Arhive etichetă: jazz

Geometrie

Aș fi vrut să-i fiu perfectă… Aș fi vrut să nu-mi fie într-atât de nesuferită… Aproape nu mai știu în câte dăți m-am trezit ca din reverie la ora de Geometrie, întrebându-mă Ce naiba caut eu aici??? confused

Număr pe degete teoremele pe care le mai țin minte. Axioma Paralelelor… Teorema lui Pitagora… Ei da, astea mi-au plăcut – le-am priceput din prima! N-aș ști să spun ce-au avut în plus față de Teorema lui Ptolemeu – pe-asta n-o știu, deși i-am reținut numele. Așa cum n-aș ști să spun de ce naiba niciun profesor de matematică nu m-a taxat cu nicio scatoalcă după ceafă până-ntr-a XI-a. Abia atunci mi-am luat-o zdravăn peste nas! Nu spun cum, că m-aș lungi inutil, făcându-mă de poveste iar… don't tell anyone

Oricum nu mai contează, altceva voiam să spun. Azi, la prima oră, m-am intersectat într-o geometrie perfectă cu The Zerø Theorem. N-am simțit nevoia nici să o șterg englezește de la curs, nici n-am picotit. Am fost Atenția Întruchipată – ochi și urechi până la capăt! Cine mă cunoaște cât de cât știe că ăsta e mare lucru… thumbs up

Și-am revenit. Cu gând de somn, dar parcă se lipește de mine? Am așa o baftă la melodii, de numa-numa! Tre’ să mă bântuie până la saturație când i se pune pata uneia să se lipească de mine – mare anatemă mi-ai trântit pe creștet, Bunule! O lipesc aici, poate scap de pacostea lălăitului, că-i păcat… așa frumusețe de jazz nu merită să fie fluierat de-un Bursucel, fie el și meloman… whistling

Probabil o s-o mai ascult o dată… și-nc-o dată… înainte de-a fugi la somn. Nu s-a schimbat nimic de ieri, mi-s setată pe același fus orar greșit. Sau poate o fi un sâmbure de adevăr în Teorema lui Zero și-oi fi eu acum în locul greșit?! I don't know

Ei, măcar vouă să vă fie ziua fără dileme, frumoasă ca o apă de izvor tivită cu verde! good luck big hug

Jurnalul unei femei simple – 2

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi 27.09.2013 ora 23:15

Afară … Iar e întuneric – firesc pentru ora asta, știu! – Lucia îmi scria mai devreme că e și rece… O cred pe cuvânt, nu mi-e a verifica pe propria-mi piele! 😳

Mă gândesc … de ce – Doamne, iartă-mă! – țin unii musai să-mi dovedească lipsa lor de caracter?! Mare păcat… 😐

Din locurile de unde învățăm … 💡 zic eu că oamenii ar putea lua exemple bune din regnul animal… ne dau deseori lecții usturătoare legate de loialitate, maternitate, înțelepciune… ➡

Sunt recunoscătoare pentru … că s-a inventat Noa! E atât de fin mirosul ăsta… 😎

Din bucătărie … de asta nu zic astă seară nimic, că iar mă ia la rost voalat știu eu cine… 😳

Cu ce sunt îmbrăcată … hmm – încă am blugii pe mine și hanoracul Fouganza cel maro. Ține de cald minunea asta de hanorac… realizez abia acum că am renunțat doar la încălțămintea sport care mi-a protejat pașii peste zi. Sunt într-atât de comode hainele mele încât n-am simțit nevoia să scap din îmbrățișarea lor! 🙂

Citesc … încă am pe noptieră Ispita de a exista a lui Cioran – să nu râdeți de mine, că nu-i deloc plăcut să dureze o veșnicie lectura unei cărți. Mai ales când realizezi că după două pasaje ți se amestecă literele sub ochi… 😳

Ceea ce aștept (sper) … să reușesc să îi conving pe cei din jur că nu e nici corvoadă, nici rușine să lucrezi cu drag – se pare că un sfert din trebușoara asta e ca și rezolvată. 😉

Ce mai meșteresc … n-am mai avut vreme de meșterit, altele au fost prioritățile. 😦

Ascult … playlist-ul cu muzica de aerobic – țopăi pe scaun mai dihai ca un pianist când improvizează jazz… 😆

Unul dintre lucrurile mele preferate … să joc table online sub numele de cod bursucel111. 👿

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … mâine merg la birou – am gânduri mari, iar duminică… hehe… onorez bucătăria cu prezența-mi minunată! 😉

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Să-mi iertați indecizia – n-am putut neam să aleg doar una din ipostazele apusului care m-a făcut să deschid fereastra biroului și să-l imortalizez. Era cu muuult mai splendid, iar aerul curat intrat prin fereastra deschisă larg îmi învăluise încheieturile mâinilor și iscase un discret parfum de Noa. Am plecat zâmbind de la birou…

Ei, se pare că mâine va fi o zi frumoasă…

Să vă bucurați în tihnă de ea!

🙂 >:D< 🙂

Piano bar

Uite tu ce pierzi, mai ai timp să te răzgândești…

Ascultă măcar 5 secunde!

Ce 5 secunde? Am ascultat până la capăt. Vă puteți închipui cum sună Hit the road, Jack! al lui Ray Charles cântat doar la pian? Fără voci. E o nebunie, pe cuvânt! Octave diferite pentru El și Ea… un duet spumos și plin de ritm, cu improvizații cum numai un împătimit al jazz-ului știe să le întoarcă din clape. Un adevărat regal! Clar, coup de foudre ce necesita musai un bis! Primit altminteri, în semn că un Cineva acolo sus mă iubește… 🙂

Acum… recunosc că mi-a plăcut cover-ul, dar de nu exista originalul… Așa că îl repun la loc de cinste, cu destinația monday morning. Pe principiul ziua bună se cunoaște de dimineață.

P.S. 1 Se spune că plantele iubesc muzica bună. Păi de-i așa, poate crește și iarba, ignorând că e luni azi! 😉

P.S. 2 E un fel de scuză, recunosc, dar știu că oricui i se poate întâmpla asta măcar o dată în an. Adică vine o zi în care nu vrei să ieși niciunde, indiferent de cât de frumos sună invitația sau de obligațiile pe care le-ai avea de onorat. Îl iei pe nu în brațe și gata, că doar asta ți-i starea. Așa am simțit azi – așa am făcut!

Jazz mood

Nu cantitatea realizărilor, ci calitatea lor să-ți fie ținta!

Fiecare lucru își are timpul lui… Prin 1985 o ascultam pentru prima dată cu atenția cuvenită pe Ella Fitzgerald. Improvizație, spontaneitate, o voce pură, cu o intonație deosebită… Știu că m-am trezit spunând E bună! spre deliciul celor din jur. S-au amuzat copios pe seama mea, au găsit de cuviință să mă proclame ironic critic muzical, dar îmi amintesc că nu le-am dat apă la moară. O dată că aveau avantajul vârstei, apoi… mi-aș fi abătut atenția inutil, în detrimentul jazz-ului. Ca să mă provoace au început să pună pariuri legate de durata pasiunii mele cele noi. Doar 2 persoane au ținut-o una și bună că n-ar fi ceva trecător. N-am fost curioasă să aflu cum și-au rezolvat pariul – 2 ani mai apoi m-am desprins de lumea lor, păstrând pentru mine ca dar de suflet bucuria de a asculta jazz…

N-avem de gând să scriu azi – neuronii mei țin morțiș să-și jelească în liniște măcar semenii pe care-i masacrez unul câte unul pe zi ce trece – doar că, vizitându-l pe bunul și atoateștiutorul Google, am aflat că dă petrecere în amintirea Ellei. Frumos gest! Mi-am zis că n-o fi bai de m-oi alătura și eu preț de mai puțin de-un sfert de ceas… 🙂

Du hast?

Uscat, înalt, cu un IMC sub cel al meu sigur (sîc! :D), tipul de peste două mese de noi era teribil de plin de el. Nuș’ cu ce-i greșise iubita, dar era pornit hotărât să nu-i răspundă la apeluri… să-i arate odată pentru totdeauna care e purtătorul papucului și cine e sub. Prietenii de sticle (că pahare n-aveau pe masă, am văzut eu bine) erau pe aceeași undă, că unul nu a făcut front comun cu năpăstuita creatură făr’ de drept la apel… Ba au găsit de cuviință să alimenteze orgoliul amicului cu ai dreptate, boss, cine se crede ea?.

Sincer, abia așteptam să ajung în localul ăla – e ceva vreme de când n-am mai avut bucuria să-mi beau cafeaua într-un piano-cafe. Jazz-jazz-jazz! Mai că n-am țopăit de fericire la auzul veștii! Doar că partea asta cu bucuria exagerată mi-a ieșit cumva pe nas…

Nu cârcotesc, exceptând prezența individului totul ar fi fost perfect… chiar și soneria telefonului ar fi fost ok, îmi place Rammstein, pe cuvânt, dar nu în mixaj cu jazz-ul…

Așa… am rezistat preț de peste 7 sau 8 apeluri – la fiecare din ele aruncam o privire către apelat, poate-poate s-o simți și el și nu ne-o mai face părtași la drama lui sentimentală. Dar nu! Circul avea nevoie de martori! Să știe toaaată lumea că el îi mai sus decât consoarta! Abia apoi am ripostat, pe limba lui, cu un Frate, pune telefonul pe silențios sau închide-l! Fără te rog, pe un ton vrut egal, dar care trăda exasperarea.

Ei, aș! Alta cu tupeu? Cred că doar asta a văzut individul… nu deranjul provocat în jur, nu lipsa lui de maniere… Da de când îmi zice mie cineva ce să fac????

Mdea… intrasem deja în colimator. Mai rău, am realizat că îl obligasem indirect pe al meu prieten să se poarte cavalerește. Iar el… abia de se descurca cu diferența de fus orar, asta după o întârzire nedorită de peste 3 ore în avion. Era exact ceea ce îi lipsea!

Eu… recunosc, din viteaza cu atitudine civică nu rămăsese mare lucru. Regretam că am limbă, că am avut răbdarea redusă, că am acceptat să vin la cafea, că m-am bucurat de piano bar, că…. multe, inclusiv că exist și mi-s greu de oprit uneori…

Și atunci a răsărit de la masa alăturată cavalerul pe cal alb. Îi drept, concretizat într-o masă de mușchi, tatuaje la metru, o chelie și o privire de n-ai fi vrut să i-o vezi (asta mi-am zis cred la al treilea apel, când mi-a surprins privirea îndreptată spre posesorul telefonului buclucaș). Care a simplificat povestea cu o frază strictă și la obiect. Tot fără te rog. Frate, ia închide telefonul, cere scuze doamnei, termină ce ai de băut și cară-te! S-a așezat pe scaun, mi-a zâmbit, i-am întors zâmbetul, a butonat ceva la telefonul din fața lui și și-a văzut de ai săi comeseni…

Reacție în lanț… pe când îmi setam și eu telefonul pe silențios, am auzit un să mă scuzați de deranj spus din vârf de buze, apoi am realizat că „viteazul” își luase tălpășița, cu tot cu anturaj…

Frumos i-ai mai zâmbit! mi-a spus V. Merita… e pentru a doua oară când realizez că aspectul fioros e doar o fațadă, care ascunde uneori o persoană cu bun-simț și suflet de copil.

Am ajuns acasă și primul lucru a fost să ascult Rammstein. Melodia cap-coadă! Și de data asta cu plăcere… 😉

P.S.1 Apăi de ce să mă supăr pe local? Firește că o să-i calc pragul și a doua oară, poate-l întâlnim din nou și pe fiorosul tatuat… tot râdea cineva pe înfundate că și-a căpătat un fan. 😀

P.S.2 Aici nu încape loc de ironie, datorez un Mulțumesc, V., pentru cafea și muzică! 🙂

Lui A.

Oprește-te, pentru Dumnezeu! Mă amețește ceașca aia! Vorbesc serios! Tu chiar nu te uiți în jur? Nu vezi că totul involuează? Că sufletul pierde în fața materiei? Că snobismul e în floare? Că valorile se pierd? Știi ce face acum un copil-minune? Cântă manele!!!!

În 2005 ne-am văzut ultima oară… tu – sătul de nimicnicia lumii, hotărât să te călugărești… eu – bulversată de decizia ta, oscilând între a-ți da crezare au ba… Țin minte că toarta ceștii de cafea descria pe rând 90 și apoi 180 grade, am plimbat-o așa preț de minute bune – nu era 1 aprilie, era iarnă de-a binelea, dar tot ezitam să întreb dacă glumești sau…? Te-aș fi văzut mai repede plecat pe Lună, decât monah!

Adică da, te poate scârbi lumea într-un moment de slăbiciune, te poți disocia de ea, poți pleca departe de ea – dacă asta e ceea ce simți că-ți aduce liniștea interioară… Importantă e motivația… Nici mie nu-mi plăceau manelele, dar nu mi-au părut a fi argumentarea validă… părea exagerată menționarea lor… Apoi, fusese o vreme când ironizai creațiile de prost gust și previzionai că ignorându-le se elimină în timp de la sine…

E 2012… Alături e petrecere mare. Cu manele! După ore și ore de audiție forțată, m-am trezit învârtindu-mă în cerc, căutând o soluție. M-am învârtit așa cum făceai tu pe vremea când aveai nevoie de inspirație. N-am rezolvat nimic – nu poți restricționa gusturile, oricât de îndoielnice ar fi… Dar ți-am înțeles într-un final disperarea – Nimicul de atunci era pentru tine Picătura chinezească.

Mi-ar fi plăcut så ne revedem. Poate va veni și vremea aceea. Poate…

Și pentru că iubeai cândva jazzul, roșul și pe Kylie Minogue, o să pun deoparte un dar pentru vechiul Alex. Știu că lui i-ar fi plăcut!

Crăciun Fericit, oriunde ai fi și orice ai face! 🙂