Arhive etichetă: mâine

Căpușuni cu Sfântânică

Iar mi-s virusatăd'oh Simptomele le cunosc deja – mi-s clare! De ceva ore bune tooot perfecționez un fel de… coregrafie și lălăi – grație creaturii fără pereche de-o numesc eu pe-aici fii-mea love struck – lălăi într-o frenezie Often… Often… Dar parcă mai contează versurile?! blushing

Curată tortură, enervantă de-a dreptul, ținând cont că la ora asta ar fi trebuit să -l fi lăsat pe Moș Ene să-mi arate câmpul ăla de maci despre care-mi tot șoptește, zugrăvindu-mi-l în culori demențiale. Speram să mă conving  cu ochii mei… și să mai prind și roiul de fluturi cu aripi multicolore, viu colorate, de-ți iau ochii, nu alta! hypnotised S-a dus acum pe apa sâmbetii speranța și-am rămas cu perspectiva unei treziri vai de mama ei! Asta ca să simt din plin binecuvântarea lui Luni la birou dimineață… I don't wanna see

Ca să n-o bodogăn pe fiică-mea tocmai azi, mi-am impus să-mi amintesc musai de-un ceva haios… N-aș ști să spun de ce tocmai căpușuni cu sfântânică s-a ițit din prima… I don't know Poate fiindcă era meniul preferat al Issei acum vreo 20 ani. Sau poate din cauză că, fiind singurele cuvinte pe care le-a stâlcit, aveam o plăcere nebună să o fac să le repete mai des. Cert e că mă lovea brusc surzenia și nu-mi reveneam până n-auzeam pasajul Mamiii, căpușuni cu sfântânică vreau! Te roooog! Ai surziiit??? Chestia asta plus fețișoara mirat-contrariată îmi luminau ziua, îndiferent de era luni sau sâmbătă… daydreaming

N-aș ști să spun când au trecut 20 ani – azi o să-i spun La mulți ani! rose fiică-mii pentru a 23-a oară… Așa cum nu știu să spun cum naiba trec orele și n-adorm și eu la vreme…

Sau cum să explic tăcerea-mi de pe blog… Ar trebui să-mi promit că mâine o să… și să ignor că mâine ăsta se transformă a doua zi în azi?! Cu gând la urâcioasa trezire din fiecare luni dimineață, îmi pun speranța în zâmbetul conturat de mai știi, poate azi va fi acel mâine la care tot visez?! thumbs up

Moș Ene mă trage de mânecă și mă roagă să-i urmez sfatul. Îmi zice iar de maci, de fluturi… Las galben și verde pentru un Luni mai blând și plec… Încă lălăind cu frenezie Often… Often… Poate mi-o trece până dimineață… happy good luck big hug

Mâine

(… sau Vremea Hatârului…)

Când Față-Fără-Zâmbet a hotărât că este vremea achitării polițelor restante prin Pedeapsa depărtării mi s-a blocat întâi robinetul cuvintelor. Da, era de așteptat, dar întâi am tratat povestea ca pe e o simplă defecțiune. Se mai întâmplase asta în nenumărate rânduri. Am constatat că-n astfel de cazuri doar pe Uff! mă mai pot baza… Mi-am zis că n-are rost să fac valuri și-am zâmbit amar.

Mi-am îndesat mâinile în buzunare și-am așteptat… cumințirea gândurilor Feței-Fără-Zâmbet… înțelegerea și acceptarea măcar tacită a revederii… Până la urmă ce rost are să lipsești de bucurie un suflet de copil? Dintre toate relele închipuite în lumea asta cel mai mare rău e Pedeapsa depărtării! Chiar și pentru adulți…

Ore bune am rămas în așteptare. Apoi am simțit ca o pișcătură pe degetul cel mic. Mereu cei mici sunt mai sensibili – mi-am zis și am tras ușor mâna. De degetul cel mic stătea agățat cuvântul păcat, iar în coada lui era șirag de cuvinte care, de cum s-au văzut scoase la lumină, au murmurat în semn de scuză Încrustează-ne în firele de nisip, Fată dragă, sub formă de Mesaj aparte!

Le-am așezat cu grijă în casetă, cu gând să-l cruț de alte neplăceri pe degetul cel mic și sensibil peste poate… Mâine va fi vremea hatârului promis cuvintelor ce azi se odihnesc printre semne de suspensie. Mâine

Aparte

Jurnalul unei femei simple – 3

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi 04.10.2013 ora 23:58

Afară … îi beznă și de data asta, am verificat. Și friiig, mama ei de vreme, de toamnă, de… ce frumos era astă-vară, ehe! 😉

Mă gândesc … o să mă prindă Mâine scriind la postarea asta, așa că las gânditul și-i dau bice cu scrisul. ➡

Din locurile de unde învățăm … îmi povestea prietenul meu, cel de care mă desparte încă Oceanul, că trebuie să ajungă într-un colț de Americă uitat de civilizație – într-o rezervație a indienilor… apoi, mai devreme, mi-a spus că locul ăla e de fapt Civilizația – asta e concluzia la care a ajuns de cum a dat cu ochii de Oamenii de acolo. Nu spun mai mult, că sunt sigură că nu e cazul. Învățăm din locurile simple, de la oamenii neprefăcuți… mă refer la adevăratele învățături. 😎

Sunt recunoscătoare pentru … că a venit Instalatorul azi să-mi repare Caloriferul-Cascadă. Inițial zisese că nu are vreme, dar când a aflat că tocmai pe mine picase năpasta și-a rupt din timp. Zic iar Mulțumesc! 🙂

Din bucătărie … vine o boare de liniște și pace – iar mă hrănesc bucătarii de la cantină… 😳

Cu ce sunt îmbrăcată … pfiuuu… iar am blugii pe mine – de data asta cei negri, doar hanoracul e același. Nu mă pot dezlipi de el, că tare-i plăcută atingerea lui. Unde mai pui că e indicat să-l port – Luminosul încă nu face față frigului iscat de ploaia ce mi-a răcit pereții cu lacrimile ei de crocodil. 👿

Citesc … Ordinul 3055/2009, actualizat, cosmetizat… nu vi-l recomand, mai bine v-ați plictisi cu o poveste siropoasă de-a nu spun cărei romanciere :mrgreen:

Ceea ce aștept (sper) … să termin naibii odată cu verificările, că zici că e cascadă – nu pun una la punct și dau peste altă goangă! Zici că e Conspirația Pseudo-Contabililor în lupta de eradicare a Bursucelului… 💡 Dar nu mă dau bătută, neam! 😛

Ce mai meșteresc … colorez excel-uri în nuanțe de frez, verde crud, galben… tocesc creioanele, adnotând pe ciorne… Unde  – Doamne, iartă-mă, că am tendința să folosesc prea des o expresie neortodoxă! – o fi creația?! 😳

Ascult … Lily Allen cu-al ei Not fair… n-o am în playlist, dar mi-am permis să o iau în dar de la Dan 🙂

Unul dintre lucrurile mele preferate … să visez chestii frumoase. Dar revin rapid cu picioarele pe pământ… Păcat, e tare frumos cu capul în nori

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … mâine iar merg la birou – no comment, iar duminică e Sărbătoare – vine fiică-mea și mi-aș lua-o rău de tot de-aș îndrăzni să nu-i acord atenție tocmai în prima zi de sosire. Probabil o să gătesc iar! 🙂

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Linia Orizontului și Albastru… Pozele sunt calde-călduțe și vin de la Rezervația de Indieni Navajo, situată la granița dintre patru state : New Mexico, Colorado, Utah și Arizona. Oamenii ăștia chiar produc ceva. Și mai ales respectă Natura! 🙂

Ce-ai zice de… O aventură galantă?

Nu știu dacă mayașii au avut dreptate în a previziona sfârșitul lumii… o să aflu cu siguranță mâine!

Mâine… cuvântul ăsta a sunat ca un fel de amenințare ani de-a rândul… am trăit cu speranța și spaima lui,  iar azi îl aștept cu nerăbdare. Ironic, nu?!

În ultima vreme am tot cerut Adevărul. L-am revendicat și l-am oferit la rându-mi. Nu mai conta cât de șubredă e craca sau cât de amară se zice că e cucuta. Dacă e bal – apăi bal să fie! N-am mai vrut în preajmă nici fețe chinuit binevoitoare, nici complezență, nici cuvinte spuse doar să liniștească.

Nuuu, nu mi-s o singuratică! Doar că eu văd toată bucuria vieții prin zâmbetul sincer cu care te întâmpină cei ce-ți sunt alături. Nu vreau îmbrățișările protocolare de ambasadă…

Azi îmi e iar dor de tine, Ale! Mi-aș dori ca mâine să fiu acasă… chiar și cu perspectiva unei ciondăneli stupide pe seama cine știe cărui subiect ridicol.

Și uite… dacă reușesc să-ți smulg un zâmbet cu asta…

… zâmbești atât de frumos! 🙂

Nu vreau…

Chiar aşa!

Nu vreau să fiu îmbufnată, urâcioasă, răutăcioasă, etc…

Nu vreau să trec nepăsătoare pe lângă oameni trişti, veşnic îngrijoraţi de ce va fi mâine…

Nu vreau să mint ca să îmi fie bine sau ca să îmi păstrez acel loc de bună ziua…

Nu vreau oameni ipocriţi sau laşi în preajmă…

Nu vreau să fiu minţită doar pentru că aş putea deveni îmbufnată, urâcioasă, răutăcioasă, etc…

Vreau să zâmbesc!

Restaurant