Arhive etichetă: luni

With or without… (?!?)

Fugitiv… Dintre toate stările trăite până acum cea mai cruntă e aceea de a constata că semăn cu Luni… 😐

Semănați mai bine zâmbet – poate crește azi, mai știi?! 🙂

Dacă e Luni e… Dedicație Specială!

Cui? 🙄 Ei, firește! Minunatei, inconfundabilei Luni, care are darul de-a-ncremeni totul! Uite, nici măcar fumul de țigară nu-ndrăznește să iasă din cadru… 😯

Partea bună e că pot spera că ziua asta să ne fie fără pic de… abureală. Și că zâmbetul poate adăsta în voie pe toate fețișoarele! Cam așa. 🙂

P.S. With love, from Bucharest... ❤ Touch and go, dear Monday!

Ca pentru Luni…

Un ceva, un nu-știu-ce, îmi cam pune bețe în roate de la o vreme și nu mai fac nimic în ordinea firească, de-mi vine să zic și eu ca Hozier Du-mă la biserică! Melodia asta s-a lipit de mine data trecută când am fost la fii-mea și-am cam avut de furcă îndeajuns cu lălăiala. Norocul s-a materializat în închiderea de an care m-a ținut cumințică (?!?) departe de lumea dezlănțuită (epitetul ăsta s-a ițit instant, ca de la sine) a virtualului. Norocul melodiei, voiam să spun… Revin și cer picul de înțelegere pentru haotica grabă cu care intru și ies de pe-aici. Pentru praf și alte uituceli… Am mai avut perioade ciudate, dar nu într-atât de ciudată ca asta prin care trec acum. Curat vortex! whew

Și asta nu e singura belea. Ca să fie trebușoara completă mi-am găsit și bomboana pentru colivă cireașa pentru tort! I DO!!! Nimic de zis – linie melodică frumușică, plină de ritm, numai bună de luat la drum. Motivațională ar spune Cineva… whistling

Curat motivațională, parol! Tooot drumul parcurs la întoarcerea acasă de la fii-mea mi-a poluat populat mintea. Ca un vortex, de-am uitat la un moment dat că nu mi-s singură și m-am pus pe fredonat lălăit. Pe drum… Cu martori, de-o fi zis prea-cinstita asistență că mi-s în căutare de impresar! Sau că mi-s euforică?! Sau că mai am un pic și-mi pun pirostriile… Acum, nu-ș ce-or fi crezut, că nu prea mi-s cititor de gânduri. Important e că am trecut cu fruntea sus și peste asta, zău! Cu zâmbet chiar, dus pââână hăt la chicotit. Păi ce, să se hlizească lumea făr’ de mine?!

În fine, ajunsă acasă m-am simțit în apele mele! Fără martori de data asta… Nu-s de Vocea României, dar ce mai contează?! Ce, bărbații nu cântă la duș? Și lor nu le pasă nici măcar dacă transformă fa minor în do major. Așa că am… cântat până am obosit de-atâta I do! d'oh

Partea aiurea e că fix în momentul în care mă așteptam să apară Moș Ene i-a luat-o înainte Aghiuță. Ăsta sigur știe că n-am fost de Bobotează după apă sfințită, c-altminteri nu-mi explic cum de și-a permis să-și râdă în așa hal de mine. Mi-a dat ghes să dau click și pac! Am luat-o de la cap cu I do, I do, I do, I doooo… hypnotised

Uofff… și vine Luni! I-o las ei în dar, că tot am revăzut (pentru a nu mai știu câta oară) Ceasul din videoclip… Poate s-o-mbuna și-o fi mai puțin urâcioasă?! daydreaming

Jumătate din trebușoară-i gata, restul ține de voi… Puneți-i și voi straie de zâmbet minunatei Luni care numai ce-a sosit! Poate-o mărităm cu Sâmbătă?! thumbs up

Întoarsă acasă după miezul nopții, mi-am zis că e musai ca postarea asta să mi-o ia în calcul WordPress fix pe 31 august. Așa că am pus frumușel o poză și am grăbit publicarea. Cu alte cuvinte… am cam forțat nota și pe deasupra am mai și furat din brânză… blushing

Ca niciodată, mi s-a întâmplat să nu mă pot hotărî despre ceea ce voi scrie. Despre cum mi-am aniversat eu ziua în lume? Despre frumusețea Slănicului? Sau despre întoarcerea originală acasă? În același timp era un ceva care mă îndemna să dau întâietate Parcului Carol. Acum știu de ce am ales poza aceasta… happy

44Mi-amintesc cum acum vreo 4 ani m-a lovit serios întrebarea La ce oră am fericit eu umanitatea cu venirea-mi pe lume?! Și cum de una singură nu puteam ieși din dilemă am apelat la singura ființă care ar fi putut să-mi dea răspunsul cu pricina. M-a privit mama pe deasupra ochelarilor și mi-a grăit un picuț cam încurcată Păi, ce-ți veni cu asta? A trecut mult timp de-atunci… crezi că eu le țin minte pe toate?! I don't know Într-un final, după lungi scormoniri, calcule și legături numai de mama știute, mi-a zis cu o seriozitate excesivă (care cred că trebuia să confere veridicitate informației) că este mai mult decât probabil ca intervalul sosirii să fie 19,15 – 19,30. Am luat și eu de bun răspunsul, cu abatere cu tot…

Acum, privind în urmă, realizez că nu prea mi-ar fi folosit la nimic aflarea orei exacte. La drept vorbind, nimeni nu te întreabă care-i intervalul orar al aniversării tale. Se ia de bună data și fiecare te fericește cu urarea funcție de cum își amintește de eveniment. Importantă e doar bucuria împărtășită. Sau frumusețea momentului, nu?! winking

În fine, la mine Luni a venit clar cu poticneală. Cu voi sper să fie mai blândă și mai înțelegătoare ziua asta! good luck big hug

Re(ve)lație

Prin 2007 un Cineva exasperat de cereri care se băteau cap în cap – rezonabile precum nuca în perete 🙄 – îmi trimitea via messenger un videoclip care trebuia să-mi atragă atenția asupra stării de fapt. Și chiar de eram între ciocan și nicovală – în aceeași ceață, că nu-i de colo să lucrezi cu un informatician – videoclipul ăsta tot mi-a smuls mai mult decât un zâmbet… 🙂

Ce-i drept, până anul ăsta Bunul n-a vrut neam să mă lase să văd și eu un Pom care face ciori. Până-ntr-o bună zi când n-am avut de lucru și mi-am aruncat privirea pe fereastră… 😯 Și l-am văzut de la depărtare în toată splendoarea! Plin de ciori, plin-plin de ziceai că încă un pic și-i la pământ! Și nu era doar unul… hypnotised

Bizar sentiment…

Acum îmi repet în gând că fiecare lucru își are vremea lui. Că azi va fi soare și că pot spera să nu mai văd rămurică de Pom care face ciori până la anul ce vine. Așa că – luni fiind – dau griul la o parte și pun o fărâmă de curcubeu. Să-nceapă săptămâna cu un zâmbet! 🙂

Zâmbet

(MonitorizarePremiu MWB)

logo-membru-premiant-mwb-stBine, știu, la ora asta trebuia deja să dorm și să visez poate un colț de rai sau altceva pe măsură – legea compensației ar fi trebuit să-și facă treaba și să-mi cadorisească un ceva pe măsura frumuseții, cumințeniei și… bine, mai bine tac și vă zic de ce nu dorm eu acum… 😳

Mi-am făcut un ceai de albăstrele (e fain de tot, zău!) și-mi onorez cu drag promisiunea de a scrie despre o surpriză plăcută, care m-a uimit un picuț. De-a lungul timpului am tot primit premii și coronițe de la școală și mi se părea să fie firesc așa – la drept vorbind muncisem pentru ele, tot cu drag, e drept… Apoi am primit un alt premiu – un copil frumos, sănătos și isteț (asta s-a dovedit pe parcurs, că doar nu o dată m-a pus în dificultate ba cu o replică, ba cu o întrebare, de nu știam pe unde să scot cămașa să ies basma-curată în fața piticaniei :oops:). Ca să fiu sinceră și fiică-mea e o realizare firească – e rezultatul Alegerii pe care am făcut-o la un moment dat.

Mai țineți voi minte cât de necăjită eram din cauza monitorizării? Nu pricepeam neam cine-mi tot citește rândurile și mai ales de ce?! Pe cine oi fi supărat și mai ales cum?! 😐 Tocmai eu – întruchiparea cumințeniei… 🙄

Ei, am aflat într-un final și mi-a mai venit inima la loc. Era MWB -ul. Și nu-l supărasem cu nimic, slavă Domnului! 🙂

Tot ce-mi doresc acum e timp. Timpul acela în care poți să dăruiești frumosul în voie, fără să tragi cu ochiul la cadranul ceasului. Momentul în care Timpul se oprește din fugă și te poftește să te bucuri în tihnă de clipe minunate. Să-mi fie timpul în care Gândul Instant ar isca un alt Ceva Aparte care ar adeveri că nu spun Mulțumesc! degeaba și că am meritat premiul MWB.

Acum Gândul mi-i doar Năstrușnic iar și-mi dă ghes să-i dedic zilei de Luni premiul în semn de îmbunare și apreciere pentru încremenirea clipei. 😉

Poate-poate o văd împrăștiindu-vă cu dărnicie zâmbete… 🙂

Gânduri colorate

(… întru îmblânzirea fioroasei Luni… :evil:)

Mai e doar un picuț și vine! Brrr… Ea – coșmarul majorității – Luni! Mi-s eu Ion-Anapoda uneori, dar la capitolul ăsta recunosc – cum aud de astă zi, cum mă zburlesc cât 10 bursucei la un loc! Și tooot caut remedii, că nu-i de joacă, zău! Când sunt zburlită, n-ai vrea să mă ai prin preajmă… 😳 Mai recunosc și că am încercat să desființez ziua asta. Fără succes, firește, că rânduiala-i sfântă și Bursucelu-i mic. Prea mic să fie băgat în seamă, deh! Mai e un pic și gata – îi venită preatemuta Luni! :mrgreen:

Ei, asta e! 🙄 Privesc la Ceasul meu cel de-mi joacă mereu feste – îi 0,00 – s-a isprăvit cu huzureala! Azi n-o să verific nici iarba, nici pulsul colegilor. O să mă fac că plouă și n-o să bag de seamă nici căscatul ușor palmat, nici fețele lor vădit posomorâte. O să mă gândesc doar la răzorul ăsta de flori încremenit în timp. Uite motiv de veselie – Păi dacă nu crește iarba, nici florile nu se-ofilesc! 😉

Ei, știu, e una pe ducă… pentru ea o să-mi amintesc de monologul unui Moș Crăciun de Criză – că-i cam uscat asemenea și el. Și ce frumos vorbește dânsul despre familia cuvântului ce i se potrivește ca o mănușă zilei de Luni! 😛 Așa că ori se îmblânzește fioroasa, ori o să-i zâmbesc în ciudă. Uite-așa! 🙂

Bună dimineața de Luni!

( vedeți ce matinală sunt? 🙂 )

Se spune Cine se scoală de dimineață departe ajunge! Ei, dar cine nu doarme toată noaptea? 🙄 Nu vă mai gândiți degeaba – voi beți-vă cafeaua, că vă spun eu ce pățește! Sau cel puțin… asta am pățit eu… 😉

Teoretic mi-s numai bună pentru meseria de paznic de noapte! Aș da pe spate orice șef de-ar veni să mă verifice – nu m-ar găsi dormind în post fiindcă n-am somn. Asta-i chestie verificată de vreo 4 zile, de când Victoraș – ăl de-și face veacul la Palatul Victoria – a hotărât că mi-ar prinde bine un week-end prelungit. Recapitulând, joi spre vineri am rezistat eroic până la 4,00 dimineața, vineri spre sâmbătă până la 7,00, sâmbătă spre duminică am cam scrântit-o, că la 6,00 a trebuit să recunosc că nu mai merge, iar dumincă spre luni – adică azi 😉 – uite-mă-s trează-trezuță la 6,45 scriind de zor! Eeee? Este că pot să aplic pentru postul de-l pomeneam?

Nu-mi trecea asta prin minte, dar… Pe la 4,00 am aprins ultima țigară. Gând de somn nu mai aveam, că parcă nu se face să te prezinți la 11,00 la birou cu cererea de zi liberă în mânuță pe motiv de insomnie. 😳 Și nici să dai vina pe vecinul de la etaj care s-a apucat peste noapte să-și mute patul de pe peretele din dreapta pe cel din stânga. Sau să spui c-ai stat la pândă să afli secretul petelor gălbioare de pe pervazul ăl alb de dinafară pe care le tot ștergi tu zi de zi și care apar noapte de noapte, când tu ai aflat din pură întâmplare că același nesimțit își face nevoile direct de pe geam! 👿 Dar asta-i altă poveste… așa că fac stânga-mprejur frumușel și mă-ntorc la ideea de început.

Rămăsesem la țigări, deci… adică fără. Nefumătorii o să-i rog să se abțină din a sări în sus de bucurie, că mă supăr de dimineață și nu-i a bună! Fumătorii știu în schimb că e de rău – când pachetul e gol alături îl tot iei în mână și dai să… ei asta fac eu de fiecare dată – dau să-mi aprind o alta, dar nu-i! Pe la vreo 4,35 m-am supărat pe pachet, l-am mototolit și l-am pus la coș. Prea mă păcălea prezența lui inutilă lângă mine. Am pus apa la încălzit, am mai făcut o cafea, vreo câteva tururi de cameră, m-am uitat la rochia mea cea roșie de casă – a cu flori – și am hotărât că e vremea să mă schimb. Am tras blugii pe mine, tricoul, m-am pieptănat fără grabă – în toate direcțiile, că doar aveam vreme – mi-am privit sandalele. La 5 fără 5 am ieșit în papuci pe ușă. Portarul, ăl de-a fost pe fază când am ajuns murată acasă după o ploaie torențială, părea că doarme. Asta mi-a convenit, că n-aveam gând să mă întrebe iar de sănătate. Am ieșit ușurel pe ușă și-am pornit prin bezna din curtea liceului spre poartă. Paznicul părea că se odihnește și el după o lungă noapte de patrulat, așa că am tras zăvorul porții și am pornit cu încredere spre magazinul non-stop de peste drum de benzinărie, însoțită de alaiul de lătrături vesele (?). Mi-am luat pachetul de țigări și am purces pe drumul de întoarcere. La poartă – surpriză, zăvorul era tras la loc! Am chemat în ajutor de data asta lătrăturile, dar se pare că n-au fost pe fază… am încercat să bag mâna pe dinăuntru să deschid și am realizat că am o mână muuuult prea mare pentru așa poartă ❗ Eu – o mânuță de om! Ei, asta e! Am scuturat-o de zor până am stricat tihna paznicului, care a părut tare uimit că mă vede la așa oră venită la muncă. Vorbe n-avea, că se pierdeau în căscat și-am plecat și eu fuguța pe alee. Parcă nu mai era așa beznă! Apăs pe clanța ușii de la intrarea în cămin și iar stupoare! Ușa era încuiată! Doamneeee, ce vigilent de portar! I-am stricat, firește și tihna lui – după un lung șir de bătăi în geam mi-a deschis! Pretty woman, de unde vii la ora asta?… 🙄 că toate mai vor să le știe portarii ăștia! De la petrecere! l-am dezinformat eu și-am pornit spre cameră cu zâmbetul de zile mari, iscat de aducerea aminte a melodiei ăsteia:

Păi cum să nu zâmbesc, măi? Păi degeaba mi-a zis nenea Portaru’ Pretty woman? 😆 Roșcată sunt, frumoasă mi-s (plus cuminte și dis-de-dimineață acasă – adică devreme tare!) și am un zâmbeeet – ehe! – cât pentru toată săptămâna! 🙂