Arhive etichetă: logică

Lent(Oare)?

No offenceCică o dată pe an baba nu are voie să se pieptene, chiar dacă țara arde! Chestia asta am concluzionat-o după ce m-a pus mama la curent (via telefon) cu ce am voie și ce nu trebuie să fac azi. Adică de Sfântul Andrei… d'oh

Chestia anapoda e că eu – neinițiată, deh – apucasem deja să fac câteva trebușoare uzuale, c-așa socoteam eu că e firesc. La o adică tot de la mama știam că dimineața – sau, mă rog, momentul în care binevoiești a te trezi din somnul de odihnă sau din ăl de frumusețe rolling eyes – trebuie să te speli frumușel cu apă rece pe față, să-ți periezi dinții și să te piepteni. Niciodată nu mi-a permis abaterea de la regulă, ba mai mult, îmi amintesc că era o vreme în care zilnic – da’ zilnic! – Bună dimineața! era urmată de Te-ai spălat pe ochi? Dar pe dinți? Ia mai dă tu cu peria prin păr, că nu-mi place deloc cum îți stă ciuful! Și uite, chiar dacă totul era însoțit de zâmbetul de la final, eu tot ca pe-o teroare a regulii resimțeam întâmpinarea aceea grijulie. Promptă mai era pe-atunci… daydreaming

Mai devreme era gata-gata s-o bănuiesc pe biata mama de lentoare în reacții. Păi la ce bun să-mi spună azi să nu... după ce am făptuit deja nepermisul? Asta doar așa, ca să m-apuce remușcările și să am eu motiv de-ngrijorare? Oricât de lipsită de obediență mi-s eu, tot știu că nu e bine deloc să te pui rău cu superiorii. Că deh, de sus – având perspectiva în toată splendoarea ei – vezi mai bine lucrurile, bașca mai ai și puterea să dispui cumva discreționar taxarea nesupușeniei. Apoi, una e să mă pedepsească pe mine și alta e s-o năpăstuiască pe fii-mea. Că până să duc eu învățătura mai departe, înfăptuise și ea nelegiuirea de a-și mătura casa! Azi! Tocmai azi! Că nu se uitase la televizor să afle rânduiala zilei… I don't wanna see Că logica nemăturatului și nepieptănatului nuuuumai bunul și sfântul Andrei o știe. Sau ăl de le-o fi născocit și-mprăștiat pe la TV… I don't know

Acu’… nu-ș ce să zic… O cred pe mama când îmi spune că pe vremea când încă trăia bunica nu s-a pomenit ca în ziua asta oamenii să umble ciufuliți. Am clătinat din cap a înțelegere și aprobare la fel cum am făcut-o când am citit despre una din întrebările legate de deficitul fondului de pensii, că tare mi-ar plăcea să scap de scepticism și să am siguranța că măcar pe mine m-o scăpa Sfântu’ Andrei de lentoare, să am vreme să-mi pun prompt la curent nepoții cu rânduielile din ziulicile pe care bunicul – om harnic și ironic din fire – le definea a fi bucuria puturosului. it wasn't me

În fine… dacă mi se-ntâmplă vreo boacănă din cauza măturatului și pieptănatului de azi, asta e… o să trag până la urmă ponoasele, că doar eu mi-s di vină! Dar mi-s curioasă, zău! A mai auzit careva de-așa ceva? E vreunul care nu s-a pieptănat în cunoștință de cauză azi, exceptându-i – firește! – pe fericiții și inspirații beneficiari ai tunsorii zero?! confused

Provocarea

Oare cât de liniştit ai putea deveni la un examen de contabilitate, scriind în loc o poezie?

Dacă aș fi citit întrebarea asta acum 3 ani mi-ar fi sunat ca o nebunie. Contabilul din mine ar fi ripostat. Păi cum altminteri? Contabilii sunt ființe cu înclinații vădite spre matematică, logică… or fi urâcioșii firmei, dar sunt teribil de responsabili! Nu și-ar periclita ei reputația, aventurându-se să ignore o demnă și sfântă înregistrare contabilă în favoarea unei poezii! Nici de-ar fi vorba de Odă în metru antic… Așa aș fi zis, pe cuvânt!

Acum… altfel stă treaba… am divorțat o dată de contabilitate, așa că aș scrie liniștită și o epigramă sau o poezioară haioasă… Ceva ironic, oricum! Poate aș desena și o floare, ceva care să le bucure privirea… Bine, lucrarea ar cuprinde – pentru consolarea economistului din mine – și rezolvările de rigoare, că doar nu degeaba l-am plimbat la examen! Și chiar dacă mi-ar descalifica lucrarea pe motiv de semn vădit tendențios, tot n-aș avea regrete – se spune că orice poartă închisă îți deschide alte două uși!

Cred că totul ține de cât de rigid sau flexibil poți fi. Înainte îmi lipsea – vorba unui amic – doza de sictir… Acum știu că viața poate fi frumoasă și nu se rezumă doar la cifre, rapoarte și legislație pritocită pe genunchi. Viața presupune să te înconjori cu oameni plăcuți, să faci ceea ce îți place și din când în când să îți permiți o mică nebunie, ceva de care să-ți amintești și care să îți deseneze zâmbetul pe față. Am eu ce am cu zâmbetul ăsta! 🙂

Îmi lucesc ochii la gândul unei astfel de trăznăi… de mi-ar permite timpul, le-aș înveseli corectura lucrării cu În jurul unui divorț a lui Topârceanu… Dacă-i bal, bal să fie! 😀