducerea aminte a melodiei ăsteia:

Păi cum să nu zâmbesc, măi? Păi degeaba mi-a zis nenea Portaru’ Pretty woman? 😆 Roșcată sunt, frumoasă mi-s (plus cuminte și dis-de-dimineață acasă – adică devreme tare!) și am un zâmbeeet – ehe! – cât pentru toată săptămâna! 🙂

Bucurie (2 x 1/2)

(…Bucuria mea – Necazul lui Otto…)

Altă insomnie – de data asta de bucurie și-un pic de grijă, recunosc. Dar a meritat și va merita oricând – acum, când îmi știu zăpăceala de fată pornită în fine pe drumul Bucureștiului sunt fericită peste poate! Dar nu pot să dorm, iar am gânduri…

Trăznita de fiică-mea nu poate fără OTTO al ei!

El nu e complet fără EA!

E ca și cum îl lași în beznă, dacă îl privezi de prezența ei…

Două jumătăți

Știu, măi Otto, e curată ticăloșie!

Insomnia de Luni

(simplă resemnare consemnare)

Cu noaptea-n cap, Bursucelul s-a pricopsit cu-o Insomnie cruntă… A stat el și-a socotit că de la 4,30 până la ora programată pentru deșteptarea de zi cu zi ar fi 3 ceasuri pe degete – urâtă treabă! Că de-ar fi numărat oi să adoarmă, sigur ar fi pățit mare rușine – măcar de nu era plasat la nici 5 minute de chestia aia de se numește pompos loc de muncă, putea să dea vina pe traficul infernal din jungla de se cheamă București. Ghinion! Așa că a purces la a-și face fiertura ceea de-i zice cafea și a cotrobăi prin laptop după un film, dar nu unul oarecare – Patul lui Procust. Planul era clar – împletit la puloverul cât pentru 11 cocori (promis, adică datorie curată!) și văzut film. Simplu…

Consemnez că preț de 4 cafele (consumate cu stoicism fără pic de tutun, doar cu răbdare) năpăstuitul Bursucel a trecut prin stări de l-au bulversat complet, bietul de el – a fost, pe rând:

Romantic – provocat de Valsul lui Eugen Doga

Dănțuitor – stârnit făr’ de drept de apel de tangourile din Patul lui Procust…

și

Înciudat – asta nu mai pot spune de ce, că-i secretos nevoie-mare!

(Eu mă risc să zic totuși… cred că-i e ciudă pentru că e Luni – știu că detestă într-atât de tare ziua asta, încât ar fi în stare să văduvească săptămâna de ea… Slavă Domnului că nu se petrec chiar toate după mintea Bursucelului ăsta zănatic! :razz:)

Alandala

Nu mi-s adepta violenței de niciun fel… zicerea bătaia e ruptă din Rai îmi pare o ironie amară – în Rai cică ești tratat cu lapte și miere, nicidecum cu pumni, palme și picioare pe unde se nimerește… Când vine vorba de violența domestică mă revolt și mă doare de parcă mi-aș lua eu corecția! Uneori e chiar indicat să nu te pui în pielea altuia…

N-am făcut nici o legătură inițial între zarva mediatică iscată de urâta pățanie prin care a trecut Alexandra Stan și gândurile culese din ceașca de cafea savurată acum două zile. Mă uit la TV doar forțată de împrejurări ce nu țin musai de mine, așa că multe evenimente trec fără să le iau în seamă…

Și totuși înmagazinez informațiile… Altminteri nu m-aș fi trezit în crucea nopții făcând slalom printre articolele legate de incidentul cu pricina. E drept, nu protagonista poveștii mi-a provocat insomnia – bufnituri de scaune trântite și două voci, confruntându-se pe octave diferite, mi-au stricat bunătate de comuniune cu Moș Ene! De parcă nu-mi erau suficiente gândurile mele să-l pună pe fugă…

N-aș fi sărit din site în site, dar nevoia mea de a înțelege ce și cum e mai puternică deseori decât oboseala… Într-un final m-am dumirit cumva – e trist când depinzi de călău. Eu așa văd lucrurile – dacă fata asta își lasă demnitatea la o parte și nu-l pune la punct pe sceleratul ăla de-a lăsat-o bătută măr în mijlocul drumului, n-o face din milă creștinească. Nu-l lasă în plata Domnului pe individ, în așteptarea pedepsei divine… Ca o ironie tristă, mi-am zis Asta-i plata pentru evadarea din videoclip!

Și-am picat iar din lac în puț! Am revenit la vechea mea dilemă – ce primează, oameni buni, Interesul material sau Sufletul?