(Im)Puls de Primăvară

Sursa foto

În vinerea de dinaintea lui 14 februarie, eseul propus spre redactare trebuia să ilustreze în câteva pasaje cum/când/unde ai cunoscut persoana iubită. Partea asta cu eseul îmi e dragă la cursuri – pot scrie în voie timp de jumătate de oră. Revenind… în pauză, un glas cristalin care ciripea Știi că nu-mi aminteam momentul în care l-am întâlnit? și-a primit replica pe un ton contrariat Cum să uiți începutul? E partea cea mai frumoasă a unei povești de iubire! E ca primăvara!

Azi mi-a fost o zi frumoasă… Însorită, cu un cer azuriu superb, punctat de nori jucăuși. Prietenoși și pufoși. Sub fereastra dormitorului își are loc de odihnă Copăcelul care-și mai râde uneori de mine noaptea, dându-mi iluzia – cu ramurile-i albicioase – că e nins. Peste zi am uitat fereastra deschisă. Și răsfățul ăsta mi-e drag – îmi umple casa cu zgomotele de afară, făcându-mă cumva părtașă la viața zumzăitoare a străzii. Trilurile de păsărele, soarele, frumusețea peticului de cer – adunate laolaltă – mi-au purtat gândul spre înnoire și, închipuindu-mi cum ar trebui să arate Copăcelul înfrunzit, brusc mi-am dorit să(-mi) fie mai repede Primăvară…

O să fie! Și-o să fie frumoasă, ca un început de îndrăgostire. Cu fluturi și strângeri de inimă de fiecare dată când îți va părea că se grăbește și tu ai vrea să-ți rămână. Cu dorința să rogi Timpul să-și strunească pasul… Așa mi-ar șopti ca o adiere Dragobetele care-și serbează ziua azi. La mulți ani! Frumoși și plini de drag să-ți fie!

P.S. Nu pot să plec oricum și nici să mă abțin să nu vă spun (și nu e sfat, e doar urare) Nu vă mai struniți inimile – iubiți-vă frumos și nu vă uitați începuturile. Păstrați primăvara, că tare mai e frumoasă! Ca un zâmbet… 🙂

Praf & Fluturi

De când lumea, e scris cu litere de-o șchioapă în fișa postului fiecărui pisoi Alergat după fluturi! Așa e datul și – ca orice ființă care se respectă – ghemotocul de blană nu-și neglijează îndatoririle. Indiferent de rezultate, nu s-ar dezice de chestia asta în veci… Același dat stabilește că fluturii, având avantajul zborului, au norocul să-și păstreze intact satinul aripilor. Și-nclin să cred că tocmai de aceea pisoii sunt mai înverșunați parcă și-și doresc din tot suflețelul să-și decoreze lăbuțele cu praf de fluturi. Probabil acela e momentul în care – culmea! – devin brusc pioși. Atunci se roagă… să vină un fluture… să-și păstreze agerimea… să nu care cumva să adoarmă și să rateze evenimentul… Mă rog, important e că se roagă!

S-ar zice că Bunul îi iubește pe pisoi. Le face din vreme în vreme hatârul și îi fericește cu câte o izbândă. Nu mă încumet musai să îl judec și nici să-l arăt cu degetul aiurea, dar… De fiecare dată când pisoiul își satinează blănița în culori de fluture e un ceva care il pune pe gânduri. Din minunea care-i era țel se alege praful. Colorat, dar tot praf e… Acela e momentul în care probabil că pisoiul își pierde și bucuria, și elanul…

Cred că asta seamănă cumva cu disecția unei iubiri trecute. Privind în urmă, te-ntrebi – ca și pisoiul – cum de s-a transformat în negru toată strălucirea în care erai învăluit?! N-aș ști să spun dacă și pisoii au impulsul negării trăirilor anterioare. Sau dacă simt nevoia rescrierii poveștii pentru a scăpa de sentimentul zădărniciei. Sau dacă ar sacrifica și ei orice pentru o brumă de praf de uitare, așa cum fac uneori oamenii… Împinși de nebuneasca și iluzoria speranță, cern peste amintiri praf și așteaptă… Așteaptă și poate se roagă și ei precum pisoii. Să treacă timpul… să se aștearnă peste toate uitarea…

Mă-ntreb dacă Bunul îi iubește mai mult pe pisoi. Sau dacă pisoii se roagă mai frumos decât oamenii… Altminteri n-aș ști cum să-mi explic de ce se-alege praful de uitare și se-mprăștie-n patru zări la o simplă zbatere de aripi. Satinate. De fluturi…

Trepte

Sursa foto

Pășiți cu grijă azi…

Sens

De cum am pus în practică decizia, au tăbărât gândurile pe mine, parcă hotărâte să mă ia la scuturat și puricat mai dihai decât Fiscul când controlează un neica-nimeni… Am o ușoară părere de rău, amestecată peste bucuria de a-mi fi dus la capăt o chestie de principiu… Am o nostalgie, așezată peste ușurarea de a-i fi dat câștig de cauză respectului de sine… Poate pentru că, indiferent de sfaturile citite, eu tot mă atașez de oameni și de locuri. N-aș renunța la a pune suflet în tot ceea ce fac…

Starea de azi mi-a adus aminte de gustul ușor amar pe care mi l-a lăsat divorțul. Și-atunci mi-a jucat feste Conștiința. M-am gândit la neîmplinirea pe care i-o dăruisem omului lângă care nu mai puteam concepe să trăiesc nici măcar o câtime de ziulică. Nepotrivirea de caracter mi s-a părut a fi doar un simplu paravan în spatele căruia triumfau inflexiunea și încăpățânarea mea. Și nu mi-a fost deloc plăcut să gândesc asta… Nici asigurările primite mai apoi, nici măcar faptul că peste ani am rămas buni prieteni n-au șters impresia de atunci. Poate pentru că încă nu atinsesem înțelepciunea de a prețui și accepta utilitatea răului necesar?!

Nu-mi place să repet greșeli… din fiecare întâmplare am știut să-mi trag învățămintele. Și într-o ușoară sclipire de autoconservare mi-am promis să nu-mi mai leg viața de cineva. Nu semnând contractul pe un petic de hârtie. Să n-am ce contesta. Să nu-mi mai pot reproșa nimic. În privința asta pot zâmbi ușurată…

Azi am divorțat din nou… Un altfel de divorț, e drept, dar tot în cunoștință de cauză, tot stârnit de nevoia mea de a mă respecta. Știu, mulți poate vor spune că iar a primat încăpățânarea, dar nu… de data asta cunosc valoarea răului necesar. Pentru că în timp am mai învățat un lucru – dacă dimineața nu pleci cu zâmbetul pe buze spre locul de muncă, e în zadar drumul într-acolo. E ca și cum ai fi prins într-o căsnicie fadă, de fațadă, fără iubire, fără respect…

Sursa Foto

Mezalianță?!

( … analiză în regim de urgență… 😉 )

Tocmai ce mi-am terminat de scris Raportul de activitate – o chestie despre care nu m-am sfiit să nu spun că e cumva inutilă și cronofagă. Dar am făcut un efort în seara asta, fix cât să-mi confirm teoria.

Ei, și dacă e așa, am decis că e cazul să-mi ițesc căpșorul dintre hârtii și să-mi plimb în continuare degețelele pe taste, de data asta pentru mine. Între timp am pus iar ouăle la fiert – nu-i de ridicat sprânceana, că de-aia m-am pus pe scris – de data asta le acord atenția cuvenită, așa că stau cu ochii pe ceas de-aici. 😉

Raportul ăsta ziceam că-l scriu benevol, fără să mă împingă nimic de la spate… e doar impulsul de a-mi analiza starea – poate așa m-oi urni să fac un ceva și pentru mine, că prea nu mai am vreme de nimic. Mă bușește râsul, zău, numai la gândul că mă simt ca prinsă într-o relație pe care nu prea mi-o mai vreau. E ca atunci când persoana de lângă tine nu-ți mai inspiră decât dorul de ducă. Cât mai departe, să poți respira în voie. Să nu te mai agaseze nici cu prezența-i și nici cu pretenții obscure… Să-nchizi ușa pe dinafară, să tragi aer în piept, să privești în jur, să zâmbești și să-ți zici Măi, viața asta poate fi chiar frumoasă când îți iei deciziile corecte! 🙂

Ok! Încă nu pot s-o fac, nu? Că ar semăna cu fuga de la locul angajamentului. Vorbeam azi la telefon cu amicul meu cel de la Piatra-Neamț și recunoșteam franc că nu mi-e bine. Am spus-o pe un ton egal, de m-a mirat și pe mine, nu doar pe el. Și mai spuneam că dacă aș pleca ar fi un picuț dovadă de lașitate. La o adică am văzut la ce mă înham și-am zis Da! însoțirii. Doar că din provocare s-a cam transformat în mezalianță cu acte în regulă. Și cu restricțiile pe care un partener urâcios și egoist ți le poate impune… Acordă-mi atenție! Acordă-mi timp! Acordă-mi exclusivitate! Acordă-mi… acordă-mi!!!! 👿

Și-am acordat, zău! I-am zis chiar și fiică-mii duminică seara Pentru cine te chinui tu, Ale, să-mi faci buclele? Că mă primesc ăștia la muncă și nedichisită… Și ghici cine și-a plimbat luni minunăție de bucle pe sub nasul Muncii până pe la 21,00? Recunosc, n-a trecut nebăgat în seamă efortul fie-mii, dar nici hârtiile n-au simțit nevoia să se împuțineze într-atât încât să plec la o oră decentă de lângă ele. Sau o fi dovadă de iubire, mai știi?! 🙄

Îmi mai acord un răgaz de-o lună, c-ar fi păcat să las neterminat ce-am început, Bursucel nerăbdător… Știu că ți-i dor de sărit garduri prin curțile virtuale. Promit să-mi fac vreme să-ți aranjez și blogroll-ul, să bați cărările mai ușor, poate așa o să fii mai fericit… O lună cer și de va merge treaba tot așa, promit să divorțez în regim de urgență. Dragoste cu de-a sila nu se face…

De nu m-oi ține de cuvânt, să rămân fără zâmbet!

🙂 Doina 🙂

Surprizăăăă!

( … dor de ducă ➡ … )

Exact… dor de ducă-n lumea largă pe toate planurile – și profesional, și personal…

Mă tot gândesc de ieri că prea am eu pretenții poate, prea vreau ca munca să fie făcută cu spirit de răspundere… prea mă enervez când văd  că-și bat unii joc de timpul pe care ar trebui să îl aloce muncii ăleia făcute temeinic, astfel încât să nu fie nevoie să vină careva din urmă să repare. Cu ce costuri? Parcă mai contează asta…

Într-o lume în care deja suntem simple înșiruiri de cifre și-n care banul primează în fața bunului simț, mă încăpățânez ca toanta să cred că înseamnă ceva temeinicia sau consecvența în principii elementare. Până și iubirea e uneori materialistă, nu? Că doar trece prin stomac, așa zice lumea… 🙄 Probabil când o să ajung la acel merge și așa! o să-mi cânte popa prohodul.

Pe plan personal, acest merge și așa! mi-a făcut azi o mare surpriză… Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită, nu? 😀 Că la fapte bune pot încadra rămasul meu la birou peste program. Sau poate greșesc și chiar e păcat capital munca asta necapitalizată. Oricum ar fi, cert e că la intrarea în cameră m-a întâmpinat cu efuziune Marea Ruginie, revărsată din preaplinul Caloriferului. E drept că a fost și ceva bucurie în surpriza asta – fix pe malul mării cu pricina ședea cumințel și neatins Prelungitorul. asta e partea plină a paharului – partea goală a găleții am umplut-o eu cu elan muncitoresc și bătut mărunțel din buze la adresa ălora de au decis că e vremea să umple instalația cu apă fără să mai dea sfoară în țara… Multe le-am mai urat, că-s mărinimoasă, deh! 👿

Pe Sisif l-am trimis la odihnă, mititelul… l-am scos la lumină pe Hercule, că era vremea marilor mutări – am plimbat de colo colo paturile, plictisite probabil de prea lunga încremenire în mijloc de cameră – am avut așa un sentiment că mai e un pic și vin Sărbătorile… 😀

Așa-i – acum am terminat cu dereticatul, mutatul paturilor la loc, într-un cuvânt mi-i camera ca și nouă, altminteri n-aveam eu loc de scris… Dar tot am gând de ducă… Și pentru că încă nu pot pleca de-adevăratelea peste mări și țări, de nu dați de mine pe-aici vă spun că vă zâmbesc de după unul dintre norii ăștia pufoși de-mi fac cu ochiul și-mi zic Hai!… 😉

Hai că-i vineri deja și-i motiv de zâmbet! 🙂

Simplu…

( … din preaplinul epuizării… 😳 )

Simt că alerg… constant… ritmul ăsta alert și epuizant m-a transformat într-un fulg. Îmi zic totuși că e mai bine fulg decât fum – mai am picul de consistență măcar! Și apoi… în calitate de Fulg pot zbura hăăăt peste nori…

🙂 🙂 🙂

Gândul ăsta m-a purtat în timp și m-a făcut să-mi amintesc de un alt zbor, cumva un drum tot epuizant, dar materializat într-un zâmbet în prag de aterizare. Vedeam Norvegia de sus – un amestec de albastru, alb, verde… mult verde și roșu-grena. Frumoase locuri… 🙂

Să vă fie Vinerea ușoară ca un Fulg! 🙂

Miercurea cu Mulțumiri

( … șterpelesc Timp din farfuria Muncii Cronofage… 😳 )

Nu mi-a ales sau impus nimeni meseria asta a mea… m-a prins odată, demult, pornind de la o provocare – cam așa încep marile iubiri, nu?! 🙂

Îmi amintesc că au fost și vremuri frumoase, când cred că l-am mâniat pe bunul Creator cu ale mele cârcoteli legate de gradul de lejeritate sau de temerea mea că mi-s plătită să mă plictisesc. Na, că mi-a făcut plocon activitate în exces, de n-am vreme nici să-mi mai arunc o privire fugară în oglindă… Era o vorbă, de mi se potrivește mănușă acum – Cine face ca mine, ca mine să pățească! Curat ghinion! 😳

Pe de altă parte însă, realizez că mi-s norocoasă – am primit în dar zilele astea imagini frumoase și un premiu din partea MWB… promit să scriu despre asta la sfârșitul săptămânii – îmi zbârnâie acum în minte multe, dar nu am vreme să le aștern… Spun până una alta Mulțumesc! Mulțumesc pentru că existați, mulțumesc pentru că mi-ați îndulcit șederea asta neașteptat de prelungită în București, mulțumesc pentru că sunteți atât de calzi… mereu zâmbesc când realizez asta… 🙂

Vă las cu Trandafirii Alexandrei, primiți în dar de la Melanie și amestec zâmbete cu albastrul ce boltește drumul prin Kentucky…

Să vă fie Cerul prietenos, iar Norii doar pufoși și veseli! 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

Duel

(…Matematica îi poate veni de hac Chimiei… :wink:)

Fetelor! Știți voi ce e mai frumos și mai de neuitat într-o relație? Ei, cum ce??? 🙄 Of, Doamne, nu vă gândiți la alte cele – mă refeream la Prima Întâlnire! Aia la care tu te duci cu carul de emoții, de scapi un picuț mai mult parfum și-apoi tragi de timp să se mai ducă din tărie! Norocul Lui ține de seriozitarea firmei de unde ți-ai ales parfumul. De data asta, dar doar de data asta, ți-ai dori să nu fie chiar original, că nu dă bine să întârzii peste măsură!  Punctualitatea-i atributul regelui, iar tu trebuie să fii la înălțime, mama lui de parfum! 😳 Ai telefon, da? Buuun… eu zic așa – înainte de-a pleca de-acasă spre locul cu pricina verifică iute cifra sau cifrele de-ți cad cu tronc de-aici și scurtătura spre Calculator. Asta dacă nu cumva ești unul din așii matematicii și faci calculele în gând mai dihai decât proful tău din facultate. Mai rar așa, dar s-au mai văzut cazuri… 😉 Cum de ce să verifici? Ah, ai uitat cum e cu prima întâlnire? E aceea la care El e… minunat! De asta are grijă El – e spiritual, miroase bine, e cavaler, e-n stare să renunțe la bere, la „metaforele” de-i sunt așa de dragi și nu uită să-ți ofere un trandafir alb! Știe bancuri bune – și culmea, nu-s porcoase! – zâmbește peste măsură de frumos, e-așa de-atent cu tineee… 😎 E gata-gata să te prindă-n plasă și-ai sta la vorbăăă, ehehe! Stai! Nu-ți spune nici în gând că ți-i compatibil, așa dintr-o dată! Că de aici pornesc belelele! 👿 Ține-ti firea și-ntreabă-l, fată, când a apărut pe lume! Că o să-ți spună, doar nu-i femeie să-și ascundă vârsta… 😀

Restul… știi ce-ai de făcut – o sumă mică din care scazi și scazi (hai, că nu te-oi fi lăsat așa de tare prinsă să uiți cum se face sau… :???:) în fine, zic eu că nu se uită-așa ușor bruma ceea de matematică elementară. Sau sper! Nu de alta, dar să nu te trezești – Doamne, ferește! – că dai bunătate de Uniune perfectă pe-un Pericol! 😥

Și gata, eu zic că mi-am făcut datoria de v-am avertizat! Pe Ei îi rog frumos să mă ierte și de data asta, că mi-am fost pusă iar pe șotii, zău! 😳 M-am amuzat și eu puțin pe seama duelului dintre Matematică și Chimie… 😉

În rest… iubiți-vă indiferent de cifre și transformați în zâmbete toate ceasurile lui Marți! 🙂

Perfect fără… cuvinte