Arhive etichetă: Ispita de a exista

[…] ca un fel de compensație […]

Mi-e încă viu în amintire felul în care uneori, la ceas de seară sau amiază, Bunica deschidea Biblia. În ochii Copilului de atunci toate se petreceau ca într-un ritual. Mai întâi luarea Cărții de pe polița pe care odihnea. Era o grijă aparte, o delicatețe asemănătoare cu aceea pe care ți-o insuflă îmbăierea bebelușilor. Mai era și smerenia. Și lumina aparte din priviri când, înainte de deschidere, desena semnul crucii peste carte. Fără nici cea mai mică urmă de grabă. Orice-aș fi făcut în momentul acela lua sfârșit. Mă fascina felul în care Bunica șoptea cuvintele pe care abia le intuiam. Poate și pentru că, oricât aș fi ciulit urechea, tot nu reușeam să le deslușesc înțelesul. Îmi părea doar că e ca o vrajă spusă întru cumințirea mea. Cred că Bunicii îi plăcea asta. Și mai cred că o amuza felul în care, cu ochi mari și rotunzi, îi așteptam zâmbetul de după lecturarea pasajelor alese – zicea ea – de Cel de Sus. Niciodată aceleași poate… Nu știu ce citea, dar de fiecare dată clipa-mi de cumințire mi-era răsplătită cu o mângâiere pe creștet. Și-o învăluire caldă pornită din albastrul blând al privirii…

Am și eu impulsul deschiderii Cărții. Aleatoriu. Așa îmi place să zic, deși știu că nimic nu e întâmplător și că toate au o noimă. Parte din cauza scepticismului, parte din cauză că încă mai am obiceiul sumețirii în fața Bunului, n-am Biblie. Cred că îmi iartă asta. Așa cum cred că zâmbește de fiecare dată când regret că nu m-am învrednicit măcar să mi-o cumpăr. Carte de căpătâi, deocamdată, mi-e Ispita de a exista. Ieri, de exemplu, am deschis-o la

„O națiune care începe să apună regresează în toate planurile. Orice degradare individuală sau națională, observa Joseph de Maistre, este prompt anunțată de o degradare, riguros proporțională, a limbajului. Scăderile ni se resfrâng asupra scrisului, cât privește o națiune, instinctul ei, din ce în ce mai șovăielnic, o târăște într-o incertitudine la fel de evidentă în toate domeniile.”

M-am întrebat dacă are vreo legătură cu tăcerile mele… Dacă sunt semn de regres sau doar dorința de a-mi petrece mai mult timpul în real. De la o vreme mă încăpățânez să împart și să adun amintiri frumoase. Reale. Crâmpeie de bucurie, imagini de așezat peste zile mai puțin însorite, poate… Nu știu încă să definesc impulsul, dar îi dau curs. Fără ispita de a-l reprima…

Compensație

Jurnalul unei femei simple – 2

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi 27.09.2013 ora 23:15

Afară … Iar e întuneric – firesc pentru ora asta, știu! – Lucia îmi scria mai devreme că e și rece… O cred pe cuvânt, nu mi-e a verifica pe propria-mi piele! 😳

Mă gândesc … de ce – Doamne, iartă-mă! – țin unii musai să-mi dovedească lipsa lor de caracter?! Mare păcat… 😐

Din locurile de unde învățăm … 💡 zic eu că oamenii ar putea lua exemple bune din regnul animal… ne dau deseori lecții usturătoare legate de loialitate, maternitate, înțelepciune… ➡

Sunt recunoscătoare pentru … că s-a inventat Noa! E atât de fin mirosul ăsta… 😎

Din bucătărie … de asta nu zic astă seară nimic, că iar mă ia la rost voalat știu eu cine… 😳

Cu ce sunt îmbrăcată … hmm – încă am blugii pe mine și hanoracul Fouganza cel maro. Ține de cald minunea asta de hanorac… realizez abia acum că am renunțat doar la încălțămintea sport care mi-a protejat pașii peste zi. Sunt într-atât de comode hainele mele încât n-am simțit nevoia să scap din îmbrățișarea lor! 🙂

Citesc … încă am pe noptieră Ispita de a exista a lui Cioran – să nu râdeți de mine, că nu-i deloc plăcut să dureze o veșnicie lectura unei cărți. Mai ales când realizezi că după două pasaje ți se amestecă literele sub ochi… 😳

Ceea ce aștept (sper) … să reușesc să îi conving pe cei din jur că nu e nici corvoadă, nici rușine să lucrezi cu drag – se pare că un sfert din trebușoara asta e ca și rezolvată. 😉

Ce mai meșteresc … n-am mai avut vreme de meșterit, altele au fost prioritățile. 😦

Ascult … playlist-ul cu muzica de aerobic – țopăi pe scaun mai dihai ca un pianist când improvizează jazz… 😆

Unul dintre lucrurile mele preferate … să joc table online sub numele de cod bursucel111. 👿

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … mâine merg la birou – am gânduri mari, iar duminică… hehe… onorez bucătăria cu prezența-mi minunată! 😉

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Să-mi iertați indecizia – n-am putut neam să aleg doar una din ipostazele apusului care m-a făcut să deschid fereastra biroului și să-l imortalizez. Era cu muuult mai splendid, iar aerul curat intrat prin fereastra deschisă larg îmi învăluise încheieturile mâinilor și iscase un discret parfum de Noa. Am plecat zâmbind de la birou…

Ei, se pare că mâine va fi o zi frumoasă…

Să vă bucurați în tihnă de ea!

🙂 >:D< 🙂

Jurnalul unei femei simple – 1

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi 20.09.2013 ora 23:25

Afară … E întuneric și nu știu prin ce minune câinii din țarcul de peste drum nu latră – n-am verificat dacă Luna e la locul ei… 😕

Mă gândesc … e prima seară când am ajuns nepermis de târziu acasă și nu văd rostul întârzierii ăsteia neam! 😐

Din locurile de unde învățăm … cred că viața de zi cu zi e sursa învățăturii – azi l-am pomenit de două ori pe Ion Creangă cu al lui drob de sare… ❗

Sunt recunoscătoare pentru … faptul că nu-s o persoană autosuficientă, pentru că nu fac nimic profesional în dorul lelii. 🙂

Din bucătărie … văd husa pusă peste aragaz – gătesc rar în ultima vreme. 😦

Cu ce sunt îmbrăcată … cu pantalonii mei de trening Lacoste (ei, ce de amintiri am legate de ei!) și cu o bluză de bumbac roșie ca macul. Pe vremuri ăsta era echipamentul de aerobic… 😎

Citesc … de luni bune Ispita de a exista a lui Emil Cioran. Poate și pentru că asta mi-e starea de luni bune – sunt tentată să exist, indiferent de ce este în jurul meu, fără să mă pliez după indicațiile altora. ➡

Ceea ce aștept (sper) … oameni mai frumoși sufletește și moral… știu, pare curată utopie! 😳

Ce mai meșteresc …  Aaaa, aici e aici! Să mă laud deci 😀 mi-am făcut o buretieră pentru noul birou și-i fac acum pereche un suport pentru pixuri și creioane. Croșeta i se potrivește unei femei simple, nu? 😉

Ascult … Lacul lebedelor, interpretat de London Symphony Orchestra… e superb, pe cuvânt ❗

Unul dintre lucrurile mele preferate … veselia molipsitoare, mi-e tare drag să văd fețe zâmbitoare. 🙂

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … am un teanc de situații de verificat, nu-mi mai fac planuri. 😐

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:  Frumooos

Vă doresc o zi de  sâmbătă frumoasă și luminoasă

precum aceea în care am surprins imaginea asta!

Cu drag… 🙂