Arhive etichetă: lună

Luni cel Auriu

Prinsă pe nepusă masă și  împotriva voinței mele cazată laolaltă cu duduia Melancolie într-un butoi nedecomandat și fără pic de confort, mi-am zis că e musai să-mi fac rost de-o evadare! idea

Ieși la aer?  m-a purtat spre Luna ce se juca de-a v-ați ascuns cu mine vineri seara.  Eram în troleibuzul 65… sau poate 86… oricare din ele duc spre ceea ce mai nou numesc acasă... La fiecare stație am vrut să cobor. Aș fi preferat ca jocul să nu-mi fie despărțit de un banal geam. Să ne despartă doar Aerul... Superbă Luna asta! Ca un Galben aruncat pe Cer de Bunul, completare a Salbei promise întru Începuturi… Mă iubește… Nu mă iubește… Mă iubește… thumbs up

Luni 14Hai la aer! m-a oprit ieri în fața Trandafirilor Galben-Aurii. Am scotocit în geantă atunci, hotărâtă să mi-i păstrez. Mi-am bodogănit Geanta! Murphy spune că ultimul lucru găsit este cel căutat. Murphy are dreptate… d'oh

Prima dată am fost tentată să privesc florile ca pe o Familie – generații trecute și viitoare… Apoi mi-am zis că Bobocelul e noul cap de serie. Incert. Cumva promițând doar ceva frumos. În tatonare, ca orice început… îngreunat de sfială, încetinit de teama de ceea ce va urma. Precaut, parcă… E Luni, desigur!

Luni 14 e Auriu. A bătut în Marea Finală Germania… Mie îmi place argintul. Și-mi doream să câștige Argentina… Cum naiba să ocupe primul loc când mie îmi place Argintiul? I don't know

Mama lui de Butoi nedecomandat! I don't wanna see

[Luni 14 – 11:14] Melancolia deja e istorie. Nu-i port grija, mi-e mai confortabil acum… N-am băgat de seamă când a șters-o englezește. Posibil să-i fi dat vreun ghiont pe când îmi notam în agendă cu litere de-o șchioapă Întâlniri cu Super Luna!  Pe 10 august și 9 septembrie mă scaldă iar în argintiu! party

[Luni 14 – 16:14] Nah, că nu pot să stau locului neam! Nu-ș de-i cu pricina sindromul picioarelor neliniștite, dar au sărit cât colo doagele butoiului de-atâta foială. Mi-am recăpătat confortul, dar nu fără eforturi! Una dintre doage – a de se simțea fără frontiere – a aterizat în Germania și-am am cules-o tooocmai din ograda lu’ Der Spiegel. Mie-mi sunt dragi nemții ăștia, mai ales pentru ordine și disciplină – n-aș lăsa în voia vântului fărâmiță de hârtie, darmite mândrețe de doagă… Acum mă uit la ea și mă minunez ce zestre se lipi de doaga asta. Cică… Fotbalul e ca șahul, doar că se joacă fără zaruri! Ei, acu’ parcă-mi vine să fluier… whistling

Parametrii optimi

(… sau un must have greu de atins uneori… I don't know)

A fost odată o … fătucă pe care n-o dădeai dusă de la muncă nici cu măturoiul. Ședea cumințică în birou și se lupta cu teancurile de hârtii mai abitir decât Făt-Frumos cu Balaurul ăl cu 7 capete. Și avea temeinicia Cenușăresei în alegerea boabelor de mazăre din cenușă. Plus grija de a n-o prinde miezul nopții prin birou. Aaaa, nu-i era teamă că i se va transforma taxiul în bostan, ci doar avea impresia că dacă ajunge Azi acasă nu va întârzia Mâine la întâlnirea cu munții dealurile de hârtii pe care le colinda deseori chiar și în somn. Toată lumea o cam beștelea pentru năravul ăsta, dar ea-și vedea de ale ei precum Fata Moșului. Sau ca Eliza – sora celor 11 cocori. De frumusețe, bunătate, înțelepciune mă abțin să zic, dar aveau în comun pe lângă încăpățânare și bucuria de a mânui cu sârg andrelele. Și uite-așa au trecut ani buni, cu veri și ierni, cu toamne și primăveri… și nu știu să spun drept de-mi pare bine sau rău să zic, dar într-o bună zi de iarnă, precum mama Albei-ca-Zăpada se-nțepă cu un ac cu gămălie (deh, ac simplu n-avea de unde) și se trezi privind pe fereastră… daydreaming

Nu, nu era zăpadă afară… era un soare blând ce se prelingea printre ramuri de copaci parte înfrunziți, parte desfrunziți, ce contrastau cu verdele covorului pe care încercau să-l umbrească. Pete roșiatice de soare în apus și fuior de nori. Voci vesele de copii ce se bucurau de pauză… Triluri de păsări și larmă de vrăbii gureșe… Și ciori…

Alături i se cuibăriseră Oboseala, Somnul și Melancolia. Ciorile i-au amintit de lanțul ierarhic, cel care o ținea priponită în spatele ferestrei. N-a coborât scările în semn de evadare, că nu prea se făcea… a luat în schimb camera foto, a străbătut holul cel lung, ajungând la cealaltă fereastră. Cea opusă ca punct cardinal. Și-n pauza de țigară a privit îndelung Cerul. Cu un zâmbet cuminte. Apoi l-a imortalizat. Cu tot cu Lună, Fuior de nori și Soare în prag de apus… 🙂

Ia să văd eu acum… mai e cineva pe-aici care să fi pățit rușinea de a sta în birou cu ochii fixați pe fereastră? Cu target – gând de ducă afară – care-mi zic că l-ar chinui și pe cel mai stoic dintre stoicii șoareci de bibliotecă… Deeeci? Îndrăznește vreunul să ridice două degețele? Mai e careva sau rămân de una singură în povestioara asta? 😳

Că tot pomeneam de lună…

… ziceam eu într-una din postările anterioare că nu-nțeleg și pace de ce o închidere de lună trebuie să fie transformată în coșmar. Adică, relax (în cazul în care nu ai gărgărițe de pus la punct din urmă) 23/24/25/26 de zile și apoi teroare 5!

În fine, am menționat doar în trecere asta… ca să-mi justific mie de ce – Doamne, iartă-mă, că era să scap 2 cuvinte nu tocmai ortodoxe! – am avut proasta inspirație de a  întrerupe persoana de la celălat capăt al telefonului cu întrebarea nevinovată Hmmm, ce muzică nouă asculți tu acolo?

Ete ce hit nou-nouț era! Scos numai ce, de vreo 15 anișori și-un pic…

Lunatică nu mi-s, pe cuvânt! Așa că mă bate serios gândul să cer și eu, acolo, un spor de stres. Sau poate nu, că-n cască urechea stângă mi-a sunat ca un ecou Mira-m-aș să-l primești… că abia-abia au aprobat bugetul… 😀