( … sau cum am rămas cu ochii în TV… 😯 )
N-am dat bir cu fugiții! Nuuuuu! Pe cuvânt! Am pățit-o, doar… chiar urât de tot! 😳
A fost cam așa… Când am ajuns la București, prima și prima dată am zis: Net am? Că eu fără net nu stau aici! Hotărât, nu conta nici mâncarea, nici cazarea, nici volumul de muncă! Drept e că oamenii au făcut tot posibilul să-mi îndeplinească pretențiile și să mă facă să mă simt în largul meu. Adică, până la urmă puteam să aduc și o lighioană în cameră, numai să nu cârcotesc că vreau să plec… Ba au mai încercat să mă scoată și-n oraș… la club. Dar cum au văzut că nu mă dau în vânt după așa răsfăț, m-au lăsat în plata mea. Nu m-a impresionat nici TV-ul din dotarea camerei pentru care se uitau cam șui la mine vecinii (semn de boierie, deh! :mrgreen:), nici patul ăl mare de pe mijloc – că era firesc să arate camera așa! Dar mi-am frecat mânuțele în semn de bucurie – aveam Net – era ok! Iar e drept că mai târziu am descoperit că e vai de mămăliga lui, dar eu sunt tolerantă deseori – recunosc, ăsta e cusurul meu! 😛
Ei, dar nimic nu durează o veșnicie, nu?! Așa că Miercuri, cum-necum (nu mai fac săpături acum gen De ce? Cine? Cum? 👿) am rămas fără net! Asta e! mi-am zis Am cutezat, bre, să grăiesc în Miercurea fără Cuvinte… O scot eu la capăt, că nu-i sfârșit de lume! Și nu era, că nu mă puteam plânge decât de lipsa timpului…
Eh, toate bune și frumoase până sâmbătă, când mi-a plecat copilul din prea mult dor de Tulcea. Și pe la 16,00 s-a pogorât peste mine Prima Belea! Recunosc – am tras o fugă la birou cu gânduri de scăpare! Fără urmă de infatuare zic cu mâna pe inimă Îmi merge mintea, zău! Ce-mi trebuie? Net, bre, net, mai întrebi?! Cum rezolv? Abonament! Al meu de data asta! Oamenii ăștia de-și zic operatori pe la furnizorii de internet nu au habar cât de serios e Bursucelul, zău! M-au luat la întrebări ba de mutație, ba de adresă stabilă… Noduri în papură! 👿
Așa m-au enervat cu bețele în roate puse, de m-a apucat tusea aia ce-o am când mi-s stresată aiurea… 😦 Tusea asta mi-a mai pus o dată capac, de m-a trimis fără drept de veto la orizontală… A doua Belea a fost spatele – apăi așa-mi trebuie de staaau pe scaun toată ziulica! Alea 5 minute făcute ieri din birou până acasă au fost secole de pășit cu grijă, de parcă aveam în brațe ditamai stiva de cofraje de ouă! M-a privit lung Agentul de pază, mirat că răspund monosilabic și chinuit la urarea de Zi bună! A-ncercat – de data asta fără succes, nah! 😛 – Portarul să afle ce și cum mă obligă să fac pasul piticului… Portarul ăsta o să moară de curiozitate, cred… 😀
Acasă Liniște! Mult prea chinuitoare liniștea asta și prea devreme pentru somn… Spatele-mi spunea Nah, satură-te! Mai stai ore în șir pe scaun fără să te gândești la mine? Mă mai ții data viitoare în curent? Urâciosul… Nici o poziție nu-i era pe plac. Și nici nu l-a îmbunat ca data trecută Puterea Ursului. Am vrut să citesc – nu m-a lăsat. Pe scaun nu-i plăcea, la orizontală nici atât! Pisici! Am aprins TV-ul! Mdea… am făcut fix ce nu-mi place, dar am zis că nu pot sta doar eu cu mine pe muțește! Nu-i deloc ușor… 😳
Așa că ieri am fost informată cât pentru o viață întreagă 
– ba despre frecușurile din Coaliție, ba despre cazul lui Berbeceanu, ba despre pui, șobolani, cutremur, evaziune fiscală, salmonella, DNA, FMI, numerologie, psihologie, vrăjitoare… Ce lume, Doamne! Și ce bine-mi era mie neinformată! 😛 Singura chestie care m-a prins am găsit-o pe Animal Planet. Exact, era vorba despre pisici! 😉
Într-un final am adormit cu TV-ul… Acum nu știu dacă lui îi datorez motivarea de la trezire, dar cert e că am mers frumușel la Vodafone azi, am așteptat… cât de răbdătoare am putut eu aștepta, mi-am modificat abonamentul și mi-am luat stick-ul de net. Măcar acolo nu m-a chinuit operatorul cu întrebări despre mutații suferite… Ba a avut răbdare să despicăm firul în 444 la capitolul Vreau un net mai bun de data asta de la voi, da?!
Dintr-o belea am scăpat deci mulțumită TV-ului. Așa că de azi îl las iar să hiberneze, să nu se epuizeze, mititelul! 😉
Spatele încă face pe nebunul, așa că îl ignor stând pe scaun și scriind… Ori la bal, ori la spital! Dar mai bine la bal, că medicii-s supărați și cred că nu-i de stat pe lângă dânșii acum… 😐
Important e că mi-a revenit zâmbetul, că doar nu mor caii când vor câinii – asta-i clar! 🙂
Bursucel's Blog 