Aștept…

 Deschide-mi, Suflete, că uite – ți-am adus Ceva!

Ar merita să vezi ce am furat azi de la Ea… Mi-am spus că, orice-ar fi, se cuvenea să îți aduc măcar o floare. N-am avut vreme, dar în semn de drag eu ți-am adus Culoare… De ce n-ai vrea s-o vezi? Mai vrei dovezi de împăcare? Te-ai pierde-n zâmbete…

Tu, Suflete, m-auzi?

Nu știu de ce-ți vorbesc în șoaptă…  M-am săturat să mă tot uzi cu boabe reci. Mă doare judecata dreaptă a Ei. Nici Conștiința nu mă iartă… Totuna mi-e, gândească ce-or vrea deci! Tot ce-mi doresc e să-mi deschizi și-n voie să-ți vorbesc…

Ascultă, Suflete!

Mi-am amintit din întâmplare că tot ce-i mai de preț în lume-i armonia. Fă-mi bucuria, dă-mi iertare! Să se încheie-odată nebunia, c-au tot trecut și asfințituri, și apusuri de când ne pierdem în răspunsuri. De când și Ea, și Conștiința mă dojenesc și-mi bat obrazul cum că-mi doresc doar pentru mine ridicare… Și nu e drept – m-auzi? – nu-i drept! Și n-am răbdare, dar aștept…

Dormi, Suflete?

Ești ostenit? Mi-s obosită până peste poate și eu să port războiul greu. Vreau liniște-n Cetate, așa că-ncearcă azi să iei aminte să-mi fii drept. N-ar fi cuminte pace să ne fie? Dă-mi semn… Chiar de ești zăvorât îți las răvașul și-adaug doar atât – Răspuns aștept…

Tu, Suflete, ghici-vei din cerneală și condei c-aste cuvinte sunt așternute chiar de biata Minte?

Cu Dopuri în Urechi

Azi nu-mi vorbi! Adu-ți aminte c-ar fi păcat să irosești cascadă de cuvinte! (Iar te-am citat… Să-mi fie cu iertat!)

Ieri, răscolind prin chestiile vechi, am dat de aste dopuri de urechi din fină ceară de albine. Azi le testez cu gând la nu, mai bine… Azi liniștea mi-e chiar trebuitoare, deci nu-mi vorbi! Mai bine ți-ai piti cuvintele-ntr-un fir de floare…

… apoi în voie poți s-asculți și să citești…

Azi poate nu, dar mâine o să-mi mulțumești că nu-mi doresc s-aud că îmi vorbești de ce–ar putea să fie. Condiționalului cel optativ îi țese tiv și-oprește-l la prietenie.

Caut Titlu

Afară … Liniștea s-a însoțit cu Întunericul. Ea e Regina acum… Din vreme în vreme înăbușă mici revolte – ba un hămăit nervos de câine, ba un scrâșnet irascibil de roți tocite în sărutul asfaltului, ba huruit de tren… Mdea, bine că mă prinde trenul iar neadormită…

Începusem să scriu Jurnalul. Hai să recunosc – de fiecare dată când mintea mi-e populată de prea multe gânduri aleg asta. E mai simplu parcă. Și punctual. Mă obligă să le disciplinez cumva. Uneori se mai impune necesitatea milităriei gândurilor. 

Voiam să dau vina pe fusul orar. Cineva trebuie să dea socoteală pentru nesomnul meu, nu?

Voiam să spun că am grădinărit. Mi-am luat pământul cu forța de la Carrefour cu o săptămână (sau două?!?) în urmă. L-am uimit amuzat pe Casierul de atunci când i-am zis că mă împroprietăresc, nah! Ieri am defrișat terenul de pir. Chestie anevoiasă, zău! N-am văzut în viața mea așa rădăcini! Și – pe cuvânt! – am lucrat cu spirit de răspundere. Fără să contorizez timpul dedicat distrugerii culturii înfloritoare a pirului. Tenacitatea și determinarea mea l-au uimit până și pe Responsabilul de la Căminul alăturat. Ați avut vreodată parte de Galerie atunci când ați meșterit ceva? Nu știu cum vă pare, dar în mine înflorește atunci o nevoie de bășcălie care crește exponențial cu timpul pe care mi-l acordă Onorata Asistență. […] Nu mai spun decât că mă declar net mulțumită. Deja am solicitări pentru alte defrișări de pir. Și – ca un profesionist veritabil ce mi-s – vă spun că sunt în măsură să negociez la sânge la capitolul colaborare. Păi… mă respect au ba?

Aveam de gând să povestesc despre incidentul din 335. Uite, din cauza lui mi-am luat eu (tot de la Carrefour, cu dată certă ieri) saltea de plajă albastră. Nu, nu plănuiesc o deplasare la Băltoaca Sărată. Să vreau și n-am cum! Vinovată e sintagma din spate liceu… pe care mi-a amintit-o involuntar un duduiț care a făcut probabil febră globulară tot uitându-se la subsemnata. Cred că-i tare anapoda să n-ai altă linie de orizont în afară de un Bursucel recalcitrant la ajutorul oferit cu noblețe. Cine știe ce compasiuni o fi stârnit silueta-mi filiformă? Ce resort interior o fi trezit în el bunul samaritean numai Bunul știe! Dar eu am simțit așa o nevoie să arăt că bursuceii – indiferent de talie – n-au, dom’le, nevoie de ajutor! Păi ce? O dată mi-am cărat eu singurică sacoșoaia?! Tot ce sper e să nu care cumva să rămână duduițul cu vreo traumă.  Și nu e vina lui, dar eu tot mă gândesc încă la muzeu. Și la Păzea că mă pornesc! Așa că mi-am luat saltea, am pus ganterele și extensorul la vedere. Hai, Gegelutz, că mă apuc și eu de sport la modul serios! Să se vadă mușchii prin pânza topită, să știe populația că mi-s rudă cu Hercule, să nu mai trec prin chestii stânjenitoare…

Mai voiam să vă spun că am terminat cu bine Experimentul! Mi-am ispășit (auto)pedeapsa și (m-)am scăpat de eliberarea condiționată. Mdea… mai am încă Gratii la fereastră, dar astea sunt acum doar parte din decor. Grație ăstei bucurii am reușit să surprind o încercare de evadare. Din mers…

Frumoasă tentativă, nu? Numai bună de urmat…

Așa că azi vă îndemn să evadați în frumos! Pun la-ndemână fărâma de soare și verdele…

Ehe! A ajuns Moș Ene și la mine… Greu, Moșule, greu…

Un altfel de Jurnal

Unul din lucrurile pe care mi le-aș putea reproșa ar fi faptul că nu mai știu să mă trezesc dimineața decât pentru a fi la vreme la birou… Îmi lipsește liniștea aceea spartă de triluri vesele ce răzbat parcă de nicăieri… Îmi lipsește zâmbetul începutului, acela care apare din senin ca un curcubeu… N-am mai văzut un curcubeu de nu mai știu când…

Am încercat să alung gândurile astea pe la 15,30 cu stropi de apă rece, în așteptarea apei clocotite pentru cafeaua de bună dimineța! Apoi am încercat să le înăbușesc în aburii de cafea proaspăt făcută… Apoi mi-am zis că poate au poftă de ducă dacă voi privi pe fereastră… Ignorând semnele civilizației, peisajul e chiar adorabil – liziera de alb și verde tivește cortina de azuriu infinit. Pentru desăvârșire, aș șterge cu guma stâlpul acela vopsit în bronz-argintiu, tivit în capăt cu 3 dungi roșii intercalate cu 2 albe! N-am gumă însă, așa că las la locu-i însemnul progresului tehnic…

Dorința mi-e topită în vânzoleala de pe alee. E un exod al trolerelor cenușii. Aștept unul roșu și-mi spun că e posibil să nu apară. Asta ca să-mi piară eventuala dezamăgire. Alung așteptarea în huruitul rolelor de-un negru colbuit și-mi clătesc privirea cu veșminte colorate. Miroase a Primăvară…

Ar trebui să gătesc e gândul care mă aduce cu picioarele pe pământ… Simplu și de post. Necondimentat… Aleg de data asta un orez brun și ciuperci. Arunc pe ascuns în apa în care fierbe orezul o ceapă mică-mică și sper din tot sufletul ca Ale să nu se prindă că a existat acolo. Nu-i place ceapa… Privesc cu jind la borcănelul de la Ikea în care doarme cumințel Curry. Îl las visând la vremea când se va însoți cu orezul. Poate data viitoare. Nici curry nu-i place Alexandrei… Aleg Pătrunjelul. Ar fi păcat să se îngălbenească de așteptare… Sotez ciupercile, le amestec cu orezul, presar pătrunjelul et voila! E gata… Îmi zic că aș putea scrie Jurnalul, ca o femeie simplă ce mi-s și mă întorc lângă Fereastră…

I wake up  in the morning and I wonder… o ultimă frântură culeasă din zgomot de fond ce însoțește trecerea unei mașini roșii. Hmmm… nu știu melodia, dar nu-i sfărșitul lumii asta! Găsesc răbdare pentru căutare cu un Dear Google, please search…

Găsesc răbdare și pentru ascultare…

… și scriu. Firește, nu fila de Jurnal de femeie simplă, dar mă consolez cu ideea că totuși e tot un fel de Jurnal…

Free Style

Știi? Uneori apariția unei singure persoane poate alunga stolul de cuvinte. Vântul le poartă departe, lăsând un gol umplut doar de o liniște obositor de apăsătoare. Dar în spatele tăcerii poți intui gândurile bune. Și zâmbetul. Ele sunt mai greu de suprimat…

Și abia când realizezi asta zâmbești la rându-ți… 🙂

C(l)auza

Nu există remediu pentru efectele diferenței de fus orar…

Guess who said that?

E ca și cum Moș Crăciun – pus pe șotii, să fie-n ton cu mine – a decis că dacă tot am rămas hăăăt, la 5 ore distanță de cei dragi, măcar să-mi facă bucuria și să mă scoată la plimbare-n lume peste mări și țări… Să mă conving de-a binelea că Există! Deși de data asta n-am cârcotit, zău! Nu-ș ce-o fi fost în mintea lui… 😳

Ca intenție – nota 10! Cu Plus, că-mi place când găsesc Certitudinea și pot trece liniștită la Next Question! 😉

Ca grijă… ooof… Moșul cred că e obișnuit cu sacii consistenți – așa că o cantitate neglijabilă ca mine a fost ușor de trecut cu vederea uitat pierdut cumva în vânt  – 🙄 – ufff, că nu găsesc exact termenul care să definească motivul pentru care m-a… rătăcit aici…

Se cam potrivește, nu? Liniște – poate prea apăsătoare uneori… Nori – straturi de gânduri peste gânduri, peste alte gânduri! Și din vreme-n vreme Pete de azuriu! Partea asta-mi place! 🙂

Ah, plus buclucul în care m-a băgat diferența asta de fus orar! Mi-a dat serios programul peste cap, de-am ajuns să nu răspund peste zi la telefon… Eh, alt bucluc, că intră prietenii la idei și li se ițește în minte gândul zborului peste Băltoaca și mai mare, și mai sărată, de-i zice lumea Ocean! Cui îi faci așa plocon, Moșule? 😳

Și-am zis în gând doar cu speranță – nu, nu cu supărare, că Prietenii-s mereu bineveniți! – Sărbătorile se petrec în familie, Moșule! Lângă Bradul de-i înconjurat de pași mărunței și tropăitori… Lasă-i bucuria mânuțelor întinse spre crengile ce-au rodit fructe minunat colorate, clopoței, fundițe și beteală! Că-i doar o dată în an… și-i păcat să-ntorci mânuțele spre ușă și să înunzi bobițele de smarald… Mai bine fă o magie, Moșule, că am un dar pentru tălică, ehe! Să vezi ce zâmbet mare ți s-o desena în barbă! 🙂

Ei, uneori pot fi convingătoare când pritocesc un contract… Sunt bine, sunt acasă, doar mi-e cam somn… Da-mi piere de fiecare dată când reascult Darul promis Moșului! 

Și-acum… Să vă fie Sărbătorile așa cum vi le doriți, alături de cei pe care îi iubiți… cu liniște și armonie, cu împăcări și bucurie! Și pentru că-mi pare c-ar mai fi un pic de loc, o să strecor și cu un pic mai mult noroc! 

(S)Pam Pam!

Gata! Numai ce am dat cu măturoiul prin curte! În colțul ăla întunecat de-i zice Spam se-adunaseră vreo 17 chinezi – așa păreau după slovă, dar puteau la fel de bine să fie și japonezi 😕 – și-un polonez, parcă! Doamne, ce l-au mai înghesuit, sărăcuțul!

Ei, aici a mers, dar dincolo? Pisici! Pitici cu nas roșu, fes verde și ghete negre ca tuciul au întins peste zi o horă cu tropăituri și strigături pe creierașul meu, de nu mai știam cum să scap de dânșii! Ce măturoi să iau? Că nu se cade să necăjesc circumvoluțiunile cu el, deh – nu-i loc neted ca-n palmă să mă pun pe curățat! La drept vorbind, nici răgaz de-așa ceva n-aveam! Și-am așteptat să le piară cheful de zbânțuială, că dacă te pui în mintea piticilor ăștia ești mai… $#^%&* decât ei… 👿

Ce necaz pe Bursucel –

Canonește, vai de el!

Canonește la hârtii

De-o ia razna pe câmpii!

Hai, hai! – mai că-mi venea să-i pun pe fugă, dar te pui cu-mpielițații? Lasă-i că s-or potoli ei… n-am vreme de duș rece… Bag de seamă că și ei știau asta, că întorceau sensul horii – să nu amețească, probabil… 😐

Bursucel, nu te căzni,

Că degeaba ăi trudi!

Ăi munci tu în zadar,

Că le-amețesc-ăștia iar!

Prea de tot! $#^%&*!  $#^%&*! …  $#^%&*! 😳

Și-nc-o dată, măi băieți!

….

Aaaa! Aici mi-a venit ideea! Și le-am pus băieților Ciuleandra, că le trebuia capac! 😆

Au tropăit și țopăit, chiuit și hăulit pe minunea asta de muzică, de-au picat lați… sau așa vreau eu să cred… acum stau cuminței și tare mi-i dragă liniștea asta!

Oare azi îmi dau pace?! Că mi-i închipui căzuți prin șanț, epuizați – bieții de ei – de-atâta zbânțuială… 🙄

…

Ei, se pare că am spart tiparul Miercurii fără cuvinte de azi… Sper să nu se răzbune pe mine și să… Pssst! Mai bine tac!

Ziua asta o să ne fie frumoasă și însorită, și-așa plăcută în tăcerea ei… Și fără picior de piticei tropăitori! 🙂

Psssst!

( C’mon, baby… 😛 )

Mare veselie mare în Wisconsin – a sunat Adunarea Norilor la petrecerea de Miercuri… 😉

La noi – psssst! – dacă e Miercuri, e Liniște…

Ei și ce? E loc de Zâmbet și-n Tăcere, nu?! 🙂

Jurnalul unei femei simple – 5

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Pentru astăzi 19.10.2013 ora 02:15

Afară … e hărmălaie – au vecinii limbarniță și chicotesc de zor. E chiar plăcut, se pare! 😉

Mă gândesc … daaa, mereu mă gândesc! Gurile rele spun că prea mult! Mai nou mă gândesc că poate gânditul ăsta în exces dăunează… 😐

Din locurile de unde învățăm … din prostiile altora, asta dacă ne batem un picuț căpșorul… ➡

Sunt recunoscătoare pentru … zâmbet azi. Cred că din cauza lui mă-ndrăgește lumea. 🙂

Din bucătărie … ei, dacă scriam ieri, povesteam de pastele cu ton… azi e doar tăcere. 😳

Cu ce sunt îmbrăcată … tot în pijamalele-alea de tura trecută… Eee, data viitoare promit să îmbrac una din rochiile office de mi le-a adus tot fiică-mea! Hmmm, până la urmă contează au ba zicerea Nu haina face pe om ?! 😕

Citesc … minunata documentație contabilicească, restul e istorie – și-mi mai citește fiică-mea din Drept Civil Acum mă bușește râsul la gândul că mi se citesc drepturile! 😆

Ceea ce aștept (sper) … Liniște și Timp pentru mine. Mai nou am auzit că cer prea mult. Lumea asta… 🙄

Ce mai meșteresc … nimic… nimic era valabil pentru ora 22 și-un pic… La ora asta pot să spun că am făcut și eu ceva util – slavă Domnului! – husa pentru scaunul de birou și cea pentru pernuța pe care stau acum. Măcar așa să fiu la înălțime, deh! 💡

Ascult … radio swiss pop. La muncă deja l-am implementat, detronând radio romantic, fără comentarii din partea colegelor. Acasă se schimbă povestea și mi-am luat căștile. He he… acum rulează Time after time… 🙂

Unul dintre lucrurile mele preferate … să-mi beau Cafeaua în liniște dimineața, privind Verdele. 😎

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … mâine azi onorez biroul cu prezența iar… în rest, urmez sfatul doctorului 😉, pe principiul Niciodată nu se știe de unde sare iepurele ❗

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Rod Stewart numai ce mi-a cântat She makes me happy și mi-am zis că nu se face să vă las fără urare – deci…

Să vă aducă ziua asta lângă persoana care vă face să zâmbiți! 🙂

Zâmbet

(Monitorizare ➡ Premiu MWB)

Bine, știu, la ora asta trebuia deja să dorm și să visez poate un colț de rai sau altceva pe măsură – legea compensației ar fi trebuit să-și facă treaba și să-mi cadorisească un ceva pe măsura frumuseții, cumințeniei și… bine, mai bine tac și vă zic de ce nu dorm eu acum… 😳

Mi-am făcut un ceai de albăstrele (e fain de tot, zău!) și-mi onorez cu drag promisiunea de a scrie despre o surpriză plăcută, care m-a uimit un picuț. De-a lungul timpului am tot primit premii și coronițe de la școală și mi se părea să fie firesc așa – la drept vorbind muncisem pentru ele, tot cu drag, e drept… Apoi am primit un alt premiu – un copil frumos, sănătos și isteț (asta s-a dovedit pe parcurs, că doar nu o dată m-a pus în dificultate ba cu o replică, ba cu o întrebare, de nu știam pe unde să scot cămașa să ies basma-curată în fața piticaniei :oops:). Ca să fiu sinceră și fiică-mea e o realizare firească – e rezultatul Alegerii pe care am făcut-o la un moment dat.

Mai țineți voi minte cât de necăjită eram din cauza monitorizării? Nu pricepeam neam cine-mi tot citește rândurile și mai ales de ce?! Pe cine oi fi supărat și mai ales cum?! 😐 Tocmai eu – întruchiparea cumințeniei… 🙄

Ei, am aflat într-un final și mi-a mai venit inima la loc. Era MWB -ul. Și nu-l supărasem cu nimic, slavă Domnului! 🙂

Tot ce-mi doresc acum e timp. Timpul acela în care poți să dăruiești frumosul în voie, fără să tragi cu ochiul la cadranul ceasului. Momentul în care Timpul se oprește din fugă și te poftește să te bucuri în tihnă de clipe minunate. Să-mi fie timpul în care Gândul Instant ar isca un alt Ceva Aparte care ar adeveri că nu spun Mulțumesc! degeaba și că am meritat premiul MWB.

Acum Gândul mi-i doar Năstrușnic iar și-mi dă ghes să-i dedic zilei de Luni premiul în semn de îmbunare și apreciere pentru încremenirea clipei. 😉

Poate-poate o văd împrăștiindu-vă cu dărnicie zâmbete… 🙂